Raport de expertiză medico-legală. Valoare probatorie.
Art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002
Raportul de expertiză medico-legală are numai o valoare
pur teoretică şi nu poate infirma celelalte probe anterior
administrate.
(Decizia penală nr.297/20.05.2008)
Prin sentinţa penală cu numărul 669 din 14 septembrie 2007,
pronunţată de Judecătoria Rm.Vâlcea, s-a dispus în baza art. 87 alin. 1
din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 13, 74 şi 76 Cod penal,
condamnarea inculpatului I.A.N., la 6 luni închisoare, cu aplic. art. 81 şi
82 Cod penal.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că în data de 8
noiembrie 2006, după ce a consumat băuturi alcoolice în intervalul de
timp 18-21, inculpatul s-a deplasat cu autoturismul său pe strada Nicolae
Bălcescu, iar la intersecţia cu strada Ferdinand a lovit autoturismul
condus de martorul M.I. Ambii conducători auto au sesizat organele de
poliţie care, in urma testării cu aparatul etilotest, au constatat la ora 21.30,
că inculpatul prezenta o concentraţie de 1,09 mg/litru alcool în aer
expirat, apoi în urma recoltării probelor de sânge s-a constatat o
alcoolemie de 1,4 gr ‰, iar la orele 22.45 o alcoolemie de 1,25 gr ‰ .
S-a mai stabilit in urma expertizei medico legale efectuate la
nivelul INML că la ora 21.30, inculpatul ar fi putut avea o alcoolemie de
0,95 gr ‰, în creştere.
A mai reţinut prima instanţă că nu are relevanţă alcoolemia
stabilită la orele 21.15.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul, criticând-o
pentru netemeinicie şi nelegalitate în sensul că, în mod greşit, prima
instanţă a reţinut săvârşirea infracţiunii, având în vedere alcoolemia de
0.95 gr ‰ la orele 21.30, fără a stabili alcoolemia la orele 21.15, moment
de la care el nu a mai condus autoturismul.
Prin decizia penală nr.27/A din 13.02.2008, Tribunalul Vâlcea
în baza art. 379 pct. 2 lit.a Cod pr.penală coroborat cu art. 382 alin. 1
Cod pr.penală, a admis apelul declarat de inculpatul I.N.A.N., a desfiinţat
sentinţa în sensul că, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod pr. penală coroborat
cu art. 10 lit. d Cod pr.penală, a achitat pe inculpatul I.A.N. pentru
infracţiunea prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art.13
Cod penal.
Pentru a pronunţa această decizie, instanţa de apel, a reţinut
că accidentul s-a produs la orele 21.15 şi că importantă este alcoolemia în
intervalul 2100 (când a urcat la volan), până la 21.15 când inculpatul a
încetat să conducă autoturismul.
Pentru a-şi fundamenta soluţia, instanţa de apel a avut în
vedere în mod deosebit expertiza medico legală întocmită la nivelul
INML care a stabilit că la ora 21.15, alcoolemia pe care o prezenta
inculpatul putea fi de 0,50 mg ‰ la mie, fiind în creştere, deci anterior
acestei ore, era şi mai mică.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, criticând-o pentru nelegalitate şi
netemeinicie.
În motivele de recurs se invocă drept temei dispoziţiile
art.385/9 pct.18 Cod procedură penală, respectiv faptul că instanţa de
apel a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecinţă pronunţarea
unei hotărâri greşite de achitare a inculpatului I.A.N.
Prin decizia penală nr.297/20.05.2008 pronunţată de Curtea
de Apel Piteşti, a fost admis recursul declarat de Parchetul de pe Lângă
Tribunalul Vâlcea, împotriva deciziei nr.27/A din data de 13 februarie
2008, pronunţată de Tribunalul Vâlcea – secţia penală, în dosarul
nr.959/288/2007.
A fost casată în întregime decizia penală şi s-a menţinut în
întregime sentinţa penală nr.669/14 septembrie 2007, pronunţată de
Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în dosarul nr.959/288/2007.
Pentru a decide astfel, curtea a reţinut că raportul de expertiză medico-
legală are numai o valoare pur teoretică şi nu poate infirma celelalte
probe anterior administrate şi care demonstrează că inculpatul se face
vinovat de comiterea infracţiunii pentru care a fost trimis în judecată.