Expropriere în temeiul Legii reformei agrare. Excluderea imobilelor terenuri pe care erau edificate lăcaşuri de cult sau case parohiale. Dreptul parohiilor ce nu au pierdut posesia şi folosinţa acestor lăcaşuri de a solicitat restituirea în condiţiile dreptului comun.
OUG 94/2000 nu reglementează situaţia tuturor imobilelor aparţinând cultelor religioase, chiar dacă a fi fost expropriate, căci acest act normativ reglementează situaţia juridică a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Or, notarea exproprierii imobilului s-a făcut anterior acestei perioade, în anul 1922, în temeiul Legii nr. reformei agrare.
Secţia I civilă – Decizia civilă nr. 37/24 ianuarie 2013
Constată că prin sentinţa civilă nr. 3075/2011 a Judecătoriei Mediaş pronunţată în dosar nr. 2947/257/2011 s-a respins excepţia tardivităţii, precum şi cea a inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice prin DGFP Sibiu; s-a admis acţiunea civilă formulată de reclamantul CDE C.A. Mediaş, în contradictoriu cu comuna Şeica Mică şi Statul Român prin MFP prin DGFP Sibiu, şi în consecinţă, s-a constatat existenţa dreptului de proprietate exclusivă al PEL Şeica Mică asupra imobilului înscris în CF 29 Şeica Mică, nr. top 49, 50 şi 52, compus din casă şi grădină în suprafaţă totală de 4.748 mp, situat administrativ în Şeica Mică, jud. Sibiu; s-a dispus radierea din cartea funciară a notării exproprierii imobilului, efectuată în CF nr. 29 Şeica Mică cu încheierea nr. 1497/20 iunie 1922.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut că imobilul asupra căruia se poartă litigiul este înscris în CF 29 Şeica Mică şi este proprietatea Parohiei E.L. Şeica Mică, dreptul de proprietate fiind dobândit încă de la localizare, data neputându-se desprinde din cuprinsul cărţii funciare. Pe lângă cele trei imobile, în CF 29 Şeica Mică se află şi alte imobile, ce au destinaţie agricolă.
Cu încheierea nr.1497/20 iunie 1922, înscrisă sub B.1 în Cf, în baza art. 66 din Legea nr. 3610/1921 pentru reforma agrară, asupra imobilelor înscrise în cartea funciară se notează procedura de expropriere. Prin urmare, notarea exproprierii urma să se facă doar asupra acelor proprietăţi care cad sub incidenţa dispoziţiilor de expropriere.
Cum în cartea funciară în care era intabulată şi casa parohială, destinată ca locuinţă pentru preot, erau şi terenuri ce cădeau sub incidenţa exproprierii, notarea procedurii s-a făcut asupra tuturor imobilelor înscrise în foaie, deşi casa era exceptată.
Pe de altă parte, notarea procedurii de expropriere în cartea funciară nu însemna în mod automat dobândirea dreptului de proprietate a Statului Român, acest drept urmând a se intabula în baza actului emis de comisia de expropriere şi împroprietărire, care avea competenţa de a verifica şi de a stabili dacă imobilul este supus sau nu exproprierii.
În ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivat de faptul că restituirea bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase, preluate în proprietate statului, prevăzute la art. 1 din OUG nr. 94/2000, se realizează numai prin procedura specială stabilită de acest act normativ şi, în consecinţă, acţiunea în revendicare de drept comun este inadmisibilă, instanţa a constatat că acţiunea reclamantei se circumscrie, în ce priveşte primul petit, acţiunii în constatare, reglementată de dispoziţiile art. 111 Cod pr. civilă. Reclamantul a avut tot timpul proprietatea şi posesia imobilului, or, prin acţiunea în revendicare, titularul acesteia urmăreşte predarea posesiunii bunului, ceea ce nu este cazul. Prin urmare, nu se pune problema unei revendicări a imobilului, încât să devină incidente dispoziţiile OUG nr. 94/2000, în raport de care s-ar putea pune în discuţie inadmisibilitatea acţiunii.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de pârâtul Statul Român prin MFP, prin DGFP Sibiu, a fost admis prin decizia civilă nr. 90/2012 pronunţată de Tribunalul Sibiu-secţia I civilă, schimbată în parte sentinţa atacată în sensul radierii din CF 29 Şeica Mică a exproprierii notată cu încheierea nr. 1497/20.06.1922 doar cu privire la imobilul de sub A+1 şi 2 nr. top 49, 50 şi 52. Au fost păstrate celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
În considerentele deciziei, tribunalul a reţinut că nu poate fi vorba despre excepţia inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile OUG 94/2000, act normativ care reglementează situaţia imobilelor preluate abuziv de la cultele religioase, în perioada 6 martie 1945 – 31 decembrie 1989, ori asupra imobilului în litigiu a fost notată procedura de expropriere în anul 1922.
