Acţiune în retrocedare întemeiată pe dispoziţiile art. 35 din legea nr.33/1994 formulată anterior pronunţării deciziei nr. 53/2007 a îccj. Admisibilitate.


Prin cererea  înregistrată  la  nr.  3501/95/2007 pe  rolul Tribunalului  Gorj, reclamanţii P. V.  şi P. D.V.  au  chemat în  judecată pe pârâţii Statul român  prin  Ministerul  Finanţelor, Direcţia  Generală  a  Finanţelor  Publice  Gorj, Prefectura  Gorj, Parchetul  Judeţean Gorj , Primăria  Municipiului Tg-Jiu, solicitând obligarea  pârâtelor  în  solidar la plata  contravalorii terenului  în  suprafaţă  de 1325  mp. şi 450  mp. ,  ambele  situate  în  Tg-Jiu, strada  23  August, nr. 136,  obligarea  aceloraşi  pârâte la  restituirea  în  natură  a suprafeţei  de  542  mp.  cu aceeaşi  situare, obligarea  pârâtelor  la  plata  prejudiciului  cauzat  prin  lipsa  folosinţei  terenurilor  de la data  exproprierii până  la  data  acordării despăgubirilor, cât  şi la plata  cheltuielilor  de judecată.

În motivarea  cererii  a arătat că terenurile  sunt  proprietatea  reclamanţilor şi că prin Decretul  de  expropriere  nr.  328/1981  li  s-a expropriat  fără  despăgubiri suprafaţa  de 1775  mp.  şi  li s-a preluat  fără titlu  suprafaţa  de 542  mp. care  este  liberă  de utilităţi  şi  solicită  să fie  retrocedată.

Pentru  dovedirea  cererii  reclamanţii  depun  acte  de filiaţie, respectiv  certificate  de naştere,  de deces şi de căsătorie, certificatul  de  moştenitor  756/1982, contract  de vânzare –  cumpărare din  10  mai 1958.

În drept,  reclamanţii îşi  întemeiază  cererea  pe  disp.  Legii nr. 33/1994,  precizând  în  mod  expres  că  nu  solicită  despăgubiri  în  baza  Legii nr. 10/2001.

În  cauză  formulează întâmpinare  Primăria  Municipiului  Tg-Jiu, prin  care  solicită  respingerea  acţiunii reclamantei cu  motivarea  că pentru terenul  expropriat  reclamanţii nu  au  formulat  notificare  în  baza  Legii nr. 10/2001,  că în  speţă  nu  sunt  aplicabile  dispoziţiile  Legii nr.  33/1994, anexând  întâmpinării  dispoziţia  nr. 69  din  10.01.2007  privind  construcţiile, notificarea  depusă de reclamanţi, decretul  de  expropriere  şi  schiţele  anexe, tabel nominal  privind  ridicarea  despăgubirilor.

Apărătorul  reclamanţilor a  solicitat prin  cererea  depusă  la  data  de 14.06.2007  să  se ia  act  că  aceştia renunţă  la  soluţionarea  capătului  de cerere  privind  restituirea suprafeţei  de 542  mp.

Prin sentinţa civilă nr.234 din 14 iunie 2007, Tribunalul Gorj a respins cererea formulată de reclamanţi cu privire la suprafaţa de 1775 mp. şi a luat act de renunţarea reclamanţilor la capătul de cerere pentru suprafaţa de 542 mp.

Hotărând astfel, instanţa a reţinut că dispoziţiile Legii 33/1994 pe care reclamanţii şi-au fundamentat cererea introductivă în instanţă, nu-şi găsesc aplicabilitatea în speţă.

S-a reţinut că prin acest act normativ, nu se reglementează acordarea de despăgubiri pentru imobilele expropriate, ci se prevede că dacă aceste imobile nu au fost utilizate în termen de 1 an, potrivit scopului pentru care au fost ridicate de la expropriat, foştii proprietari pot cere retrocedarea lor dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică conf.art.35, cuantumul despăgubirilor primite de expropriaţi stabilindu-se potrivit art.36.

 A apreciat instanţa că bunurile din litigiu, respectiv supraf.de 1775 mp.dispusă în două suprafeţe de 1325 m,p. şi 450 mp. au fost expropriate prin Decretul de expropriere nr.328/1981, în speţă găsindu-şi aplicabilitatea dispoziţiile Lg.10/2001, fiind bunuri preluate de stat şi reglementate de dispoz.art.10 şi 11 din această lege, însă reclamanţii au precizat în mod expres că nu înţeleg să se judece pe acest temei şi de altfel, din notificarea depusă de reclamanţi precum şi din dispoziţia emisă de primarul Mun.Tg.Jiu, reiese că reclamanţii au formulat notificare pentru imobilul reprezentând construcţii, nedepunându-se la dosar o altă notificare privind terenul.

Cum reclamanţii nu au solicitat retrocedarea imobilelor expropriate pe acest temei, al Lg.10/2001, ci au cerut despăgubiri pentru acestea în condiţiile Lg.33/1994, instanţa de fond a apreciat că ţinându-se seama de principiul disponibilităţii părţilor care guvernează procesul civil, acţiunea părţilor nu poate fi calificată de instanţă peste voinţa acestora.

În consecinţă, instanţa a procedat la respingerea cererii privind petitul referitor la suprafaţa de 1775 mp., respectiv plata despăgubirilor şi a uzufructului, iar cu privire la restituirea în natură a terenului care nu a fost expropriat în suprafaţă de 542 mp., s-a luat act de renunţarea reclamanţilor la acest capăt de cerere, conform art.246 c.pr.civ.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel în termen reclamanţii, considerând-o ca fiind nelegală şi netemeinică, invocând faptul că în mod greşit instanţa de fond a apreciat că în cauză nu sunt aplicabile dispoz.art.35 din Lg.33/1994, în ceea ce priveşte acordarea de despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 1775 mp.

