Anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor. Antrecontract de vânzare-cumpărare. Inadmisibilitate
Legea nr. 85/2006, art. 79 şi 80 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) lit. c)
Acţiunea în anulare reglementată de Legea insolvenţei are un domeniu de aplicare limitat la constituirile sau transferurile de drepturi patrimoniale către terţi realizate de debitor prin acte şi operaţiuni neobişnuite sau care depăşesc limitele normale ale activităţii sale.
Deşi vânzarea-cumpărarea ia naştere şi produce efecte din momentul realizării acordului de voinţă al părţilor asupra lucrului şi preţului, chiar dacă lucrul nu s-a predat şi preţul nu s-a plătit, este posibilă, totuşi, încheierea unui contract în baza căruia părţile să-şi asume doar obligaţia de a perfecta în viitor un contract de vânzare-cumpărare, fără ca prin acea convenţie să se transmită şi dreptul de proprietate.
Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare este un antecontract, ambele părţi putând cere încheierea convenţiei de vânzare. Ea nu are caracter translativ de proprietate, ci dă naştere numai obligaţiei de a se transmite proprietatea bunului în viitor.
Curtea de Apel Timişoara, Secţia comercială, decizia civilă nr. 909 din 21 octombrie 2008, (Csaba Bela Nasz)
Prin sentinţa comercială nr. 1363 din 8 iulie 2008 pronunţată în dosarul nr. 760/108/2008 judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Arad a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. S S.A. Arad, prin lichidatorul judiciar A I.P.U.R.L. Arad şi a constatat nulitatea convenţiei încheiată la data de 17 aprilie 2007 între S.C. P S.R.L., în calitate de creditor gajist, S.C. S S.A., în calitate de debitor vânzător şi A.S.C., în calitate de cumpărător, privind vânzarea a 130.770 acţiuni deţinute de S.C. S S.A. la S.C. I S.A. Arad către A.S.C. la preţul de 415.500 lei, dispunând şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut că din contract rezultă că acţiunile care au făcut obiectul actului contestat aveau o valoare nominală de 10 lei/acţiune şi au fost înstrăinate pentru suma de 415.500 lei, deşi valoarea acestora era de 1.307.700 lei. Pentru debitoare convenţia a fost semnată de administratorul T.F., însă ultimul administrator statutar al acestei societăţi a fost M.V.E., al cărui mandat, început la 20 decembrie 2004, a expirat la 28 octombrie 2006. Având în vedere că scopul mediat al creditorului gajist a fost acela de a încasa creanţa pe care o avea faţă de debitoare înainte de deschiderea procedurii insolvenţei acesteia, că S.C. P S.R.L. nu a adus la cunoştinţă despre existenţa sentinţei civile nr. 512 din 9 mai 2005 a Tribunalului Arad, rămasă irevocabilă, prin care s-a pronunţat nulitatea absolută a contractului de garanţie reală mobiliară încheiat între societatea debitoare şi această pârâtă, raportat la art. 966 din Codul civil, art. 80 alin. 1 lit. d) şi alin. 2 lit. c) din Legea insolvenţei, judecătorul-sindic a apreciat că cererea lichidatorului este întemeiată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul A.S.C., criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate, solicitând modificarea în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii reclamantei.
Prin decizia civilă nr. 909 din 21 octombrie 2008 Curtea de Apel Timişoara a admis recursul pârâtului şi a modificat în tot sentinţa comercială nr. 1363 din 8 iulie 2008 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 760/108/2008 în contradictoriu cu debitoarea intimată S.C. S S.A. Arad, reprezentată prin lichidator judiciar A I.P.U.R.L. Arad, în sensul că a respins acţiunea reclamantei debitoare, prin lichidator.
În considerente s-a reţinut că în conformitate cu art. 79 din Legea nr. 85/2006, administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii.
