Citeste şi


Exces de putere al autoritatii publice prin obligarea unei parti la efectuarea unei noi expertize psihiatrice cu consecinta întârzierii in emiterea autorizatiei de libera practica.


Exces de putere al autoritatii publice prin obligarea unei parti la efectuarea unei noi expertize psihiatrice cu consecinta întârzierii in emiterea autorizatiei de libera practica.

– art.10 alin.2, lit.c din Legea nr.304/2007

Instanta a retinut în mod corect situatia de faptul ca, reclamanta a depus si certificatul medical nr.699/25.02.2008 emis de Policlinica Institutului National de Medicina Aeronautica si Spatiala care atesta ca aceasta îndeplineste conditiile de sanatate fizica si psihica prevazute  de art.10 alin.2, lit.c din Legea nr.304/2007, iar pârâta DSPMB, prin solicitarea ca reclamanta sa realizeze o noua evaluare psihiatrica a determinat întârzierea in emiterea autorizatiei de libera practica.

Instanta a retinut în mod corect situatia de faptul ca, reclamanta a depus si certificatul medical nr.699/25.02.2008 emis de Policlinica Institutului National de Medicina Aeronautica si Spatiala care atesta ca aceasta îndeplineste conditiile de sanatate fizica si psihica prevazute  de art.10 alin.2, lit.c din Legea nr.304/2007, iar pârâta DSPMB, prin solicitarea ca reclamanta sa realizeze o noua evaluare psihiatrica a determinat întârzierea in emiterea autorizatiei de libera practica.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI – SECTIA A VIII A CONTENCIOS ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR.2124/14.10.2010)

Asupra cauzei civile de fata constata ca prin cererea  înregistrata  la Tribunalul Bucuresti – Sectia a IX-a Contencios Administrativ si Fiscal sub nr.32416/3/CA/2008 reclamanta  I. C. a chemat în judecata pe pârâtii DSPMB, N. A., P. M., P. C., B. D. si ANFP ca prin hotarârea ce se va pronunta, sa se dispuna,  modificarea datei de emitere a autorizatiei de libera practica nr.69216/15.04.2008 de catre parata Directia de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti, obligarea paratilor A. N., C. P., D. B., P. M., la plata unor daune morale in cuantum d de 10.000 lei fiecare, obligarea paratei DSPMB la plata unor daune morale de 500.000 lei, obligarea paratei DSPMB la plata unor daune materiale de 500.000 lei, destituirea pe cale judecatoreasca a paratilor A. N., C. P., D. B., P. M., obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecata si opozabilitatea hotarârii fata de parata ANFP.

 Prin sentinta civila nr.2014/28.05.2009 a Tribunalului Bucuresti – Sectia A IX-A Contencios Administrativ si Fiscal  a fost admisa exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere privind destituirea din functii a pârâtilor persoane fizice, admisa exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtilor D. B., C. P., P. M. si ANFP, admisa în parte actiunea si obligati pârâtii DSPMB si A. N. la plata catre reclamanta, in solidar, a sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale si obligata pârâta DSPMB la plata catre reclamanta si a sumei de 5.000 lei cu titlu de daune morale, suplimentar sumei de mai sus.

Tribunalul a respins capatul de cerere privind daunele materiale, ca neîntemeiat in privinta prejudiciului produs si ca prematur in privinta beneficiului nerealizat, a respins capatul de cerere privind modificarea datei de emitere a autorizatiei de libera practica nr.69216/15.04.2008 ca neîntemeiat.

De asemenea, instanta a obligat paratii DSPMB si A. N. la plata catre reclamanta, în solidar, a sumei de 2,88 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, a respins capatul de cerere privind destituirea din functie a pârâtilor persoane fizice ca inadmisibil si a respins actiunea introdusa împotriva paratilor D. B.,  C. P., P. M. si ANFP, ca fiind promovata împotriva unor persoane fara calitate procesuala pasiva.

Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta a retinut în esenta ca  în conditiile în care autorizatia de libera practica nr.69216/15.04.2008 a fost emisa numai de catre pârâtul N. A., numai acest pârât are calitate procesuala pasiva, nu si ceilalti trei pârâti.

Referitor la exceptia inadmisibilitatii capatului de cerere privind destituirea pârâtilor persoane fizice din functiile publice, instanta a constatat ca destituirea din functie reprezinta o sanctiune disciplinara prevazuta de art.77, alin.3, lit.a din Legea nr.188/1999 care se dispune numai de catre persoana care are competenta legala de numire in functia publica potrivit art.78, alin.2 din acelasi act normativ si nu de catre instantele de judecata, instantele de judecata nu pot fi investite cu aplicarea sanctiunilor disciplinare, ci numai cu contestatiile formulate de functionarii publici împotriva deciziilor de sanctionare, potrivit art.80 din Legea nr.554/2004.

În ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive invocate de pârâta ANFP prin întâmpinare, instanta a constatat ca ea este întemeiata, având in vedere ca reclamanta nu solicita obligarea acestei pârâte la „a face”, „a nu face” sau la „a da” ceva si ca pârâta nu este emitenta actului administrativ atacat in speta.

