Dosar nr. 43936/3/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BUCUREŞTI-SECTIA A VII-A CIVILĂ
SENTINŢA CIVILĂ NR: 8917
CAMERA DE CONSILIU DE LA 09.11.2015
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN :
PREŞEDINTE: JUDECĂTOR-SINDIC: PN
GREFIER: IŞA
Pe rol fiind soluţionarea cauzei civile, având ca obiect cerere întemeiată pe dispoziţiile L.85/2006, privind procedura insolvenţei, privind pe reclamantul CII SI LICHIDATOR JUDICIAR AL CVT – în contradictoriu cu pârâţii CVT PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL BC – şi DPL.
Dezbaterile in fond ale cauzei a avut loc in şedinţa publica de la data de 02.11.2015 fiind consemnate în încheierea de şedinţa de la aceasta data, ce face parte integranta din prezenta, când Tribunalul având nevoie de timp pentru a delibera si pentru a da posibilitate părţilor să depună concluzii scrise a amânat pronunţarea la data de 09.11.2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acţiunii comerciale de faţă constată următoarele:
La data de 17 mai 2013 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a comercială sub nr. 18571/3/2013 cererea debitorului CVTcare a solicitat, în baza Legii 85/2006, deschiderea procedurii simplificate a falimentului.
În motivare debitoarea a arătat că nu are lichidităţi pentru acoperirea daotriilor care se ridică la suma de 478.011,21 lei.
În susţinerea cererii, legal timbrate, a depus înscrisurile prevăzute de art. 27-28 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi certificat constatator eliberat de Oficiul Registrului Comerţului.
Prin Încheierea pronunţată la data de 17.06.2013 s-a admis cererea debitorului şi s-a deschis procedura simplificată a falimentului debitorului CVT, fiind numit lichidator judiciar CII SI.
După publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a tabelului preliminar al creditorilor debitoarea CVT a înregistrat sub nr. de dosar asociat 18571/3/2013/a1, contestaţia în privinţa creanţei creditorului NBG Leasing IFN SA solicitând radierea parţială acesteia.
Prin Sentinţa civilă nr. 9369 pronunţată la data de 11.11.2013 s-a respins contestaţia debitorului CVT.
La data de 16 decembrie 2014 lichidatorul judiciar CII SI a înregistrat sub nr. de dosar 43936/3/2014 cererea de chemare în judecat a pârâţilor DPL şi CVT prin administratorul special BC solicitând anularea transferului patrimonial realizat de către pârâţi prin factura 0002813/ 11 februarie 2013 (autotractor MAN 26.413 FLS, având nr. de identificare WMAH23ZZZ3W049997) în valoare de 4400 lei şi, pe cale de consecinţă, repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii actului juridic, iar dacă bunul nu mai există, dobânditorul să restituie valoarea de piaţă a bunului de la data transferului efectuat de către debitor, reclamantul apreciind că valoarea de piaţă a autovehiculului este de 12.500 euro.
În fapt, arată reclamantul CII SI, din datele puse la dispoziţie de DITL reiese că la data de 11.02.2013, adică cu aproximativ patru luni înainte de deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei, a fost valorificat către pârâtul DPL, la un preţ derizoriu, mult subevaluat, autotractorul marca MAN 26.413 FLS, având anul de fabricaţie 2003, factura fiind încasată în numerar conform celor menţionate pe factură.
Având în vedere discrepanţa mare existentă între valoarea de piaţă a autotractorului, conform a două oferte existente pe internet 12.500 euro şi valoarea cu care a fost vândut, 4.400 lei, conform facturii 0002813, apreciază reclamantul că vânzarea a fost una fictivă, în detrimentul creditorilor, scopul urmărit fiind acela al scoaterii bunului de la urmărirea creditorilor.
