Dosar nr.33519/3/2009/a1
TRIBUNALUL BUCURESTI-SECTIA A VII A CIVILA
SENTINŢA COMERCIALĂ NR. 6548
SEDINTA PUBLICA DE LA 05.06.2012
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
PRESEDINTE CMECIU STEFAN CIPRIAN
GREFIER DIMA CATALINA
Pe rol solutionarea cauzei comerciale privind pe creditorul DM în contradictoriu cu paratii DI şi BT, avand ca obiect cererea întemeiată pe dispoziţiile art.138 din Legea nr.85/2006.
Dezbaterile în fond ale cauzei au avut loc în şedinţa publică de la 08.05.2012 fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 15.05.2012 şi apoi la datele de 22.05.2012, 29.05.2012 si 05.06.2012, când a pronunţat urmatoarea hotarare :
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de faţă constată următoarele:
1). Cu privire la procedura insolventei,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr.33519/3/2009 la data de 13.08.2009 creditorul DM a solicitat, în baza Legii nr.85/2006, deschiderea procedurii insolvenţei împotriva debitorului GIE, care se află în stare de insolvenţă şi faţă de care deţine o creanţă certă, lichidă şi exigibilă în sumă de 515.911,98 lei.
In motivare creditorul a mentionat ca debitul de 515.911,98 lei se compune din:
– 418.459,98 lei cuprinsa in titlul executoriu reprezentat de Sentinta comerciala nr.10851/20.10.2008 pronuntata de Tribunalul Bucuresti in dosarul nr.30983/3/2008
– 47.600 lei reprezentand cheltuieli de judecata acordate prin Decizia nr.414/11.02.2009 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie
– 5.860 lei reprezentand cheltuieli de executare prilejuite de punerea în executare a sentinţei comerciale nr.10851/2008
– 41.881 lei reprezentand cheltuieli de judecata efectuate în dosarul nr.13597/3/2007 al Tribunalului Bucureşti
– 2.111 lei reprezentand taxa judiciară de timbru judiciar plătită în dosarul nr.7236/301/2009 aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti şi în care creditorul a solicitat obligarea debitorului la plata sumei de 41.881 lei anterior menţionata.
Creditorul a aratat ca a încercat fără rezultat să pună în executare sumele de bani înscrise în hotărârile judecătoreşti precizate.
S-a invederat caracterul cert, lichid si exigibil al creantei si faptul ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru deschiderea procedurii insolvenţei.
In drept, s-au invocat dispozitiile din Legea nr.85/2006 si art.274 Cpc.
La cerere s-au atasat inscrisuri ( f.3-35).
La data de 03.09.2010, prin Serviciul Registratura, debitorul a depus la dosar intampinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neintemeiata.
In motivare s-a aratat ca Sentinţa comercială nr.10851/2008 pronuntata de Tribunalul Bucuresti in dosarul nr.30983/3/2008 nu constituie titlu executoriu intrucat nu este legalizata cu mentiunea irevocabila.
Referitor la Decizia nr.414/11.02.2009 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie nu este legalizată de grefa instanţei, nefiind titlu executoriu.
S-a mai mentionat ca nu rezulta daca suma de 47.600 lei reprezentand onorariu de avocat cuprinde si onorariul din faza procesuala a apelului in suma de 29.750 lei sau numai onorariul stabilit pentru faza procesuala a recursului.
Debitorul a indicat ca onorariul de avocat in suma de 47.600 lei este nejustificat de mare.
S-a precizat ca debitorul nu recunoaste drept cheltuieli de judecata suma de 2.380 lei reprezentand onorariu avocat in faza executarii silite, in conditiile in care este egal cu onorariul executorului judecatoresc.
In intampinare s-a aratat ca Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti s-a pronuntat la data de 27.08.2009 cu privire la suma de 41.881 lei reprezentand cheltuieli de judecata in sensul obligarii debitorului la plata sumei de 27.716 lei, sentinta nefiind executorie.
Referitor la suma de 2.111 lei reprezentand taxa de timbru s-a invederat ca nu indeplineste conditiile prevazute de art.3 pct.6 din Legea nr.85/2006.