Introducerea unei persoane intr-un litigiu numai pentru opozabilitatea hotarârii este permisa numai in cazurile expres prevazute de lege, ca de exemplu, societatile de asigurare in cazul accidentelor auto, scopul fiind acela de a acestor persoane posibilitatea de a-si apara propriile interese ce ar putea fi vatamate patrimonial prin conduita procesuala a partii cu care se afla în raporturi contractuale sau legale.

 Pe fondul cauzei, instanta a retinut în esenta ca reclamanta are calitatea de asistenta medicala, iar pâna in data de 09.04.2008 a fost angajata Spitalului Clinic de Urgente Oftalmologice din Bucuresti, la acel moment contractul sau individual de munca fiind desfacut prin decizia nr.30/09.04.2008 emisa de managerul unitatii pe motivul ca nu detine autorizatia de libera practica necesara functiei detinute.

Reclamanta a depus cererea de emitere a autorizatiei si înscrisurile prevazute de art.10 din Legea nr.307/2004 in data de 26.02.2008, pârâta DSPMB stabilind data de 07.04.2008 pentru ridicarea autorizatiei. Pârâta a emis autorizatia de libera practica nr.69216 in data de 15.04.2008 cu depasirea termenului de 30 de zile de la depunerea cererii reclamantei.

In privinta motivelor care au determinat nerespectarea termenului legal, instanta a constatat ca o data cu cererea, reclamanta a depus si certificatul medical nr.699/25.02.2008 emis de Policlinica Institutului National de Medicina Aeronautica si Spatiala care atesta ca aceasta îndeplineste conditiile de sanatate fizica si psihica prevazute de art.10 alin.2, lit.c din Legea nr.304/2007.

 Pe parcursul solutionarii cererii reclamantei, prin cererea înregistrata sub nr.3263/25.03.2008, directorul unitatii la care aceasta este angajata, Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice Bucuresti, în persoana dr. M. P., a solicitat pârâtei DSPMB sa nu emita autorizatia de libera practica si sa reevalueze din punct de vedere psihiatric reclamanta invocând faptul ca are „probleme psihice”.

Peste trei zile, prin cererea înregistrata sub nr.A 762/28.03.2008, aceeasi conducere a solicitat si emitentului certificatului medical – Institutul National de Medicina Aeronautica si Spatiala, sa retraga certificatul acordat si sa dispuna reanalizarea medicala a reclamantei, „eventual la IML”.

In urma acestei adrese, Institutul National de Medicina Aeronautica si Spatiala, cu adresa nr.A762/28.03.2008 propune paratei DSPMB sa-i solicite reevaluarea psihiatrica a reclamantei.

Urmare a acestei „propuneri”, prin adresa nr.3518/31.03.2008, Directia de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti solicita Institutului National de Medicina Aeronautica si Spatiala sa o reevalueze psihiatric pe reclamanta.

In urma reevaluarii, Institutul National de Medicina Aeronautica si Spatiala emite certificatul nr.1549/10.04.2008, atestând aceeasi stare de fapt si anume ca reclamanta nu sufera de nicio tulburare psihopatologica si ca este apta sa lucreze in sistemul de sanatate, public sau privat.

Instanta a constatat ca solicitarea paratei DSPMB de  reevaluare psihiatrica a reclamantei este nelegala, Legea  nr.307/2004 neprevazând posibilitatea autoritatii administrative emitente a autorizatiei de a „contesta’ „a pune la îndoiala” temeinicia actelor medicale depuse de solicitant si de a solicita „reevaluarea ” acestor acte.

Mai mult decât atât, caracterul nelegal al solicitarii este confirmat chiar de Institutul National de Medicina Aeronautica si Spatiala care, in adresa nr.CR4/14.05.2008 explica reclamantei ca certificatul medical nr.699/25.02.2008 prezentat initial de aceasta este perfect valabil în continuare deoarece a fost emis in conditiile legii, ca acesta nu a fost contestat de emitent niciodata, ca o noua expertiza medicala nu se putea face decât în conditiile art.11 din Legea nr.487/2002 (neaplicabile in speta de fata) si ca „propunerea” de reevaluare adresata pârâtei nu a fost altceva decât o sugestie, care nu a obligat Institutul în niciun fel.

Fasa de aceste motive, instanta a constat ca pârâta DSPMB a actionat  cu exces deputere si cu depasirea atributiilor legale, impunând reclamantei realizarea unei noi evaluari psihiatrice ce a avut drept consecinta întârzierea in emiterea autorizatiei de libera practica.

Împrejurarea ca pârâta a actionat la „sugestia” unitatii angajatoare a reclamantei si a emitentului certificatului medical initial nu este de natura sa o exonereze pe aceasta de raspundere, având in vedere ca „sugestiile” de mai sus nu erau obligatorii pentru pârâta, ca acestea erau nelegale si ca, in exercitarea atributiilor legale, aceasta avea obligatia de a nu le da curs.

