Examinarea coroborata a art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicata, si art. 1 alin. 5 din acelasi act normativ, astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 209/2005, conduce la concluzia ca singura autoritate competenta sa stabileasca natura masurilor compensatorii este entitatea investita cu solutionarea notificarii, pentru ca ea este singura care poate aprecia daca masura este posibila din punctul sau de vedere, iar instanta sesizata de cel nemultumit poate dispune doar în limitele tabelului ce contine bunurile disponibile care se pot acorda în compensare.
Includerea bunurilor în categoria celor disponibile este o atributie care revine Consiliului local în temeiul art. 38 lit.”h” din legea nr. 215/2001, consiliul, ca autoritate deliberativa, fiind singura entitate care este îndrituita sa analizeze daca un bun proprietate a unitatii administrativ teritoriale trebuie sau nu mentinut în proprietatea acesteia, fiind sau nu necesar satisfacerii intereselor unitatii administrativ teritoriale respective.
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Constanta sub nr. 3093/118/2007, reclamantul L.M. a solicitat instantei, în contradictoriu cu pârâtii Primarul Municipiului Constanta, Municipiul Constanta prin Primar si Consiliul Local Constanta anularea dispozitiei nr. 611 din 1 martie 2007, acordarea în compensare a unui imobil de aceeasi categorie, suprafata si valoare cu imobilul proprietatea sa, în suprafata de 276 m.p. si obligarea pârâtilor la plata cheltuielilor de judecata.
În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca a formulat notificare în temeiul Legii nr.10/2001, solicitând sa i se atribuie în natura o suprafata de teren echivalenta ca valoare cu cea detinuta în strada M. nr.15, teren expropriat în baza Decretului nr. 321/21.08.1978, pe care se afla amplasate în prezent strazi si blocuri.
În contradictie cu dispozitiile art.10 pct.10 din Legea nr.10/2001, prin dispozitia contestata s-a propus acordarea de despagubiri în conditiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietatii si justitiei, în loc sa i se atribuie în compensare un teren de aceeasi categorie, suprafata si valoare cu cel expropriat.
A sustinut reclamantul ca a formulat si actiune civila, prin care a solicitat atribuirea în natura prin compensare pentru vechiul amplasament afectat în prezent de domeniul public, ce face obiectul dosarului nr.4432/2006 al Tribunalului Constanta.
Pârâtii nu au formulat întâmpinare, dar au depus în aparare documentatia aferenta dispozitiei contestate.
Prin sentinta civila nr. 2003 din 13 noiembrie 2007, Tribunalul Constanta a respins contestatia ca nefondata.
Pentru a pronunta aceasta solutie prima instanta a retinut ca terenul ce a facut obiectul notificarii nu poate fi restituit în natura, fiind afectat de constructia blocului FZ2, alei de acces, trotuare, parcare si spatiu verde aferent acestora, în suprafata de 39,47 m.p., iar cu adresa nr. 142648 din 9 noiembrie 2007 Primaria Municipiului Constanta a comunicat instantei ca nu dispune de alte terenuri pentru a fi oferite în compensare.
S-a mai retinut ca solicitarea reclamantului de a i se oferi un teren alaturat celui preluat abuziv, conform propunerii expertului B.D. nu poate fi primita, ca fondata, întrucât aceasta propunere implica o modificare a planului urbanistic al localitatii.
Împotriva acestei sentinte, în termen legal a declarat apel reclamantul L.M., care a criticat-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub aspectul neacordarii unui teren în compensare de aceeasi valoare si cu aceleasi caracteristici tehnico-edilitare precum cel preluat abuziv.
Apelantul a sustinut ca aprecierea primei instante, în sensul ca nu este posibila restituirea în natura a unui teren învecinat cu terenul preluat abuziv de stat, în suprafata de 205,8 m.p., identificat prin expertiza B.D. este gresita, situatie în care se impune atribuirea acestui teren, iar pentru diferenta de 70,2 m.p. ce nu poate fi restituita în natura, sa fie acordate bunuri în compensare sau despagubiri.
Se mai arata ca expertul ar fi avut posibilitatea, în cadrul unei noi expertize, sa identifice pe raza Municipiului Constanta si alte terenuri libere, aflate în domeniul privat al Municipiului Constanta, cec ar fi putut fi atribuite în compensare, dar prima instanta nu a încuviintat o expertiza cu acest obiectiv.
În apel, la cererea partilor, s-a dispus suplimentarea probatoriului cu înscrisuri administrate în fata instantei de fond, fiind depusa adresa nr. 34014 din 18 martie 2008, emisa de Primaria Municipiului Constanta, Directia Patrimoniu, cu privire la situatia terenurilor disponibile din Municipiul Constanta, întocmita conform art.1 alin.(5) din Legea nr. 10/2001.
