Competenţă. Litigiu comercial
Decizia civilă nr. 573/05.07.2006
Prin sentinţa civilă nr. 848 din 31.01.2005 a Judecătoriei Iaşi, s-a respins acţiunea formulată de S.C. „CRISCHIM”SRL Târgu-Ocna în contradictoriu cu Spitalul Clinic de Urgenţe Iaşi.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut că între părţi s-a încheiat un contract de furnizare produse nr. 3718 din 16.04.2003 stipulându-se în mod expres condiţiile derulării contractului.
Raportul de expertizare seria D nr. 0002812 din 04.02.2004 se înscrie în clauzele inserate în art. 111-115 din contract, constituie însă o probă extrajudiciară pe care instanţa nu o poate cenzura şi înlătura.
Potrivit principiului consacrat de dispoziţiile art. 1169 Cod civil, cel ce face o propunere înaintea instanţei trebuie să o dovedească,ori reclamanta nu a opus dovezi din care să rezulte nulitatea relativă sau absolută a actului intitulat „raport de expertiză” şi că acesta nu-i este opozabil.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta S.C. „CRISCHIM” SRL Târgu-Ocna criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, motivat de faptul că în mod greşit s-a considerat că nu şi-a dovedit pretenţiile şi s-a respins acţiunea, atât timp cât la dosarul cauzei au fost depuse toate actele cu care a făcut dovada neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către pârât care nu şi-a făcut nici o apărare în cauză.
Prin decizia civilă nr. 961 din 02.12.2005 a Tribunalului Iaşi s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Spitalului Clinic de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi. Respinge apelul formulat de S.C. „CRISCHIM” Târgu-Ocna împotriva sentinţei civile nr. 848 din 31.01.2005 a Judecătoriei Iaşi, pe care o păstrează.
Instanţa de apel a reţinut în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive invocate de pârâtul-intimat Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi că în acţiunea formulată iniţial reclamanta a solicitat anularea înscrisului denumit Raport de expertizare seria D nr. 0002812/04.02.2004, iar ulterior prin cerere completatoare solicită să se constate că raportul de expertizare nu îi este opozabil, capăt de cerere ce poate fi valorificat numai în raport cu partea contractantă, respectiv pârâtul Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi.
Pe fondul cauzei, s-a reţinut că apelul este nefondat, întrucât reclamanta-apelantă nu şi-a dovedit susţinerile din acţiunea formulată la instanţa de fond şi nici pe cele din cererea de apel în conformitate cu dispoziţiile art. 1169 Cod civil.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta S.C. „CRISCHIM” SRL Târgu-Ocna, criticând-o pentru nelegalitate potrivit art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în sensul că în mod greşit s-a dat eficienţă în cauză a dispoziţiilor art. 1169 Cod civil, hotărârea astfel pronunţată fiind lipsită de temei legal.
Recursul este fondat doar pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta S.C. „CRISCHIM” SRL Târgu Ocna a chemat în judecată Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Spiridon” Iaşi pentru anulare act juridic intitulat Raport de Expertizare seria D nr. 0002812 din 04.02.2004, pentru faptul că în baza acestui act a pierdut derularea contractului de furnizare produse nr. 5718/16.04.2003, raport ce nu-i este opozabil.
La data de 16.04.2003, între Spitalul Clinic de Urgenţe „Sf. Spiridon” Iaşi, în calitate de achizitor, şi S.C. „CRISCHIM”S.R.L. Târgu-Ocna, în calitate de furnizor, s-a încheiat contractul de furnizare produse nr. 5718.
Raportul de expertizare a cărui anulare se solicită în cauza de faţă vizează verificarea produselor furnizate de către societatea comercială în baza contractelor mai sus-menţionate şi care potrivit art. 56 Cod comercial este un contract comercial.
Prin urmare, actul juridic dedus judecăţii fiind de natură comercială, acţiunea în nulitatea este de competenţa tribunalului – secţia comercială.
În atare condiţii, curtea invocând din oficiu necompetenţa sa materială în soluţionarea litigiului de faţă, a trimis cauza la Tribunalul Iaşi – secţia comercială, ca instanţă de prim grad pentru rejudecare.
Fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 304 pct. 3 Cod procedură civilă, s-a admis recursul formulat de S.C. „CRISCHIM”S.R.L: Târgu-Ocna împotriva deciziei civile nr. 961 din 02.12.2005 a Tribunalului Iaşi şi a sentinţei civile nr. 848 din 31.01.2005 a Judecătoriei Iaşi, pe care le-a casat şi le-a trimis pentru rejudecare la Tribunalul Iaşi – secţia comercială, ca instanţă de prim grad.