Prin urmare, emiterea cu întârziere a autorizatiei de libera practica este determinata de culpa exclusiva a pârâtei.

Cu toate acestea data emiterii autorizatiei, respectiv 15.04.2008, reprezinta o realitate de fapt, nesusceptibila de modificare, în speta necontestându-se ca autorizatia a fost emisa in data respectiva, ci invocându-se faptul ca ar fi trebuit emisa anterior.

Emiterea cu întârziere a autorizatiei nu poate fi sanctionata prin modificarea datei de emitere, dar este de natura sa atraga raspunderea materiala a pârâtei pentru prejudiciile provocate reclamantei, astfel încât instanta a respins cererea de modificare a datei de emitere a autorizatiei ca neîntemeiata.

In ceea ce priveste daunele morale solicitate de reclamanta, instanta a constatat ca masura supunerii nejustificate a reclamantei la un nou examen psihiatric este de natura sa îi provoace acesteia o puternica stare de frustrare si disconfort, determinata de punerea la îndoiala de catre institutiile statului a starii sale de sanatate psihica, masura fiind de natura sa umileasca reclamanta si sa îi creeze acesteia un sentiment de neputinta fata de autoritati.

Se constata, de asemenea, ca întârzierea in emiterea autorizatiei a avut drept consecinta directa desfacerea contractului de munca al reclamantei tocmai pe motivul nedetinerii autorizatiei, masura de natura sa provoace acesteia o stare de nemultumire, de stres si de inferioritate fata de colegii de serviciu.

Fata de aceste motive, instanta a constatat ca pârâta a provocat reclamantei un prejudiciu moral a carui reparare se impune, in baza art.18 din Legea nr.554/2004.

In ceea ce priveste cuantumul acestui prejudiciu, instanta a apreciat ca suma de 15.000 lei este potrivita cu situatia in care a fost pusa reclamanta, motiv pentru care a dispus obligarea pârâtei DSPMB  la plata acestei sume, în solidar cu functionarul public care a întocmit cu întârziere actul administrativ, respectiv pârâtul N. A., cum însa reclamanta a solicitat de la pârâtii persoane fizice numai suma de 10.000 lei fiecare, instanta a limitat suma la care pârâtul N. A.  a fost obligat.

In privinta daunelor materiale reprezentând prejudiciul efectiv produs pâna in acest moment, instanta a constatat ca reclamanta nu a facut o astfel de dovada, motiv pentru care a respins acest capat de cerere ca neîntemeiat. Salariile pe care reclamanta le-a pierdut pâna in prezent nu se datoreaza propriu-zis emiterii cu întârziere a autorizatiei, ci reprezinta consecinta directa a desfacerii contractului de munca al reclamantei. Caracterul abuziv al acestei ultime masuri poate fi pus in discutie de reclamanta in conditiile în care emiterea cu întârziere a autorizatiei a fost determinata într-o oarecare masura chiar de solicitarea conducerii spitalului la care reclamanta era angajata, neemiterea in timp util a autorizatiei fiind in parte consecinta culpei angajatorului. Cu toate acestea, masura trebuie contestata separat prin actiune in justitie distincta.

In ceea ce priveste daunele materiale reprezentând beneficiul nerealizat constând în salariile pe urmatorii 15 ani, instanta a constatat ca cererea reclamantei este prematura, neputându-se cunoaste la acest moment daca reclamanta se va afla în imposibilitate permanenta de a se angaja.

Împotriva acestei sentinte au declarat recurs reclamanta, DSPMB si pârâtul N. A., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.

Reclamanta a declarat recurs în termenul de recurs prevazut de lege, la data de 29.05.2009, iar motivele de recurs le-a depus printr-un memoriu separat la Curtea de Apel Bucuresti, prin care a criticat sentinta recurata pentru nelegalitate si netemeinicie, pentru motivele aratate pe larg în cuprinsul memoriului.

Recurenta – pârâta Directia de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti a aratat în recursul sau ca desi instanta retine ca nu poate dispune modificarea datei de emitere a autorizatiei de libera practica, la o alta data decât data de 15.04.2009, pe care o poarta, considera totusi ca întârzierea în emiterea ei este  de natura sa atraga raspunderea materiala a pârâtei pentru prejudiciile provocate reclamantei.

Cu toate acestea prin dispozitivul hotarârii date, instanta respinge capatul de cerere privind plata daunelor materiale ca neîntemeiat in privinta prejudiciului produs si ca prematur in privinta beneficiului nerealizat si obliga la plata unor daune morale si nicidecum materiale.

Hotarârea este nelegala deoarece respingându-se capatul principal de cerere instanta nu putea sa oblige la repararea unui prejudiciu moral cât timp prin hotarâre se retine ca emiterea cu întârziere a autorizatiei este de natura sa atraga raspunderea materiala dar instanta respinge acest capat secundar de cerere privind obligarea la plata de daune materiale ca neîntemeiat.