Vânzarea autotractorului marca MAN 26.413 FLS, având numărul de identificare WMAH23ZZZ3W049997 conform cărţii maşinii, este una fictivă, preţul de vânzare al activului este derizoriu, mult subevaluat, dacă ne raportăm inclusiv la valoarea de achiziţie a autotractorului care a fost de 41.000 euro, conform contractului de leasing financiar nr. 792/ACA1096/DEC/2006/36, precum şi la rata reziduală în valoare de 7.482,89 lei, conform facturii 58403/23.12.2009.
Şi dacă s-ar aprecia că autotractorul a fost descompletat (deteriorat) la momentul vânzării deşi din datele existente nu rezultă acest lucru, dezmembrarea şi vânzarea autotractorului pe componente ar fi adus debitoarei un beneficiu cu mult mai mare faţă de preţul simbolic, derizoriu, cu mult subevaluat faţă de valoarea pieţei, cu care autotractorul a fost vândut de numai 4400 lei. Practic nu există pe piaţă la vânzare un autotractor la un preţ atât de mic, arată reclamantul.
Se susţine că valoarea de piaţă minimă cu care se vinde un autotractor MAN 26.413 FLS având anul de fabricaţie 2003 este de 12.500 euro, dar preţul poate fi mai mare ajungând la 15.000 euro.
Prin realizarea acestei tranzacţii scopul urmărit a fost acela de a ascunde activul debitoarei pârâte, în dauna urmăririi acestuia de către creditori, mărind astfel datoriile şi împingând-o în mod evident spre starea de insolvenţă, transferând prin aceste tranzacţii « fictive » doar elemente de active şi lăsând pasivul în sarcina societăţii debitoare CVT.
Operaţiunea de vânzare a fost făcută evident în scopul fraudării intereselor creditorilor întrucât valoarea de vânzare a activelor este derizorie prin raportare atât la valorile solicitate pe piaţă, cât şi prin raportate la valoarea de achiziţie a bunurilor, precum si la valoarea net superioară, cu mult peste triplu cu care acest activ se putea vinde în cazul în care era complet uzat, prin descompletare si vânzarea pe componente, se mai susţine în cerere.
Reclamantul mai susţine că debitorul a urmărit, a conştientizat chiar, prin încheierea tuturor tranzacţiilor în luna februarie 2013, cu patru luni înainte de declanşarea procedurii falimentului, nepermiţând astfel creditorilor să valorifice în procedură bunurile debitoarei, întrucât din adresa primită de la Direcţia Regim Permise de Conducere şi înmatriculare a Vehiculelor, nr. 4568000/27.11.2014 rezultă că debitoarea a avut în activ 16 bunuri, autotractoare si semiremorci, toate vândute în februarie 2013, la diverse persoane fizice, la preţuri derizorii, simbolice, din care nu a fost achitat nici un creditor, că actul juridic încheiat a avut ca efect evident prejudicierea creditorilor, că vânzarea activului de la debitoarea pârâtă S.CVT., către persoana fizică DPL la un preţ derizoriu, cu mult subevaluat faţă de valoarea pieţei, s-a înfăptuit cu intenţia tuturor părţilor implicate, în scopul sustragerii bunurilor de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice fel drepturile.
În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 79, 80 alin, (1) lit, b), lit. c), alin. (2) lit. b), d), e), art. 81, 83 şi 85 din Legea 85/2006, coroborat cu prevederile art, 112 şi 1142 C,pr. civ..
Cererea scutită de plata taxei judiciare de timbru a fost însoţit de copii de pe două anunţuri de pe internet privind vânzarea autotractorului marca MAN, având ari de fabricaţie 2003, la 12.500 euro, copie factura 0002813 din 11.02,2013, in valoare de 4.400 lei, cartea autotractorului, contract de leasing financiar nr. 792/ACA1096/DEC/2006/36, prin care a fost achiziţionat autotractorul, copie factura 58403 care conţine valoarea reziduală a autotractorului, adresa 4568000/27,11.2014, primită de la DRPCIV, privind situaţia mijloacelor de transport înmatriculate pe numele debitoarei
În temeiul art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă anterior s-a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa părţilor.