Potrivit art. 80 din acelaşi act normativ, practicianul poate introduce la judecătorul-sindic acţiuni pentru anularea constituirilor ori a transferurilor de drepturi patrimoniale către terţi şi pentru restituirea de către aceştia a bunurilor transmise şi a valorii altor prestaţii executate, realizate de debitor prin următoarele acte: (…) d) acte de transfer de proprietate către un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau în folosul acestuia, efectuate în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii, dacă suma pe care creditorul ar putea să o obţină în caz de faliment al debitorului este mai mică decât valoarea actului de transfer (…). Următoarele operaţiuni, încheiate în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii cu persoanele aflate în raporturi juridice cu debitorul, vor putea, de asemenea, să fie anulate şi prestaţiile recuperate, dacă sunt în dauna creditorilor: (…) c) cu un acţionar deţinând cel puţin 20% din acţiunile debitorului ori, după caz, din drepturile de vot în adunarea generală a acţionarilor, atunci când debitorul este respectiva societate pe acţiuni (…).
Din prevederile art. 79 rezultă fără echivoc că, pe de o parte, titularul acţiunii în anularea actelor frauduloase încheiate de către debitor în dauna creditorilor este administratorul judiciar sau lichidatorul, după caz, iar pe de altă parte, că anularea vizează actele frauduloase.
Ca atare, caracteristicile acţiunii în anulare reglementată de art. 79 din Legea insolvenţei sunt următoarele: a) acţiunea are caracter facultativ, dat fiind faptul că practicianul nu are obligaţia promovării unei asemenea cereri; b) acţiunea este limitată în timp, ea putând fi introdusă în termen de un an de la data expirării termenului stabilit pentru întocmirea raportului prevăzut de art. 20 alin. (1) lit. b), dar nu mai târziu de 18 luni de la data deschiderii procedurii, sub sancţiunea decăderii; c) acţiunea în anulare este o acţiune specială ce implică preexistenţa insolvenţei debitorului ca parte în actul juridic contestat, cererea fiind scutită de la plata taxelor judiciare; d) acţiunea în anulare are un domeniu de aplicare limitat la constituirile sau transferurile de drepturi patrimoniale către terţi realizate de debitor prin acte şi operaţiuni neobişnuite sau care depăşesc limitele normale ale activităţii sale, administratorul judiciar sau lichidatorul putând solicita şi restituirea de către terţi a bunurilor transmise ori a contravalorii acestora, dacă restituirea în natură nu mai este posibilă, precum şi a valorii altor prestaţii executate în baza actelor, constituirilor sau a transferurilor anulate.
Printre condiţiile de admisibilitate a acţiunii revocatorii speciale se pot menţiona următoarele: a) actul juridic a cărui anulare se solicită trebuie să fie un act fraudulos, cerinţă care impune ca prin actul contestat debitorul să fi urmărit fraudarea intereselor creditorilor înscrişi la masa credală; ca atare, pentru ca acţiunea să poată fi promovată este necesar, aşadar, ca debitorul să urmărească sau să conştientizeze măcar că actul săvârşit va conduce, total sau parţial, la destabilizarea activităţii sale, patrimoniul său putând ajunge într-o stare de insuficienţă de fonduri băneşti disponibile; b) actul juridic încheiat să aibă ca efect prejudicierea creditorilor; c) actul a cărui revocare se cere să fi fost încheiat în perioada suspectă, respectiv în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii colective, perioadă în care unii debitori, simţind apropierea stării de încetare de plăţi, încearcă să diminueze efectele negative pentru sine ale insolvenţei externalizând fraudulos sau prin mijloace ruinătoare activele de care dispun, îşi diminuează pasivul în dauna unora dintre creditori, efectuează plăţi fără contraprestaţie, constituie unele garanţii pentru creanţe neprioritare etc.
Convenţia din 17 aprilie 2007 faţă de care lichidatorul debitoarei a solicitat judecătorului-sindic constatarea nulităţii reprezintă, cum în mod corect a subliniat şi recurentul, o veritabilă promisiune bilaterală de vânzare-cumpărare.
Deşi vânzarea-cumpărarea ia naştere şi produce efecte din momentul învoielii, al acordului de voinţă al părţilor asupra lucrului şi preţului, chiar dacă lucrul nu s-a predat şi preţul nu s-a plătit, este posibilă, totuşi, încheierea unui contract în baza căruia părţile să-şi asume doar obligaţia de a perfecta în viitor un contract de vânzare-cumpărare, fără ca prin acea convenţie să se transmită şi dreptul de proprietate, acest contract, care poartă denumirea de promisiune de vânzare-cumpărare, fiind de două feluri: unilaterală, respectiv bilaterală.
