Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 01.10.2013 şi înregistrată sub nr. 9820/86/2013, reclamantul B.P. a chemat în judecată pe pârâtul A.I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se constate vechimea în muncă pentru calculul drepturilor de pensie.
În motivare, reclamantul a precizat că, la calculul pensiei, au fost perioade neluate în calcul, iar expertul, deşi a constatat perioadele uitate, nu a luat în calcul următoarele perioade: decembrie 1972; aprilie, mai, iunie 1994, precum şi adeverinţa nr. 1961/16.11.2006 emisă de S.C. FORESTIND S.A. Falcău.
Totodată, a solicitat să-i fie constatat dreptul de pensie pentru aceste perioade.
De asemenea, a cerut să i se impună expertului A.I. ca în rectificarea expertizei ce o va face să cuprindă şi diferenţa de punctaj rezultată din aceste 4 luni, precum şi din adeverinţa nr. 1961/16.11.2006, menţionată mai sus, şi să le cumuleze cu punctajul avut până în prezent.
A mai precizat că este vorba de acte care au fost omise de la calculul pensiei. Nu ştie să existe un mod de calcul al actelor omise de expert de la includerea lor în expertiză la baza de calcul, că este necesară înfăţişarea în instanţă a expertului A.I., a cărui expertiză a solicitat să fie corectată şi completată cu perioade de timp omise a se lua în calculul pensiei.
Prin precizările ulterioare, formulate la fila 8 şi 12 dosar, reclamantul a menţionat că prin această acţiune, el doreşte îndreptarea greşelilor de calcul din expertiza întocmită de pârâtul A.I. în calitate de expert, în dosarul nr. 2763/86/2006, şi a solicitat obligarea pârâtului la întocmirea unei expertize corecte, care să remedieze erorile pe care acesta le-ar fi făcut cu prilejul întocmirii lucrării.
Pârâtul a formulat întâmpinare, prin care solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.
În susţinerea întâmpinării, pârâtul a arătat că, prin încheierea de şedinţă din 14.12.2006, a fost numit de către Tribunalul Suceava, pentru a efectua o expertiză contabilă în dosar nr. 2763/86/2006, având ca obiect Legea nr. 19/2000, acţiunea fiind formulată de reclamantul B.P.; că lucrarea a fost finalizată la data de 10 aprilie 2007, fiind depusă în 3 exemplare, a câte 65 file fiecare; că în anexele la raport a prezentat pe fiecare lună şi an în parte, în mod comparativ, numărul de puncte realizate din calculele efectuate de CJP Suceava şi cel stabilit de expert; că datele au fost centralizate; că din menţiunile din carnetul de muncă al reclamantului rezultă că în anul 1972 a lucrat numai 272 de zile, respectiv 10 luni, în perioada ianuarie – octombrie 1972 şi 16 zile în noiembrie 1972, astfel că cererea reclamantului de a i se valorifica şi luna decembrie 1972 nu poate fi primită.
A mai arătat pârâtul că pe ultima filă a carnetului de muncă s-a mai menţionat că în perioada 01.01.1991 – 01.07.1994 a avut 91 zile concediu fără plată, astfel că CJP Suceava a valorificat numai perioada 01.01 – 12.03.1994.
În susţinerea întâmpinării, pârâtul a depus copie după lucrarea de expertiză.
Prin sentinţa civilă nr. 126 din 23 ianuarie 2014, Tribunalul Suceava a respins ca nefondată cererea.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut următoarele:
Prin acţiunea astfel cum a fost formulată şi precizată, reclamantul B.P. a solicitat anularea expertizei efectuată în dosarul nr. 2763/86/2006, având ca obiect „Legea nr. 19/2000”.
Din probele administrate în cauză, respectiv expertiza a cărei anulare se solicită, precum şi din adeverinţele şi copia carnetului de muncă, a hotărârilor judecătoreşti s-a reţinut că reclamantul a purtat mai multe litigii pe rolul Tribunalului Suceava, în scopul stabilii corecte a drepturilor sale de pensie.
În acest sens, la fila 15 dosar fond, se regăseşte soluţia pronunţată de Tribunalul Suceava în dosar nr. 2763/86/2006, de respingere a acţiunii ca nefondată.
S-a reţinut că prezenta acţiune a reclamantului se circumscrie unor adevărate critici aduse asupra modului de întocmite a lucrării de expertiză în acel dosar.
