Expertiza extrajudiciara contestata de una din partile in proces. Necesitatea efectuarii unei expertize judiciare.E


In baza dispozitiilor art. 138 Cod pro¬ce¬dura civila cât si în virtutea rolului sau activ,instanta trebuie sa puna în discutia partilor ne¬ce¬sitatea administrarii unei expertize judiciare, atunci cand expertiza extrajudiciara depusa de una din parti nu este acceptata de cealalta parte. Prin sentinta civila nr. 424 din data de 03.07.2008 a Judecatoriei Târgu La¬pus, judetul Maramures au fost respinse ca nefondate si lipsite de interes ac¬ti¬u¬nea reclamantei Florian Maria cât si cererea reconventionala a pârâtului Man Pascu, pentru constatarea nulitatii absolute partiale a titlurilor lor de pro¬pri¬etate.

S-a retinut ca partile au fost îndreptatite la reconstituirea dreptului de pro¬prietate pentru suprafete de teren ce nu se suprapun, potrivit masuratorilor e¬fectuate de ing. Kalmar Tiberiu.

Împotriva sentintei au declarat recurs partile (f. 2-3, 6-7), solicitând ad¬mi¬terea lui, modificare ei si admiterea cererii reconventionale si respectiv a ac¬ti¬unii în sensul solicitat.

Recursurile au fost apreciate intemeiate si au fost admise pentru urmatoarele con¬si¬¬derente:

Prima instanta si-a întemeiat în mod gresit solutia pe o expertiza to¬po¬gra¬fica extrajudiciara încalcând principiul nemijlocirii.

Cu toate ca expertiza citata nu contine elemente de natura sa duca la con¬cluzia ca terenurile partilor nu se suprapun, mentionând expres ca pozitia ter¬¬enului pârâtului în contextul parcelei reclamantei este discutabila, s-a retinut ca terenurile partilor nu se suprapun.

Prima instanta era obligata, atât în baza dispozitiilor art. 138 Cod pro¬ce¬dura civila cât si în virtutea rolului sau activ, sa puna în discutia partilor ne¬ce¬sitatea completarii dovezilor, în dovedirea sustinerilor lor.

 Se impunea în mod evident efectuarea unei expertize de specialitate si e¬ven¬tual a unei cercetari locale pentru clarificarea aspectelor deduse judecatii.

Utilitatea probei este de altfel confirmata de raportul de expertiza  efec¬tu¬at în alt dosar, care nefiind însa administrata procedural si cu respectarea prin¬cipiului contradictorialitatii, nu putea fi valorificat în mod direct de prima in¬s¬tanta pentru a conduce la pronuntarea unei solutii de fond.