Pârâtul DPL a depus întâmpinare în care a solicitat respingerea cererii.
În întâmpinare se arată că în ceea ce priveşte condiţia intenţiei de fraudare, potrivit art. 85 alin 3, dacă sunt îndeplinite condiţiile art. 79 si 80, se instituie o prezumţie relativa de frauda in dauna creditorilor, numai in sarcina debitoarei, prezumţia putând fi insa răsturnata de către aceasta, prin dovada contrara. Aceasta prezumţie relativa a intenţiei de fraudare nu se extinde însa la terţul dobanditor sau la subdobânditor.
De asemenea, trebuie ţinut seama de faptul că autotractorul era avariat fiind implicat într-un accident rutier pe raza judeţului Tn, acesta fiind şi motivul pentru care preţul a fost scăzut. In plus, precizez ca acesta nu era complet. Mai mult decât atât, preţul pe care l-a plătit pentru acest autotractor a fost de 8 500 EURO, preţ pe care l-a achitat la data achiziţionării autotractorului. Ulterior, la ceva timp de la cumpărare, a primit factura, însa având în vedere ca preţul nu corespundea cu cel plătit a refuzat sa semneze aceasta factura.
Astfel, nu este îndeplinita condiţia complicităţii la frauda în persoana sa, prin urmare nu sunt incidente dispoziţiile art. 79 si 80 din Legea 85/2006 în ce priveşte contractul de vânzare-cumparare intervenit/între mine şi debitoare, cererea de anulare nefiind fondata.
Dacă în ceea ce îl priveşte pe debitor operează prezumţia relativă de fraudă, pe care acesta este ţinut să o răstoarne, în cazul său, în calitate de terţ dobânditor, prezumţia de fraudă nu operează, fiind necesar să se probeze intenţia frauduloasă de către cel ce a invocat-o.
În temeiul art. 411 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă s-a solicitat judecarea cauzei şi în lipsa părţilor.
Pârâta CVT a depus întâmpinare în care a invocat excepţia tardivităţii acţiunii în anulare, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În ce priveşte excepţia tardivităţii pârâta arată că, faţă de prevederile din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cererea trebuia înregistrată cel târziu la data de 17 octombrie 2014, or cererea a fost depusă la data de 16 decembrie 2014.
În ce priveşte fondul cererii, debitorul a arătat în întâmpinare că a achiziţionat in anul 2006 autotractorul second-hand, an fabricaţie 2003, marca MAN 26.413 FLS cae a avut in octombrie 2012 un accident in urma caruia a fost avariat serios, asa cum rezulta din Procesul-verbal seria CP nr. 2515326/ 29.10.2012 emis de 1PJ T S-a făcut o diagnosticare a defecţiunilor si a costurilor reparaţiilor, conform Devizului de reparaţie din data de 26.01.2013 întocmit de MOTB., dealer MAN, diagnostic din care rezulta ca autotractorul avea o serie de defecţiuni importante, necesitând printre altele costul reparaţiilor fiind evaluat la 74.292,78 lei.
Având în vedere circumstanţele producerii accidentului, si costurile ridicate de reparaţie s-a apreciat că varianta cea mai avantajoasa este să fie vândut către Danaila Petrica Liviu, acceptând tranzacţia la preţul de 4.400 lei.
Având in vedere si legislaţia in ceea ce priveşte poluarea, si nefiind achitata taxa de prima înmatriculare la achiziţionarea de către debitor a acestui autotractor, cumpărătorul urma sa plateasca si taxa de mediu, care la acel moment se ridica la valoarea de 2.693 Euro.
Debitorul mai susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 80 alin. 1 lit. b din legea 85/2006 întrucât vanzarea a intervenit dupa producerea accidentului in octombrie 2012, dupa o evaluare a avariilor si a costurilor pe care le presupunea repararea lui si aducerea in stare de funcţionare.
Pentru a fi îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 80 alin. 1 lit. b), era necesar ca reclamantul sa dovedească faptul ca valoarea autotractorului la momentul vanzarii nu era in concordanta cu prestaţia primita.