Sub aspectul daunelor morale, hotarârea este nelegala  întrucât reclamanta a depus dosarul privind eliberarea autorizatiei de libera practica la data de 26.02.2008, stabilindu-se termen la data de 7.04.2008, cu conditia sa îsi completeze dosarul depus cu restul actelor solicitate in vederea emiterii autorizatiei de libera practica, respectiv cazierul judiciar si certificatul medical, care nu fusesera depuse odata cu cererea, împrejurarea ca s-a cerut si reexaminarea psihiatrica a acesteia nu a reprezentat singurul motiv pentru neeliberarea autorizatiei la termenul din 7.04.2008.

Reclamanta a completat dosarul la data de 15.04.2008 si in aceeasi zi s-a întocmit si autorizatia, numai ca reclamanta, cu rea credinta nu a depus la dosarul cauzei copie de pe cererea adresata institutiei care sa contina cele doua înregistrari, respectiv cea sub nr.2140/26.02.2008 si a doua înregistrare din 15.04.2008, când a completat dosarul cu documentele lipsa.

Instanta nu a avut in vedere decât înregistrarea initiala din data de 26.02.2008 in raport de care a solutionat cauza desi reclamanta era in culpa ca urmare a depunerii unui dosar incomplet, pe care a înteles sa îl completeze cu înscrisurile lipsa doar la data de 15.04.2008.

Instanta nu a avut in vedere decât înregistrarea initiala din data de 26.02.2008 in raport de care a solutionat cauza desi reclamanta era in culpa ca urmare a depunerii unui dosar incomplet, pe care a înteles sa îl completeze cu înscrisurile lipsa doar la data de 15.04.2008.

Instanta retine ca eliberarea înscrisului denumit „autorizatie de libera practica” s-a facut dupa expirarea termenului de 30 de zile, ignorând faptul ca dosarul nefiind complet, i s-a acordat termen la 7.04.2008 tocmai in vederea completarii dosarului cu elementele lipsa sau care nu mai erau de actualitate, fiind depasite ca termen de valabilitate.

Instanta retine ca eliberarea înscrisului denumit „autorizatie de libera practica” s-a facut dupa expirarea termenului de 30 de zile, ignorând faptul ca dosarul nefiind complet, i s-a acordat termen la 7.04.2008 tocmai in vederea completarii dosarului cu elementele lipsa sau care nu mai erau de actualitate, fiind depasite ca termen de valabilitate.

La aceea data, reclamanta a depus certificatul medical si cazierul judiciar dar nu a înteles sa ramâna pentru a i se elibera „autorizatia de libera practica” pe care a înteles sa o ridice aiba la data de 8.05.2008, conform semnaturii de pe borderou.

Aprecierea instantei in sensul ca eliberarea autorizatiei de libera practica a fost facuta cu întârziere si a avut drept consecinta directa, desfacerea contractului de munca al reclamatei, este nelegala deoarece desfacerea contractului este consecinta faptului ca reclamanta a profesat o perioada in lipsa oricarei autorizatii, dat fiind faptul ca autorizatia de libera practica anterioara expirase la data de 17.05.2007 iar noua autorizatie de libera practica a fost întocmita la data de 15.04.2008. Faptul ca a existat o perioada in care reclamanta a exercitat profesia de asistent fara autorizatie, a determinat masura desfacerii contractului de munca.

Instanta a analizat împrejurarea daca DSPMB avea posibilitatea legala sa solicite reevaluarea psihiatrica a reclamantei, in conditiile in care nu fusese investita cu o astfel de cerere, obiectul principal al cererii introductive constituindu-l modificarea datei de emitere a autorizatiei de libera practica .

Instanta a apreciat in mod gresit faptul ca reclamanta a fost frustrata ca urmare a supunerii la o reevaluare psihiatrica, masura fiind de natura potrivit aprecierilor instantei” sa umileasca reclamanta si sa îi creeze acesteia un sentiment de neputinta fata de autoritati,care pentru acelasi motiv, al eliberarii autorizatiei la alt termen decât cel pe care îl dorea, a formulat mai multe actiuni pe rolul instantelor judecatoresti de grade diferite, respectiv dosar nr.34690/3/2008, aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a IX-a Contencios Administrativ si Fiscal, având termen la 2.09.2009, dosar nr. 28.084/3/2009 aflat pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a IX a Contencios Administrativ si Fiscal, cu termen la 21.09.2009, dosar nr. 49928/3/2008 aflat pe rolul Curtii de Apel Bucuresti – Sectia a VIII a Contencios Administrativ si Fiscal cu termen la 7.10.2009.

Regulamentului de organizare si functionare a DSPMB aprobat de Ministerul Sanatatii prin Ordinul nr.880/2006 si Ordinul nr.127/10.02.2009 privind aprobarea Regulamentului nu prevad un termen de 30 de zile in vederea eliberarii autorizatiei, astfel încât instanta in mod nelegal a admis capatul accesoriu cererii introductive.

