Cu privire la excepţia de inadmisibilitate , în sensul acordării eficienţei juridice a procedurii instituită de art. 27 alin.2 lit. c) şi d) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , instanţa reţine că, deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitor reclamă imperativ aplicabilitatea prevederilor art. 85/2006, şi se produce independent de rezultatele obţinute de organul fiscal în cadrul procedurii administrative .
Legea insolvenţei este una specială şi odată deschisă procedura insolvenţei faţă de debitor, toate creanţele vor fi înscrise la masa credală , iar antrenarea răspunderii organelor de conducere va fi dispusă de către judecătorul sindic în temeiul art. 138 din lege ; răspunderea solidară reglementată de art. 27 şi art. 28 din Codul de procedură fiscală nu se poate desfăşura în paralel şi concomitent cu procedura insolvenţei.
Legea insolvenţei este una specială şi odată deschisă procedura insolvenţei faţă de debitor, toate creanţele vor fi înscrise la masa credală , iar antrenarea răspunderii organelor de conducere va fi dispusă de către judecătorul sindic în temeiul art. 138 din lege ; răspunderea solidară reglementată de art. 27 şi art. 28 din Codul de procedură fiscală nu se poate desfăşura în paralel şi concomitent cu procedura insolvenţei.
Sentinţa nr. 707/F/17.09.2015 pronunţată în dosarul nr. 168/1259/2013*/a1
DGRFP , în calitate de creditor majoritar al debitorului SC E SRL– în faliment, a chemat în judecată pe pâtâta C V , în calitate de fost administrator social al debitorului, solicitând atragerea răspunderii personale materiale a acesteia , în temeiul art. 138 alin. 3 raportat la art. 138alin.1 lit. a,c,d şi e din Legea 85/2006, pentru suma înscrisă în tabelul definitiv al creanţelor .
Pârâta CV a formulat întâmpinare prin care a invocat, în mod prioritar, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, având în vedere faptul că reclamanta-creditor bugetar a înţeles să-şi valorifice drepturile în conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin.2 lit c) şi d) din OG nr. 92/2003, sens în care a emis decizia nr. … de angajare a răspunderii solidare şi a întocmit procesul verbal de sechestru nr. …. , asupra bunului imobil –coproprietatea pârâtei, acte care nu au fost contestate şi constituie titluri executorii. Sub aspectul fondului s-a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 138 alin.1 din Legea insolvenţei. A depus , ca anexă la întâmpinare , înscrisuri …
Lichidatorul judiciar desemnat în procedura insolvenţei , introdus în cauză, a depus la dosar punct de vedere , în sensul că „ nu a considerat oportună formularea cererii de angajare a răspunderii, în condiţiile art. 138 alin.1 din legea insolvenţei, întrucât creditorul bugetar a înţeles să îşi valorifice drepturile pentru acoperirea datoriilor , prin urmărirea administratorului social, CV, prin procedura instituită de art. 27 alin.2 lit. c) şi d) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală”.
Tototdată, lichidatorul judiciar a precizat că în prezent , pe rolul Judecătoriei Piteşti se află, în curs de soluţionare, dosarul penal nr. … , având ca obiect evaziune fiscală, administratorul social, CV având în cauza respectivă calitatea de inculpat
Reclamanta a depus răspuns la întâmpinare, prin care şi-a menţinut poziţia iniţială.
Au fost încuviinţate/ administrate proba cu înscrisuri, respectiv interogatoriu.
În privinţa excepţiei de inadmisibilitate motivat de faptul că reclamanta-creditor bugetar a înţeles să-şi valorifice drepturile în conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin.2 lit c) şi d) din OG nr. 92/2003 , instanţa , prin încheierea din data de 04.06.2015, a apreciat ca fiind neîntemeiată, în considerentele încheireii, reţinând că potrivit art.138 legea 85/2006, prin acţiunea în angajarea răspunderii se urmăreşte acoperirea pasivului debitoarei şi satisfacerea creanţelor creditorilor înscrişi la masa credală.
În consecinţă, creditorul majoritar, în speţă DGRFP a iniţiat acţiunea în angajarea răspunderii pârâtei pentru acoperirea tuturor creanţelor de la masa credală, nu doar propria creanţă, fiind o acţiune cu caracter colectiv.
Întrucât repararea prejudiciului cauzat profită întregii mase credale, iar în tabelul definitiv alături de creditorul majoritar au fost înscrişi şi alţi creditori, nu se poate reţine ca inadmisibilă iniţierea acţiunii de angajare a răspunderii în baza art.138 din legea 85/2006 de către creditorul care deţine titlu executoriu decizia de angajare a răspunderii solidare nr …
Sub aspectul fondului, examinând probele administrate în cauză, instanţa reţine în fapt următoarele:
Prin prin încheierea din … s-a deschis procedura ganerală a insolvenţei împotriva debitoarei SC E S.R.L., administrator judiciar provizoriu fiind desemnat P SPRL.
