4.1.Expertiza medico-legală psihiatrică. Condiţii de admisibilitate a probei.
2.Înşelăciunea prin emiterea de mijloace de plată fără asigurarea anticipată a disponibilului în contul bancar. Condiţii de existenţă.
Drept procesual penal. Partea generală.Probele şi mijloacele de probă.
Drep penal.Partea specială.Infracţiuni contra patrimoniului.
Codul de procedură penală. Art.116-125.
Codul penal.Art.215 al.4
1.Expertiza medico-legală solicitată de inculpat, este utilă şi concludentă pentru justa soluţionare a cauzei numai dacă în dosar sunt elemente care să determine o îndoială cu privire la starea psihică a inculpatului, asemenea elemente pot privi, antecedentele medicale a inculpatului de natură psihică, comportarea anterioară acestuia şi modul de comportare a acestuia în cadrul procesului penal.
Dacă înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei de către apărătorul inculpatului, prin conţinutul lor nu oferă indicii temeinice cu privire la prezenţa unor afecţiuni psihice ale inculpatului, anterioare derulării activităţilor sale infracţional,, de natură a pune la îndoială existenţa discernământului acestuia în momentul săvârşirii faptelor, efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, astfel cum s-a solicitat, nu se justifică.
2. Pentru legala încadrare juridică a faptei de emitere a unui cec fără asigurarea anticipată a disponibilului în cont, necesar pentru acoperirea acestuia, urmează a se stabili, în raport cu probatoriul administrat, dacă neîndeplinirea acestei condiţii a fost cunoscută de beneficiarul efectului de comerţ menţionat, caz în care fapta comisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de pericol prevăzută în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea Cecului, sau daca neîndeplinirea acestei condiţii este rezultatul inducerii intenţionate în eroare a beneficiarului cecului, în scopul particularizat de art. 215 alin. (1) C. pen., de esenţa infracţiunii de înşelăciune daca s-a produs o pagubă, caz în care fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii împotriva patrimoniului prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen.
Dacă probele dosarului fac dovada neîndoielnică că inculpatul nu a înştiinţat părţile vătămate despre faptul că mijloacele de plată emise de către acesta nu au asigurarea anticipată a disponibilului in cont,această omisiune, în mod evident constituie un act de inducere în eroare a partenerilor comerciali cu prilejul încheierii contractelor.
Curtea de Apel Bacău, secţia penală, cauze minori şi familie, decizia penală nr.325 din 27 mai 2010.
Prin sentinţa penală nr. 543 din 18.12.2009 pronunţată de Judecătoria Roman, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev.de art.215 al.1 şi 2 Cod penal, în condiţiile art.41 (2) Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.b şi 76 lit.c Cod penal, a fost condamnat inculpatul G. C. la pedeapsa de un an şi şase luni închisoare.
Pentru săvârşirea infracţiunii de emitere de cecuri fără a avea la tras disponibil suficient, prev.de art.84 (1) pct.2 din Legea nr.59/1934, în condiţiile art.41 (2) Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.b şi 76 lit.e Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de trei luni închisoare.
Pentru săvârşirea infracţiunii de emitere de cecuri cu dată falsă şi cărora le lipsesc elementele esenţiale, prev.de art.84 (1) pct.3 din Legea nr.59/1934, în condiţiile art.41 (2) Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.b şi 76 lit.e Cod penal, a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de trei luni închisoare.
Conform art.33 lit.a şi 34 lit.b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea – de un an şi şase luni închisoare.
Pentru complicitate la infracţiunea de înşelăciune, prev.de art.26 Cod penal,raportat la art.215 al.1,2 Cod penal, în condiţiile art.41 (2) Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.b şi 76 lit.c Cod penal, a fost condamnat inculpatul G. I. F. la pedeapsa de un an închisoare.
Inculpaţilor le-au fost interzise drepturile prev.de art.64 (1) lit.a teza a II a şi lit.b Cod penal, în condiţiile şi pe perioada prev.de art.71 Cod penal.
S-a constatat că prejudiciile cauzate părţilor vătămate au fost recuperate, iar acestea nu s-au constituit părţi civile.
Conform art.192 (2) Cod procedură penală, au fost obligaţi inculpaţii la câte 1000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin rechizitoriul nr.705/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, înregistrat la instanţă cu nr.2109/291/2009, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului G. C. pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, prev.de art.215 al.1, 2 Cod penal, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal, emitere de cecuri fără a avea tras la disponibil suficient, prev.de art.84 al.1 pct.2 din Legea nr.59/1934, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal şi emitere de cecuri cu dată falsă şi cărora le lipseşte elementele esenţiale, prev.de art.84 al.1 pct.3 din legea nr.59/1934, cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal şi a inculpatului G. I. F.pentru complicitate la înşelăciune prev. de art.26 raportat la art.215 al.1, 2 Cod penal cu aplicarea art.41 al.2 Cod penal.
