Dosar nr. 31487/3/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREŞTI-SECTIA A VII-A CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ NR.8045
ŞEDINŢA PUBLICĂ DE LA 09.07.2012
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN :
PREŞEDINTE: JUDECĂTOR-SINDIC: PREPELIŢĂ NICOLAE
GREFIER: IUCIUC ŞTEFAN ADRIAN
Pe rol fiind soluţionarea cauzei comerciale, având ca obiect acţiunea în anulare formulată în temeiul Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, privind pe reclamantul FI, în contradictoriu cu pârâţii UE, RE prin administratorul special TED şi PI.
Dezbaterile in fond ale cauzei a avut loc in şedinţa publica de la data de 25..06.2012 fiind consemnate în încheierea de şedinţa de la aceasta data, ce face parte integranta din prezenta, când Tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise a amânat pronunţarea la data de 05.07.2012 şi 09.07.2012.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acţiunii comerciale de faţă constată următoarele:
Prin cererea, legal timbrată, înregistrată la data de 16 octombrie 2009 pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a comercială sub nr. 40988/3/2009 creditorul DH a solicitat, în baza Legii 85/2006, deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului RE, care se află în stare de insolvenţă şi faţă de care deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sumă de 444.898,03 lei plus penalităţi de întârziere în cuantum de 155.898,03 lei.
În motivarea în fapt creditoarea arată că între IC şi RS, proprietari la data de 2 martie 2006 a imobilului din str. B, sector 1, Bucureşti, şi debitoare s-a încheiat un contract de închiriere care ulterior, ca urmare a vânzării imobilului către creditoare, a fost preluat de către aceasta.
În temeiul contractului creditoare a emis mai multe facturi ce au fost achitate de către debitoarea RE doar în parte, rămânând de achitat suma de 444.371,02 lei. La această sumă creditoarea a calculat penalităţi de 155.898,03 lei.
În drept, s-au invocat dispoziţiile din Legea 85/2006.
Cerere a fost legal timbrată şi însoţită de facturile emise de creditoare, copia contractului de închiriere, a actelor adiţionale la acesta, notificare.
Conform art. 33 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cererea creditorului a fost comunicată debitorului, acesta contestând starea de insolvenţă prin contestaţia depusă la dosar la data de 6 noiembrie 2009.
Prin sentinţa comercială nr. 897 pronunţată la data de 01 februarie 2010 Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Comercială, prin judecătorul sindic, a respins contestaţia debitoarei şi a a admis cererea creditorului; în baza art. 33 alin. 6 din Legea 85/2006 a deschis procedura generală a insolvenţei împotriva debitorului, desemnând administrator judiciar FI.
Prin sentinţa comercială nr. 2626 pronunţată la data de 22.03.2010 Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Comercială, prin judecătorul sindic, a dispus trecerea la faliment în procedură simplificată faţă de debitoarea RE numind ca lichidator judiciar pe FI.
La data de 2 mai 2011 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a comercială sub nr. 31487/3/2011 cererea lichidatorului judiciar al RE – respectiv FI, în contradictoriu cu pârâţii UE, RE prin administratorul special TED şi PI, prin care acesta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa instanţa să dispună anularea contractului de cesiune marca prin care RE a înstrăinat către UE marca „E” si, pe cale de consecinţă, anularea actelor subsecvente, repunerea părţilor în situaţia anterioară si să se dispună restituirea mărcii in patrimoniul debitoarei, iar în cazul in care nu se poate dispune restituirea mărcii in patrimoniul debitoarei să fie obligată pârâta la plata contravalorii actuale a acesteia.
În motivarea în fapt a cererii reclamantul arată că prin sentinta comerciala nr. 2626/22.03.2010 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a Vll-a Comerciala, în dosarul nr. 40988/3/2009, s-a deschis procedura de faliment in forma simplificata impotriva debitoarei RE şi numirea FI in calitate de lichidator judiciar.
Prin contractul de cesiune atestat la data de 28.10.2008 de av. MM debitoarea RE, fosta CH, a cesionat toate drepturile cu privire la denumirea „E”, ca element figurativ, inregistrat in urma deciziei OSIM nr. 235719/12.04.2007, către UE, la preţul de 1500 lei+TVA.
Conform extrasului din registrul online al mărcilor, titularul actual al mărcii “E” este PI.
Potrivit Procesului-verbal din 21.12.2010. Adunarea Creditorilor a RE a considerat oportuna formularea unei acţiuni in anulare a contractului de cesiune a mărcii “E” incheiat intre REA (fosta CH) si UE.
