Articolul 11 din Legea nr. 10/2001 are caracterul unei norme juridice speciale, a carei aplicare se impune ca prioritara in raport cu prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, norma juridica generala pentru toate exproprierile care au avut loc in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Prin actiunea înregistrata pe rolul Judecatoriei Medgidia sub nr. 4848/256/2008 reclamanta C.L. a chemat în judecata pe pârâtul Municipiul Medgidia prin Primar solicitând instantei ca prin hotarârea ce se va pronunta sa oblige pârâtul la plata despagubirilor pentru imobilul compus din teren în suprafata de 162,96 mp si constructie, ce a fost expropriat pentru o cauza de utilitate publica, precum si obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de solutionarea prezentului litigiu.
În motivarea actiunii, reclamanta a aratat, în esenta, ca imobilul în litigiu a fost dobândit de autorii sai P.G. si P.M. conform contractului de vânzare – cumparare nr. 648/338/23.11/1955.
În anul 1965, întregul imobil a fost expropriat pentru utilitate publica, constructia fiind demolata, valoarea imobilului fiind estimata la 6326 lei, despagubiri care nu au fost primite, iar pe terenul expropriat s-a edificat ulterior un bloc de locuinte.
Prin sentinta civila nr. 454 din 19.02.2009, Judecatoria Medgidia a admis exceptia necompetentei materiale si a declinat cauza în favoarea Tribunalului Constanta în temeiul art. 2 pct. 11 lit. f din Codul de procedura civila.
În fata instantei legal sesizate, reclamanta si-a precizat temeiul de drept material ca fiind Legea nr. 33/1994, art. 44 alin. 3 din Constitutie si art. 481 Cod civil.
Prin notele de sedinta formulate în cauza la data de 19.06.2009, pârâtul Municipiul Medgidia prin Primar si-a precizat pozitia procesuala, retinându-se ca se invoca pe cale de exceptie inadmisibilitatea actiunii în raport de Legea nr. 10/2001 care este o lege speciala, precum si exceptia lipsei calitatii procesual active a reclamantei.
Prin sentinta civila nr. 1053/2009 Tribunalul Constanta a admis exceptia inadmisibilitatii actiunii si a respins actiunea ca inadmisibila.
Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut, în esenta ca la data sesizarii instantei de judecata, 27.10.2008, Legea nr. 10/2001 era în vigoare, iar aceasta lege, având în caracter special, exclude utilizarea actiunii întemeiate pe dispozitiile Legii nr. 33/1994 pentru redobândirea imobilelor preluate de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. În raport de Legea nr. 33/1994, cadrul juridic general în materia exproprierii, Legea nr. 10/2001 este o reglementare speciala cu caracter reparatoriu având ca obiect toate imobilele preluate abuziv de stat, inclusiv prin expropriere, fiind de imediata aplicare, sens în care a statuat si Înalta Curte de Casatie si Justitie prin Decizia nr. L III(53)/2007, pronuntata într-un recurs în interesul legii.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal, a declarat apel reclamanta C.L., care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub aspectul modalitatii de solutionare a exceptiei inadmisibilitatii actiunii sale întemeiata pe dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994.
Apelanta reclamanta a sustinut ca Legea nr. 33/1994 constituie calea dreptului comun în materie de expropriere pentru utilitate publica, iar în conditiile în care partea interesata nu a uzat de dispozitiile Legii nr. 10/2001, întrucât a fost împiedicata sa formuleze notificare în termenul prescris de lege, nu i se poate închide accesul liber la justitie, impunându-se solutionarea cererii ei conform Legii nr. 33/1994.
Prin întâmpinare intimatul pârât Municipiul Medgidia prin Primar a solicitat respingerea apelului ca nefondat. Acesta a sustinut ca dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, reclamanta a uzat de dispozitiile dreptului comun – art. 480 Cod civil si a promovat o actiune în revendicare a aceluiasi imobil, iar prin sentinta civila nr. 410/C/14.02.2008 pronuntata de Judecatoria Medgidia ramasa definitiva si irevocabila, s-a respins aceasta actiune ca nefondata.
În apel s-a depus, conform dispozitiilor art. 295 Cod procedura civila, sentinta civila nr. 410/C/14.02.2008 pronuntata de Judecatoria Medgidia în dosarul civil nr. 1518/256/2007.
