Instanţa de judecată sesizată cu judecarea
inculpatului pentru săvârşirea unei
infracţiuni, ţinând seama de criteriile
generale de individualizare a pedepsei
prevăzută de art.72 Cod penal, cât şi de
stările şi circumstanţele în care a fost comisă
fapta, va stabili şi aplica pedeapsa ce urmează
să fie executată de condamnat.
Prin lege, s-a prevăzut posibilitatea de a stabili
şi modul în care urmează să fie executată
pedeapsa, deci să individualizeze executarea
pedepsei, în acord de dispoziţiile art.52 Cod
penal.
(Curtea de Apel Piteşti – decizia
penală nr.512/R/18.09.2007)
Prin sentinţa penală nr.1163 din 14.04.2006 pronunţată de Judecătoria Piteşti, a fost condamnat inculpatul
pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.182 alin.2 Cod penal cu aplic.art.73 lit.b şi art.74 lit.a, c Cod penal şi art.76 lit.d
cod penal la pedeapsa închisorii de 4 luni, cu în condiţii de penitenciar.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, la data de 22.03.2004, inculpatul, fiind provocat de către
partea vătămată, a aplicat acesteia mai multe lovituri, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 40 zile îngrijiri
medicale, fiindu-i pusă viaţa în primejdie.
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere dispoziţiile art..72 Cod penal în raport de care s-a apreciat
că scopul preventiv şi educativ al pedepsei prev.de art.52 Cod penal poate fi realizat prin condamnarea inculpatului la
pedeapsa închisorii cu executare în condiţii de penitenciar conform art.57 şi 71 Cod penal.
S-a reţinut în favoarea inculpatului şi circumstanţa atenuantă prev.de art.73 lit.b Cod penal, în sensul că
inculpatul a săvârşit fapta sub imperiul unei stări de temere şi provocare determinată de acţiunea părţii vătămate care
intenţiona să-l lovească cu un laţ după ce, în prealabil îl injuriase.
De asemenea, în favoarea inculpatului au fost reţinute circumstanţele atenuante judiciare prev.de art.74 Cod
penal, cu consecinţa prev.de art.76 Cod penal, respectiv lipsa antecedentelor penale, comportarea sinceră a inculpatului şi
cooperarea cu organele judiciare în vederea stabilirii adevărului.
Prin decizia penală nr.368 din 7.12.2006, Tribunalul Argeş a admis apelul părţii vătămate, cu privire la latura
civilă şi a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul şi partea vătămată, reiterând motivele de apel care vizau
şi individualizarea judiciară a pedepsei.
Prin decizia penală nr.512/R/18.09.2007, Curtea de Apel Piteşti, printre alte dispoziţii, a admis recursul
declarat de inculpat, a casat, în parte, decizia şi sentinţa în sensul că a înlăturat aplicarea dispoziţiilor art.57 şi 71 Cod
penal, faţă de inculpat.
În baza art.81, 82 Cod penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe o perioadă de 2 ani
şi 4 luni, ce constituie termen de încercare, atrăgând atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.83 cod penal.
Curtea a reţinut că dispoziţiile art.72 Cod penal reprezintă coordonate pe baza cărora se realizează în mod
concret individualizarea pedepsei, în raport cu fapta comisă, astfel încât sancţiunea aplicată să răspundă cerinţelor
scopului preventiv, coercitiv şi educativ prevăzute de art.52 Cod penal.
Pedeapsa aplicată trebuie să reflecte echilibru, atât sub aspectul naturii ei, cât şi al cuantumului şi modalităţii
de executare şi să nu arate în nici un caz un efect intimidant, datorită severităţii excesive.
Deşi instanţele au reţinut în favoarea inculpatului atât provocarea dar şi alte circumstanţe atenuante care au
determinat reducerea substanţială a pedepsei aplicate, nu se înţelege ce raţiuni impun executarea unei asemenea sancţiuni
în regim de detenţie şi în ce mod va reuşi aici detenţia să răspundă nevoilor de apărare socială şi scopurilor prevăzute de
art.52 Cod penal.
Concluzionând, Curtea a constatat că pedeapsa cu executarea în detenţie aplicată inculpatului reprezintă o
sancţiune prea severă şi nu răspunde coordonatelor stabilite de legiuitor prin dispoziţiile art.72 şi art.52 Cod penal,
apreciindu-se că suspendarea condiţionată conform art. 81 şi art.82 Cod penal, este o modalitate mai adaptată nevoilor de
represiune şi de apărare socială.