Promisiunea bilaterală (sinalagmatică) de vânzare-cumpărare este acel contract prin care una din părţi (promitent) se obligă că va vinde, iar cealaltă parte (beneficiar) se obligă că va cumpăra un anumit bun la un preţ determinat, contract care va fi perfectat în viitor. Promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare este un antecontract, ambele părţi putând cere încheierea convenţiei de vânzare. Ea nu are caracter translativ de proprietate, ci dă naştere numai obligaţiei de a se transmite proprietatea bunului în viitor. Pentru încheierea valabilă a acestui contract nu se cer formalităţi speciale, fiind suficient simplul acord de voinţă al părţilor, chiar dacă pentru încheierea contractului de vânzare-cumpărare legea prevede o anumită formă.
Dacă promitentul-vânzător nu-şi respectă obligaţia stabilită, beneficiarul-cumpărător nu poate cere predarea bunului, întrucât nu a devenit proprietar. Nerespectarea din culpă a obligaţiei de încheiere a contractului de vânzare-cumpărare dă dreptul celeilalte părţi de a solicita rezoluţiunea promisiunii de vânzare-cumpărare (art. 1020 din Codul civil) şi, eventual, despăgubiri pentru prejudiciul cauzat (daune-interese) în baza art. 1075 din acelaşi cod. Nu poate fi exclusă nici posibilitatea ca, dacă lucrul se mai găseşte în patrimoniul vânzătorului şi nu există alte impedimente legale, instanţa sesizată să oblige promitentul, sub sancţiunea de daune cominatorii, la încheierea contractului şi să pronunţe, în baza art. 1073-1077 din Codul civil, o hotărâre care să ţină loc de contract de vânzare-cumpărare, această hotărâre urmând să aibă caracter constitutiv de drepturi la data rămânerii definitive şi irevocabile.
Faţă de cele arătate mai sus, dat fiind faptul că prin convenţia contestată părţile contractante s-au obligat doar, ca în termen de maxim 5 zile de la semnarea actului, debitoarea S.C. Separom S.A. Arad să-şi înstrăineze dreptul de proprietate asupra unui număr de 130.770 acţiuni cu o valoare nominală de 10 lei fiecare, însumând 1.307.700 lei deţinute la S.C. Indagrara Prodcom S.A. Arad către pârâtul recurent Andreica Ştefan-Claudiu în schimbul sumei de 415.500 lei, transferul dreptului de proprietate având loc în temeiul contractului de cesiune de acţiuni încheiat la 20 aprilie 2007, Curtea constată că în mod greşit judecătorul-sindic a dispus anularea antecontractului, în privinţa acestuia nefiind îndeplinite condiţiile impuse de legiuitor pentru a se putea pronunţa nulitatea actului pretins fraudulos. Tocmai de aceea nu are nicio relevanţă juridică în cauză împrejurarea că prin decizia civilă nr. 325/R din 7 aprilie 2008 pronunţată în dosarul nr. 2349/108/2007 Curtea de Apel Timişoara ar fi constatat, printre altele, şi nelegalitatea şi caracterul lezionar al transferului de acţiuni.
În ceea ce priveşte criticile lichidatorului privitoare la nerespectarea condiţiei cauzei actului juridic de a fi licită şi morală, condiţii pretinse de art. 966 şi 968 din Codul civil, ceea ce ar duce la nulitatea absolută a convenţiei, precum şi la lipsa mandatului semnatarului actului din partea societăţii debitoare, în persoana numitului T.F., considerând că în speţă ar fi fost încălcate prevederile art. 1432, coroborat cu art. 45 din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările ulterioare, instanţa reţine că aceste motive nici într-un caz nu pot viza o acţiune întemeiată pe art. 79 şi 80 din Legea insolvenţei, care, fără putinţă de tăgadă, este de competenţa exclusivă a judecătorului-sindic raportat la art. 11 lit. h) din lege, ele putând fi, eventual, valorificate în faţa instanţei comerciale competente printr-o acţiune separată.