S-a mentionat ca Decizia comerciala nr.286/16.06.2008 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti nu este legalizata cu mentiunea irevocabila.
La intampinare s-au atasat inscrisuri (f.40).
Prin Sentinta comerciala nr.4186/29.09.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII a Comerciala, s-a admis cererea creditorului, s-a deschis procedura generala impotriva debitorului, fiind desemnat administrator judiciar.
Prin Sentinta comerciala nr.4186/29.09.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII a Comerciala, s-a admis cererea creditorului, s-a deschis procedura generala impotriva debitorului, fiind desemnat administrator judiciar.
Prin Decizia comerciala nr.294 R/19.02.2010 pronunatata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VI a Comerciala, s-a admis recursul declarat de debitor, s-a casat Sentinta comerciala nr.4186/29.09.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII a Comerciala si s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
Dosarul a fost inregistrat pe rolul Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII a Comerciala sub nr.33519.01/3/2009.
Prin Sentinţa comercială nr.856/08.02.2011 pronuntata de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Comercială, s-a admis cererea creditorului, s-a deschis procedura generală împotriva debitorului, fiind desemnat administrator judiciar.
Prin Sentinţa comercială nr.4380/07.06.2011 pronuntata de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Comercială, s-a dispus intrarea in faliment prin procedura generala impotriva debitorului, fiind desemnat lichidator judiciar.
Pe parcursul desfasurarii procedurii insolventei a formulat declaratie de creanta creditorul DM care a fost inscris in tabelele de creante.
La termenul de judecata din data de 07.06.2011 lichidatorul judiciar a depus la dosar raportul prevazut de art.59 din lege si opinia cu privire la incidenta art.138 din lege (f.74-75).
Prin Sentinţa comercială nr.8473/15.11.2011 pronuntata de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Comercială, s-a inchis procedura insolventei impotriva debitorului.
2). Pe cererea intemeiata pe art.138 din Legea nr.85/2006,
Prin cererea formulata la data de 07.08.2011 sub nr.33519/3/2009/a1 creditorul DM a solicitat ca pasivul debitorului GIE ramas neacoperit sa fie suportat de catre paratii DI şi BT, invocand incidenta art.138 lit.a-g din Legea nr.85/2006.
In motivare s-a aratat ca împotriva societatii debitoare GIE a fost deschisă procedura insolveţei la data de 08.02.2011.
S-a indicat ca prin raportul de activitate nr.l administratorul judiciar a arătat că este în imposibilitate de a preciza persoanele cărora le este imputabilă starea de insolvenţă, mai ales din cauza faptului că administratorul societăţii nu a depus nici una din diligentele prevăzute de Legea nr.85/2006.
S-a invederat ca suma principală ce se constituie ca debit a fost executată de către societatea debitoare de la creditor, astfel încât debitorul a deţinut această sumă şi a dispus de ea după bunul plac, în dauna creditorului.
S-a aratat ca suma a fost dobândită de către debitor la data de 06.05.2008, prin poprirea conturilor bancare ale creditorului, aşa cum rezultă din procesul-verbal încheiat în data de 06.05.2008 de BEJ SS cu ocazia executarii silite.
Creditorul a mentionat ca aceasta suma este una considerabila, imposibil de a se reduce la plata unor cheltuieli curente ale unei societati comerciale cu un singur angajat, fiind vorba de echivalentul sumei de 100.000 Euro.
S-a precizat ca societatea debitoare are un singur bun, iar suma de bani executată de la creditor a dispărut aparent fără urmă, insa la o studiere a documentelor contabile ale societăţii acest aşa-zis mister se va desluşi.
S-a indicat ca este dificil a cunoaşte toate operaţiunile prin care societatea a fost lipsită de mijloacele financiare atâta timp cât administratorul nu a depus nici un document în acest sens, iar din informarea de la ORC rezultă că administratorul nu a depus nici bilanţul contabil pe anul 2009.
Creditorul a indicat ca si in lipsa documentelor contabile pe care administratorul avea obligaţia să le depună, administratorul nu a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea, existând deja o dovadă a culpei acestuia în administrarea societăţii.
Creditorul a invederat ca in lipsa documentelor contabile nu se poate pronunţa asupra unei contabilităţi fictive sau dacă anumte documente au fost făcute să dispară.