Din cuprinsul celorlalte actiuni formulate de reclamanta, rezulta ca aceasta doreste de fapt ca data eliberarii autorizatiei sa fie identica cu data depunerii cererii astfel încât chiar daca acesta autorizatie ar fi fost eliberata la data de 07.04 2008, reclamanta nu ar fi fost multumita si tot ar fi formulat alta actiune.

Prin urmare, in mod legal, in baza cererii depuse, autorizatia nr.69216 a fost emisa la data de 15.04.2008, când s-au depus toate actele necesare de catre reclamanta, iar aceasta a înteles sa o ridice la data de 8.05.2008, conform borderoului de eliberarii autorizatii.

 În recursul sau, recurentul N. A. apreciaza sentinta recurata ca fiind nelegala si netemeinica, pentru urmatoarele motive:

– Cauza a fost solutionata de catre instanta de fond cu încalcarea dispozitiilor imperative privind competenta materiala prevazuta de art.2 lit.b din Codul de procedura civila;

– Cauza a fost solutionata de catre Tribunalul Bucuresti – Sectia de Contencios Administrativ fara a se avea în vedere faptul ca în conformitate cu prevederile art.10 alin.2 din Legea nr.307/2004, autorizatia de libera practica se acorda de catre Ministerul Sanatatii si astfel competenta materiala revine Curtii de Apel.

– Lipsa de calitate procesuala pasiva, întrucât, numirea sa în calitate de director executiv al DSPMB s-a facut de catre Ministerul Sanatatii si nicidecum de catre DSPMB, fara a fi introdus în cauza si Ministerul Sanatatii;

– Instanta de fond nu a dispus în temeiul rolului activ efectuarea unei expertize de specialitate de catre Institutul de Medicina Legala Bucuresti pentru a se stabili starea de sanatate psihica a reclamantei;

– Instanta de fond a considerat în mod gresit probatoriul administrat în cauza, considerând nemotivat ca din culpa sa s-ar fi eliberat cu întârziere autorizatia de libera practica reclamantei.

Prin întâmpinare, intimatele-pârâte, au invocat exceptia nulitatii recursului declarat de recurenta-reclamanta, respingerea acestuia ca nefondat, solicitând admiterea  recursului DSPMB si modificarea în parte a sentintei recurate, în sensul respingerii capatului de cerere privind daunele morale.

De asemenea, prin întâmpinare intimata-recurenta DSPM a invocat exceptia nulitatii recursului formulat de recurenta-reclamanta, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat.

Prin întâmpinare, intimata-pârâta ANFP a solicitat respingerea recursurilor ca fiind nefondate, aratând ca în mod corect instanta de fond a retinut lipsa sa de calitate procesuala pasiva.

În ceea ce priveste exceptia nulitatii recursului recurentei-reclamante, Curtea o apreciaza ca fiind întemeiata.

Potrivit art.303 alin.1 din Codul de procedura civila recursul se va motiva prin însasi cererea de recurs sau înlauntrul termenului de recurs, iar conform art.303 alin.2, termenul pentru depunerea motivelor de recurs curge de la comunicarea hotarârii, chiar daca recursul s-a facut mai înainte.

În speta, sentinta recurata a fost pronuntata la data de 28.05.2009, si a fost comunicata recurentei la data de 21.07.2009,  asa cum rezulta din dovezile de comunicare, iar reclamanta a declarat recurs împotriva acestei sentinte la data de 28.05.2009, mentionând ca motivele le va depune ulterior.

La data de 22.12.2009, printr-o cerere  depusa în fata Curtii de Apel Bucuresti, si nu instantei a carei hotarâre se ataca conform art.302 C.pr.civ, reclamanta a înaintat motivele de recurs.

 Potrivit art.306 din Codul de procedura civila, recursul este nul daca nu a fost motivat în termenul legal, cu exceptia motivelor de ordine publica care pot fi invocate si din oficiu de catre instanta de recurs.

Constatând ca recursul nu a fost motivat în termen de 15 zile de la data când recurentei-reclamante  i s-a comunicat sentinta recurata si nu sunt motive de ordine publica pe care instanta de recurs sa le invoce din oficiu, Curtea urmeaza sa admita exceptia nulitatii recursului si sa constate nulitatea acestuia.

Analizând actele si lucrarile dosarului, sentinta recurata, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât si în limitele prevazute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea  apreciaza recursurile recurentilor-pârâti ca fiind fondate pentru urmatoarele considerente:

Recurenta-pârâta a sustinut ca  desi instanta retine ca nu poate dispune modificarea datei de emitere a autorizatiei de libera practica, la o lata data decât data de 15.04.2009, pe care o poarta, considera totusi ca întârzierea în emiterea ei este de natura sa atraga raspunderea materiala a pârâtei pentru prejudiciile provocate reclamantei. Cu toate acestea prin dispozitivul hotarârii date, instanta respinge capatul de cerere privind plata daunelor materiale ca neîntemeiat în privinta prejudiciului produs si ca prematur in privinta beneficiului nerealizat si obliga la plata unor daune morale si nicidecum materiale.

