Drept procesual civil. Norme de procedură privind administrarea probelor prevăzute în legislaţia specială a exproprierii. Criterii de evaluare a terenurilor supuse exproprierii.
Art.11 alin. 7 şi 8 din Legea nr.255/2010, în conformitate cu care în faza prealabilă exproprierii expertiza trebuie întocmită avându-se în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici, îl vizează numai pe expropriator şi se face în vederea estimării despăgubirilor ce urmează a fi acordate. Această concluzie se desprinde şi din dispoziţiile art.22 din Legea nr.255/2010, potrivit cărora, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art.19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, iar acţiunea se soluţionează în conformitate cu dispoziţiile art.21-27 din Legea nr.33/1994. În faţa instanţei de judecată art.22 alin. 3 din Legea 255/2010 face trimitere expresă la art.21-27 din Legea nr.33/1994, care la art.26 prevede că experţii vor ţine seama de preţurile cu care se vând în mod obişnuit imobile de acelaşi fel, la data întocmirii raportului, ceea ce înseamnă aplicarea metodei comparaţiei directe.
Secţia I civilă – Decizia nr.716/11 octombrie 2013
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub dosar nr. 15978/107/2011 reclamantul P.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin CNADNR să se dispună anularea parţială a deciziei de expropriere emisă de pârât, doar sub aspectul cuantumului despăgubirilor stabilite pentru suprafaţa de 6057 mp teren expropriată; să fie stabilită despăgubirea aferentă terenului expropriat prin majorarea sumei stabilită de pârât la o valoare calculată conform art.26 din Legea nr.33/1994, prin raportare la valoarea de piaţă a imobilelor din zona respectivă, în funcţie de expertiza topo ce urmează a fi efectuată în cauză; să fie obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului a sumei astfel stabilite reprezentând despăgubirea acordată pentru terenul expropriat compusă din valoarea de piaţă a imobilului şi prejudiciul produs ca urmare a faptului că exproprierea este doar parţială iar terenul rămas neexpropriat şi-a pierdut din valoare ca urmare a fragmentării acestuia; cu cheltuieli de judecată în caz de opoziţie la admiterea acţiunii.
Prin sentinţa civilă nr. 1383/2013, Tribunalul a admis în parte acţiunea şi în consecinţă a dispus anularea parţială a deciziei de expropriere emisă de pârât, doar sub aspectul cuantumului despăgubirilor stabilite pentru suprafaţa de 6057 mp expropriată pe care le-a majorat, fiind obligat pârâtul la plata unei sume de bani reprezentând diferenţa între suma stabilită de instanţă cu titlu despăgubiri şi cea stabilită de expropriator şi consemnată la CEC Bank.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut în esenţă că, criteriile în raport de care se stabileşte cuantumul despăgubirilor sunt prevăzute de art. 26 din Legea nr.33/1994, iar în funcţie de acestea a fost efectuat un raport de expertiză care a reevaluat terenul expropriat şi a stabilit o valoare mai mare decât cea acordată de expropriator, la care acesta a fost obligat în final.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâtul, calea de atac fiind recalificată recurs având în vedere valoarea obiectului litigiului şi disp. art.282 ind. 1 Cod procedură civilă.
În expunerea motivelor, acesta a arăta că a respectat dispoziţiile art.11 din Legea nr.255/2010 cu privire la cuantumul despăgubirilor, astfel că valoarea stabilită de expropriator este legală, instanţa stabilind în mod greşit altă valoare, superioară celei stabilită de expropriator.
Recurentul susţine că la stabilirea valorii despăgubirilor, experţii ar fi trebuit să se raporteze la momentul la care a operat transferul dreptului de proprietate, conform art.9 alin.4 din Legea nr.255/2010, respectiv la data emiterii actului administrativ de expropriere, ulterior consemnării sumelor aferente despăgubirilor. Pârâtul arată că expropriatorul a calculat despăgubirile raportat la această valoare şi a avut în vedere preţul expertizele întocmite şi actualizate de Camera notarilor Publici, astfel că valoarea acestor despăgubiri a fost corect calculată de către acesta.
Prin decizia civilă nr.716/11.10.2013 recursul pârâtului a fost respins, instanţa de recurs reţinând că procedura de expropriere a terenului proprietatea reclamantului a fost demarată sub imperiul Legii nr.255/2010 în vederea realizării obiectivului de interes naţional, Autostrada Orăştie – Sibiu. Potrivit art.5 alin.1 din legea menţionată, în vederea realizării primei etape a procedurii de expropriere, aceea de aprobare a indicatorilor tehnico-economici, expropriatorul are obligaţia, între altele, de a aproba sumele individuale aferente despăgubirilor estimate de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit având în vedere expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici. Aceste sume sunt determinate în mod unilateral de expropriator, în vederea stabilirii ofertelor de despăgubire.
Potrivit art.7 din Legea nr.255/2010, după aprobarea indicatorilor tehnico-economici, a documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului sau a documentaţiilor topo-cadastrale, după caz, expropriatorul are obligaţia consemnării sumelor individuale reprezentând plata despăgubirii la dispoziţia proprietarilor de imobile … anterior notificării proprietarilor. Intenţia de expropriere este notificată ulterior proprietarilor, care sunt obligaţi să se prezinte la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri (art. 8).
Rezultă aşadar că raportarea la expertizele întocmite şi actualizate de camerele notarilor publici îl vizează numai pe expropriator şi se face în vederea estimării despăgubirilor ce urmează a fi acordate.
Această concluzie se desprinde şi din dispoziţiile art.22 din Legea nr.255/2010, potrivit cărora, expropriatul nemulţumit de cuantumul despăgubirii prevăzute la art.19 se poate adresa instanţei judecătoreşti competente în termenul general de prescripţie, iar acţiunea se soluţionează în conformitate cu dispoziţiile art.21-27 din Legea nr.33/1994.
Ca urmare, Curtea a apreciat ca nefondate susţinerile recurentului în sensul că la stabilirea valorii despăgubirilor, experţii ar fi trebuit să se raporteze la evaluarea întocmită de camerele notarilor publici.
În ce priveşte momentul în raport cu care se determină despăgubirile în cazul în care cuantumul stabilit de expropriator este contestat de expropriat, Curtea a reţinut că Legea nr. 255/2010 nu cuprinde nicio normă legală care să determine un astfel de moment. Singura dispoziţie care face referire în mod expres la acest moment este art. 26 alin. 2 din Legea nr.33/1994, la care Legea nr.255/2010 face trimitere directă. Potrivit acestui text legal, la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum şi de
daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.
Prin urmare, solicitarea recurentului de a avea în vedere, cu ocazia determinării despăgubirilor, un alt moment este lipsită de suport legal.
Instanţa de fond a reţinut în mod corect incidenţa acestor prevederi legale şi a stabilit obiectivele de expertiză ţinând seama de momentul la care face trimitere art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994.
Faţă de cele ce preced, Curtea a constatat că prima instanţă a pronunţat sentinţa atacată făcând o aplicare corectă a dispoziţiilor legale, iar criticile aduse de recurent nu se circumscriu niciunui motiv de recurs din cele prevăzute de art. 304-3041 Cod procedură civilă, în consecinţă recursul a fost respins ca nefondat.
