Instanţa civilă nu poate sesizată decât de expropriator, potrivit art.21, din Legea 33/1994, şi numai după parcurgerea procedurii premergătoare speciale, reglementată în art. 5-20, condiţia declarării utilităţii publice, potrivit acestei legi, fiind una de admisibilitate pentru sesizarea instanţei de judecată, conform art.3 din lege.
Dacă părţile au convenit însă asupra transferului dreptului de proprietate, dar nu şi cu privire la natura şi cuantumul despăgubirii, oricare dintre ele se poate adresa instanţei judecătoreşti pentru stabilirea acestor elemente, fără a declanşa procedura exproprierii.
În măsura în care a avut loc o expropriere în fapt, iar persoana deposedată nu a înţeles să formuleze o acţiune în revendicare, se impune ca cererea prin care aceasta solicită despăgubiri, constând în lipsa de folosinţă a terenului , de la data preluării, şi în valoarea de circulaţie a acestuia, să fie calificată juridic şi examinată în temeiul art.4, din Legea 33/1994.
Reclamantul L.I. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Drobeta Tr. Severin, solicitând rezoluţiunea antecontractului încheiat cu aceasta la data de 12.12.2003, întrucât au fost încălcate prevederile art. 44 alin. 1 şi 3 din Constituţia României şi ale Legii nr. 33/1994.
A mai solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a terenului în suprafaţă de 160 m.p., cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, a arătat că este proprietarul terenul în suprafaţă de 1.500 m.p. teren situat în Drobeta Tr. Severin, str. Prelungirea Carpaţi nr. 43, în vecinătatea căruia s-au construit blocuri ANL, fiind folosită suprafaţa de 160 m.p. din proprietatea sa pentru montarea conductelor de termoficare.
Prin sentinţa civilă nr.330 din 1 aprilie 2005, pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, urmare a declaraţiei luate reclamantului la termenul respectiv, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Drobeta Tr. Severin, reţinându-se că reclamantul solicită să fie lăsat în paşnică folosinţă şi proprietatea terenului în suprafaţă de 160 m.p., conform art.480 Cod civil, iar pârâta să fie obligată la ridicarea construcţiilor edificate pe acest teren şi la plata despăgubirilor faţă de lipsa de folosinţă a terenului.
Reclamantul a atacat această sentinţă, întrucât intenţia sa era de a solicita întocmirea documentaţiei pentru expropriere, iar prin decizia civilă nr. 2744 din 1 noiembrie 2005, Curtea de Apel Craiova a respins ca tardiv recursul formulat, menţionând că acţiunea sa nu putea fi precizată prin cererea de recurs.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta Tr. Severin la 13.05.2005, sub nr. 5241/2005 şi a fost trimisă Tribunalului Mehedinţi, urmare a declarării recursului şi a adresei nr. 1518/24.05.2005, fiind restituită la data de 25.01.2006 pentru soluţionare.
Reclamantul, în baza art. 132 alin. 1 Cod pr. civilă, şi-a precizat acţiunea, arătând că solicită rezoluţiunea convenţiei încheiată la 12.12.2003, cu încălcarea prevederilor Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, întrucât nu s-a procedat la întocmirea documentaţiei cerută de lege şi nu s-a adresat Tribunalului Mehedinţi, pentru obţinerea hotărârii judecătoreşti prin care să se dispună exproprierea pentru utilitate publică.
A precizat că obiectul cauzei nu-l poate constitui obligaţia de a face, întrucât prin sentinţa civilă nr. 2617/2004 definitivă şi irevocabilă, Primăria Tr. Severin a fost obligată să respecte toate clauzele contractuale, însă fără motiv refuză să la îndeplinească. A mai arătat că operează instituţia autorităţii de lucru judecat, obiectul cererii sale constituindu-l rezoluţiunea convenţiei din 12.12.2003 şi obligarea să urmeze procedura pentru expropriere, în temeiul Legii nr. 33/1994.
Judecătoria Drobeta Tr. Severin, prin sentinţa civilă nr. 763 din 24 februarie 2006, pronunţată în dosarul nr. 5241/2005, a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei.
A declinat competenţa de soluţionare a acţiunii, aşa cum a fost precizată de reclamant, împotriva pârâtei Primăria Drobeta Tr. Severin, în favoarea Tribunalului Mehedinţi – Secţia civilă.
A constatat ivit conflict negativ de competenţă.
A trimis cauza Curţii de Apel Craiova în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.
Curtea de Apel Craiova, prin decizia civilă nr. 6 din 31 martie 2006, pronunţată în Camera de Consiliu, în dosarul nr. 1176/civ/2006, a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Mehedinţi.