Apelanţii reclamanţi susţin că de vreme ce procedura prevăzută de art.21-27 din Lg.33/1994 se referă la acordarea despăgubirilor la instanţa de judecată, în cauză sunt aplicabile aceste dispoziţii, fiind vorba de proceduri date exclusiv în atribuţia instanţei de judecată.

Arată că nu au solicitat retrocedarea imobilelor expropriate, ci au cerut despăgubiri pentru acestea, potrivit Lg.33/1994, întrucât nu mai puteau solicita retrocedarea imobilelor expropriate care  nu mai pot fi restituite în natură.

Apelul este fondat pentru următoarele considerente :

Verificându-se sentinţa supusă apelului, se constată că instanţa de fond a procedat la respingerea cererii formulată de reclamanţi, pentru acordarea de despăgubiri cu privire la terenul expropriat prin Decretul de expropriere nr.328/1981 în suprafaţă de 1775 mp., reţinând că dispoziţiile Legii 33/1994 pe care aceştia şi-au fundamentat acţiunea introductivă, nu sunt incidente şi că reclamanţii trebuiau să promoveze cererea în condiţiile Legii 10/2001.

Deşi la data sesizării instanţei de către reclamanţi, 19 martie 2007, erau în vigoare dispoziţiile Legii 10/2001, lege specială de reparaţie pentru imobilele preluate abuziv, inclusiv prin expropriere, în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, se constată că la acea dată, referitor la dreptul la reparaţie pentru imobilele expropriate, în perioada de referinţă a Lg.10/2001, practica judiciară nu era unitară.

Astfel, au fost pronunţate atât soluţii prin care s-a recunoscut valorificarea acestui drept în baza art.35 din Lg.33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică, în aplicarea Deciziei nr.VI din 27 septembrie 1999 dată în recurs în interesul legii de Curtea Supremă de Justiţie, cât şi soluţii în sensul că dispoziţiile art.35 din Lg.33/1994 nu pot constitui temei al acţiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, dacă aceste cereri au fost promovate după intrarea în vigoare a Lg.10/2001, act normativ aplicabil şi imobilelor expropriate.

Existenţa unei practici judiciare neunitare sub aspectul legii aplicabile acţiunilor având ca obiect imobile expropriate, în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989 a constituit motivul pentru care la data de 04 iunie 2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie –Secţiile Unite, a luat în examinare recursul în interesul legii promovat de procurorul general, hotărând cu putere obligatorie pentru viitor, prin decizia nr.53 din 4 iunie 2007, că în cazul acestor acţiuni, dispoz.art.35 din Lg.33/1994 privind exproprierea pentru cauze de utilitate publică nu se aplică după intrarea în vigoare a Lg.10/2001.

Întrucât însă acţiunea promovată de apelanţii reclamanţi a fost introdusă anterior apariţiei acestei decizii, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că reclamanţii nu-şi pot valorifica dreptul la reparaţie pe motiv că despăgubirile băneşti nu pot fi acordate în baza Lg.33/1994, ci numai potrivit Lg.10/2001.

În acest sens, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Civilă şi de Proprietate Intelectuală prin decizia nr.1425 din 14 martie 2008 a statuat că admiterea unei asemenea teze este  de neacceptat, venind în contradicţie cu jurisprudenţa CEDO, potrivit căreia incertitudinea jurisprudenţială, care are ca efect lipsirea reclamanţilor de orice posibilitate de a obţine beneficiul recunoscut altei persoane în situaţii similare, constituie o încălcare a art.6 alin.1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului din perspectiva principiului securităţii juridice, ca parte componentă a dreptului la un proces echitabil (cauza Beian contra României, hotărârea din 06 decembrie 2007).

Ca atare, dacă reclamanţilor nu le-ar fi recunoscut dreptul la reparaţie bănească conform Lg.33/1994 s-ar ajunge în speţă tocmai la o asemenea situaţie, întrucât calea Lg.10/2001 indicată prin hotărârea instanţei de fond nu mai poate fi utilizată de aceştia, întrucât termenul prevăzut de lege în acest scop a expirat.

 Apelanţilor reclamanţi nu li se poate imputa vreo culpă în faptul că nu au uzat în termen de calea Lg.10/2001 câtă vreme incertitudinea jurisprudenţială a existat până la data de  4 iunie 2007 când s-a pronunţat decizia din recursul în interesul legii nr.53, creându-le acestora speranţa legitimă că-şi pot valorifica dreptul la reparaţie pentru imobilul preluat abuziv prin expropriere şi pe calea acţiunii în justiţie, întemeiată pe dispoz.Lg.33/1994.

Rămânerea apelanţilor reclamanţi în continuare lipsiţi de proprietate – retrocedarea imobilelor expropriate nemaiputând fi dispusă în natură, aspect pe care chiar aceştia îl susţin-  fără însă a fi încasat vreo despăgubire, ar conduce la ruperea echilibrului rezonabil dintre măsura exproprierii şi consecinţele acesteia, încălcând în acest mod şi dispoz.art.481 c.civ., care arată că „nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică şi primind o dreaptă şi prealabilă despăgubire”.

Aşa fiind, se constată că în mod nelegal prima instanţă a procedat la soluţionarea acţiunii pe excepţia inadmisibilităţii cererii reclamanţilor, fundamentată pe dispoziţiile Legii 33/1994.

În temeiul dispoz.art.297 alin.1 c.pr.civ., se va admite apelul reclamanţilor, desfiinţându-se sentinţa cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul Gorj când se va examina pe fond legalitatea şi temeinicia cererii reclamanţilor, aşa cum a fost precizată de aceştia.