S-a aratat ca sunt indeplinite conditiile art.138 al.l lit.d din Legea nr.85/2006, ducînd astfel spre angajarea răspunderii asociatului pentru aceste motive.
Creditorul a precizat ca exista mai multe cauze de atragere a răspunderii.
S-a mentionat ca din balanţa analitică a debitorului întocmită la data de 31.07.2009 rezultă că aceasta nu avea o activititate economică foarte dezvoltată, deci nu avea nici cheltuieli care să justifice contravaloarea sumei de 100.000 EUR, iar cat priveste angajaţii exista unul singur, probabil din cauza necesităţii încadrarii într-un regim fiscal mai uşor.
S-a aratat ca debitorul nu se poate apăra susţinând faptul că nu cunoştea debitul pe care îl avea faţă de creditor având în vedere că acesta provine din hotărâri judecătoreşti în care debitorul era parte, in acest sens fiind Sentinţa comercială nr.10851/20.10.2008 prin care s-a hotarat întoarcerea executării silite a sumei de 418.459,98 lei.
S-a invederat ca se impune ca instanţa să oblige administratorul la predarea tuturor documentelor contabile ale societăţii pentru ca creditorul sa se poata pronunta asupra cauzei ce a dus la insolvenţă, şi anume cele prev. de art. 138 alin. l lit. a)-g).
Creditorul a mentionat ca există o certitudine că asociaţii au cunoscut şi încurajat diminuarea patrimoniului societăţii în dauna creditorilor.
S-a indicat ca societatea debitoare are are doi asociaţi, si anume DI reprezentând 30% din capitalul social, care deţine si calitatea de administrator, şi BT reprezentând 70% din capitalul social, administrată de dl. BMA.
S-a precizat ca aceeaşi persoană este şi reprezentatul cumpărătorului imobilului înstrăinat de către creditor, sumele fiind executate cu titlu de comision al agenţiei imobiliare care ar fi consiliat părţile din contractul de vânzare-cumpărare.
Creditorul a precizat ca este evident că aceste persoane se cunosc, dar mai mult decât atât au cunoştinţă despre modul în care sumele de bani au circulat ulterior executării silite prin poprire.
S-a mai aratat ca, potrivit Actului Constitutiv al GIE, Adunarea Generală are rol decizional în ceea ce priveşte activitatea economică a societăţii, aşa cum rezultă din prev. art.9 al.3 pct.7-12 din actul constitutiv, iar administratorul elaborează şi supune spre aprobare activitatea economică a societăţii si conform art.13 din Actul Constitutiv aceeaşi Adunare Generală are dreptul „neîngrădit de control a activităţii şi gestiunii societăţii direct sau prin experţi nominalizaţi”.
Creditorul a invederat ca este evident că există posibilitatea ca sumele de bani sustrase din societate să fi beneficiat celor doi asociaţi, iar pe de altă parte aceştia aveau obligaţia de a cunoaşte destinaţia acestor sume.
S-a indicat ca după depunerea la dosarul cauzei a documentelor contabile ale societăţii se va putea stabili în mod clar care a fost modalitatea prin care patrimoniul debitorului a fost micşorat cu rea credinţă în dauna creditorilor.
S-a mai mentionat ca activititea dusă de persoanele responsabile este una evidentă, întrucât modul în care ele au fost desfăşurate pot duce la o singură concluzie viabilă, şi anume aceea de a pricinui creditorului un prejudiciu patrimonial important, acest lucru fiind evidentiat si de faptul că DM este singurul creditor al societăţii debitoare, persoanele responsabile făcând în aşa fel încât să achite orice alte datorii în afară de aceasta.
Creditorul a precizat ca era mult mai uşor ca după încasarea sumei în urma executării silite debitorul să nu folosească respectiva sumă, iar apoi odată cu întoarcerea executării să returneze exact suma pe care o executase anterior.
S-a aratat ca având în vedere că debitul provine dintr-o hotărâre judecătorească, iar “respectarea hotărârior judecătoreşti se face „cu bunăvoie” conform art.371 Cpc, rezultă că orice neexecutare a unei hotărâri judecătoreşti este prin sine dovada relei credinţe.