Examinând legalitatea sentintei apelate în raport de criticile formulate de reclamanta, Curtea constata ca apelul nu este întemeiat si urmeaza sa fie respins pentru urmatoarele considerente:
Tribunalul Constanta a retinut ca în mod corect ca actiunea reclamantei este o actiune în retrocedarea imobilului situat în Medgidia, Str. R.N. nr. 2 (fosta I.V.S. nr. 18 si 20), expropriat în anul 1965, întemeiata pe dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, potrivit carora daca imobilele expropriate nu au fost utilizate în termen de un an, conform scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrarile nu au fost începute, fostii proprietari pot sa ceara retrocedarea lor daca nu s-a facut o noua declaratie de utilitate publica.
Problema supusa dezbaterii instantei prin prezentul apel este aceea a raportului dintre Legea nr. 10/2001, ca lege speciala de reparatie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, si Legea nr. 33/1994, ca lege generala în materia exproprierii, invocata de reclamanta ca temei al cererii sale de restituire, prin echivalent banesc, a imobilului expropriat de la autorul sau în anul 1965.
Este adevarat ca prin Decizia nr. VI din 27 septembrie 1999 pronuntata de Curtea Suprema de Justitie în Sectiile Unite în cadrul unui recurs în interesul legii, s-a statuat în sensul ca dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica sunt aplicabile si în cazul cererilor având ca obiect retrocedarea unor bunuri imobile expropriate anterior intrarii în vigoare a aceste legi, daca nu s-a realizat scopul exproprierii.
Ulterior pronuntarii acestei decizii a fost adoptata Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989 care, în art. 11, instituie reguli speciale pentru restituirea imobilelor expropriate, în perioada de referinta a legii.
Dispozitiile textului legal mai sus mentionat se aplica în toate cazurile de expropriere, fara a distinge dupa cum aceasta a fost facuta cu titlu valabil ori fara titlu valabil, indiferent daca s-au platit sau nu despagubirile expropriatilor, fara relevanta daca exproprierea a privit numai terenurile sau numai constructiile, esentiala ramânând dovedirea faptului ca preluarea a intervenit ca urmare a unei exproprieri, dispusa ca atare în baza unui act normativ generic sau individual.
Dispozitiile art. 11 din Legea nr. 10/2001 se aplica imobilelor expropriate chiar daca lucrarile pentru care a fost dispusa aceasta masura nu s-au finalizat nici pâna la data intrarii în vigoare a legii, cu consecinta ca masura restituirii în natura este permisa în masura nefinalizarii exproprierii. Sunt vizate toate acele imobile a caror situatie juridica si-ar fi putut gasi dezlegarea, pâna la data intrarii în vigoare a Legii nr. 10/2001, în temeiul art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierile pentru cauza de utilitate publica, ale carei dispozitii sunt în continuare active pentru exproprierile realizate dupa intrarea în vigoare a acestei legi.
Art. 11 din Legea nr. 10/2001 are caracterul unei norme juridice speciale reparatorii a carei aplicare se impune ca prioritara în raport cu prevederile art. 35 din Legea nr. 33/1994, norma juridica generala, pentru toate exproprierile care au avut loc în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, acordarea masurilor reparatorii fiind posibila în cadrul procedurii speciale reglementate de lege, nicidecum pe calea unei actiuni directe în justitie.
Sustinerea apelantei reclamante, în sensul ca persoana interesata poate sa aleaga între cele doua actiuni, una întemeiata pe Legea nr. 10/2001, iar alta întemeiata pe dispozitiile Legii nr. 33/1994, pentru a obtine despagubiri pentru imobilele preluate de stat în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, nu poate fi primita. În primul rând pentru ca un drept subiectiv cum este dreptul de proprietate nu poate fi ocrotit în acelasi timp si direct prin doua actiune distincte. Legea nr. 10/2001 nu lasa sa subziste nicio actiune întemeiata pe Legea nr. 33/1994 pentru obtinerea unor despagubiri pentru imobilele expropriate, odata cu intrarea ei în vigoare pentru ca, instituind obligatia efectuarii procedurii administrative directe contra unitatii detinatoare, exclude ideea unui „cumul” de actiuni.
În acest sens, Înalta Curte de Casatie si Justitie, printr-o decizie pronuntata în temeiul art. 329 Cod procedura civila – hotarâre obligatorie pentru instantele judecatoresti – a statuat ca „Dispozitiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauza de utilitate publica se interpreteaza în sensul ca aceste dispozitii nu se aplica în cazul actiunilor având ca obiect imobilele expropriate în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 1989, introduse dupa intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001”.
O atare interpretare este impusa si de reglementarea ce s-a dat prin art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, potrivit careia „bunurile preluate de stat fara titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimtamântului, pot fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora daca nu fac obiectul unei legi speciale de reparatii”.
