Anularea transferurilor efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii insolvenţei.
Plata unei facturi emisă anterior deschiderii procedurii insolvenţei, efectuată ulterior deschiderii procedurii insolvenţei, nu se încadrează în prevederile articolului 49 din Legea nr. 85/2006.
– Articolul 46 din Legea nr. 85/2006
– Articolul 49 alin. 1 din Legea nr. 85/2006
Articolul 49 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 permite debitorului, în cadrul perioadei de observaţie, continuarea activităților curente şi efectuarea de plăţi către creditorii cunoscuţi, cu respectarea anumitor condiţii, însă în cauză factura fiscală achitată prin transferul bancar a cărui nulitate s-a solicitat a fost emisă anterior deschiderii procedurii, deci în nici un caz prin intermediul său nu s-au facturat servicii necesare activităţii curente, art. 49 având în vedere în mod obligatoriu activităţi desfăşurate după deschiderea procedurii, iar nu şi anterior.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A V-A CIVILĂ,
DECIZIA CIVILĂ NR.321 din 21.06.2016)
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu – Sindic sub nr. 2256/122/2012/a3 creditoarea SC A.P. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâţii SC H.Z.SRL şi SC A.P.SRL reprezentată prin lichidator judiciar CII E.M. anularea transferului bancar în sumă de 11.600 lei efectuat de către SC A.P. SRL către SC H.Z. SRL în data de 22.11.2012 și repunerea părților în situația anterioară, respectiv restituirea de către H.Z. SRL a sumei de 11.600 lei, invocând prevederile art. 46 alin. 1 din Legea 85/2006.
Tribunalul Giurgiu – Sindic prin sentinţa civilă nr. 369/23.06.2014 a admis cererea în anulare şi a anulat transferul bancar în sumă de 11.600 lei din 22.11.2012 efectuat de către SC A.P. SRL către SC H.Z. SRL.
Prin decizia civilă nr. 267/07.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel Bucureşti Secţia a V-a Civilă s-a admis recursul formulat de pârâta SC H.Z. SRL împotriva sentinţei civile nr. 369/23.06.2014, care a fost casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a avut în vedere faptul că, deși prima instanță a fost sesizată cu o acțiune în anulare a unei plăți efectuate de debitoare după deschiderea procedurii, întemeiată pe dispozițiile art. 46 alin. 1 din Legea 85/2006, și că, față de prevederile art. 3 pct. 26 din acest act normativ, era necesar ca la soluționarea cererii debitorul să fie reprezentat prin administratorul special, sau, în lipsă, printr-un curator special, în cauză debitoarea a fost citată doar prin lichidator CII E. M., nefiind citat și administratorul său special, așadar fiind vorba de lipsa coparticipării pasive obligatorii prevăzute de Legea 85, situație care se subsumează motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 5 C.proc.civ. 1865.
Cauza a fost din nou înregistrată la data de 09.06.2015 pe rolul Tribunalului Giurgiu – Sindic sub nr. 2256/122/2012/a3*, iar prin sentința civilă nr. 422/21.10.2015 s-a admis acţiunea formulată de A.P. SRL, s-a anulat operaţiunea de transfer bancar a sumei de 11.600 lei efectuată la 22.11.2012, în baza facturii nr.15 din 05.09.2012 şi a fost obligat H.Z. SRL să restituie averii debitorului A.P. SRL suma de 11.600 lei.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că prin hotărârea pronunţată la 10.09.2012 judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii insolvenţei la cererea debitorului A.P.SRL, a menţinut drepturile administratorului statutar şi a desemnat administrator judiciar.
La 22.11.2012, debitorul prin administrator statutar a efectuat plata sumei de 11.600 lei către H.Z.SRL în baza facturii emise la 05.09.2012, reprezentând preţ prestări servicii lucrări agricole în baza contractului încheiat la 10.08.2012. Din analiza contractului reiese că H.Z. SRL s-a obligat să presteze lucrări de ierbicidat, fertilizat, recoltat pe suprafaţa de 100 ha, cu preţul de 53.000 lei ce se va achita la finalizarea lucrărilor.