Din probele administrate în cauză (procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesul-verbal de ridicare de înscrisuri, copii ale ordinelor de compensare, copii facturi, procesul-verbal de eşalonare plată, file CEC, bilete la ordin, justificări refuz de plată, adresa B.N.R., declaraţiile martorilor se reţine că în perioada 2005-2007 (luna decembrie) inculpatul G. C. a fost administrator al SC„P. T.”SRL Roman, societatea având ca obiect de activitate producţia, prelucrarea şi conservarea cărnii şi a produselor din carne. La data de 19 decembrie 2007, inculpatul G. C. s-a retras din societate şi din administrarea acesteia, societatea fiind preluată de numitul I. P.. În procesul-verbal de predare-primire încheiat la 19.12.2007 s-a stipulat predarea-primirea gestiunii, a actelor contabile, ştampilelor, întregului pasiv şi activ al SC„P T”SRL Roman, inculpatul fiind descărcat de gestiune şi de orice alte obligaţii patrimoniale şi nepatrimoniale, care au fost preluate de I. P. (fil.180 d.u.).
În fapt, însă, acest lucru nu s-a realizat şi inculpatul a continuat să administreze firma fără a preda acte, ştampile, patrimoniu, predarea societăţii fiind fictivă.
A rezultat din probe că numitul I. P., persoană care a fost uşor de influienţat, lipsit de un loc de muncă, locuinţă şi venituri, a acceptat acest lucru în schimbul promisiunii inculpatului G. C. de a-l angaja la firma sa pentru a face achiziţii de produse de carne, primind în schimb de la inculpat şi sume de bani.
La data de 19.01.2008, numitul I. P., la solicitarea inculpatului G. C., l-a împuternicit pe acesta cu drept de primă semnătură în relaţiile SC„P. T.”SRL cu Banca Comercială „C.” SA Sucursala Roman (fil.136 d.u.).Astfel, în această modalitate inculpatul G. C. a continuat activitatea societăţii, s-a folosit de nume, de calitatea falsă de „administrator”, de ştampila societăţii şi de instrumente de plată – file CEC şi bilete la ordin – inducând în eroare reprezentanţii altor societăţi de la care achiziţiona marfă.
Despre toate acestea avea cunoştinţă şi inculpatul G. I. F, administrator la SC„P V”, societate cu acelaşi obiect de activitate ca şi societatea la care fusese administrator inculpatul G. C., cei doi colaborând de mai mulţi ani.
În luna ianuarie 2009 inculpatul G I F l-a ajutat pe inculpatul G C să găsească furnizori de carne, propunându-i să colaboreze cu firme cu care colaborase şi el.
Astfel, în lunile ianuarie şi februarie 2008, cei doi inculpaţi au mers la SC„S”SRL din comuna D., judeţul Botoşani, administrată de numitul Ţ D M stabilind cu acesta ca SC„S”SRL să le livreze carcasă de vită, iar SC„P T”SRL să le dea la schimb carcasă de porc. Inculpatul G C, prezentându-se ca fiind administrator al societăţii SC„P T”SRL a convenit cu Ţ. D. M., în prezenţa inculpatului G I F ca diferenţele de preţ între produse să se facă prin compensare, astfel că au fost încheiate şapte ordine de compensare în perioada 21.11 – 2.02.2008 semnate de inculpatul G I F, care făcea personal deplasarea la SC„S”SRL, cu mijloace de transport puse la dispoziţie de inculpatul G. C. şi care aducea acestuia marfa achiziţionată. În continuare, inculpatul G. C. vindea carcasa de bovină la SC„M” SRL Răchiteni, judeţul Iaşi cu preţuri sub cele de achiziţie, inculpatul G Cr intrând fără întârzieri în posesia banilor pentru marfa vândută.
La data de 19 ianuarie 2008 SC„S”SRL a livrat cu factura nr. 001453 carcasă de vită către SC„P T”SRL, în valoare de 15.121,09 lei marfă ridicată de inculpatul G I F, care a înmânat drept garanţie fila CEC seria B.A. 338 nr.00097815, având ca dată scadentă 19.02.2008, semnată şi ştampilată de inculpatul G C, celelalte rubrici fiind completate de inculpatul F.