Instanta de fond a retinut ca  emiterea cu întârziere a autorizatiei delibera practica este determinata de culpa exclusiva a paratei, însa, cu toate acestea, data emiterii autorizatiei, respectiv 15.04.2008, reprezinta o realitate de fapt, nesusceptibila de modificare.

 Curtea retine ca, în contextul în care autorizatia nu a fost modificata, revocata sau anulata, faptul ca ar fi trebuit emisa anterior, poate sa conduca, asa cum a retinut si instanta de fond, la antrenarea raspunderii materiala a paratei pentru prejudiciile provocate reclamantei.

Faptul ca prin dispozitivul hotarârii date, instanta respinge capatul de cerere privind plata daunelor materiale ca neîntemeiat în privinta prejudiciului produs si ca prematur in privinta beneficiului nerealizat, reprezinta consecinta izvorului obligational invocat, întrucât s-a solicitat, atât obligarea pârâtilor la plata de daune materiale pentru prejudiciul cauzat ca urmare a emiterii cu întârziere a autorizatiei de libera practica, cât si beneficiul nerealizat constând în salariile pe urmatorii 15 ani.

Or, în privinta daunelor materiale reprezentând prejudiciul efectiv produs pâna in acest moment, instanta a constatat ca reclamanta nu a facut o astfel de dovada, motiv pentru care a respins acest capat de cerere ca neîntemeiat. Instanta a retinut ca, salariile pe care reclamanta le-a pierdut pâna in prezent nu se datoreaza propriu-zis emiterii cu întârziere a autorizatiei, ci reprezinta consecinta directa a desfacerii contractului de munca al reclamantei.

Prin urmare, instanta nu a retinut o legatura de cauzalitate între  salariile pe care reclamanta le-a pierdut si emiterea cu întârziere a autorizatiei, retinând ca prejudiciul invocat reprezinta consecinta directa a desfacerii contractului de munca al reclamantei, iar caracterul abuziv al acestei ultime masuri poate fi pus in discutie de reclamanta in conditiile în care emiterea cu întârziere a autorizatiei a fost determinata într-o oarecare masura chiar de solicitarea conducerii spitalului la care reclamanta era angajata, neemiterea in timp util a autorizatiei fiind in parte consecinta culpei angajatorului, însa, cu toate acestea, masura trebuie contestata separat prin actiune in justitie distincta.

În contextul în care, cererea privind daunele materiale a fost respinsa de catre instanta, recurenta nu are un interes în a modifica solutia instantei sub acest aspect, având în vedere si faptul ca nu exista un recurs valabil declarat al reclamantei.

 Instanta a respins ca prematura cererea reclamantei privind daunele materiale reprezentând beneficiul nerealizat constând în salariile pe urmatorii 15 ani,  retinând ca nu se poate cunoaste la acest moment daca reclamanta se va afla în imposibilitate permanenta de a se angaja.

Recurenta a mai sustinut ca hotarârea este nelegala deoarece respingându-se capatul principal de cerere, instanta nu putea sa oblige la repararea unui prejudiciu moral cât timp prin hotarâre se retine ca emiterea cu întârziere a autorizatiei este de natura sa atraga raspunderea materiala iar instanta a respins acest capat de cerere, ca neîntemeiat.

Însa reclamanta a solicitat, prin cererea de chemare în judecata, modificarea datei de emitere a autorizatiei de libera practica nr.69216/15.04.2008 de catre pârâta DSPMB, obligarea pârâtilor A. N., C. P., D. B., P. M., la plata unor daune morale in cuantum de 10.000 lei fiecare, obligarea pârâtei DSPMB la plata unor daune morale de 500.000 lei, obligarea pârâtei DSPMB la plata unor daune materiale de 500.000 lei, destituirea pe cale judecatoreasca a pârâtilor A. N., C. P., D. B., P. M., obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecata si opozabilitatea hotarârii fata de pârâta ANFP.

Capatul de cerere privind daunele morale nu are caracter accesoriu, fata de capatul de cerere privind modificarea datei de emitere a autorizatiei de libera practica nr.69216/15.04.2008 de catre parata DSPMB, ci are caracter principal, reprezinta o actiune în daune formulata de reclamanta împotriva autoritatii, pentru fapta ilicita a acesteia de a emitere cu întârziere a autorizatiei delibera practica si  de a lua masura supunerii nejustificate a reclamantei la un nou examen psihiatric.

Instanta a retinut ca punerea la îndoiala de catre institutiile statului a starii sale de sanatate psihica a fost de natura sa îi provoace acesteia o puternica stare de frustrare si disconfort,  masura fiind de natura sa umileasca reclamanta si sa îi creeze acesteia un sentiment de neputinta fata de autoritati, iar întârzierea in emiterea autorizatiei a avut drept consecinta directa desfacerea contractului de munca al reclamantei tocmai pe motivul nedetinerii autorizatiei, masura de natura sa provoace acesteia o stare de nemultumire, de stres si de inferioritate fata de colegii de serviciu.