Valoarea investiţiilor necesare pentru a fi reparat depasea valoarea unui autotractor similar in stare de funcţionare. Era mai păgubos sa fie reparat, decât sa il vindă.
Pentru a ti incidente dispoziţiile art. 79 din Legea 85/2006, este necesar sa se facă dovada fraudei, a cauzei ilicite precum si a prejudicierii materiale a creditorilor.
Întâmpinarea a fost însoţită de copii de pe procesul-verbal seria CP nr. 2515326/ 29.10.2012 emis de IPJ Teleorman; poze efectuate la momentul accidentului, care reflecta starea autotractorului; deviz reparaţii; calculul taxei de mediu, care la acel moment se ridica la valoarea de 2.693 Euro si care este in sarcina cumpărătorului; înscrisuri în care se arată preţul la care s-au vândut autotractoare similare, an fabricaţie 2003.
La primul termen de judecată, 16 martie 2015, reclamantul CII SI a depus la dosar cerere de repunere în termenul de formulare a acţiunii.
Prin încheierea pronunţată la data de 6 aprilie 2015 a fost admisă cererea de repunere în termen formulată de către lichidatorul judiciar CII SI în privinţa acţiunii în anulare promovată de acesta în contradictoriu cu pârâţii DPL şi debitorul CVT prin administratorul special BC şi s-a respins excepţia tardivităţii acţiunii în anulare formulată în acelaşi condiţii, cu motivarea reţinută în această încheiere.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri şi interogatoriu.
Deşi s-a pus în discuţia părţilor şi necesitatea unei expertize tehnice care să evalueze bunul la data vânzării s-a reţinut să nu se poate efectua o asemenea expertiză pentru că bunul nu se mai află în posesia părţilor.
La termenul din data 18 mai 2015 a fost interogat pârâtul DPL Deşi administratorul special al debitorului CVT, BC, a fost citat personal la interogatoriu şi pentru termenul din data de 22 iunie 2015, acesta nu s-a prezentat, urmând ca în privinţa lui să se facă aplicarea art. 358 din Codul de procedură civilă. Deşi a arătat, într-o cerere de amânare a cauzei depusă la ultimul termen de judecată, că se află într-o deplasare la S nu a făcut nici o dovadă în acest sens.
La data de 22 iunie 2015 cauza a rămas în pronunţare. Judecătorul-sindic, în urma deliberării, a constatat că prezenta cauza nu se poate soluţiona fără o expertiză de specialitate, drept pentru care a repus cauza pe rol şi a dispus facerea unei adrese către agentul comercial care a efectuat reparaţiile asupra autovehiculului MAN 26.413 FLS, având nr. de identificare WMAH23ZZZ3W049997. Acest agent a fost identificat ca fiind MTB. şi care a comunicat printr-o adresă (vol. II, fila 1) numărul de kilometri şi toate reparaţiile efectuate asupra autotractorului, cu facturile aferente.
Deşi i s-a acordat termen reclamatului să achite onorariul pentru expertiză, la termenul din data de 2 noiembrie 2015, acesta a arătat că nu a achitat onorariul, că nu insistă în efectuarea expertizei şi că îşi precizează suma pretinsă de la pârâţi la valoarea de 7.516,15 euro, aceasta reprezentând, în opinia sa, „diferenţa dintre suma de 8.500 euro recunoscută de pârâtul DPL prin întâmpinare ca fiind valoarea de piaţă a bunului şi valoarea facturii 0002813/ 11 februarie 2013, în valoare de 4400 lei”.
Este adevărat că judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, punând în dezbaterea părţilor necesitatea efectuării unei expertize de specialitate, însă constatând că procesul civil este guvernat şi de principiul disponibilităţii, judecătorul-sindic a procedat la judecarea cauzei în fond.