Marfa astfel achiziţionată a fost vândută de inculpat la SC „M”SRL sub preţul de achiziţie, contul societăţii nefiind ulterior alimentat.
În continuare, în aceeaşi manieră, au fost emise şi alte cecuri şi bilete la ordin pentru mărfuri achiziţionate de la SC„S”SRL :
– CEC seria BA 338 nr.00097810 pentru valoarea de 4276,23 lei, scadent la 18.02.2008,
– bilet la ordin emis la 26.01.2008 scadent la 26.02.2008 pentru suma de 7261,38 lei (pentru marfa achiziţionată conform facturii 001393),
– bilet la ordin emis la 16.02.2008, scadent la 16.03.2008 pentru suma de 19131,07 lei (facturi 001522/16.02.2008, 001592/14.02.2008 şi 001503/09.02.2008).
Toate acestea, introduse la plată de reprezentanţii SC„S”SRL au fost refuzate pentru lipsa totală de disponibil în cont, instituindu-se pentru perioada 22.02.2008 – 22.02.2009 interdicţie bancară de către Banca Comercială „C” SA Roman.
Tot la sfârşitul lunii decembrie 2007 inculpatul G C a achiziţionat acelaşi gen de produse şi de la SC„B P Com”SRL Oneşti, judeţul Bacău, inculpatul prezentându-se ca administrator al SC„P.T”SRL Roman.
Pentru marfa achiziţionată la data de 07.01.2008 în valoare de 25.000,95 lei, inculpatul G C a emis o filă CEC cu seria B.A. nr.338 – 00098212 semnată şi ştampilată, necompletată la celelalte rubrici, ca şi garanţie a plăţii care însă, introdusă la plată la data de 7 martie 2008, a fost refuzată din lipsă totală de disponibil în cont, trăgătorul aflându-se în interdicţie bancară.
Inculpaţii au recunoscut săvârşirea faptelor, recunoaştere care se coroborează cu probele susmenţionate.
În drept, faptele lui G C au constituit infracţiunile de înşelăciune, prev.de art.215 al.1 şi 2 Cod penal,emitere de cecuri fără a avea la tras disponibil suficient, cu dată falsă şi cărora le lipsesc elementele esenţiale cerute de art.1 al.1, 2, 3 şi 5 şi art.11, prev. de art.84 al.1 pct.2 din Legea nr.59/1934 şi respectiv art.84 al.1 pct.3 din Legea nr.59/1934, toate în condiţiile art.41 (2) Cod penal şi art.33 lit.a Cod penal.
Fapta lui G I F constituie complicitate la infracţiunea de înşelăciune prev.de art.26 rap.la art.215 al.1 şi 2 Cod penal, în condiţiile art.41 (2) Cod penal.
La individualizarea pedepselor s-a avut în vedere pericolul social al faptelor şi persoanele inculpaţilor (fără antecedente penale, cu atitudine procesuală sinceră).
Având în vedere stăruinţa inculpaţilor de a recupera prejudiciile cauzate, s-a reţinut în favoarea lor circumstanţa atenuantă prev.de art.74 lit.b Cod penal, urmând a se coborî pedepsele sub minimele speciale.
S-a aplicat pedeapsa accesorie prev.de art.71 Cod penal.
SC„S”SRL D. şi SC„B P.Com”SRL Oneşti nu s-au constituit părţi civile, precizând că prejudiciile au fost recuperate.
Conform art.191 (2) Cod procedură penală, inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în care se includ şi onorariile apărătorilor lor din oficiu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, inculpatul G C.
În motivare, a arătat că apelul vizează cuantumul pedepsei aplicate, prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar filele CEC au fost lăsate drept garanţie şi nu ca modalitate de plată.
Inculpatul nu a dorit să fie ascultat în apel. Nu au fost administrate probe noi.
Analizând hotărârea atacată, pe baza lucrărilor şi materialului din dosarul cauzei, pe baza motivelor de apel şi din oficiu, Tribunalul a constatat că apelul este nefondat.
Prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, vinovăţia inculpatului şi încadrarea juridică a faptelor, pe baza unor probe legal administrate, din care rezultă, fără putinţă de tăgadă, că inculpatul este autorul faptelor, aşa cum au fost descrise.
În mod corect a reţinut prima instanţă circumstanţa atenuantă judiciară prevăzută în art. 74 alin. 1 lit. b Cod penal, pentru infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 1 şi 2 Cod penal, având în vedere stăruinţa inculpatului pentru recuperarea prejudiciului.