Lichidatorul judiciar apreciază că sunt aplicabile, în speţă, dispoziţiile art. 80 alin. 1, lit. b, întrucât preţul înstrăinării a fost mult inferior valorii mărcii „E”.
Totodata, analizand preţul de vanzare al mărcii „E”, respectiv 1.500 lei, in mod evident preţul înstrăinării nu este serios, susţine reclamantul.
Instrainarea mărcii „E” a avut loc în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii de insolventa impotriva RE.
Frauda consta in acţiunea concertata a celor doi cocontractanti, care au stabilit un preţ net inferior preţului de piaţă. Prin încheierea acestuia debitorul a urmărit fraudarea creditorilor prin scoaterea din patrimoniul debitoarei a mărcii „E”. Cumpărătorul a urmărit achiziţionarea mărcii „E” la un pret mult inferior fata de valoarea lui reala.
Art. 85 alin. 3 din lege instituie o prezumţie relativa de frauda in dauna creditorilor. Pentru a fi fraudulos, actul trebuie sa afecteze drepturile creditorilor, respectiv sa producă prejudicii materiale acestora.
Prin instrainarea mărcii „E”, s-a creat un prejudiciu material creditorilor, debitoarea diminuându-şi patrimoniul prin sustragerea bunului de la urmărirea lui. Astfel, creditorii nu-si mai pot satisface creanţele pe care le au impotriva debitoarei RE in lipsa altor active de valoare în patrimoniul acesteia.
Preţul fiind fictiv, iar contractul de cesiune marca avand o cauza falsa, care s-a si realizat, fraudarea creditorilor, rezultă că in cauza se impune anularea contractului de cesiune.
Între reprezentantii/asociatii debitoarei si reprezentantii/asociatii UE, la data incheierii contractului de cesiune marca, exista legaturi de rudenie, fiind membrii aceleiaşi familii.
De asemenea vanzarea mărcii a avut o consecinţa negativa asupra activitatii societatii, marca fiind folosita si de alte companii cu acelaşi obiect de activitate, ceea ce a condus la scaderea clienţilor si astfel la diminuarea activitatii, rezultând aşadar starea de incapacitate de plata.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 80 alin. 1 lit. b si alin. 2, lit. e din Legea 85/2006 privind procedura insolventei.
Cererea, scutită de plata taxei de timbru, a fost însoţită de copii de contractul de cesiune în cauză, Decizia OSIM nr. 235719/12.04.2007.
Pârâta PI a depus întâmpinare în care a invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, iar pe fond a solicitat respingerea acţiunii
La data de 4 iulie 2011 judecătorul sindic a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii, excepţie invocată de pârâta PI la acest termen, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată prin întâmpinare, nemaifiind susţinută de această pârâtă.
Pe fondul cererii pârâta susţine că aceasta este neîntemeiată.
Pârâta susţine că, în speţă, preţul nu este sub valoarea mărcii E, UE a plătit pentru marca Elements suma de 1.500 lei + TVA, sumă ce depăşeşte cu mult cheltuielile efectuate de RE. ‘pentru înregistrarea la OSIM a mărcii – aproximativ 600 lei.
De asemenea, cauza în contractul sus menţionat este reală, scopul RE. nu a fost de a frauda creditorii ci de a încasa preţul. Cauza este falsă atunci când părţile sau numai una dintre ele au avut credinţa greşită că scopul pentru care au încheiat contractul există, este realizabil, pe când în realitate acesta nu exista.
În ceea ce priveşte cererea de anularea a actului subsecvent, respectiv Contractul de cesiune a mărcii Elements încheiat la 24.03.2010 între UEL., în calitate de cedent pe de o parte, şi PI., în calitate de cesionar pe de altă parte, pârâta PI arată că ca ar trebui respinsă pentru că a achitat UE. preţul cesiunii, respectiv 106.646,85 lei şi nu a avut cunoştinţă că actul prin care a dobândit cedenta dreptul asupra mărcii este susceptibil de a fi anulat.
Chiar dacă s-ar dispune anularea contractului de cesiune prin care RE. a transmis dreptul de proprietate asupra mărcii E către UE, în vederea asigurării securităţii şi stabilităţii circuitului civil, dar şi ţinând cont de buna-credinţă a PI, dobânditoare cu titlu oneros a dreptului de proprietate asupra mărcii E, se impune totuşi menţinerea Contractul de cesiune.
Deşi textul art. 85 alin. 3 din Legea 85/2006 instituie o prezumţie relativă de fraudă în dauna creditorilor, aceasta nu se extinde la terţul dobânditor sau subdobânditor.
În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică care a avut ca obiectiv evaluarea mărcii „E” la data primei vânzări, 28 octombrie 2008, această expertiză stabilind că valoarea acestei mărci a fost de 519.000 euro.