Instanţa a pus în vedere pârâtei Primăria Tr. Severin să comunice dacă s-a făcut o declaraţie de utilitate publică referitoare la terenul din litigiu şi să depună planul urbanistic general.
Pârâta, cu adresa nr. 14357/4.09.2006 a comunicat că nu a fost emisă o hotărâre a Consiliului Local Drobeta Tr. Severin care să conţină o declaraţie de utilitate publică în scopul exproprierii terenului de 160 m.p. proprietatea reclamantului L.I, solicitând totodată acordarea unui termen în scopul soluţionării pe cale amiabilă a litigiului, urmând ca ulterior, executivul primăriei să comunice în scris punctul său de vedere.
La termenul acordat la cererea pârâtei, aceasta prin adresa nr. 2409/22.02.2006 a comunicat instanţei că nu a emis un act de expropriere pentru suprafaţa de 160 m.p. situată în Tr. Severin, str. Prelungirea Carpaţi nr. 43, proprietatea reclamantului, întrucât a fost încheiată convenţia de schimb din 12 decembrie 2003. Punerea în aplicare a convenţiei, respectiv atribuirea unei suprafeţe echivalente de teren pe latura de N a proprietăţii reclamantului nu a fost posibilă, întrucât terenul solicitat era proprietatea numitului S.L.. Au fost făcute demersuri pentru atribuirea unei suprafeţe echivalente de teren pe latura de S a proprietăţii reclamantului, dar nu a fost posibilă finalizarea schimbului deoarece reclamantul a refuzat terenul oferit pe latura de sud, alipit de proprietatea sa.
Reclamantul a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat să se dispună rezoluţiunea antecontractului încheiat la 12.12.2003, obligarea pârâtei să întocmească documentaţia cerută de Legea nr. 33/1994 şi obţinerea unei hotărâri judecătoreşti prin care să se dispună exproprierea pentru utilitate publică, şi de asemenea să fie obligată pârâta la plata despăgubirilor în cuantum de 990.000 lei RON.
În şedinţa publică de la 28 noiembrie 2006, pârâta Primăria Drobeta Tr. Severin a depus la dosar copia sentinţei civile nr. 4494/27.10.2006 a Judecătoriei Drobeta Tr. Severin prin care a fost admisă acţiunea reclamantului şi s-a dispus rezoluţiunea convenţiei încheiate între părţi de la 12.12.2003 şi repunerea părţilor în situaţia anterioară.
Ca urmare, s-a luat o declaraţie reclamantului, în şedinţa de la 28 noiembrie 2006, iar acesta a arătat că a formulat separat o acţiune pentru rezoluţiunea convenţiei încheiată la 12.12.2006, acţiune care a fost admisă prin sentinţa civilă nr.4494 din 27.10.2006 a Judecătoriei Drobeta Tr. Severin, astfel încât chiar dacă sentinţa respectivă nu este irevocabilă până în acest moment, înţelege că în cauza de faţă să renunţe la capătul de cerere referitor la anularea convenţiei, urmând a se continua judecata cu privire la expropriere, respectiv obligarea primăriei să întocmească documentaţia şi să obţină o hotărâre judecătorească potrivit dispoziţiilor Legii 33/1994.
A mai arătat reclamantul că despăgubirile pe care le solicită reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în suprafaţă de 160 m.p.
Tribunalul Mehedinţi, prin sentinţa civilă nr. 1901 din 28 noiembrie 2006, pronunţată în dosarul nr. 5121/2006, a admis în parte acţiunea precizată formulată de reclamantul L.I. împotriva pârâtei Primăria Drobeta Tr. Severin.
A luat act de renunţarea reclamantului la petitul privind anularea convenţiei.
A obligat pârâta Primăria Drobeta Tr. Severin să îndeplinească procedura prevăzută de Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 160 m.p. situat în localitatea Drobeta Tr. Severin, str. Prelungirea Carpaţi nr. 43, ce a făcut obiectul convenţiei încheiată la data de 12.12.2003 între reclamant şi reprezentanţii Primăriei Drobeta Tr. Severin.
A respins capătul de cerere privind despăgubirile.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, întrucât convenţia dintre părţi referitoare la schimbul de terenuri a fost desfiinţată prin hotărâre judecătorească, nu mai subzistă premisa reglementată de art. 4, alin.1, Legea 33/1994, astfel că se impune, în acord cu dispoziţiile art. 44, alin.3, din Constituţie şi art. 1 din Legea 33/1994, ca pârâta, în calitate de expropriator, să îndeplinească întreaga procedură prevăzută de lege, începând de la declararea utilităţii publice, până la sesizarea instanţei şi stabilirea şi plata despăgubirilor.