S-a indicat ca societatea debitoare era in stare de insolventa încă de la data de 27.01.2009, data somaţiei nr.450 a BEJ SI, astfel ca orice plăţi făcute de la data de 27.12.2008 către alţi creditori se include fără echivoc în sfera prevederilor art.138 al.l lit.g din Legea nr. 85/2006.
Creditorul a concluzionat ca exista mai multe fapte ilicite săvârşite de administratorul şi de asociaţii societăţii prin care aceştia au diminuat activele societăţii.
S-a mentionat ca problema vinovăţiei este clara întrucât paratii ştiau că există un debit al societăţii, dar nu au făcut nimic pentru a-1 îndestula, ba mai mult au făcut tot posibilul pentru a folosi sumele aflate la dispoziţia societăţii în cu totul alte scopuri.
S-a precizat ca prejudiciul cauzat este unul indiscutabil, iar cu privire la cuantumul acestuia, prin acţiunile paratilor acest debit a crescut cu aproximativ 25%.
Referitor la relaţia de cauzalitate, s-a invederat ca în lipsa faptelor culpabile ale persoanelor responsabile nu s-ar fi ajuns la acest prejudiciu.
S-a aratat ca sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii paratilor.
In drept, s-au invocat dispozitiile din Legea nr.85/2006 si Codul de procedura civila.
La cerere s-au atasat inscrisuri (f.4-19 vol.1).
La termenul de judecata din data de 17.01.2012 creditorul DM a depus la dosar o cerere precizatoare prin care a invederat suma pentru care solicita atragerea raspunderii paratilor este de 654.574 lei (f.18 vol.2).
In concluziile orale si scrise depuse la termenul de judecata din data de 08.05.2012 creditorul a indicat ca sunt incidente dispozitiile art.138 lit.a,b,c,d din Legea nr.85/2006 (f.44-47 vol.2).
La data de 06.09.2011, prin Serviciul Registratura, paratii au depus la dosar intampinare prin care au solicitat respingerea cererii ca neintemeiata (f.21-25 vol.1).
In motivare s-a aratat ca GIE a fost înfiinţata in anul 2006 si a avut ca obiect principal activitatea de agenţie imobiliara, societatea fiind înfiinţata pe fondul exploziei pieţei imobiliare cat si a interesului crescut al investitorilor străini pentru imobilele din România.
S-a indicat ca activitatea societăţii a fost îndreptata mai ales fata de investitorii imobiliari din Spania, investitori care au investit in diverse domenii de activitate printre care imobiliare si agricultura.
S-a mentionat ca societatea debitoare a desfăşurat relaţiile comerciale DM, cu care GIE a încheiat un contract de consultanta si intermediere in vederea găsirii unui cumpărător, preţul solicitat fiind de 1.400.000 Euro.
S-a precizat ca după găsirea cumpărătorului si semnarea contractului de vanzare-cumparare, DM a refuzat sa plătească comisionul datorat agenţiei imobiliare care a intermediat tranzacţia.
S-a invederat ca GIE a formulat cerere de judecata având ca obiect, pretenţii care a făcut obiectul dosarului nr.13597/3/2007 înregistrat la 18.04.2007 pe rolul Tribunalului Bucureşti.
Paratii au precizat ca acţiunea a fost admisa la data de 14.11.2007 prin Sentinţa civila nr.13288/14.11.2007, DM fiind obligata sa plătească suma de 261480,9 lei contravaloare comision de intermediere, 94.132,8 lei penalităţi de întârziere si suma de 12.337 lei cu titlu de cheltuieli de executare.
S-a aratat ca GIE a demarat executarea silita, dosar instrumentat de BEJ SS fiind recuperate si virate in contul GIE suma de 79.125,67 lei la data de 26.02.2008, suma de 270.102,29 lei la data de 04.03.2008 si suma de 40.851,11 lei la data de 07.05.2008.
S-a indicat ca sumele odată încasate au intrat in circuitul financiar al societăţii, platindu-se taxele si impozitele aferente precum si datoriile scadente ale societăţii.
Paratii au invederat ca prin Decizia comerciala nr.286/16.06.2008 a Curtii de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de DM.