Reţinerea aceleiaşi circumstanţe şi pentru infracţiunile prevăzute de legea cecului este, însă, greşită, pentru că acestea sunt infracţiuni de pericol şi nu de rezultat. Cu toate acestea, tribunalul nu a putut înlătura aplicarea circumstanţei atenuante pentru aceste infracţiuni, pentru a nu se crea inculpatului o situaţie mai grea în propria cale de atac.
Pentru a realizare scopul arătat în art. 52 Cod penal, pedepsele stabilite de prima instanţă pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului sunt suficiente, reducerea lor şi mai mult sub minimul special neputând asigura acest scop. Prima instanţă a individualizat corect pedepsele stabilite pentru fiecare infracţiune, pornind de la criteriile enumerate în art. 72 Cod penal. Împrejurările invocate de inculpat în apel pentru reducerea pedepsei au fost avute în vedere de prima instanţă şi nu justifică o reducere mai mare a pedepselor sub minimul special.
Pentru aceste considerente prin decizia penală nr. 38/AP din 10.02.2010 pronunţată de Tribunalul Neamţ s-a dispus în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, respingerea ca nefondată a apelului declarat de inculpatul G.C., împotriva sentinţei penale nr. 543 din 18.12.2009, pronunţată de Judecătoria Roman.
S-a menţinut sentinţa atacată.
În baza art.189 Cod procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 200 lei, va fi avansat către Baroul de Avocaţi Neamţ, din fondurile Ministerului Justiţiei.
În baza art.192 alin. 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul să plătească statului 230 lei, cheltuieli judiciare avansate.
Împotriva deciziei penale mai sus menţionate a declarat recurs în termen legal inculpatul G. C.
Prin concluziile orale puse în faţă instanţei de recurs de apărător, inculpatul G C criticat decizia recurată sub următoarele aspecte:
O primă susţinere a recursului se referă la incidenţa în speţă a unei cauze care înlătură caracterul penal al faptelor imputate recurentului, respectiv iresponsabilitatea inculpatului.
În dezvoltarea acestui motiv, inculpatul a depus la dosarul cauzei mai multe înscrisuri medicale care atestă existenţa unor afecţiuni psihice constatate la persoana inculpatului.
În raport de aceste înscrisuri, care în opinia inculpatului constituie indicii temeinice de punere la îndoială a existenţei responsabilităţii acestuia, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi efectuarea unei expertize psihiatrice care să stabilească dacă inculpatul în momentul săvârşirii faptelor a avut sau nu discernământ.
În secundar, dacă prima critică nu va fi reţinută de către Curte,recurentul a solicitat reducerea pedepselor şi modificarea modalităţii de executare în sensul suspendării sub supraveghere a executării pedepsei rezultante, în conformitate cu preved.art.86/1 C.p.p.
În susţinerea acestui ultim motiv de recurs, inculpatul a invocat aspecte ce caracterizează pozitiv persoana sa, respectiv stăruinţa depusă pentru repararea prejudiciului produs prin săvârşirea faptelor şi atitudinea colaborantă adoptată în faţa organelor judiciare.
Analizând decizia penală recurată în raport de motivele de recurs invocate cât şi din oficiu în limitele cazurilor de casare prev. de art.385/9 al.3 Cpp, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat.
În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la necesitatea efectuării unei expertize medico-legale psihiatrice asupra inculpatului de natură a stabili existenţa sau inexistenţa discernământului în momentul săvârşirii faptelor, Curtea nu poate împărtăşi acest punct de vedere şi consideră că nu se justifică expertizarea psihiatrică a inculpatului.
Expertiză solicitată de inculpat, este utilă pentru justa soluţionare a cauzei numai dacă în dosarul cauzei sunt elemente care să determine o îndoială cu privire la starea psihică a inculpatului, asemenea elemente pot privi, antecedentele medicale a inculpatului de natură psihică, comportarea anterioară acestuia şi modul de comportare a acestuia în cadrul procesului penal.
În ceea ce priveşte înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei de către apărătorul recurentului, Curtea a apreciat că acestea prin conţinutul lor nu oferă indicii temeinice cu privire la prezenţa unor afecţiuni psihice de care suferă inculpatul, de natură a pune la îndoială existenţa discernământului acestuia în momentul săvârşirii faptelor.
Înscrisurile medicale depuse de apărătorul inculpatului la dosarul cauzei, prin conţinutul lor informativ, fac dovada unor afecţiuni psihiatrice constatate posterior momentului săvârşirii faptelor.