În acord cu solutiile adoptate de Curtea Constitutionala a României privind domeniul de aplicare a Legii nr. 10/2001 si buna-credinta a chiriasului cumparator, se constata ca aceasta lege, în limitele date de dispozitiile art. 6 alin. ( 2) din Legea nr. 213/1998, constituie dreptul comun în materia retrocedarii în natura, sau în echivalent, a imobilelor preluate de stat, cu sau fara titlu valabil, în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, inclusiv a imobilelor expropriate.
Instanta nu poate retine nici critica referitoare la încalcarea dreptului reclamantei de acces la justitiei prin refuzul de a i se primi cererea de restituire, prin echivalent, a imobilului expropriat de la autorul ei, pe calea Legii nr. 33/1994. Asa cum a statuat Înalta Curte de Casatie si Justitie prin decizia civila nr. 33/2008 pronuntata în recursul în interesul legii, dreptul la un tribunal consacrat de art. 6 din C.E.D.O. nu este un drept absolut, Curtea Europeana a Drepturilor Omului statuând ca acest drept este compatibil cu limitari implicite, statele dispunând în aceasta materie de o anumita marja de apreciere.
„În România, legiuitorul a adoptat un act normativ special, în temeiul caruia persoanele care se considera îndreptatite pot cere sa li se recunoasca dreptul de a primi masuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv de catre stat.
Faptul ca acest act normativ – Legea nr. 10/2001 – prevede obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile, nu conduce la privarea acelor persoane de dreptul la un tribunal, pentru ca, împotriva dispozitiei sau deciziei emise în procedura administrativa, legea prevede calea contestatiei în instanta (art.26), careia i se confera o jurisdictie deplina”.
Câta vreme persoana îndreptatita are posibilitatea de a supune controlului judecatoresc toate deciziile care se iau în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001, inclusiv refuzul persoanei juridice de a emite decizia de solutionare a notificarii, este evident ca are pe deplin asigurat accesul la justitie.
Adoptarea unei reglementari speciale, derogatorii de la dreptul comun, cu consecinta imposibilitatii utilizarii unei reglementari anterioare (Legea nr. 33/1994), nu încalca art. 6 din Conventie în situatia în care calea oferita de legea speciala pentru valorificarea dreptului pretins este efectiva.
Ori, în privinta accesului efectiv, reclamanta nu a pretins ca, desi a folosit procedura administrativa notificând unitatea detinatoare, a fost lasata nesolutionata cererea sa, aratând pur si simplu ca a ales calea Legii nr. 33/1994 prin vointa proprie, fara sa utilizeze procedura legii speciale.
De altfel, în anul 2007, reclamanta a urmarit valorificarea dreptului sau în referire la imobilul expropriat si în cadrul unei actiuni în revendicare întemeiata pe dispozitiile art. 480 Cod procedura civila. Actiunea sa a fost respinsa ca nefondata prin sentinta civila nr. 410/C/14.02.2008, pronuntata de Judecatoria Medgidia în Dosarul nr. 1518/256/2007, hotarâre împotriva careia reclamanta nu a înteles sa utilizeze caile legale de atac, achiesând astfel la solutia instantei care a statuat ca reclamanta nu este îndreptatita sa primeasca despagubiri pentru imobilul expropriat si pentru care autorul sau a încasat despagubiri la momentul demolarii constructiei.
Prin urmare, dreptul de proprietate al reclamantei nici nu a fost recunoscut în prealabil printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva si irevocabila care sa o îndreptateasca, în prezent, sa invoce dreptul sau ori o speranta legitima, drept care, întemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului sa poata fi valorificat pe calea dreptului comun, conform Legii nr. 33/1994. În lipsa recunoasterii dreptului de proprietate – fie pentru ca reclamanta nu a formulat notificare în temeiul legii speciale, pierzând însusi dreptul de a i se recunoaste un asemenea drept, fie pentru ca nu exista o hotarâre judecatoreasca irevocabila de recunoastere a acestui drept – nu se poate retine ca, prin respingerea ca inadmisibila a actiunii în revendicare, instanta a lipsit-o pe reclamanta de proprietatea sa, perpetuând în acest fel abuzul comis prin expropriere. De altfel, în cauza Poenaru contra României , C.E.D.O. a apreciat ca simpla solicitare de a obtine un bun preluat de stat nu reprezinta un bun actual si nici o speranta legitima, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod procedura civila, Curtea va respinge apelul reclamantei ca nefondat.
