Cerere pentru efectuarea unei expertize judiciare ca să fie folosită ca mijloc de probă la C.E.D.O. Prematuritate.
O.G. nr. 94/1999 – art. 7
Potrivit art. 7 din O.G. nr. 94/1999 privind participarea României la procedurile în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Comitetului Miniştrilor ale Consiliului Europei şi regresul statului în urma hotărârilor şi convenţiilor de rezolvare pe cale amiabilă „agentul guvernamental sau reclamantul poate solicita tribunalului competent teritorial, în cazul în care consideră necesar, efectuarea unei expertize judiciare, care să constituie mijloc de probă în cauza aflată pe rolul Curţii”.
Astfel, în situaţia în care cererea înregistrată de către reclamant la Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a fost comunicată Statului Român, respectiv Agentului Guvernamental, este prematură cererea adresată tribunalului competent teritorial pentru efectuarea unei expertize judiciare, potrivit art. 7 din O.G. nr. 94/1999.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia civilă, decizia nr. 1834 din 12 noiembrie 2006
Prin Sentinţa civilă nr. 537 din 19 aprilie 2006, Tribunalul Arad a admis excepţia prematurităţii acţiunii introdusă de reclamantul J.B., deţinut în Penitenciarul Arad, şi a respins acţiunea formulată de acesta, în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanţelor, având ca obiect efectuarea unei expertize judiciare privind locul de deţinere al reclamantului.
Tribunalul a constatat că reclamantul a formulat o plângere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în legătură cu condiţiile de detenţie, însă plângerea nu a fost comunicată Statului Român, nefiind soluţionată faza iniţială a acestei plângeri în faţa Curţii, astfel încât nu se poate vorbi de existenţa unui proces pe rolul Curţii, conchizând că, în aceste condiţii, este prematur de a se discuta despre necesitatea unei expertize, potrivit prevederilor art. 7 din O.G. nr. 94/1999.
Curtea de Apel Timişoara a calificat celea de atac declarată de reclamant împotriva acestei sentinţe ca fiind recurs şi nu apel, iar, prin Decizia civilă nr. 1834 din 12 octombrie 2006, a respins recursul reclamantului, reţinând că cererea acestuia cu nr. 34957/2002 nu a fost comunicată de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului Statului Român, respectiv Agentului guvernamental, ceea ce conduce la concluzia că aceasta nu a fost promovată în procedura de judecare, procedură care, în faţa Curţii Europene, respectă, printre altele, principiul contradictorialităţii şi al reprezentării părţilor reclamate.
1