Faţă de înscrisurile de la dosar se reţine ca situaţie de fapt:
La data de 28 octombrie 2008 debitorul RE a cesionat toate drepturile cu privire la denumirea „E”, ca element figurativ, inregistrat in urma deciziei OSIM nr. 235719/12.04.2007, către UE, la preţul de 1500 lei+TVA.
La data de 22 martie 2010 Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a comercială a pronunţat, în dosarul nr. 40988/3/2009, Sentinţa comercială nr. 2626 prin care s-a deschis procedura de faliment in forma simplificata impotriva debitoarei RE fiind numit FI in calitate de lichidator judiciar.
La data de 24 martie 2010 acelaşi elemente figurativ a fost cesionat de către UE către PI în schimbul preţului de 22.000 euro plus TVA.
Prin cererea de faţă lichidatorul judiciar FI solicită anularea celor două cesiuni încheiate, prima între RE şi UESRL şi, a doua, între UE şi PI.
Se mai reţine că, potrivit expertizei de specialitate efectuate în cauză, la data primei cesiuni, 28 octombrie 2008 marca „E” era evaluată la suma de 519.000 euro.
Având în vedere această situaţie de fapt instanţa constată că cesiunea de marcă încheiată la 28 octombrie 2008 între RE, în calitate de vânzător, şi UE, în calitate de cumpărător, privind marca „E” a fost încheiată în condiţiile art. 80 alin. 1 lit. b din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, respectiv prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, preţul fiind neserios, derizoriu, iar operaţiunea a fost efectuată în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.
Proba care susţine această opinie a judecătorului sindic este expertiza de specialitate făcută în cauză.
Judecătorul sindic apreciază că şi în lipsa unei expertize de specialitate care să evalueze marca la data cesiunii, concluzia ar fi fost aceiaşi, respectiv că preţul este neserios, atât timp cât preţul plătit, la prima cesiune, de cumpărătorul UE abia acoperă taxele legale minime care se plătesc la autoritatea de specialitate pentru înregistrare unei mărci. Deci fără a mai vorbi de un eventual onorariu care se plăteşte unei persoane calificate care poate fi mandatat să îndeplinească acest serviciu.
Este lesne de observat că preţul este la fel de derizoriu şi în ceea ce priveşte cel de-al doilea contract de cesiune, încheiat la data de 24 martie 2010, la două zile de la data deschiderii procedurii insolvenţei în privinţa primului titular al mărcii „E”, între UE şi PI.
Pentru aceste considerente instanţa apreciază că sunt îndeplinit toate condiţiile prevăzute de lege pentru a admite cererea reclamantului FI, în calitate de lichidator judiciar al debitorului RE – în faliment, în contradictoriu cu pârâţii UE, RE prin administratorul special TED şi PI şi de a dispune anularea contractului de cesiune de marcă încheiat la data de 28 octombrie 2008 între pârâţii RE şi UE, prin care s-a înstrăinat marca „E” în schimbul preţului de 1500 lei plus TVA, precum şi, în temeiul adagiului resoluto jure dantis resolvitur jus accipientis, a contractului de cesiune de marcă încheiat la data de 24 martie 2010 între pârâţii UE şi PI, prin care s-a înstrăinat marca „E” în schimbul preţului de 22.000 euro plus TVA.
Se va dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractelor şi restituirea mărcii „E” în patrimoniul debitoarei RE.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite cererea reclamantului FI cu sediul în sector 4, Bucureşti, , în calitate de lichidator judiciar al debitorului RE – în faliment, în contradictoriu cu pârâţii UE cu sediul în sector 3, Bucureşti, RE cu sediul în sector 4, Bucureşti, prin administratorul special TED cu domiciliul în sector 3, Bucureşti, şi PI cu sediul în sector 1, Bucureşti.
Dispune anularea contractului de cesiune de marcă încheiat la data de 28 octombrie 2008 între pârâţii RE şi UE, prin care s-a înstrăinat marca „E” în schimbul preţului de 1500 lei plus TVA.
Dispune anularea contractului de cesiune de marcă încheiat la data de 24 martie 2010 între pârâţii UE şi PI, prin care s-a înstrăinat marca „E” în schimbul preţului de 22.000 euro plus TVA.
Dispune repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractelor.
Dispune restituirea mărcii „E” în patrimoniul debitoarei RE.
Executorie.
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9 iulie 2012.
Preşedinte, Grefier,
Pentru grefier de şedinţă aflat
în concediu de odihnă semnează
Grefierul şef al Secţiei a VII-a
Red. NP
3 ex./6 septembrie 2012
