Constată că, prin sentinţa penală nr. 47/1 februarie 2006, Tribunalul Braşov a admis cererea formulată de condamnatul B. I. şi, în baza art. 44 Cod procedură penală a descontopit pedeapsa de 8 ai închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 562/21 octombrie 2004 a Tribunalului Braşov în două pedepse de câte 8 ani închisoare, pe care, în baza art. 36 rap. la art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal, le-a contopit cu pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr.150/2005 a Tribunalului Braşov şi pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 373/2004 a Judecătoriei Făgăraş, aplicând pedeapsa cea mai grea, de 8 ani închisoare,pe care a sporit-o cu 1 an închisoare, rezultând pedeapsa de 9 ani închisoare. A făcut aplicarea art. 71 şi 64 Cod penal, a dedus perioada executată, de la data de 22 aprilie 2004 la zi, a menţinut măsura de siguranţă prevăzută de art.116 Cod penal, de interzicere a dreptului de a se afla în localitatea Recea pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale. A anulat mandatele de şi a dispus emiterea unui nou mandat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat au fost săvârşite în concurs real, impunându-se contopirea lor în condiţiile art. 36 alin. 2 rap. la art. 33 lit. a şi 34 lit. b Cod penal . De asemenea, faţă de perseverenţa infracţională de care a dat dovadă condamnatul, acesta săvârşind, într-un interval de 10 luni, 4 infracţiuni, s-a apreciat ca fiind necesară sporirea pedepsei celei mai grele, de 8 ani închisoare, cu 1 an închisoare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel condamnatul solicitând înlăturarea sporului de 1 an închisoare.
Apelul este nefondat.
Potrivit art. 449 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, pedeapsa pronunţată poate fi modificată, dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei hotărâri definitive, existenţa concursului de infracţiuni.
Având în vedere că pedepsele aplicate prin hotărârile definitive separate au fost stabilite în funcţie de pericolul social concret al fiecărei infracţiuni şi de persoana făptuitorului, în ipoteza contopirii pedepselor stabilite pentru infracţiuni concurente, instanţa are îndatorirea de a evalua periculozitatea infractorului în funcţie de ansamblul activităţii sale infracţionale, astfel că, dacă pedeapsa cea mai grea apare ca neîndestulătoare, are posibilitatea sporirii acesteia până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se poate adăuga un spor de până la 5 ani.
În speţă, petentul a fost condamnat prin cele trei hotărâri pentru 4 infracţiuni săvârşite în decurs de 10 luni, toate cu un grad sporit de pericol social concret, două fiind tâlhării şi două furturi din locuinţe. În aceste condiţii, se impunea sporirea pedepsei celei mai grele cu 1 an închisoare.
Deşi procurorul a apreciat că prima instanţă a greşit interzicând, ca pedeapsă accesorie, toate drepturile prevăzute în art. 64 alin. 1 Cod penal, considerând că nu trebuiau interzise şi drepturile părinteşti, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, este de observat că dispoziţia primei instanţe este superfluă, modificarea privind numai pedeapsa principală şi, când este cazul şi pedeapsa complementară. Oricum, deşi interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 alin. 1 lit. d Cod penal contravine prevederilor art. 8 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin Hotărârea din 2 septembrie 2004 în cauza Sabău şi Pîrcălab contra României, prima instanţă nu mai era în drept să individualizeze pedeapsa accesorie, aceasta intrând în puterea lucrului judecată, ţinând seama că prin hotărârile anterioare au fost interzise toate drepturile prevăzute în art. 64 alin. 1 Cod penal.
Aşa fiind, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, urmează a se respinge apelul, iar în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală să se dispună obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
(Decizia penală nr.109/Ap din 12 aprilie 2006 )
