Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, rep.: art. 1
Legea nr. 287/2009 privind Codul civil: art. 562 alin. (3)
Constituţia României: art. 44 alin. (3)
Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului: art. 1 alin. (1)
Neemiterea de către expropriator a hotărârii de stabilire a despăgubirilor pentru terenul expropriat şi pe care s-au realizat lucrările pentru care terenul a fost preluat. fără ca proprietarul să fie în culpă, nu poate fi invocată ca temei al respingerii ca prematură a cererii în despăgubiri formulată de proprietarul care a fost lipsit de bun.
(Secţia I civilă, Decizia civilă nr. 137 din 11 mai 2016, F.Ş.)
Prin sentinţa civilă nr. 987/14 decembrie 2015 pronunţată în dosar nr. 261/108/2015, Tribunalul Arad a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul B.L. şi a obligat pârâta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România să-i plătească suma de 3.273 euro sau echivalentul în lei la cursul BNR la data plăţii, cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat.
Pentru a dispune astfel, instanţa a avut în vedere, în esenţă, că, în temeiul H.G. nr. 442/2013 a fost declanşată exproprierea terenului proprietate a antecesorului reclamantului, în anexa 2 a hotărârii fiind evidenţiată şi valoarea de despăgubire în sumă de 688,16 lei, valoare contestată ca derizorie de reclamantul care a arătat că pârâta nu şi-a îndeplinit nici obligaţia de emitere a hotărârii de stabilire a despăgubirilor cerută de Legea nr. 255/2010. Totodată, a avut în vedere concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză şi a validat opinia majoritară exprimată de doi experţi, apreciind că aceasta corespunde prevederilor art. 26 din Legea nr. 33/1994.
Împotriva sentinţei a declarat apel pârâta, care a solicitat schimbarea ei în sensul respingerii acţiunii ca prematur introdusă.
În motivare, a arătat că, deşi a invocat prin întâmpinare excepţia prematurităţii, prima instanţă nu s-a pronunţat asupra ei, astfel că a reiterat susţinerea potrivit căreia, câtă vreme procedura reglementată de Legea nr. 255/2010 nu este finalizată, nefiind emisă hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, acţiunea este prematur introdusă. Titularii drepturilor reale asupra terenurilor supuse exproprierii au asigurată calea contestării în justiţie a cuantumului despăgubirilor numai după data comunicării hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii stabilite prin hotărâre; pe de altă parte, procedura exproprierii presupune numeroase demersuri ce trebuie efectuate de expropriator anterior emiterii hotărârilor de stabilire a despăgubirilor, aceasta fiind ultima etapă a procesului exproprierii. În aceste condiţii, apelanta a apreciat că termenul care a trecut de la intrarea în vigoare a H.G. nr. 442/2013 nu este unul rezonabil.
Curtea a respins apelul astfel declarat, pentru următoarele considerente:
Prin încheierea de şedinţă din 29.06.2015, excepţia prematurităţii invocată de pârâtă a fost respinsă de tribunal cu motivarea că aceasta nu a contestat susţinerile reclamantului referitoare la începerea şi finalizarea lucrărilor pe terenul în litigiu şi că nici nu poate invoca în favoarea sa propria culpă, respectiv neemiterea hotărârii de stabilire a despăgubirilor.
Pe calea apelului, pârâta nu a contestat susţinerile reclamantului şi constatările experţilor privind executarea lucrărilor pe terenul în litigiu ci a susţinut că etapele procedurii administrative de expropriere presupun o anume durată în timp, ceea ce, în opinia sa, este de natură să justifice faptul că hotărârea de stabilire a despăgubirilor cuvenite reclamantului nu a fost emisă. Această susţinere nu se constituie în motiv de schimbare a hotărârii, câtă vreme proprietatea reclamantului a fost afectată fără realizarea procedurii care să se finalizeze cu acordarea de despăgubiri, procedură ale cărei etape erau cunoscute de expropriator şi care era ţinut să le urmeze. Din această perspectivă, cum procedura de urmat în aplicarea H.G. nr. 442/2013 nu derogă de la cea stabilită prin Legea nr. 255/2010, sunt nefondate susţinerile apelantei referitoare la durata termenului scurs de la intrarea în vigoare a acestei hotărâri de guvern până în prezent şi la faptul că procedurile ar fi în curs de desfăşurare.
Exproprierea constă în achiziţia forţată pentru cauză de utilitate publică a unor bunuri din proprietatea privată în vederea executării de lucrări de utilitate publică cu plata unei drepte şi prealabile despăgubiri. În acest sens, art. 1 din Legea nr. 33/1994 prevede că „Exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă şi prealabilă despăgubire …”; art. 562 alin. (3) Cod civil că „Exproprierea se poate face numai pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu justă şi prealabilă despăgubire …”; Constituţia României prevede în art. 44 alin. (3) că „Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire”, iar art. 1 alin. (1) din Protocolul 1 adiţional la Convenţie că „… Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege …”.
Or, în cauză, fără ca reclamantul să fi fost dezdăunat, fără finalizarea de către pârâtă a procedurii obligatorii prin emiterea unei hotărâri de stabilire a cuantumului despăgubirilor şi fără ca reclamantului să i se poată reţine vreo culpă din această perspectivă, exproprierea a operat şi reclamantul a fost lipsit de bun, astfel că susţinerile apelantei referitoare la momentul naşterii dreptului petentului de a pretinde despăgubiri sunt nefondate, respingerea ca prematură a prezentei cereri cu motivarea că reclamantul trebuie să aştepte emiterea de către pârâtă a hotărârii pe care – în cazul în care ar fi nemulţumit de cuantumul despăgubirilor – să o conteste conform art. 22 din Legea nr. 255/2010 în condiţiile în care pârâta însăşi recunoaşte că nu s-a încadrat în termenul stabilit de lege pentru emiterea actului, ar face incertă posibilitatea reclamantului de a se vedea despăgubit pentru bunul de care a fost lipsit.