S-a mentionat ca in cazul unui litigiu al cărui obiect ii constituia suma de aproximativ 370.000 lei, creditorul a ales sa plătească apărătorului pentru fazele procesuale ale apelului si recursului suma de 77.350 lei, aproape o pătrime din valoarea obiectului dedus judecaţii, in timp ce onorariul de avocat stabilit pentru stadiul procesual al fondului (dosar Tribunal) a fost de 3.500 lei, o suma considerabil mai mica decât onorariile stabilite pentru desfăşurarea procesului in apel.
S-a precizat ca GIE, la data de 19.09.2008, a declarat recurs împotriva Deciziei comerciale nr.286/16.06.2008, recurs care a fost respins de către Inalta Curte de Casaţie si Justiţie la data de 11.02.2009.
Paratii au indicat ca la data de 20.10.2008 s-a pronuntat de către Tribunalul Bucureşti Sentinţa civila nr.10851 in dosarul nr.30983/3/2008 prin care s-a admis cererea de întoarcere a executării prin obligarea GIE la restituirea sumei de 397.248,98 lei si cheltuieli de judecata in valoare de 21.211 lei.
S-a aratat ca începând cu anul 2008 piaţa imobiliara s-a prabusit, interesul investitorilor străini pentru investiţii imobiliare in România a scăzut, activitatea GIE aproape încetând, situatie care a dus la imposibilitatea plaţii sumei de 418.459,98 lei la care a fost obligata prin Sentinţa civila nr.10851.
Paratii au invederat ca aceasta situaţie s-a datorat unor cauze economice, externe de voinţa si acţiunea sau inacţiunea administratorului sau asociaţilor societăţii.
S-a mentionat ca activitatea societăţii viza tranzacţiile de o anumita valoare, imobile mari si nu vanzarea-cumpararea sau închirierea de apartamente, numărul tranzacţiilor fiind limitat, iar odată cu prăbuşirea pieţei imobiliare din anul 2008 activitatea debitorului s-a blocat, cu atât mai mult cu cat reprezenta interesele unor investitori spanioli in România, care, incepand cu anul 2008 nu s-au mai arătat interesaţi de piaţa imobiliara din România.
Paratii au precizat ca nu sunt de acord cu susţinerile din cererea de chemare in judecata potrivit carora:
– administratorul nu a depus niciun document la administratorul judiciar din cele prevăzute la art.28 din Legea nr.85/2006
– administratorul nu a depus bilanţul contabil pe anul 2009
– administratorul nu a ţinut contabilitatea in conformitate cu legea.
S-a indicat ca intre data de 29.09.2009 – cand s-a pronunţat Sentinţa civila nr.4186 de către Tribunalul Bucureşti prin care s-a deschis procedura generala de insolventa împotriva debitorului – si data de 19.02.2010 cand s-a admis recursul prin Decizia nr.294R a Curţii de Apel Bucureşti, societatea debitoare nu a avut drept de administare, nu a desfăşurat niciun fel de activitate si conform cerinţelor legii a fost predata către adminsitratorul judiciar Expert Cont Insolvency I.P.U.R.L intrega documentaţie (situaţii financiare, contracte, stampila si restul actelor solicitate potrivit art.28 al.1 din Legea nr.85/2006).
S-a aratat ca intre debitor si administratorul judiciar ECI s-a incheiat procesul verbal de predare-primire din 03.12.2009 insotit cu un opis al documentelor predate : dosarul juridic al societatii inclusiv stampila, jurnalele de vanzari si de cumparari, balantele contabile, registrul de casa, registrul de banca, registrul jurnal, toate aferente perioadei martie 2006 – august 2009.
S-a indicat ca prin Sentinţa nr.2143/9.03.2010 Tribunalul Bucureşti a admis cererea administratorului judiciar de intrare in faliment a GIE, iar la data de 06.10.2010 a fost admis recursul declarat impotriva acestei hotarari in sensul ca s-a respins cererea ca rămasa fără obiect.
S-a concluzionat ca in perioada 29.09.2009 – 06.10.2010 debitorul s-a aflat in procedura generala de insolventa, urmata de deschiderea procedurii de faliment, perioada in care i-a fost ridicat dreptul de administrare, toate documentele societatii fiind in posesia practicianului in insolventa ECI.