Analizând legalitatea hotarârii apelate, în raport cu criticile reclamantului, se constata ca apelul este nefondat pentru urmatoarele considerente:
Reclamantul a criticat sentinta primei instante exclusiv pentru refuzul acesteia de a-i acorda în compensare, în schimbul terenului preluat abuziv, în suprafata de 276 m.p., ocupat de constructii de interes public si cai de acces, terenul în suprafata de 205,8 m.p. identificat în expertiza B.D. sau un alt teren în echivalent.
Este real ca prin art. 26 din Legea nr. 10/2001, republicata, s-a stabilit o obligatie alternativa în sarcina detinatorului imobilului a carui restituire în natura nu mai poate fi dispusa, iar obligatia de a acorda persoanei îndreptatite în compensare alte bunuri sau servicii are caracter principal în raport cu obligatia subsidiara de a se acorda despagubiri, dar acest text trebuie corelat cu prevederile art.(1) alin.(5) din acelasi act normativ, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 209/2005, care instituie obligatia primarilor sau, dupa caz, a conducatorilor unitatilor investite cu solutionarea notificarilor, de a afisa lunar tabelul bunurilor disponibile si/sau, dupa caz, al serviciilor care pot fi acordate prin compensare.
Examinarea coroborata a acestor norme legale conduce la concluzia ca singura autoritate competenta sa stabileasca natura masurilor compensatorii este entitatea investita cu solutionarea notificarii, pentru ca ea este singura care poate aprecia daca masura este posibila din punctul sau de vedere, iar instanta sesizata de cel nemultumit poate dispune doar în limitele tabelului ce contine bunurile disponibile care se pot acorda în compensare.
Includerea bunurilor în categoria celor disponibile este o atributie care revine Consiliului local în temeiul art. 38 lit.”h” din Legea nr. 215/2001, consiliul, ca autoritate deliberativa, fiind singura entitate care este îndrituita sa analizeze daca un bun proprietate a unitatii administrativ teritoriale trebuie sau nu mentinut în proprietatea acesteia, fiind sau nu necesar satisfacerii intereselor unitatii administrativ teritoriale respective.
Prin urmare, instanta nu poate dispune de bunuri care nu sunt incluse în lista bunurilor disponibile, pentru ca, astfel, s-ar micsora patrimoniul unitatii administrativ teritoriale împotriva vointei titularului dreptului si în absenta oricarei justificari legale.
Asa cum a retinut si instanta suprema în mai multe decizii de speta, acordarea în compensare de alte bunuri este o obligatie a unitatii detinatoare, însa o astfel de reparatie nu depinde numai de vointa unitatii notificate si a notificatorului, ci si de existenta în patrimoniul unitatii notificate a unor bunuri care sa poata fi acordate în compensare. Aceste considerente au justificat, de altfel, si solutia instantelor de fond si de apel care au respins cererea reclamantului de a realiza o expertiza pentru identificarea unor terenuri libere pe raza municipiului Constanta si care sa fie atribuite reclamantului, desi nu erau înscrise în lista bunurilor disponibile.
Ori, în cauza, din înscrisurile depuse la dosar, atât în fond, cât si în apel, rezulta ca terenurile ce au figurat în lista întocmita conform art.1 alin.(5) din Legea nr. 10/2001, republicata, au fost acordate, la data solutionarii litigiului, în compensare altor persoane, care detineau hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile în acest sens, neexistând nici un alt teren liber si disponibil pentru a fi atribuit în compensare reclamantului.
În ceea ce priveste terenul în suprafata de 205,8 m.p. indicat de apelantul reclamant si identificat prin raportul de expertiza întocmit la instanta de fond, se retine ca acesta nu este inclus în lista bunurilor disponibile, întocmita conform dispozitiilor art.1 alin.(5) din lege, instanta neputând dispune atribuirea acestuia în compensare. În plus, refuzul pârâtilor de a oferi reclamantului acest bun nici nu poate fi calificat ca un abuz de drept, câta vreme, chiar în raportul de expertiza s-a mentionat ca terenul face parte din planul urbanistic întocmit pentru zona respectiva, iar atribuirea lui catre reclamant, ar implica o modificare a acestuia prin reducerea suprafetelor de teren afectate accesului pietonal la magazinul alimentar si la ghena de gunoi, precum si o prelungire a aleii de acces pietonal la blocul FZ3 (expertiza efectuata de inginer B.D.).
Oricum, în masura în care apelantul reclamant apreciaza ca aceasta suprafata de teren identificata prin expertiza s-ar putea atribui în compensare, fara a modifica substantial planul urbanistic din zona, se poate adresa eventual instantei competente pentru a solicita obligarea intimatilor la includerea acestui teren în tabelul bunurilor disponibile, acesta fiind singurul cadru procesual în care se poate analiza, în contradictoriu cu titularul dreptului, necesitatea mentinerii unui bun în domeniul privat al unitatii administrativ teritoriale.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 296 Cod procedura civila, se respinge apelul reclamantului ca nefondat.