Pentru ca instanţa să poată analiza asemenea critici s-a reţinut că este necesar ca pe rolul tribunalului să existe un litigiu care să se poarte între titularul raportului juridic dedus judecăţii şi titularul obligaţiei pentru îndeplinirea căreia se solicită concursul instanţei, respectiv CJP Suceava, care nu ar fi stabilit corect, drepturile de pensie ale reclamantului.
Concret, în speţă, reclamantul este nemulţumit de modul în care pârâtul, în calitate de expert în dosar nr. 2763/86/2006 având ca obiect tocmai Legea nr. 19/2000, a întocmit lucrarea, iar asemenea probă a fost de natură să determine soluţia de respingere a acţiunii în dosarul menţionat.
Având în vedere temeiul juridic precizat de reclamant, respectiv prevederile Legii nr. 263/2010, şi precizările constante, în sensul anulării raportului de expertiză pentru aspectele învederate în acţiune, instanţa a reţinut că în speţă nu sunt date temeiuri de anulare a lucrării.
Dacă reclamantul ar fi fost nemulţumit de modul de întocmire a raportului de expertiză, de concluziile acestei lucrări, avea posibilitatea formulării de obiecţiuni la această lucrare.
De altfel, pârâtul a precizat că a discutat în repetate rânduri cu reclamantul, explicându-i motivele pentru care nu a putut lua în considerare datele din carnetul de muncă, despre care B.P. arată că nu au fost valorificate la stabilirea drepturilor de pensie; în ceea ce priveşte adeverinţa nr. 1961/16.11.2006, pârâtul a arătat că, atâta vreme cât acest înscris nu specifică concret câştigurile lunare realizate, nu se poate valorifica sporul de vechime şi sporul pentru condiţii grele pentru perioada 02.03.1992 – 01.07.1994; de altfel, pârâtul a precizat că aceste sporuri au fost luate în calcul începând cu luna martie 1992 şi până la 12.03.1994, iar dacă reclamantul s-ar afla în posesia unor adeverinţe noi, ar fi trebuit depuse mai întâi la CJP Suceava, pentru ca aceasta să procedeze la recalcularea drepturilor de pensie prin valorificarea datelor cuprinse în acele adeverinţe noi şi de-abia în situaţia în care reclamantul ar fi nemulţumit de modul de stabilire a acestor drepturi, ar putea solicita, în cadrul unui litigiu în contradictoriu cu CJP Suceava, valorificarea respectivelor înscrisuri.
Instanţa a mai reţinut că numitul A.I. a efectuat lucrarea în dosarul arătat anterior, în calitatea sa de expert, în timp ce în prezenta cauză, reclamantul l-a chemat în judecată pe A.I. ca persoană fizică; ori, în această calitate, pârâtul nu avea atribuţii de efectuare a lucrărilor de expertiză.
De asemenea, s-a reţinut că reclamantul nu a depus la dosar, vreun înscris din care să rezulte că lucrarea efectuată de expert ar fi fost declarată falsă, pentru ca astfel, să se poată solicita anularea acestui document, în condiţiile art. 308 Cod procedură civilă (art. 184 din Codul procedură civilă anterior).
Simplele nemulţumiri legate de raportul de expertiză efectuat de A.I., într-un litigiu purtat în urmă cu aproape 8 ani, în condiţiile în care reclamantul, la acea dată nu a formulat obiecţiuni, nu a solicitat un supliment la raportul de expertiză sau o contraexpertiză s-a conchis că nu constituie argumente suficient de puternice, în acest cadru procesual stabilit de către reclamant, pentru admiterea pretenţiilor sale.
În plus, dacă s-ar anula lucrarea efectuată într-un alt cadru procesual, s-ar aduce atingere principiului securităţii raporturilor juridice stabilite cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea pronunţată în dosar nr. 2763/86/2006.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât, în acel dosar, expertiza a fost efectuată în contradictoriu cu CJP Suceava, fiindu-i opozabilă, iar în actualul cadru procesual nu figurează ca pârâtă CJP Suceava.
Cum cel care formulează o cerere de chemare în judecată are obligaţia de a o proba, şi cum reclamantul nu a făcut dovada pretenţiilor sale, instanţa a respins ca nefondată, cererea formulată de B.P..
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul B.P..
Apelantul arată că în anul 1991 a avut aprobat un concediu fără plată pentru 3 luni, dar, cu toate că acesta a fost operat în cartea de muncă, el a fost la lucru, a fost pontat şi i s-a dat salariu, pentru care a făcut dovada.