Paratii au mentionat ca in perioada 6.10.2010- 8.02.2011, data la care s-a pronunţa Sentinţa nr.856 prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolventa, GIE nu a reintrat in posesia documentelor companiei si nu a desfăşurat niciun fel de activitate, astfel ca nu aveau cum sa indeplineasca obligaţia de a depune la dosarul de insolventa inscrisurile solicitate la pct.5 din notificarea comunicata de către administratorul judiciar deoarece aceste documente nu mai erau in posesia debitorului, iar de administrarea societăţii in perioada 29.09.2009-06.10.2010 s-a ocupat ECI, care avea si obligaţia depunerii bilanţului pe anul 2009 la ORC.
S-a precizat ca in perioada martie 2006- august 2009, perioada in care paratul DI a îndeplinit funcţia de administrator, societatea a ţinut contabilitatea in conformitate cu legea, plătind toate datoriile aferente către bugetul de stat.
S-a invederat ca după comunicarea notificării privid deschiderea procedurii de insolventa, administratorul societăţii s-a prezentat la sediul ECIL unde a învederat aspectele deja menţionate, ocazie cu care s-a încheiat procesul-verbal din 16.06.2011 privind predarea singurului bun al societăţii constând intr-un program software denumit GHIMMO, a cărui drepturi de autor le deţine, reprezentând o aplicaţie pentru activitatea de agenţie imobiliara: concepţia tehnica – 189 pagini si 3 CD-uri conţinând analiza programului, codul sursa si programul de instalare.
Paratii au aratat ca pentru a constata săvârşirea unei fapte prevăzute limitativ de art.138 al.l din Legea nr.85/2006, este necesar ca pe lângă condiţiile cumulative ale oricărei fapte delictuale, ce duce la atragerea răspunderii unei persoane, adică existenţa faptei, vinovăţia persoanei, existenţa prejudiciului şi raportul de cauzalitate între vinovăţie şi prejudiciu, să fie constatate şi condiţiile speciale prevăzute de aliniatul l al acestui text, şi anume ca fapta să fi cauzat starea de insolventa a debitorului.
S-a indicat ca in speţa nu sunt îndeplinite niciuna dintre condiţiile răspunderii civile delictuale.
In drept, s-au invocat dispozitiile art.115 si urm.Cpc.
La intampinare s-au atasat inscrisuri (f.27-39 vol.1).
Tribunalul a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri si cu interogatoriul paratilor (f.45, 49-53 vol.1, f.11-12 vol.2).
Analizand actele dosarului, instanta retine urmatoarele :
Conform art.138 din Legea nr.85/2006, in cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art.59 al.(1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului / lichidatorului judiciar sau, daca administratorul / lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă si/sau a hotarat ca nu este cazul sa introduca actiunea prevazuta de al.(1), la cererea presedintelui comitetului creditorilor in urma hotararii adunarii creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, la cererea unui creditor desemnat de adunarea creditorilor sau la cererea creditorului care deţine mai mult de jumătate din valoarea creanţelor inscrise la masa credala, judecătorului-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;
b) au facut acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;
d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati;
g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori.
Raspunderea reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personala, care intervine numai atunci cand, prin savarsirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, acestia au contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa.
Natura juridica a raspunderii reglementate de procedura insolventei este aceea a unei raspunderi speciale, care imprumuta cele mai multe din caracteristicile raspunderii delictuale.
Pentru a putea fi angajata raspunderea membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condiţiile generale ale raspunderii civile delictuale: fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate si culpa.
Insa, pe lângă condiţiile generale, art.138 prevede şi condiţii speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârşit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societăţii, iar faptele enumerate in dispozitiile art.138 trebuie sa fi contribuit la ajungerea debitorului in stare de insolventa.
Ca atare, aceasta forma de raspundere reglementata de art.138 din Legea nr.85/2006 nu este o raspundere contractuala izvorata din mandat, nefiindu-i aplicabile regulile de la raspunderea contractuala.