 Recurenta a sustinut ca, sub aspectul daunelor morale, hotarârea este nelegala întrucât reclamanta a depus dosarul privind eliberarea autorizatiei de libera practica la data de 26.02.2008, stabilindu-se termen la data de 7.04.2008, cu conditia sa îsi completeze dosarul depus cu restul actelor solicitate in vederea emiterii autorizatiei de libera practica, respectiv cazierul judiciar si certificatul medical, care nu fusesera depuse odata cu cererea, împrejurarea ca s-a cerut si reexaminarea psihiatrica a acesteia nu a reprezentat singurul motiv pentru neeliberarea autorizatiei la termenul din 7.04.2008.

Reclamanta a completat dosarul la data de 15.04.2008 si in aceeasi zi s-a întocmit si autorizatia, numai ca reclamanta, cu rea-credinta nu a depus la dosarul cauzei copie de pe cererea adresata institutiei care sa contina cele doua înregistrari, respectiv cea sub nr.2140/26.02.2008 si a doua înregistrare din 15.04.2008, când a completat dosarul cu documentele lipsa.

La aceea data, reclamanta a depus certificatul medical si cazierul judiciar dar nu a înteles sa ramâna pentru a i se elibera „autorizatia de libera practica” pe care a înteles sa o ridice abia la data de 8.05.2008, conform semnaturii de pe borderou.

Sustinerea ca i s-a acordat reclamantei un termen la 7.04.2008 tocmai in vederea completarii dosarului cu elementele lipsa sau care nu mai erau de actualitate, fiind depasite ca termen de valabilitate, nu este dovedita, la dosarul cauzei neexistând nici un act comunicat reclamantei prin care sa i se aduca la cunostinta ce acte trebuie sa depuna, care ar fi fost lipsa sau expirate.

Directorul unitatii la care reclamanta este angajata, Spitalul Clinic de Urgente Oftalmologice Bucuresti, a solicitat pârâtei DSPMB sa nu emita autorizatia de libera practica si sa reevalueze din punct de vedere psihiatric reclamanta invocând faptul ca are „probleme psihice”, având în vedere evenimentele care au avut loc anterior în cadrul spitalului si comportamentul reclamantei, având îndoieli asupra starii psihice a reclamantei, prin cererea înregistrata sub nr.A 762/28.03.2008, solicitând si emitentului certificatului medical, Institutul National de Medicina Aeronautica si Spatiala, sa retraga certificatul acordat si sa dispuna reanalizarea medicala a reclamantei, „eventual la IML”.

In urma acestei adrese, Institutul National de Medicina Aeronautica si Spatiala, cu adresa nr.A762/28.03.2008 propune pârâtei DSPMB sa-i solicite reevaluarea psihiatrica a reclamantei. Urmare a acestei propuneri, prin adresa nr.3518/31.03.2008, Directia de Sanatate Publica a Municipiului Bucuresti solicita Institutului National de Medicina Aeronautica si Spatiala sa o reevalueze psihiatric pe reclamanta, iar, în urma reevaluarii, Institutul National de Medicina Aeronautica si Spatiala emite certificatul nr.1549/10.04.2008, atestând aceeasi stare de fapt si anume ca reclamanta nu sufera de nicio tulburare psihopatologica si ca este apta sa lucreze in sistemul de sanatate, public sau privat.

Prin urmare, în mod corect instanta de fond a retinut ca emiterea cu întârziere a autorizatiei de libera practica este determinata de culpa exclusiva a pârâtei, cu atât mai mult cu cât, solicitarea pârâtei DSPMB de reevaluare psihiatrica a reclamantei este nelegala, Legea  nr.307/2004 neprevazând posibilitatea autoritatii administrative emitente a autorizatiei de a  solicita reevaluarea acestor acte.

 Prin urmare, în mod judicios instanta a constat ca DSPMB a actionat cu exces de putere si cu depasirea atributiilor legale, impunând reclamantei realizarea unei noi evaluari psihiatrice ce a avut drept consecinta întârzierea in emiterea autorizatiei de libera practica.

Se sustine faptul ca a existat o perioada in care reclamanta a exercitat profesia de asistent fara autorizatie, a determinat masura desfacerii contractului de munca, însa, în conditiile în care autorizatia de libera practica anterioara expirase la data de 17.05.2007, iar noua autorizatie de libera practica a fost întocmita la data de 15.04.2008, întârzierea eliberarii noii autorizatii este culpa exclusiva a DSPMB, care a solicitat în mod nelegal o noua evaluare psihiatrica a reclamantei.

 Reclamanta arata ca desfacerea contractului este consecinta faptului ca reclamanta a profesat o perioada in lipsa oricarei autorizatii, dat fiind faptul ca autorizatia de libera practica anterioara expirase la data de 17.05.2007, iar noua autorizatie de libera practica a fost întocmita la data de 15.04.2008, însa instanta nu a analizat legalitatea deciziei de desfacere a contractului de munca, întrucât acest aspect face obiectul analizei într-un alt cadru procesual, unde se va stabili daca exercitarea profesiei de catre reclamanta s-a datorat culpei acesteia, culpei autoritatii pârâte, culpei angajatorului, ori altor împrejurari.