După susţinerile administratorul statutar al societăţii debitoare şi ale societăţii pârâte, plata a fost efectuată în considerarea specificului activităţii şi pentru a asigura înfiinţarea culturilor.
Din cuprinsul rapoartelor întocmite de administratorul judiciar se reţine că operaţiunea nu a fost autorizată.
A constatat Tribunalul că operaţiunea de plată, efectuată la 60 de zile de la deschiderea procedurii, în condiţiile în care debitorul şi-a declarat incapacitatea de plată şi fără a se fi întocmit o listă a încasărilor, plăţilor şi compensărilor efectuate ulterior deschiderii procedurii, nefiind în situaţia prevăzută de art.49 din Legea nr.85/2006, respectiv în perioadă de observaţie sub supravegherea sau conducerea administratorului judiciar, reprezintă un act juridic nul, potrivit dispoziţiilor art.46 din Legea nr.85/2006, considerente pentru care a admis cererea în anulare astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta SC H.Z. SRL, solicitând admiterea recursului în sensul casării în tot a sentinţei nr. 422/21.10.2015, ca fiind lipsita de temei legal şi dată cu încălcarea şi aplicarea greşita a legii; reţinerea cauzei spre rejudecare în fond, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 61 teza finală şi pe cale de consecinţă respingerea cererii de anulare a transferului bancar în cuantum de 11.600 lei, efectuat prin factura nr. 15/05.09.2012 către H.Z.S.R.L.
În motivarea recursului, a arătat că operaţiunile comerciale efectuate între H.Z. SRL şi A.P. SRL s-au realizat în baza Contractului de prestări servicii încheiat în data de 10.08.2012 (anterior deschiderii procedurii insolvenţei față de debitoarea A.P. SRL), ce avea ca obiect prestarea de servicii agricole pentru suprafaţa de 100 ha teren arabil. Operaţiunile au constat în lucrări de arat, discuit, semănat, recoltat, scarificat, erbicidat, fără a se limita la acestea, în schimbul sumei de 53.000 lei + TVA. De asemenea, era mai mult decât necesar pentru activitatea curentă a A. să achite o parte din creanţele datorate H.Z. SRL, deoarece această societate avea cheltuieli necesare pentru continuarea activităţii, precum: motorina, piesele de schimb şi uleiul, fără a se limita la acestea.
Ca urmare a acestor operaţiuni, în vederea continuării activităţilor agricole, a fost emisa factura nr. 15/05.09.2012, anterior intrării debitoarei în insolvenţă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 51 din Legea 85/2006 „Orice transfer, îndeplinire a unei obligaţii, exercitare a unui drept, act sau fapt realizat în temeiul unor contracte financiare calificate … sunt valabile, pot fi executate …”.
În perioada de observaţie administratorul statutar al A.P.SRL a solicitat administratorului judiciar urmărirea planului de reorganizare, dând încă o data dovada de buna credinţa în raporturile comerciale.
Potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. 1 din Legea 85/2006 „Pe perioada de observaţie, debitorul va putea sa continue desfăşurarea activităţilor curente şi poate efectua plaţi către creditorii cunoscuţi, care se încadrează în condiţiile obişnuite de exercitare a activităţii curente, după cum urmează: a) sub supravegherea administratorului judiciar, daca debitorul a făcut o cerere de reorganizare, în sensul art. 28 alin. (1) Ut. h), şi nu i-a fost ridicat dreptul de administrare”.
Astfel, coroborând dispoziţiile legale cu situaţia de fapt, A.P.SRL se afla în data de 22.11.2012 (data efectuării transferului B.r) în perioada de observaţie, îşi anunţase intenţia de reorganizare, iar administratorului statutar nu i-a fost ridicat dreptul de administrare. Se impune astfel aplicarea principiului de drept „actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat”, deoarece niciun fapt din cele prezentate nu duce la concluzia că transferul nu a fost efectuat sub supravegherea administratorului judiciar, sau în scopul prejudicierii celorlalţi creditori.
A mai învederat recurenta faptul că A.P. SRL se afla în perioada de observaţie între 10.09.2012 – 30.08.2013, iar administratorul statutar a avut dreptul sa continue activitatea economica a acesteia.