Totodata, nu sunt suficiente simple afirmatii pentru a opera angajarea raspunderii patrimoniale, deoarece partilor le revine, potrivit art.1169 din fostul Cod civil (in vigoare si in prezent), sarcina de a-si dovedi sustinerile, invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nefiind de natura sa atraga in mod automat raspunderea membrilor organelor de conducere caci legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina acestora, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Prin urmare, toate conditiile raspunderii reglementate de procedura insolventei trebuie dovedite, neoperand nicio prezumtie de culpa.
Prin cererea formulata creditorul majoritar DM a solicitat ca pasivul debitorului ramas neacoperit sa fie suportat de catre paratii DI şi BT, invocand incidenta art.138 lit.a,b,c,d din Legea nr. 85/2006.
În ceea ce priveşte societatea debitoare, faţă de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvenţă şi declanşarea procedurii prevăzută de lege.
În cazul creditorilor, prejudiciul constă în nerecuperarea/diminuarea valorii reale a creanţelor pe care acestia le au faţă de debitor.
Faptele ilicite săvârşite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a) – g) ale art. 138 din lege.
Din formularea textului alin.1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de conducere sau de supraveghere din cadrul societăţii, precum şi orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvenţă prin una din faptele enumerate.
Din informaţiile furnizate de ORC si din verificarile efectuate de lichidatorul judiciar rezultă că parata BT a fost asociat al societatii debitoare, iar paratul DI a fost asociat al societatii debitoare si a detinut functia de administrator.
Referitor la faptele prevazute de art.138 lit.a si b din Legea nr.85/2006,
Trebuie observat ca textul de lege impune necesitatea ca :
– bunurile/creditele societatii sa fi fost folosite de persoana care a cauzat starea de insolventa in folos propriu sau in cel al unei alte persoane si acest lucru sa fi contribuit la starea de insolventa a societatii debitoare
– savarsirea de acte de comert in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice si acest lucru sa fi contribuit la starea de insolventa a societatii debitoare
In concluziile orale si scrise depuse la dosar, creditorul a sustinut ca societatea debitoare a achizitionat urmatoarele bunuri :
– videoclip publicitar si servicii de difuzare a acestuia
– baze de date prin contractele de prestari servicii nr.20061229001/29.12.2006 si nr.20061204001/04.12.2006
– solutia software GHIMMO.
In ceea ce priveste videoclipul publicitar si serviciile de difuzare a acestuia, prin contractul de publicitate nr.1/20.05.2008 societatea debitoare SC GH INTER-ESTATES SRL a achizitionat de la SC TOP CLASS HAIR SRL servicii de reclama si publicitate in suma de 92.437 lei fara TVA (f.27-32 vol.2).
In primul rand, asa cum rezulta din inscrisurile depuse la dosar, serviciile au fost prestate SC TOP CLASS HAIR SRL.
Astfel, la dosar a fost depus cd-ul cu spotul publicitar si raportul de difuzare a spoturilor publicitare (f.33-40, 89 vol.2).
Din fisa cu proprietatile cd-ului care contine spotul publicitar rezulta ca acesta a fost creat la data de 17.06.2008, data care corespunde perioadei de derulare a contractului (f.90 vol.2).
Creditorul nu a produs nicio proba din care sa rezulte ca serviciile nu au fost prestate, astfel ca nu poate fi retinuta sustinerea potrivit careia ar fi vorba de o tranzactie fictiva.
In al doilea rand, nu a fost dovedita existenta vreunei intelegeri frauduloase intre societatea debitoare/parati si TCH sau asociatii acesteia.
Asociatii debitorului GIE si ai paratei BITC sunt diferiti de cei ai TCH (f.41-43 vol.2).
Totodata, faptul ca TCH nu ar avea in obiectul de activitate prestarea de servicii de reclama si publicitate nu poate conduce la concluzia ca ar fi vorba de o tranzactie fictiva fara a se produce o dovada in acest sens.
In al treilea rand, tribunalul observa ca incheierea de catre societatea debitoare a unui contract avand ca obiect servicii de reclama si publicitate nu apare ca fiind inexplicabila din punct de vedere economic.
Pe fondul crizei economice si a prabusirii pietei imobiliare din anul 2008, se poate explica contractarea unor servicii de reclama si publicitate pentru atragerea de clienti.