În perioada ianuarie – martie 1991, a primit, cu titlu de salariu, următoarele sume: 4425 lei, 3999 lei şi 1488 lei.
Această perioadă i-a fost scăzută în mod incorect de către expert în anul 1994, unde avea salariul mai mare, respectiv: aprilie – 108811 lei, mai – 121606 lei şi iunie -159911 lei, aceasta determinând reducerea coeficientului la pensie.
Apelantul arată, de asemenea, că, deşi sunt depuse la dosar adeverinţele emise în 1991, 1994 şi 2007, nu au fost reţinute la soluţionarea cauzei.
Pentru luna decembrie 1972, apelantul solicită reţinerea ca probă a opiniei separate formulate de asistent judiciar N. P..
Expertul a susţinut în mod eronat că în acea lună a lucrat „prin alte unităţii”, deşi aceste menţiuni nu sunt făcute în cartea de muncă.
În acea perioadă niciun angajat nu putea părăsi locul de muncă mai mult de trei zile fără să i se desfacă contractul de muncă.
Pentru toate aceste motive, apelantul consideră că singura soluţie reparatorie, este anularea expertizei şi executarea altei lucrări sau efectuarea unui supliment de expertiză, în care expertul să nu-i scoată din calcul luni şi ani de muncă pentru care a plătit contribuţii pentru pensie. Pentru motivele invocate, a solicitat admiterea apelului.
Pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea a reţinut următoarele:
Prin acţiunea formulată de reclamant, astfel cum a fost precizată, s-a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, în contradictoriu cu pârâtul A.I., să dispună anularea raportului de expertiză efectuat de pârât în calitate de expert în dosarul nr. 2763/86/2006 al Tribunalului Suceava, având ca obiect „Legea nr. 19/2000”.
Raportul de expertiză a cărui anulare se solicită a fost efectuat în dosarul nr. 2763/86/2006 al Tribunalului Suceava, finalizat prin sentinţa civilă nr. 698 din 3.05.2007, prin care a fost respinsă acţiunea formulată de reclamantul din prezenta cauză în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Suceava.
Expertiza este definită ca fiind activitatea de cercetare a unor împrejurări de fapt în legătură cu obiectul litigiului, ce necesită cunoştinţe de specialitate, activitate desfăşurată de un specialist, numit expert, care este desemnat de instanţa de judecată.
Expertul prezintă constatările şi concluziile sale prin raportul de expertiză.
Pe de altă parte, Codul de procedură civilă reglementează expertiza ca mijloc de probaţiune judiciară.
Raportul de expertiză, fiind un act de procedură putea fi anulat în condiţiile prevăzute de art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă anterior. Însă, anularea sau constatarea nulităţii acestuia se putea face de instanţa în faţa căreia a fost administrată această probă, respectiv Tribunalul Suceava.
Aşa fiind, Curtea, analizând actele dosarului şi criticile formulate de apelant, constată că în mod corect prima instanţă a respins cererea reclamantului, întrucât raportul de expertiză nu este un act juridic care cuprinde drepturi şi obligaţii şi care este supus anulării în instanţă pentru nerespectarea condiţiilor legale, ci este un mijloc de probă, iar, în situaţia în care reclamantul apelant îl considera incomplet, inexact sau întocmit cu nerespectarea dispoziţiilor legale, putea formula obiecţiuni la acesta şi se putea efectua un supliment de expertiză. Această probă trebuia solicitată în cadrul dosarului în care a fost administrată proba a cărei anulare se solicită.
Pe de altă parte, se reţine că cererea nu se circumscrie nici ipotezei avute în vedere de art. 308 din noul Cod de procedură civilă (art. 184 din Codul de procedură civilă anterior), nefiind îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile legale menţionate referitoare la acţiunea penală.
În condiţiile în care reclamantul în litigiul în care a fost administrată proba cu expertiza a cărei anulare o solicită nu a formulat obiecţiuni, nu a solicitat un supliment la raportul de expertiză sau o contraexpertiză, simplele nemulţumiri legate de raportul de expertiză expuse prin acţiunea pendinte nu constituie argumente suficient de puternice pentru admiterea pretenţiilor sale.
Reclamantul încearcă prin prezenta acţiune să cenzureze un mijloc de probă administrat într-o cauză trecută în puterea lucrului judecat, ceea ce este contrar dispoziţiilor imperative ale legii şi principiului autorităţii lucrului judecat.
Aşa fiind, pentru cele reţinute, Curtea, în baza dispoziţiilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge apelul ca nefondat.