De asemenea, s-a susținut că administratorul statutar a urmărit prin intermediul societăţilor pe care le administrează sa obţină o producţie bogata a recoltelor. H.Z. SRL a reprezentat pentru A.P. SRL un creditor fără de care nu putea continua desfăşurarea activităţii curente, întrucât debitoarea nu avea în proprietate utilajele agricole necesare lucrării terenului. Ceea ce judecătorul fondului cât şi A.P. au insinuat prin solicitarea de anulare a acestor transferuri bancare, îngreunează nejustificat societatea H.Z. SRL în calitate de partener contractual de bună credinţă, care şi-a onorat obligaţiile contractuale, fără de care A.P. SRL ar fi ajuns în direct faliment şi nu ar fi urmărit un plan de reorganizare neputând să asigure plata arendei, conform contractelor de arendă înregistrate la P. C. a şi avizate de APIA.
Suma de 23.394 lei, a fost încasată parţial de la APIA, pentru anul anterior recoltei, diferenţa fiind virata în ianuarie 2014, când A.P.SRL se afla în faliment, astfel încât aceştia au fost blocaţi.
Subvenţia APIA a fost acordata exclusiv pentru exploatarea terenului agricol şi nu pentru acoperirea unor creanţelor înregistrate de A.P.SRL, motiv pentru care banii au fost folosiţi în acest sens.
Recurenta a susținut că primul motiv de recurs este cel de la art. 304 alin. 1 pct. 5 raportat la art. 105 alin. 2 din Codul de Procedura Civila – „hotărârea a fost dată cu încălcarea armelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii”.
A fost criticată aici sentinţa instanţei de fond prin care a apreciat că aceste operaţiuni sunt interzise, atât timp cât la acea dată A.P. SRL se afla în perioada de observaţie şi administratorul statutar avea drept de administrare. Recurenta a precizat că producţiile agricole sunt influenţate de momentul arării, discuirii, însămânţării, erbicidării şi nu în ultimul rând de momentul recoltării, iar toate aceste procedee tehnice depind în mod exclusiv de disponibilitatea utilajelor agricole.
Al doilea motiv de recurs invocat este „Când hotărârea pronunţată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii” – 304 alin 1 pct. 9 Cod de Procedură Civilă.
Cererea de anulare a transferului B.r în suma de 11.600 lei efectuat de A.P. SRL către H.Z. SRL în data de 22.11.2012, formulata de A.P. S.R.L., în calitate de creditor, reprezintă exercitarea unui abuz de drept, încadrându-se în dispoziţiile art. 15 din Codul Civil „Niciun drept nu poate fi exercitat în scopul de a vătăma sau păgubi pe altul ori intr-un mod excesiv şi nerezonabil, contrar bunei credinţe”.
În drept, au fost invocate dispoziţiile Codului Civil, art. 304 alin. 1 punctul 5, şi 9, art. 3041 şi art. 312 alin. 61 din Codul de Procedura Civila, Legii 85/2006 şi Legii 31/1990.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
Deliberând asupra cererii de recurs prin prisma motivelor invocate de recurentă și față de actele și lucrările dosarului, Curtea apreciază că recursul nu este fondat și în temeiul art. 312 alin. 1 VCPC îl va respinge.
Cât privește primul motiv de recurs invocat de recurentă – cel prevăzut de art. 304 alin. 1 pct. 5 VCPC – Curtea constată că criticile invocate de recurentă în susținerea acestuia nu se încadrează de fapt în acest motiv. Astfel, aspectul că la momentul operațiunii debitoarea era sau nu în perioada de observație iar administratorul statutar avea drept de observație nu poate fi asimilat cu încălcarea unei forme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității.
Aceasta deoarece motivul de recurs de la pct. 5 are în vedere încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 VCPC, text de lege care constituie dreptul comun în materia nulității actelor de procedură, putând fi invocate de pildă în cadrul acestui motiv lipsa încheierii de dezbateri, încălcarea dreptului la apărare, judecata în lipsa părții nelegal citate, etc.
