Achitarea creanţelor datorate
Cât timp pe parcursul procesului creanţele au fost achitate în totalitate, iar creditorul precizează că nu mai are pretenţii de la debitor, renunţând la cerere, se impune a se lua act de această împrejurare şi a pronunţa o decizie în acest sens.
Curtea de Apel Iaşi, decizia comercială nr. 987 din 8 octombrie 2007
Curtea de Apel Iaşi, prin decizia comercială nr. 987/08.10.2007 a admis recursul declarat de S.C.„N.R.G. COMP” S.R.L. Iaşi prin reprezentanţi legali, contra sentinţei comerciale nr. 238/16.05.2007 pe care a schimbat-o în tot.
Prin consecinţă, s-a respins cererea formulată de creditorul S.C. „B. IND” S.R.L. Râmnicu-Vâlcea, pentru deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului S.C. „N.R.G. COMP” S.R.L. Iaşi, dispunând închiderea procedurii.
S-a reţinut în esenţă că recurentul-debitor a făcut dovada achitării în totalitate a creanţei datorate creditorului, acesta precizând că nu mai are pretenţii băneşti faţă de debitor şi că renunţă la cerere.