Analizând materialul probator administrat în cauză judecătorul-sindic reţine ca situaţie de fapt următoarele:
Debitorul CVT a achiziţionat în baza unui contract de leasing, autotractorul MAN 26.413 FLS, având nr. de identificare WMAH23ZZZ3W049997, în schimbul preţului de 41.000 euro.
În octombrie 2012 autotractorul a fost implicat într-un accident. Costurile pentru repunerea s-a în funcţiune se ridicau la suma de 74.292,78 lei.
La data de 11.02.2013, adică cu patru luni înainte de deschiderea procedurii de faliment faţă de debitorul CVT, acesta, prin administratorul său statutar BC, vinde autotractorul respectiv către pârâtul DPL. Pentru această vânzare se emite factura 0002813/ 11 februarie 2013 care însă nu a fost semnată de primire de către pârâtul DPL întrucât în această factură a fost trecut preţul de 4400 lei, pârâtul susţinând că a achitat suma de 8.500 euro. Bunul a fost dezmembrat şi valorificat, în afara ţării, ca piese schimb.
Judecătorul-sindic mai reţine că în aceiaşi perioadă, februarie 2013, debitorul a mai vândut şi alte asemenea bunuri, autotractoare şi remorci, vânzări a căror desfiinţare a fost solicitată de lichidatorul judiciar în alte cauze aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti Secţia a VII-a civilă (43938/3/2014, 43934/3/2014, 43937/3/2014, 43940/3/2014).
Prin Încheierea pronunţată la data de 17.06.2013 s-a deschis procedura simplificată a falimentului debitorului CVT, fiind numit lichidator judiciar CCSI
Prin prezenta acţiune lichidatorul judiciar solicită anularea vânzării autotractorului MAN 26.413 FLS, având nr. de identificare WMAH23ZZZ3W049997, repunerea părţilor în situaţia anterioară şi având în vedere faptul că pârâtul DPL a recunoscut prin interogatoriul administrat că nu mai deţine bunul, obligarea acestuia la plata sumei de 7.516,15 euro, aceasta reprezentând, în opinia sa, „diferenţa dintre suma de 8.500 euro recunoscută de pârâtul DPL prin întâmpinare ca fiind valoarea de piaţă a bunului şi valoarea facturii 0002813/ 11 februarie 2013, în valoare de 4400 lei”, apreciind că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 79, 80 alin. (1) lit. b), lit. c), alin. (2) lit. b), d), e), art. 81, 83 şi 85 din Legea 85/2006.
Din perspectiva acestei situaţii de fapt judecătorul-sindic apreciază că prezenta acţiune este neîntemeiată pentru următoarele motive:
Temeiul de drept invocat de reclamantul prezentei acţiuni îl constituite art. 80 alin. (1), lit. b şi c şi alin. (2) lit. b, d şi e din Legea nr. 85/2006: „Administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin următoarele acte: b) operaţiuni comerciale în care prestaţia debitorului depăşeşte vădit pe cea primită, efectuate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii; c) acte încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intenţia tuturor părţilor implicate în acestea de a sustrage bunuri de la urmărirea de către creditori sau de a le leza în orice alt fel drepturile;
(2) Următoarele operaţiuni, încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul, vor putea, de asemenea, să fie anulate şi prestaţiile recuperate, dacă sunt în dauna creditorilor: b) cu un membru sau administrator, atunci când debitorul este un grup de interes economic; d) cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativă, societate pe acţiuni cu răspundere limitată sau, după caz, societate agricolă; e) cu orice altă persoană fizică ori juridică, deţinând o poziţie dominantă asupra debitorului sau a activităţii sale; ”
În primul rând, judecătorul-sindic va reţine că preţul la care s-a vândut autotractorul, pentru care s-a emis factura 0002813/ 11 februarie 2013 este de 4.400 lei. Aceasta deoarece pârâtul DPL chiar dacă recunoaşte, prin întâmpinare şi interogatoriu, că a achitat preţul de 8.500 euro, această recunoaştere nu poate fi coroborată că alt mijloc de probă. Pe de altă parte, judecătorul-sindic nu exclude posibilitatea ca tocmai această aşa zisă recunoaştere să servească propriului interes al pârâtului, acela al respingerii acţiunii de faţă, cum se va vedea mai jos.