Prin sentinţa nr. s-a dispus trecerea debitorului la faliment, fiind desemnat lichidator judiciar P SPRL.
Conform tabelului definitiv consolidat de creanţe împotriva debitorului, necontestat, masa pasivă a acestuia se compune din datorii către bugetul de stat, garantate şi bugetare, tabelul publicat în BPI incluzând şi cheltuielile de procedură, în sumă de 416.403,32 lei, iar potrivit raportului cuprinzând cauzele şi împrejurările ce au dus la apariţia insolvenţei, întocmit în condiţiile art.59 din lege, astfel cum a fost completat, nu au fost identificate elemente de răspundere în sarcina pârâtei, şi s-a concluzionat că lichidatorul judiciar „ nu consideră oportună formularea cererii de angajare a răspunderii, în condiţiile art. 138 alin.1 din legea insolvenţei, întrucât creditorul bugetar a înţeles să îşi valorifice drepturile pentru acoperirea datoriilor , prin urmărirea administratorului social, CV, prin procedura instituită de art. 27 alin.2 lit. c) şi d) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală”.
În drept, instanţa reţine că cererea a fost formulată de creditorul unic înscris în tabelul de creanţe.
Potrivit art. 138 alin.3 din Legea insolvenţei, în situaţia în care administratorul/ lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului sau a hotărât că nu este cazul să introducă acţiunea prevăzută la alin.1, preşedinţele Comitetului Creditorilor, în urma hotărârii adunării creditorilor , sau creditorul care deţine mai mult de 50% din totalul creanţelor înscrise la masa credală, poate formula acţiune în scopul antrenării răspunderii administratorilor .
Aşadar, legiuitorul a stabilit procedura de urmat în situaţia în care administratorul/lichidatorul nu a formulat acţiune în temeiul art. 138 alin.1 din lege, iar în cazul de faţă, creditorul – reclamant , care deţine un procent de 100% din totalul creanţelor, întruneşte condiţiile legale pentru a formula cerere , conform art. 138 alin.3 din lege.
Cu privire la poziţia lichidatorului în sensul acordării eficienţei juridice a procedurii instituită de art. 27 alin.2 lit. c) şi d) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală , instanţa reţine că, deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitor reclamă imperativ aplicabilitatea prevederilor art. 85/2006, şi se produce independent de rezultatele obţinute de organul fiscal în cadrul procedurii administrative .
Nici împrejurarea că în prezent , pe rolul Judecătoriei Piteşti se află, în curs de soluţionare, dosarul penal nr.4542/280/2015 – având ca obiect evaziune fiscală, administratorul social, CV având în cauza respectivă calitatea de inculpat – nu constituie un impediment la formularea acţiunii prev. de art. 138 alin.1 din legea insolvenţei, având în vedere că potrivit art. 138 alin.2 din lege „Aplicarea dispoziţiilor alin. (1) nu înlătură aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infracţiuni.”
Cu privire la faptele invocate, instanţa reţine că, natura juridică a răspunderii administratorului este cea a unei răspunderi speciale, care împrumută caracteristicile răspunderii delictuale.
Activitatea de administrare, apreciată dăunătoare, este pentru creditori, un fapt juridic „stricto sensu”, pretins prejudiciabil, în raport de care răspunderea patrimonială presupune identificarea tuturor elementelor răspunderii pentru faptul juridic ilicit cauzator de prejudicii, reglementat de art. 1349 Noul Cod Civil.
Conform art. 138 alin.1 literele a,c,d şi e din legea insolvenţei, coroborat cu art. 138 alin.3, temei juridic al acţiunii formulate, „ În cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane;
c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăţi;
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia; „ (…)
În privinţa faptelor constând în folosirea bunurilor din patrimoniul debitorului (lit a şi e ) se apreciază că acestea au fost dovedite, întrucât , pe de o parte – nerecuperarea datoriilor înregistrate în situaţiile financiare depuse la Administraţia Financiară , de la partenerii de afaceri, organele de conducere rămânând în pasivitate, bunurile persoanei juridice au fost folosite în interesul persoanelor în favoarea cărora a fost lăsat să curgă termenul de prescripţie – iar pe de altă parte, imposibilitatea pârâtei administrator de a justifica cu documente mudul în care stocurile de materiale au fost valorificate în interesul societăţii.