Tribunalul a constatat că, deşi instanţa de fond a constatat dreptul de proprietate al reclamantei numai asupra imobilelor înscrise cu nr. top 49, 50 şi 52, dispune apoi radierea notării exproprierii imobilului, deşi numai cele de sub A+1 şi 2 au fost exceptate de la expropriere, conform art. 6 alin.2 pct. 4 şi 7 din Decretul 3610/1921.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul solicitând modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de CDE C.A. Mediaş ca inadmisibilă, netemeinică şi nelegală.
În motivarea recursului, pârâtul susţine că având în vedere dispoziţiile art. 6 din Legea 213/1998 şi art. 41 din Legea 247/2005 imobilele preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de adevăraţii proprietari, instanţele competente având rolul de a analiza valabilitatea titlului în raport cu actele normative în vigoare la momentul preluării. Restituirea bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase preluate în proprietatea statului prevăzute de art. 1 din OUG 94/2000 se realizează numai prin procedura specială stabilită de acest act normativ, astfel că acţiunea de drept comun este inadmisibilă. Bunul revendicat în prezenta cauză intră sub incidenţa OUG 94/2000.
Analizând legalitatea deciziei atacate prin prisma motivelor de recurs, raportat la art. 304 Cod procedură civilă, Curtea a constatat următoarele:
Potrivit CF 29 Şeica Mică asupra nr. top 49 casă de 1505 mp, top 50 grădină de 644 mp şi top 52 grădină de 2599 mp este proprietară Parohia Evanghelică Luterană – expropriere cu încheierea nr. 1497/1922.
La solicitarea Bisericii Regnicolare Evanghelice C.A. din România, la data de 17.03.1948 Ministerul Agriculturii şi Domeniilor a comunicat că nu au trecut în proprietatea statului în baza Legii Reformei agrare casele parohiale, locaşurile de rugăciune şi cimitirele, iar dacă din eroare s-au produs asemenea fapte, să fie retrocedate aceste bunuri.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, cu încheierea atacată s-a notat exproprierea şi asupra imobilelor înscrise sub A+1, 2 deşi aceste erau exceptate de la expropriere conform art. 6 alin. 2 pct. 4 şi 7 din Decretul 3610/1921.
Pe de altă parte, dreptul comun în materie civilă în vigoare la acea dată, respectiv Codul Civil austriac, art. 444 , prevedea că proprietatea se poate pierde prin voinţa proprietarului, prin puterea legii sau în virtutea unei hotărâri judecătoreşti. Proprietatea se poate pierde numai prin radierea întabulării din registrele publice.
Aşadar, faţă de legislaţia în vigoare la data notării „exproprierii” se constată că nu a avut loc un transfer de proprietate, iar reclamanta nu a pierdut proprietatea asupra imobilelor în litigiu.
Referitor la excepţia invocată de recurentă în condiţiile în care reclamanta nu a pierdut nici proprietatea nici posesia asupra imobilului, nu avea interes să ceară restituirea acestui imobil în temeiul OUG 94/2000.
Oricum, acest act normativ nu reglementează situaţia imobilului reclamantei, chiar dacă a fi fost expropriat, căci acest act normativ reglementează situaţia juridică a imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Ori, notarea exproprierii imobilului s-a făcut anterior acestei perioade, în anul 1922. Aceeaşi situaţie şi cu privire la Legea 213/1998, inaplicabilă situaţiei litigioase, născută anterior perioadei de reglementare a legii.
Excepţia inadmisibilităţii în mod corect a fost respinsă de instanţa de apel, pentru că în cauză nu sunt aplicabile legile generale sau speciale de reparaţie, caracterul acţiunii fiind unul constatator al unei stări de fapt. Câtă vreme reclamanta nu a pierdut proprietatea nu putea solicita restituirea imobilului în litigiu, mai ales că nici nu există vreun înscris care să constate un transfer de proprietate.
Având în vedere aceste argumente, de fapt şi de drept, s-a respins ca nefondat recursul pârâtului, în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, menţinând decizia atacată, ca legală şi temeinică.