Cererea având ca obiect despăgubirile a fost respinsă ca prematură, apreciindu-se că solicitarea reclamantului urmează a se soluţiona în conformitate cu dispoziţiile art. 26 din legea 33/1994, ulterior sesizării instanţei de către expropriator.
Împotriva acestei sentinţe civile, în termen legal, au declarat apel atât reclamantul, cât şi pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Apelantul reclamant a susţinut că în mod greşit prima instanţă nu a analizat cererea sa privind acordarea de despăgubiri civile constând în contravaloare lipsei de folosinţă a terenului preluat, de la data deposedării până la achitarea integrală a valorii de circulaţie a bunului imobil.
Apelanta pârâtă a criticat soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte obligarea sa la îndeplinirea procedurii de expropriere, arătând că între părţi nu s-a putut realiza, ulterior desfiinţării convenţiei de schimb din data de 12.12.2003, un nou acord referitor la modalitatea de despăgubire a expropriatului, pârâta oferindu-i acestuia un teren echivalent ca suprafaţă, pe latura de sud, propunere refuzată de reclamant.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, prin prisma criticilor formulate, se reţine că sunt fondate ambele apeluri, pentru următoarele considerente:
Prima instanţă avea obligaţia, potrivit art. 129, alin.4, cod pr. civ., să califice corect acţiunea dedusă judecăţii, nu după sensul literal al termenilor folosiţi, ci în raport de finalitatea urmărită de titular, şi de natura dreptului subiectiv a cărui valorificare se urmăreşte.
Reclamantul a susţinut constant că terenul proprietatea sa în suprafaţă de 160 m.p. a fost ocupat de pârâtă, în baza unei promisiuni de schimb cea fost ulterior desfiinţată prin s.c. nr. 4494/27.10.2006 a Judecătoriei Dr. Turnu Severin, în vederea realizării unor lucrări de interes public, operaţiune finalizată la data sesizării instanţei.
Ambele părţi au învederat că, deşi reclamantul a executat prestaţia convenită în sarcina sa, constând în predarea terenului, partea adversă, respectiv Primăria Dr. Turnu Severin, se află în imposibilitate de a transmite dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe echivalente de teren, în partea de nord a proprietăţii reclamantului, aşa cum se convenise prin convenţia din 12.12.2003, întrucât nu are în patrimoniu dreptul de dispoziţie asupra acesteia.
Deşi Primăria a depus diligenţe pentru adoptarea unei alte modalităţi de despăgubire, constând în atribuirea unei alte suprafeţe egală de teren, dar într-un alt amplasament, respectiv în vecinătatea sudică a proprietăţii reclamantului, părţile nu au ajuns la un acord cu privire la acest aspect.
Este de remarcat că reclamantul că nu a înţeles să formuleze o acţiune în revendicare, fondată pe dispoziţiile art. 480, Cod civil, întrucât, în situaţia în care ar triumfa în acest demers juridic, atingerea adusă dreptului său de proprietate nu ar putea fi complet remediată, câtă vreme terenul său este traversat de conducte de termoficare şi afectat de trotuare, deservind cartierul de blocuri ANL, edificat pe bulevardul Aluniş.
În consecinţă, reclamantul urmăreşte să obţină o justă despăgubire pentru lipsirea de dreptul de proprietate asupra bunului său, în cadrul reglementat de Legea 33/1994, aşa cum s-a statuat irevocabil prin regulatorul de competenţă.
Dispoziţiile acestei legi speciale prevăd în art. 4, alin.1, posibilitatea pentru părţile interesate de a conveni asupra modalităţii de transfer al dreptului de proprietate, precum şi asuprea naturii şi cuantumului despăgubirii, cu respectarea condiţiilor de fond, formă şi publicitate, fără a declanşa procedura de expropriere prevăzută de lege.
Corect a reţinut prima instanţă că prin rezoluţiunea convenţiei de schimb încheiată între părţi la data de 12.12.2003, nu mai există un astfel de acord, însă a ignorat dispoziţiile alin.2 al aceluiaşi articol, care stipulează că în cazul în care acordul de voinţă al părţilor priveşte numai modalitatea de transfer al dreptului de proprietate, dar nu şi cuantumul sau natura despăgubirii, instanţa de judecată ia act de înţelegerea părţilor şi stabileşte natura, sau, după caz, cuantumul despăgubirii, potrivit cap.IV din Legea 33/1994.
În speţă, faţă de faptul că reclamantul nu a înţeles să formuleze o acţiune în revendicare, pentru a redobândi posesia bunului, coroborat cu împrejurarea că în fapt s-a produs o deposedare a acestuia de bunul său, afectat ulterior de utilităţi publice, se desprinde concluzia că ambele părţi au consimţit la transmiterea dreptului de proprietate de la reclamant la unitatea administrativ teritorială, divergenţele continuând să poarte asupra naturii despăgubirii- în echivalent bănesc sau în atribuirea unui alt bun – chestiune asupra căreia instanţa de judecată are competenţa să se pronunţe, la cererea oricăreia dintre părţi.