De asemenea, instanţa de recurs a mai constatat că această apărare a inculpatului care invocă iresponsabilitatea sa, a fost invocată pentru prima dată în recurs, nefiind pusă în discuţie şi în faţa instanţelor de fond şi apel, situaţie care impune concluzia că teza inculpatului constituie o strategie de natură a obţine exonerarea sa de răspundere penală.
În ceea ce priveşte motivul secundar de recurs, referitor la reindividualizarea judiciară a pedepselor aplicate, Curtea nu a putut da curs nici acestei cereri.
La individualizarea judiciară a pedepselor, prima instanţă a avut în vedere criteriile generale de individualizare indicate de art.72 Cp, respectiv gradul de pericol social al infracţiunilor săvârşite, evidenţiat de împrejurările în care au fost comise(participaţie penală sub forma complicităţii la înşelăciuni comise în formă agravată soldate cu producerea unor prejudicii materiale mari), pluralitatea de infracţiuni, limitele speciale de pedeapsă, precum şi persoana inculpatului.
În aceste condiţii, Curtea a apreciat că atitudinea de recunoaştere a inculpatului manifestată în cursul procesului penal,precum şi celelalte circumstanţe personale invocate nu pot să conducă la reducerea pedepselor şi la modificarea modalităţii de executarea a pedepsei rezultante în sensul suspendării acesteia, astfel cum a solicitat acesta.
De altfel inculpatul a beneficiat de un tratament sancţionator deosebit de favorabil, Curtea constatând că pedepsele aplicate acestuia au fost coborâte mult sub limitele speciale prevăzute de textele incriminatoare, prin reţinerea unor circumstanţe atenuante.
Hotărârile pronunţate de instanţele anterioare sunt deficitare, în ceea ce priveşte încadrarea juridică reţinută în cauză.
În opinia Curţii trebuia să se reţină în sarcina inculpatului două infracţiuni în comise în concurs real: o infracţiune de înşelăciune comisă în formă agravată şi continuată prev. de art. 215 al.1,2,3,4 C.p. cu aplic. art. 41 al.2 C.p. şi o infracţiune de emitere de file cec cărora le lipsesc elementele esenţiale, prev. de art.84 al.1 pct.3 din legea nr.59/1934.
Pentru legala încadrare juridică a faptei de emitere a unui cec fără asigurarea anticipata a disponibilului in cont, necesar pentru acoperirea acestuia, urmează a se stabili, în raport cu probatoriul administrat, daca neîndeplinirea acestei condiţii a fost cunoscută de beneficiarul efectului de comerţ menţionat, caz în care fapta comisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de pericol prevăzută în art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea Cecului, sau daca neîndeplinirea acestei condiţii este rezultatul inducerii intenţionate în eroare a beneficiarului cecului, în scopul particularizat de art. 215 alin. (1) C. pen., de esenţa infracţiunii de înşelăciune daca s-a produs o pagubă, caz în care fapta întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii împotriva patrimoniului prevăzută de art. 215 alin. (4) C. pen.
Lucrările dosarului fac dovada neîndoielnică că inculpatul nu a înştiinţat părţile vătămate despre faptul că mijloacele de plată emise de recurent nu au asigurarea anticipata a disponibilului in cont.
În atare situaţie, având în vedere că persoanele păgubite nu au cunoscut lipsa disponibilităţilor băneşti necesare efectuării plaţilor,inculpatul în mod evident le-a indus în eroare cu prilejul încheierii contractelor prin care s-au făcut achiziţii de carne, emiţând mijloace de plată fără acoperire(cecuri şi bilete la ordin).
În consecinţă,în mod greşit s-a reţinut în sarcina inculpatului infracţiunea prev. de art. 84 alin. (1) pct. 2 din Legea Cecului în concurs cu infracţiunea prev. de art.215 al.1 şi 2 C.p. în loc să se reţină doar infracţiunea unică de înşelăciune comisă în formă agravată şi continuată prev. de art. 215 al.1,2,3,4 C.p. cum era corect.
Cu toate acestea, având în vedere că decizia ce formează obiectul recursului, a fost atacată doar de inculpat, aceasta nu va fi supusă casării, întrucât o schimbare a încadrării juridice în sensul arătat mai sus, ar atrage agravarea situaţiei inculpatului,situaţie ce ar contraveni principiul neagravării situaţiei în propriul recurs, prev. de art. 385/8 C.p.p.
În lumina considerentelor prezentate, Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C. pr. pen. a respins ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat.
