5.ANGAJAREA RĂSPUNDERII MEMBRILOR ORGANELOR DE CONDUCERE. STABILIREA PASIVULUI. NECESITATEA ADMINISTRĂRII DE PROBE.
Art. 74, 138 Legea 85/2006
Art. 312 alin. 3 Cod procedură civilă
Soluţionarea acţiunii în răspunderea membrilor organelor de conducere reglementate de art. 138 din Legea 85/2006 fără ca administratorul/lichidatorul judiciar să fi stabilit pasivul debitoarei prin întocmirea tabelului definitiv al creditorilor duce la casarea hotărârii recurate, în temeiul art. 312 al. 3 Cod procedură civilă, instanţa de recurs neputând modifica hotărârea, fiind necesară administrarea de probe noi.
Curtea de Apel Bacău, secţia comercială şi de contencios administrativ, Decizia 172 din 08 martie 2007
Prin sentinţa civilă 3143/F/13.10.2006 pronunţată de Tribunalul Neamţ – Secţia comercială şi de contencios administrativ în dosarul 1721/F/2004 s-a respins cererea creditoarei A.F.P. Roman privind atragerea răspunderii foştilor administratori ai debitoarei, în temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei şi a dispus închiderea procedurii insolvenţei debitoarei S.C. T.RS.A. Roman, s-a dispus radierea devitoarei din Registrul Comerţului, a fost descărcat lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi şi s-a dispus notificarea sentinţei debitorului, creditorilor. Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Neamţ, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că deschiderea procedurii falimentului debitoarei SC T.RSA Roman s-a făcut prin încheierea de şedinţă din 1.04.2005 a Tribunalului Neamţ – Secţia Comercială şi de Contencios Administrativ, urmare cererii introductive formulată, la data de 6 decembrie 2004, de creditoarea Administraţia Finanţelor Publice Roman. Până la data deschiderii procedurii, conform relaţiilor primite de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ, societatea era dizolvată de drept şi radiată de drept prin încheierea nr. 322/28.06.2006 a Judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului, în confomitate cu dispoziţiile Legii nr. 314/2001, iar prin încheierea nr. 665 din 19.11.2002, judecătorul delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Neamţ, admiţând cererea Camerei de Comerţ şi Industrie Neamţ a dispus radierea radierii din 28.06.2002.
Instanţa a constatat că, în fapt, SC T.RSA Roman şi-a încetat activitatea în anul 1999, aşa cum rezultă din declaraţiile unora din asociaţi, deoarece desfăşurându-şi activitatea în spaţiu şi utilaje închiriate de la Imprimeria „B.” – Bacău, aceasta nu a mai dorit continuarea colaborării. în aceste condiţii, documentele contabile ale societăţii debitoare nu au mai putut fi găsite, fapt menţionat constant şi de către lichidatorul desemnat în cauză.
În drept s-a reţinut că dispoziţiile art. 138 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 stabilesc faptele pentru care se poate atrage răspunderea membrilor organelor de conducere sau a oricărei alte persoane culpabile pentru pasivul debitorului. În lipsa documentelor contabile ale societăţii debitoare, lichidatorul B. N. a fost în imposibilitate să întocmească raportul prevăzut de art. 59 din Legea nr. 85/2006, privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia insolvenţei debitorului, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă. In aceste condiţii, instanţa a apreciat că, în cauză, nu s-a făcut dovada că foştii administratori C.I., A.B. şi O. C. au săvârşit faptele expres şi limitativ prevăzute de art. 138 (1) din Legea nr. 85 2006. iar afirmaţiile creditoarei Administraţia Finanţelor Publice Roman nu sunt însoţite de acte în dovedirea susţinerilor sale. De asemenea, instanţa apreciază că Administraţia Finanţelor Publice Roman a dat dovadă de pasivitate în ce priveşte recuperarea creanţei sale, raportat la faptul că, din 1999 SC T.RSA Roman şi-a încetat activitatea, iar creditoarea abia în 2004 face demersuri concrete pentru recuperarea creanţei, în cadrul instituţiei aveau angajat personal cu atribuţii precis stabilite de încasare a debitelor.
În ce priveşte cererea lichidatorului B.N.privind închiderea procedurii debitoarei, Legea nr. 85/2006, instanţa de fond a reţinut că art. 131 stabileşte că, în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative şi nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentinţă de închidere a procedurii.
Faţă de faptul că societatea debitoare nu deţine bunuri urmăribile şi având în vedere că Administraţia Finanţelor Publice Roman nu s-a oferit să avanseze sumele necesare acoperirii cheltuielilor administrative, instanţa a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 131 din Legea nr. 85/2006 şi a închis procedura.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului şi Administraţia Finanţelor Publice Roman, cererile de recurs făcând obiectul dosarului 210/32/2007 al acestei instanţe.
Motivând recursul, A.V.A.S. arată că hotărârea recurată este dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 al. 2 Cod procedură civilă şi este lipsită de temei legal. În fapt, se arată că potrivit O.U.G. 95/2003 a preluat creanţa Casei de Asigurări de Sănătate Neamţ în cuantum de 153,57 RON, însă instanţa de fond nu a comunicat către A.V.A.S. nici un act procedural încălcându-se prevederile art. 85, recurenta fiind lipsită de orice drept la apărare, încălcându-se şi principiul contradictorialităţii. Prin nerespectarea acestor principii A.V.A.S. nu a recuperat nici o sumă în cadrul procedurii.