 Împrejurarea ca reclamanta are mai multe dosare pe rolul instantelor judecatoresti nu este un aspect care sa conduca la concluzia ca punerea la îndoiala de catre institutiile statului a starii sale de sanatate psihica, i-a creat reclamantei o stare de frustrare si disconfort, în masura sa umileasca reclamanta si sa îi creeze un sentiment de neputinta fata de autoritati.

Însa, evaluarea prejudiciului moral efectuata de catre reclamanta este excesiva, întrucât în cadrul exercitarii raporturilor de munca, în contextul în care autorizatia de libera practica anterioara expirase la data de 17.05.2007, litigiul s-a ivit pe fondul unor situatii conflictuale determinate de comportamentul reclamantei în exercitarea functiei de asistent în cadrul Spitalului Clinic de Urgente Oftalmologice Bucuresti si reactia conducerii acestei unitati medicale, careia i-a determinat suspiciunea referitoare la existenta unei stari de sanatate psihica a reclamantei, care sa o faca apta de a-si exercita competentele specifice profesiei.

În mod evident, ca metodele de reactie a conducerii manageriale a unei unitati spitalicesti trebuie sa fie conforme cu dispozitiile legale, însa, pe de alta parte, este necesara si luarea unor masuri pentru prevenirea unor eventuale împrejurari cauzate de exercitarea necorespunzatoare a profesiei de catre angajatii spitalului, în viitor, or, o reverificare a starii de sanatate a reclamantei, pe fondul unor evenimente anterioare, desi de natura sa cauzeze un prejudiciu personal si de imagine reclamantei, nu justifica un prejudiciu atât de mare, asa cum a fost retinut de instanta de fond.

 Recurentul-pârât N. A. a sustinut în recursul sau ca, cauza a fost solutionata de catre instanta de fond cu încalcarea dispozitiilor imperative privind competenta materiala prevazuta de art.2 lit.b din Codul de procedura civila, însa instanta a retinut corect competenta sa de solutionare în prima instantei a cauzei, în cauza fiind dedus judecatii un raport juridic de contencios administrativ, fapta ilicita a autoritatii si a conducatorului acesteia care i-a cauzat reclamantei un prejudiciu, conform art.18 alin.3 din Legea nr.554/2004.

Obiectul cauzei nu este anularea autorizatiei de libera practica, ci consecinta emiterii cu întârziere a autorizatiei si fapta prejudiciabila a autoritatii în cadrul procedurii de emitere a acestei autorizatii, reclamanta nefiind nemultumita de emiterea actului ci de modul de îndeplinire a dispozitiilor legale de catre autoritatea emitenta a acestei proceduri, respectiv DSPMB autoritate publica locala, prin urmare, cauza a fost solutionata corect de catre Tribunalul Bucuresti – Sectia de Contencios Administrativ si nu de instanta de contencios administrativ a  Curtii de Apel.

Fata de dispozitiile art.16 din Legea nr.554/2004, în mod corect s-a retinut calitatea procesuala pasiva a pârâtului, fiind fara relevanta faptul ca numirea sa în calitate de director executiv al DSPMB s-a facut de catre Ministerul Sanatatii si nicidecum de catre DSPMB,  nefiind necesara introducerea în cauza si a Ministerului Sanatatii.

În raport de obiectul cauzei, instanta de fond nu avea de ce sa dispuna  efectuarea unei expertize de specialitate de catre Institutul de Medicina Legala Bucuresti pentru a se stabili starea de sanatate psihica a reclamantei, în contextul în care exista emis un certificat medical nr.699/25.02.2008 emis de Policlinica Institutului National de Medicina Aeronautica si Spatiala prin care atesta ca aceasta îndeplineste conditiile de sanatate fizica si psihica prevazute de art.10 alin.2, lit.c din Legea nr.304/2007, iar acest act normativ nu prevede procedura unei noi reevaluari în cadrul altei unitati medicale.

 Aspectele retinute în cadrul recursului DSPMB referitoare la culpa în eliberarea cu întârziere a autorizatiei de libera practica reclamantei sunt valabile în ceea ce priveste recursul recurentului-pârât N. A.

Fata de aceste considerente, Curtea va admite recursurile formulate de recurentii-pârâti doar în ceea ce priveste cuantumul prejudiciului, pe care îl va reduce în mod corespunzator, prin raportare la argumentele aratate, urmând a mentine celelalte dispozitii ale instantei de fond.

Fata de dispozitiile, art.274 Cod de procedura civila, Curtea va respinge cererea recurentilor-pârâti de obligare a recurentei-reclamante la plata de cheltuieli de judecata, în raport de faptul ca aceasta nu a cazut în pretentii, instanta neretinând motivele de recurs ale recurentului-pârât N. A., care a depus dovada achitarii onorariului de avocat, DSPMB nefacând dovada unor cheltuieli de judecata, ci facând o reevaluare a prejudiciului moral la care instanta de fond a obligat recurentii-pârâti.