Pentru dovedirea acţiunii în stabilirea paternităţii sunt admise toate mijloacele de probă şi anume:
– interogatoriul pârâtului, prin care poate recunoaşte că este tatăl copilului;
– martori, putând fi ascultate şi rudele cele mai apropiate, cu excepţia descendenţilor (art.190 Cod procedură civilă);
– înscrisuri, cum ar fi scrisori, bonuri, chitanţe de la un hotel, fotografii, etc.;
– expertiză serologică (serobiologică) antropologică şi genetică;
– cercetări locale;
– verificări de scripte etc.
Dintre toate probele, practica judiciară a statuat că numai expertiza medico-legală prin care pretinsul tată este exclus de la paternitate, are putere probatorie absolută, de neînlăturat nici chiar de mărturisirea pretinsului tată.
În speţă, pretinsul tată, în recursul declarat, a arătat că în mod greşit instanţa de apel nu a dispus, deşi a cerut, a fi administrată proba cu expertiză H.L.A. şi A.D.N.
Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unei cereri esenţiale în soluţionarea cauzei şi constatând că o asemenea apărare era întemeiată, fiind absolut necesară pentru stabilirea adevărului, şi că prin respingerea probelor cu expertizele solicitate, nu a fost soluţionat fondul cauzei, Curtea de apel a admis recursul pârâtului şi casând decizia tribunalului a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