Recurenta Administraţia Finanţelor Publice Roman motivând recursul arată că în mod greşit s-a respins cererea pentru angajarea răspunderii administratorului, deoarece evidenţa contabilă nu a fost ţinută conform legii contabilităţii, încălcând dispoziţiile art. 32 al. 2 – Legea 82/1991.
Se mai arată că foştii administratori au dispus în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit societatea la insolvenţă, deoarece din 1999 de când au pierdut colaborarea cu imprimeria nu au dispus întreruperea activităţii.
Instanţa a pus în discuţie excepţia lipsei calităţii personale active a recurentei A.V.A.S., excepţie pe care o găseşte întemeiată pentru următoarele considerente :
Hotărârea judecătorească are putere de lucru judecat numai între părţile litigante, de aici rezultând consecinţa că dreptul de a ataca cu recurs o hotărâre pronunţată de instanţa de fond aparţine părţilor şi succesorilor în drepturi, respectiv persoanelor care au participat la dezbaterea cauzei în fond. Recurenta A.V.A.S. nu a avut calitatea de parte la instanţa de fond, aşa încât nu poate pretinde a fi titularul dreptului litigios şi deci nu au calitate procesuală.
În consecinţă, instanţa va respinge recursul A.V.A.S. pentru lipsa calităţii procesuale active.
Analizând recursul formulat de D.G.F.P. Neamţ – Administraţia Finanţelor Publice Roman prin prisma dispoziţiilor art. 3041 şi 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanţa apreciază că este fondat.
Potrivit art. 138 din Legea 85/2006 judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere. În cuprinsul textului se foloseşte sintagma “o parte a pasivului debitorului”, ceea ce presupune stabilirea pasivului debitoarei.
În scopul stabilirii pasivului, administratorul judiciar/lichidatorul are obligaţia inserată în cuprinsul art. 72 din Legea 85/2006 de a întocmi şi de a înregistra tabelul preliminar ce cuprinde creanţele împotriva averii debitoarei, tabel ce este întocmit ca urmare a verificării creanţelor. Art. 74 din aceiaşi lege prevede obligaţia întocmirii tabelului definitiv şi numai titularii creanţelor înregistrate în tabelul definitiv au drepturile ce izvorăsc din legea insolvenţei. Instanţa de fond a procedat la soluţionarea acţiunii în atragerea răspunderii fără ca în cauză să fie stabilit pasivul societăţii debitoarei.
Se reţine că procedura insolvenţei a fost deschisă prin sentinţa 111 din 11.02.2005 la cererea Administraţiei Finanţelor Publice Roman, judecătorul sindic apreciind că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 38 – Legea 64/1995. Prin cererea de deschidere a procedurii A.F.P. a arătat că este titulara unei creanţe de 140.577.520 lei iar prin cererea depusă la 12 mai 2005 (fila 70 dosar) arată că debitoarea datorează 166.509.978 lei.
Administratorul judiciar B.N.(ulterior desemnat lichidator prin încheierea din 01 aprilie 2005 prin care s-a dispus intrarea în faliment) nu a procedat la verificarea creanţei şi nu a întocmit tabelul definitiv prin care să stabilească dreptul de creanţă al creditoarei A.F.P. Roman, restabilind astfel care este pasivul debitoarei. Or, de esenţa unei acţiuni în răspundere este existenţa unui pasiv al debitoarei care este stabilit prin tabelul definitiv.
Faptul că lichidatorul prin adresa nr. 148 din 24 august 2005 (fila 83 dosar fond) comunică judecătorului sindic că nu poate prezenta un raport privind cauzele şi împrejurările care au condus intrarea societăţii în încetarea de plăţi, deoarece actele contabile nu au putut fi găsite, nu exonerează lichidatorul de obligaţia sa de a verifica creanţele şi de a întocmi tabelul definitiv, tabel care cuprinde toate creanţele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate în tabelul preliminar şi împotriva cărora nu s-au formulat contestaţie în conformitate cu art. 73 precum şi creanţele admise în urma soluţionării contestaţiilor, în acest tabel arătându-se şi suma solicitată, suma admisă şi rangul de prioritate. Este adevărat că art. 131 – Legea 85/2006 dă posibilitatea închiderii procedurii în orice stadiu dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului şi nici un creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare pentru acoperirea cheltuielilor administrative, însă şi din analiza acestui text decurge obligaţia lichidatorului de a stabili calitatea de creditor a celor care au depus declaraţii de creanţă, ceea ce presupune întocmirea tabelului creditorilor.
Instanţa de recurs a apreciat că acţiunea în răspundere reglementată de art. 138 – Legea 85/2006 (anterior 137 – Legea 64/1995 modificată) nu poate fi soluţionată fără ca lichidatorul judiciar să fi întocmit tabelul creditorilor.
Având în vedere necesitatea administrării acestei probe (care de altfel este un înscris pe care lichidatorul este obligat să îl întocmească în baza prevederilor art. 74 – Legea 85/2006) instanţa în baza art. 312 al. 3 Cod procedură civilă a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Neamţ.