Reclamantul a solicitat prin cerere, în cazul în care autotractorul nu se mai găseşte, obligarea dobânditorului „să restituie valoarea de piaţă a bunului de la data transferului efectuat de către debitor”.
Aşa cum s-a reţinut mai sus bunul nu mai este în fiinţă, ceea ce înseamnă că pârâtul ar trebui să fie obligat să restituie valoarea de piaţă a bunului de la data transferului efectuat de către debitor. Această valoare de piaţă a fost arătată de reclamant în cererea introductivă ca fiind de 12.500 euro, ulterior a fost precizată, ca urmare a unei recunoaşteri făcute de pârâtul DPL prin întâmpinare şi interogatoriu, la suma de 8.500 euro, ca la ultimul termen, acesta să-şi reducă pretenţiile la suma surprinzător de exactă de 7.516,15 euro.
La o analiză atentă judecătorul-sindic constată că, faţă de probatoriul administrat, indiferent de suma plătită de pârâtul DPL, 4.400 lei sau 8.500 euro, cererea este oricum neîntemeiată, astfel:
Dacă pârâtul DPL ar fi achitat suma de 8.500 euro, iar reclamantul pretinde să se restituie suma de 7.516,15 euro (diferenţa dintre suma de 8.500 euro şi suma de 4.400 lei trecută în factură) ca fiind valoarea de piaţă a bunului vândut, înseamnă că pârâtul a plătit exact valoarea de piaţă a bunului vândut, ceea ce înseamnă că prestaţia debitorului nu o depăşeşte deloc pe cea a pârâtului şi deci nu sunt îndeplinite condiţiile de la art. 80 alin. 1 lit. b, pentru admiterea cererii. Acesta fiind sensul pentru care judecătorul-sindic a reţinut mai sus că aşa zisa recunoaştere este făcută pentru a servi propriului interes, acela de a respinge acţiunea.
Dacă pârâtul a achitat suma de 4.400 lei cum este înscris în factura 0002813/ 11 februarie 2013, judecătorul-sindic constată că nu s-a administrat nici o probă din care să reiasă că valoarea de piaţă a bunului la data vânzării ar fi fost de 8.500 euro din care s-ar scădea valoarea de 4.400 lei, deja achitată de pârât prin factură, rezultând astfel 7.516,15 euro valoarea pretinsă de reclamant, în cadrul dezbaterilor.
Reclamantul solicită, în cazul în care bunul nu se mai găseşte, ca pârâtul să fie obligat la plata sumei de 7.516,15 euro.
Pentru ca pârâtul să fie obligat la plata sumei de 7.516,15 euro, această sumă trebuie să fie certă. Or, din probele de la dosar nu reiese că această sumă este certă. Judecătorul-sindic se întreabă de ce pârâtul nu poate fi obligat la suma de 10.500 euro sau 5.800 euro.
Cea mai utilă probă în acest sens ar fi fost expertiza tehnică auto care se evalueze bunul la data vânzării. Or, deşi s-au făcut demersuri, chiar la iniţativa judecătorului-sindic, pentru administrarea unei asemenea probe, chiar în lipsa bunului, reclamantul nu a înţeles să plătească onorariul pentru această expertiză.
Judecătorul-sindic constată că reclamantul a încercat să-şi probeze acţiunea de faţă exclusiv pe acea recunoaştere a pârâtului DPL făcută prin întâmpinare şi interogatoriu.