Lipsa dovezii de utilizare a bunurilor şi a sumelor menţionate în raport, în interesul societăţii, lipsa indentificării acestora în cadrul procedurii, creează prezumţia folosirii lor în folosul propriu.
Fapta prevăzută de art. 138 lit. c) din lege nu s-a dovedit în cauză în condiţiile art. 249 NCPC .
Încadrarea unei fapte în această ipoteză juridică presupune stabilirea unei situaţii în care debitorul, cu toate că avea dificultăţi financiare, a continuat activitatea – administratorul având un interes personal – ceea ce a determinat încetarea plăţilor şi starea de insolvenţă.
Nu trebuie confundată această faptă cu dispoziţia de continuare a activităţii în situaţia în care insolvenţa este prezumată, deoarece , potrivit art. 27 alin.1 din Legea nr. 85/2006 , numai debitorul aflat în stare de insolvenţă este obligat să adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispoziţiilor acestei legi , în termen de 30 zile de la apariţia insolvenţei.
Or, în cauză, nu s-a dovedit că activitatea a continuat în interesul personal al pârâtei şi nici că debitorul s-a aflat în stare de insolvenţă anterior formulării cererii de deschidere a procedurii.
În ceea ce priveşte fapta prev de art. 138 lit. d din Legea 85/2006 , în cazul de faţă deşi în raportul cauzal au fost indicate active patrimoniale de valori mari, din valorificarea cărora se putea acoperi integral masa credală, nu au fost depuse documente iar lichidatorul judiciar/ administratorul social, nu au justificat lipsa acestor active la inventariere, în condiţiile în care, conform art. 6 alin.1 din Legea nr. 82/1991 „ orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrării contabile, dobândind astfel calitatea de document justificativ”.
La alin.2 al aceluiaşi articol se precizează că „ documentele justificative care stau la baza înregistărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat şi aprobat, precum şi a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz”
În ceea ce priveşte prejudiciul, în condiţiile unei mase pasive, fără posibilitatea acoperirii din activele agentului economic, se apreciază că şi acest element trebuie reţinut.
În ceea ce priveşte latura subiectivă , potrivit teoriei şi practicii juridice în dreptul civil operează două reguli principale: prima că răspunderea delictuală operează pentru cea mai uşoară culpă şi a doua că indiferent de gravitatea vinovăţiei obligaţia de reparare a prejudiciului cauzat este integrală, în sensul că , cuantumul despăgubirii depinde de cantitatea prejudiciului şi nu de gravitatea vinovăţiei.
Indiferent de faptul că administratorul falitului a încălcat din culpă sau cu intenţie normele de drept care îi impuneau întocmirea documentelor care să justifice lipsa bunurilor şi a valorilor menţionate în ultimul bilanţ contabil, conform art. 6 din legea nr. 82/1991, acesta se face vinovat de încălcarea legii contabilităţii , a prevederilor art. 73 din Legea nr. 31/1990 R şi art. 1 din Legea contabilităţii, nr. 82/1992, situaţie care a determinat prejudicierea creditorilor.
Prin nepredarea lichidatorului judiciar a documentelor respective, în scopul verificării acestora şi pentru a fi introduse acţiuni de recuperare a creanţelor înregistrate şi readucerea în patrimoniul societăţii a sumelor înregistrate în ultima evidenţă condabilă depusă la organul fiscal, se creează prezumţia că evidenţa contabilă nu a fost condusă conform legii.
A împărtăşi un alt punct de vedere, ar constitui un vot de încurajare pentru o permanentă astfel de atitudine care ar limita, dacă nu chiar ar împiedica în totalitate, verificarea activităţii agentului economic şi a organelor sale de conducere.
În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate aceasta se impune a fi reţinută, câtă vreme, prin dispoziţii legale imperative ( Legea nr.82/1991), se stabileşte obligaţia reprezentanţilor agentului economic de a ţine evidenţa contabilă, de a întocmi anumite documente contabile a căror importanţă rezultă nu numai din posibilitatea fiscalizării activităţii desfăşurate şi de a permite cunoaşterea situaţiei economico-financiare.
În cauză, se apreciază că aceste elemente impun concluzia săvârşirii faptelor prevăzute de art.138 lit. a, c şi d din Legea nr.85/2006 pentru suma înscrisă în tabelul definitiv consolidat, necontestat .
Faţă de aceste considerente, instanţa a admis acţiunea formulată în condiţiile art. 138 alin.3 din Legea insolvenţei şi a obligat pârâta să aducă la masa credală a debitorului, suma de 402.887 lei , creanţe garantate şi bugetare .
