EXPROPRIERE. CUANTUM DESPĂGUBIRI. PARTICIPAREA
OBLIGATORIE A PROCURORULUI.
Potrivit art.9 din Legea nr.198/2004, expropriatul nemulţumit de
cuantumul despăgubirilor acordate pentru exproprierea imobilului, se poate adresa
instanţei judecătoreşti competente, acţiunea soluţionându-se potrivit dispoziţiilor
art.21-27 din Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate
publică.
Art.23 al legii sus citate, prevede că soluţionarea cererii de expropriere
se face cu participarea obligatorie a procurorului, care nu a fost citat la prima instanţă
pentru a i se da posibilitatea să pună concluzii, în raport de dispoziţiile art.45 Cod
procedură civilă.
(Decizia civilă nr.42/A din 16 martie 2006 a Curţii de
Apel Piteşti).
Reclamanta G.F. a solicitat în contradictoriu cu Statul
Român, prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale
România S.A., obligarea acesteia din urmă la plata sumei de 43.276 dolari
USA, reprezentând cuantumul despăgubirilor ce urmează să-i fie
acordate pentru suprafaţa de 1.701 mp., sumă ce se solicită a fi achitată în
lei la cursul zilei, cu cheltuieli de judecată.
Ulterior, cererea a fost completată, reclamanta înţelegând să
formuleze contestaţie şi împotriva hotărârilor nr.7, 8 şi 9 din 21
decembrie 2004, cu motivarea că sumele propuse prin aceste hotărâri, cu
titlu de despăgubire, sunt derizorii, deşi terenul este intravilan şi preţul de
circulaţie este mult mai mare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este proprietara
suprafeţei în litigiu, formată din trei parcele, aşa cum rezultă din actele
dosarului, teren ce face parte dintr-o suprafaţă mai mare, expropriat
parţial, operaţiune ce face ineficientă exploatarea acestuia, cu diminuarea
valorii reale, având în vedere distanţa mică faţă de autostradă, ce va
determina o slăbire a structurii de rezistenţă a clădirilor amplasate pe
terenul rămas în proprietate.
Pârâtul a solicitat respingerea acţiunii ca prematur formulată,
întrucât nu există o hotărâre a comisiei de stabilire a dreptului de
proprietate, potrivit Legii nr.198/2004, excepţie respinsă de instanţă ca
neîntemeiată , întrucât prin notificarea aflată la dosar, formulată de
expropriator, s-a trecut suma propusă a fi acordată cu titlu de
despăgubiri, sumă care a fost contestată de reclamantă prin cererea de
chemare în judecată.
Prin sentinţa civilă nr.191 din 15 decembrie 2005, Tribunalul
Argeş – Secţia Civilă a admis acţiunea majorată formulată de reclamantă,
cu consecinţa obligării pârâtei la plata sumei totale de 41.973 euro, aşa
cum a fost calculată de expertul cauzei cu titlu de despăgubiri, plata
urmând a se face în moneda naţională la cursul zilei.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta
este proprietara unui teren de 5.630 mp., din care suprafaţa de 1.731 mp.
compusă din trei parcele evidenţiate prin hotărârile nr.7, 8 şi 9 aflate la
dosar, este supusă exproprierii. Situaţia exproprierii imobilelor
proprietate privată a fost reglementată prin H.G. nr.1549/2004, publicată
în Monitorul Oficial nr.930/12.10.2004, printre terenurile situate pe
amplasamentul lucrării figurând şi terenul reclamantei mai sus arătat.
Valoarea acestui imobil a fost calculată prin lucrarea tehnică
efectuată în cauză, daunele fiind apreciate la suma totală de 41.973 euro.
Acţiunea a fost privită ca întemeiată şi admisă ca atare, în
raport cu prevederile art.24 alin.2, art.26 alin.1 şi 2 şi art.27 din Legea
nr.33/1994.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel pârâta
C.N.A.N.R.A. S.A., invocând eronata acordare a despăgubirilor exagerate
faţă de preţul pieţei imobiliare şi faţă de împrejurarea că despăgubirile
propuse reclamantei au fost stabilite de o comisie, iar procesul-verbal
nr.7/15.12.2004 a fost semnat de toţi membrii acesteia.
S-a invocat totodată nulitatea sentinţei, întrucât era
obligatorie prezenţa procurorului în soluţionarea cauzei, aspect ignorat
de instanţa de fond.
Apelul a fost apreciat ca întemeiat de către Curtea de Apel
Piteşti prin decizia civilă nr.42/A din 16 martie 2006, cu consecinţa
desfiinţării sentinţei şi a trimiterii cauzei spre rejudecare aceluiaşi tribunal.
Instanţa de apel a analizat cu prioritate cel de-al doilea motiv
invocat de către pârâtă şi a reţinut că la fond, soluţionarea litigiului s-a
făcut în baza Legii cadru nr.198/25.05.2004 privind unele măsuri
prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale.
Art.9 din această lege statuează că expropriatul nemulţumit
de cuantumul despăgubirii prevăzut la art.8, precum şi orice persoană
care se consideră îndreptăţită la despăgubiri pentru exproprierea
imobilului, se poate adresa instanţei judecătoreşti competente, iar
acţiunea formulată în conformitate cu prevederile acestui articol se
soluţionează potrivit dispoziţiilor art.21-27 din Legea nr.33/1994 privind
exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Art.23 al legii sus citate, prevede că soluţionarea cererii de
expropriere se face cu participarea obligatorie a procurorului, întrucât
exproprierea este o măsură de excepţie care reprezintă un tot unitar cu
toate consecinţele juridice ce derivă din aceasta. Despăgubirile ce
trebuiesc acordate foştilor proprietari trebuie să fie juste, echitabile şi în
concordanţă cu normele internaţionale.
Având în vedere că participarea procurorului este obligatorie
în litigiile privind cererile de expropriere şi despăgubiri potrivit textelor
de lege mai sus enunţate, se reţine că nu a fost legal compus completul
de judecată.
Pentru acest motiv s-a constatat că se impune trimiterea
cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru a nu priva părţile de un
grad de jurisdicţie, procesul urmând a fi reluat cu respectarea întocmai a
dispoziţiilor imperative prevăzute de Legea nr.33/1994 şi a celor statuate
de art.1 din Protocolul nr.1 al Convenţiei Europene pentru Apărarea
Drepturilor Omului.
Faţă de soluţia adoptată de instanţa de apel nu s-a mai impus
analizarea celeilalte critici, ce va fi avută însă în vedere de instanţa de
trimitere cu prilejul rejudecării.
În temeiul art.297 Cod procedură civilă, apelul a fost admis în
modalitatea mai sus prezentată.