Cu excepţia cazurilor prevăzute de art. 4, alin.1 şi 2, din Legea 33/1994, instanţa civilă nu poate fi sesizată decât de către expropriator, în condiţiile art. 21, din lege, şi numai după parcurgerea procedurii premergătoare speciale, reglementată în art. 5-20, condiţia declarării utilităţii publice, potrivit acestei legi, fiind una de admisibilitate pentru sesizarea instanţei de judecată, conform art.3.
Or, în speţă, declararea utilităţii publice de interes local nu s-a efectuat, după cum a precizat reprezentantul apelantei pârâte, cu ocazia acordării cuvântului asupra apelului, nefiind iniţiate nici celelalte formalităţi prealabile prevăzute de lege.
Aceasta înseamnă că expropriatul nu are deschisă calea unei acţiuni civile întemeiată pe dispoziţiile Legii 33/1994, decât în contextul dispoziţiilor art.4 din această lege,
În cauză, este lipsit de dubii că reclamantul a suferit o expropriere de fapt, incompatibilă cu prevederile constituţionale care garantează respectarea dreptului de proprietate, şi condiţiile în care o persoană poate fi lipsită de acest drept, conţinute în art. 44 din legea fundamentală, precum şi cu dispoziţiile art.1 din Protocolul nr.1 al Convenţiei europene a drepturilor omului, care consacră dreptul de proprietate în categoria drepturilor fundamentale ale omului.
Jurisprudenţa instanţei europene a subliniat constant că o privare de un bun nu reprezintă o încălcare a dreptului de proprietate dacă această măsură este prevăzută de lege, este justificată de o cauză de utilitate publică şi dublată de o indemnizare corespunzătoare a titularului dreptului, este conformă cu principiile generale ale dreptului internaţional, orice limitare trebuind să fie proporţională cu scopul urmărit.
Noţiunea de privare de proprietate are semnificaţia unei preluări complete şi definitive a unui bun, titularul său nemaiavând posibilitatea exercitării vreuneia din atributele conferite de acesta, calificarea ca atare a unei măsuri luate de autorităţile naţionale urmând a se face nu numai în raport de dispoziţiile interne în vigoare, ci şi ţinând cont de efectul real produs de acea măsură, Convenţia are ca scop protejarea unor drepturi concrete şi efective.
Această interpretare a fost dată de Curtea Europeană în cauza Burdov contra Rusiei ( hotărârea din 7mai 2002), în cauza Sporrong contra Suediei ( hotărârea din 23 septembrie 1982), şi în cauza Papamichalopolus contra Greciei ( hotărârea din 24 iunie 1993).
În raport de aceste considerente, se apreciază că reclamantul a suferit o privare de bunul său, care, deşi justificată de realizarea unei cauze de utilitate publică, nu a fost însoţită de o despăgubire justă, de natură să reflecte atât valoarea reală, de circulaţie, a suprafeţei de teren de care a fost deposedat, cât şi contravaloarea lipsei de folosinţă calculată de la data preluării în fapt.
Prin atitudinea manifestată, Primăria a dat dovadă de rea credinţă, exercitându-şi abuziv prerogativele prevăzute de lege, în scopul realizării unor lucrări care servesc unor utilităţi publice, căci, deşi a intrat în posesia bunului expropriat în fapt de la reclamant şi a şi edificat lucrările de interes public, nu a făcut demersurile pentru declararea utilităţii publice şi pentru parcurgerea procedurii reglementată de legea 33/1994.
În aceste condiţii, reclamantul trebuie să aibă posibilitatea de a se adresa instanţei de judecată, pentru apărarea drepturilor sale cu caracter civil, potrivit art. 21, alin.3, din legea fundamentală şi art.6 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Faţă de cele expuse, Curtea apreciază că acţiunea dedusă judecăţii se impune a fi examinată în raport de dispoziţiile art.4, alin.2 din Legea 33/1994, coroborate cu art.24, alin.2, instanţa de judecată urmând să stabilească atât natura despăgubirii cuvenită reclamantului pentru privarea de bunul său, cât şi cuantumul acesteia, potrivit prevederilor din cap. IV din acest act normativ.
Întrucât cererea nu a fost examinată pe fond, s-a făcut aplicarea art. 297, alin.1, Cod pr. civ., în raport de care s-au admis ambele apeluri, s-a desfiinţat sentinţa civilă, şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