Aceasta nu înseamnă însă că susținerile recurentei invocate în sprijinul acestui motiv nu vor fi avute în vedere, deoarece în cauză sunt aplicabile prevederile art. 3041 VCPC, care permit examinarea cauzei sub toate aspectele.
Aceeași este și situația pentru motivul de recurs de la art. 304 alin. 1 pct. 9 VCPC, deoarece pretinsul abuz de drept din partea reclamantei A.P. SRL la care face referire recurenta nu poate fi asimilat nici situației în care soluția nu este juridică, existând posibilitatea ca instanța de control judiciar să determine dacă legea s-a aplicat corect sau nu, și nici cazului în care legea ar fi fost încălcată sau aplicată greșit, caz care are în vedere în special normele de drept substanțial.
În orice caz, Curtea constată că susținerile recurentei potrivit cărora cererea de anulare a transferului formulată de reclamantă ar fi expresia unui abuz de drept, și a căror analiză se impune a fi efectuată față de prevederile art. 3041 VCPC, sunt neîntemeiate. Aceasta deoarece nu există elemente din care să reiasă că reclamanta a utilizat dreptul său de a formula cerere în anulare contrar scopului în care acesta a fost edictat, cu intenții șicanatoare, motivul său determinant fiind dorința legitimă de a readuce în averea debitoarei o sumă de bani, în scopul satisfacerii creditorilor înscriși la masa credală. Nu trebuie omis aici faptul că buna-credință se prezumă și este subliniată în cauză de faptul că judecătorul sindic a apreciat întemeiată cererea formulată.
De asemenea, Curtea va respinge și susținerile prin care se face referire la faptul că la data efectuării operațiunii anulate de judecătorul sindic debitoarea ar fi fost în perioadă de observație, că administratorul statutar avea posibilitatea să continue activitatea acesteia sau că în cauză ar fi incidente prevederile art. 49 alin. 1 din Legea 85/2006.
Se reține aici că prin transferul B.r din data de 22.11.2012 în sumă de 11.600 lei și a cărui anulare s-a solicitat de către reclamantă a fost achitată factura fiscală nr. 15/05.09.2012 (fila 33 primul dosar Tribunal), emisă de către recurenta pârâtă H.Z. SRL către debitoarea A.P. SRL.
Lăsând la o parte faptul că această factură nu conține elemente din care să reiasă că a fost emisă pentru prestarea serviciilor efectuate în baza contractului încheiat între pârâte la data de 10.08.2012, astfel cum se susține de către recurentă și administratorul special al debitoarei, Curtea constată că motivele de recurs în sensul că la data transferului debitoarea s-ar fi aflat în perioada de observație sau că administratorul statutar ar fi avut drept de administrare sunt lipsite de relevanță.
După cum se recunoaște și de către recurentă, factura nr. 15/05.09.2012 a fost emisă anterior intrării debitoarei A.P. SRL în procedura insolvenței (procedura fiind deschisă la data de 10.09.2012), astfel că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 49 alin. din Legea 85/2006 invocate de recurentă.
Textul de lege menționat mai sus permite debitorului, în cadrul perioadei de observație, continuarea activităților curente și efectuarea de plăți către creditorii cunoscuți, cu respectarea anumitor condiții, însă în cauză factura fiscală achitată prin transferul bancar a cărui nulitate s-a solicitat a fost emisă anterior deschiderii procedurii, deci în nici un caz prin intermediul său nu s-au facturat servicii necesare activității curente, art. 49 având în vedere în mod obligatoriu activități desfășurate după deschiderea procedurii, iar nu și anterior.
Ca urmare, față de faptul că transferul bancar efectuat de debitoare a avut loc ulterior deschiderii procedurii, nefiind în prezența situației de excepție de la art. 49 din Legea 85/2006 (deoarece plata a fost făcută pentru o factură și implicit pentru un serviciu prestat anterior deschiderii procedurii și care nu intră în sfera avută în vedere de acest text de lege), ș date fiind și prevederile art. 46 Curtea a apreciat că soluția primei instanțe este corectă și a respins recursul formulat.
În temeiul art. 274 VCPC a fost obligată recurenta la plata către intimata reclamantă a sumei de 1.355,31 lei cheltuieli de judecată.