Reclamantul a solicitat, ca urmare a recunoaşterii din întâmpinare şi de la interogatoriu aplicarea art. 358 din Codul de procedură civilă („dacă partea, fără motive temeinice, refuză să răspundă la interogatoriu sau nu se înfăţişează, instanţa poate socoti aceste împrejurări ca o mărturisire deplină”), în sensul că acesta a recunoscut că valoarea de piaţă a bunului este de 8.500 euro. Or, judecătorul-sindic constată că pârâtul nu a recunoscut că aceasta este valoarea de piaţa, ci faptul că aceasta este valoarea pe care a plătit-o, situaţie care face ca această recunoaştere să fie contrară scopului urmărit de prezenta acţiune. Dacă s-ar face aplicarea acestei norme, ne-am întoarce la argumentaţia de mai sus, în care preţul este cel al pieţei şi prestaţia nu este vădit disproporţionată. Pe de altă parte, din interogatoriu nu a reieşit că pârâtul ar fi achitat 4.400 lei şi că preţul pieţei este cel de 8.500 euro.
În ceea ce priveşte lit. c) a art. 80 alin. 1) din lege, condiţiile de fond pentru admiterea acţiunii sunt ca actul atacat să fi fost incheiat în perioada suspecta şi cu intentia comuna a pârtilor de a sustrage bunuri din patrimoniul debitoarei, de la urmărirea lor de către creditori sau de a le leza acestora drepturile, în orice alt fel.
Acest caz presupune, ca si condiţie de fond, pe langă intenţia frauduloasa a debitorului, si complicitatea la frauda a cocontractontului, indiferent daca acesta este unul dintre creditori sau un terţ. Or, prin probele de la dosar nu s-a dovedit intenţia, din partea pârâtului DPL, de fraudare a creditorilor debitorului.
Pe de alta parte, acest caz presupune si dovedirea intenţiei frauduloase a debitorului prin alte mijloace de proba decât prezumţia reglementata de art. 85 alin (3) din Legea nr. 85/2006. Chiar daca, formal, prezumţia de frauda opereaza în defavoarea debitorului si în acest caz, în realitate faptul vecin si conex este încheierea actului atacat de către debitor si cocontractantul sau, cu intentia comuna de a ascunde bunuri de la urmărirea lor de către creditori sau de a le leza, în orice alt fel drepturile, ceea ce presupune tocmai dovedirea faptului ca ambii cocontractanti au acţionat cu intentia frauduloasa de a goli patrimoniul debitorului pentru micşorare a gajului general al creditorilor.
Fiind vorba despre un element de fapt, de natura subiectiva, el este dificil de dovedit în mod direct, insa pentru dovedirea fraudei comune a debitorului si a cocontractantului, orice mijloc de proba este admisibil.
Or, în speţa, întregul probatoriu a gravitat în jurul art. 80 alin. 1 lit. b şi nu în jurul lit. c.
Observând şi dispoziţiile art. 80 alin. 2 lit. b, d şi e, dispoziţii pe care reclamantul şi-a întemeiat cererea, se constată că nici aceste norme nu sunt aplicabile în cauza de faţă de vreme ce nu s-a făcut dovada că debitorul este un grup de interese (lit. b), că pârâtul DPL a fost sau este un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului (lit. d) sau că acesta ar deţine o poziţie dominantă asupra debitorului sau a activităţii sale (lit. e).
Prin urmare, judecătorul-sindic va respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul CIISI în calitate de lichidator judiciar al debitorului CVT împotriva pârâţilor DPL şi CVT prin administratorul special BC, de anulare a transferului patrimonial realizat de către pârâţi prin factura seria CVT nr. 0002813/ 11 februarie 2013, având ca obiect autotractor MAN 26.413 FLS, şi nr. de identificare WMAH23ZZZ3W049997.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Respinge, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantul CII SI – n calitate de lichidator judiciar al debitorului CVTîmpotriva pârâţilor DPL şi CVT prin administratorul special BC- de anulare a transferului patrimonial realizat de către pârâţi prin factura seria CVT nr. 0002813/ 11 februarie 2013, având ca obiect autotractor MAN 26.413 FLS, şi nr. de identificare WMAH23ZZZ3W049997.
Cu apel în 30 zile de la comunicare ce va fi depus la Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a civilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 noiembrie 2015.
Preşedinte, Grefier,