Chiar daca am considera ca este vorba de o decizie gresita din punct de vedere economic, managementul defectuos nu se incadreaza printre faptele prevazute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Chiar daca am considera ca este vorba de o decizie gresita din punct de vedere economic, managementul defectuos nu se incadreaza printre faptele prevazute de art.138 din Legea nr.85/2006.
In al patrulea rand, pentru tranzactia incheiata cu TCH exista documente justficative, respectiv contract, facturi fiscale, extrase de cont (f.27-40 vol.2, f.174, 177, 320 vol.1 acte).
Imprejurarea ca nu a fost inregistrata in contabilitate existenta videoclipului publicitar ca activ necorporal nu se incadreaza intre faptele prevazute de art.138 al.1 lit.a,b din Legea nr.85/2006.
Avand in vedere cele mentionate mai sus, tribunalul retine ca nu s-a facut dovada ca prin incheierea contractului de publicitate nr.1/20.05.2008 s-a savarsit vreuna dintre faptele prevazute de art.138 al.1 lit.a,b din Legea nr.85/2006.
In ceea ce priveste nepredarea bazelor de date realizate prin contractele de prestari servicii nr.20061229001/29.12.2006 si nr.20061204001/04.12.2006, tribunalul retine ca analiza tehnica realizata prin contractul nr.20061229001/29.12.006 a fost preluata in software-ul realizat prin contractul de prestari servicii nr.20070310001/10.03.2007, astfel cum rezulta din Anexa nr.1 la acest din urma contract (f.209, 216-230 vol.1 acte).
Prin urmare, aceasta analiza tehnica a fost incorporata in software-ul realizat prin contractul de prestari servicii nr.20070310001/10.03.2007 care a fost predat de reprezetantii societatii debitoare.
Referitor la baza de date cu agentiile si societatile de investitii imobiliare din Spania realizata prin contractul de prestari servicii nr.20061204001/04.12.2006, tribunalul retine ca este vorba de o lucrare care contine 2073 de agentii identificate, asa cum rezulta din actul aditional nr.1/26.02.2007 (f.230 vol.1 acte).
Cu privire la incheierea acestor contracte exista documente justficative, respectiv contracte, facturi fiscale, extrase de cont (f.69, 79 vol.2 acte, f.216-230 vol.1 acte).
Imprejurarea ca nu ar fi fost inregistrata in contabilitate existenta acestor baze de date ca active necorporale nu se incadreaza intre faptele prevazute de art.138 al.1 lit.a,b din Legea nr.85/2006.
Mai mult, incheierea acestor contracte in perioada 2006-2007, cand piata imobiliara era in plina dezvoltare, nu apare ca fiind inexplicabila din punct de vedere economic.
Tribunalul mai retine ca pentru atragerea raspunderii patrimoniale trebuie ca incheierea acestor doua contracte sa fi determinat starea de insolventa a societatii debitoare.
Starea de insolventa a debitorului a fost determinata de imposibilitatea restituirii sumelor obtinute prin executarea creditorului DM, singurul creditor inscris la masa credala.
Or, pretul aferent contractelor de prestari servicii nr.20061229001/29.12.2006 si nr.20061204001/04.12.2006 nu a fost achitat din sumele obtinute din executarea silita a creditorului DM.
Astfel, suma de 160.554,76 lei a fost achitata la data de 22.12.2006 si suma de 65.000 lei a fost achitata la data de 03.01.2007, cand societatea debitoare nu procedase la executarea silita a creditorului DM (f.63, 79 vol.2 acte, f.216 – 230 vol.1 acte).
Prin urmare, incheierea si achitarea preturilor aferente acestor contracte nu a determinat imposibilitatea acoperirii masei credale reprezentata de creanta creditorului DM
Ca atare, tribunalul considera nu s-a facut dovada ca prin incheierea contractelor de prestari servicii nr.20061229001/29.12.2006 si nr.20061204001/04.12.2006 s-a savarsit vreuna dintre faptele prevazute de art.138 al.1 lit.a,b din Legea nr.85/2006.
In ceea ce priveste solutia software GHIMMO, prin contractul de prestari servicii nr.20070310001/10.03.2007, modificat prin actele aditionale nr.1-4, societatea debitoare GIE a achizitionat de la BITC un software dedicat industriei imobiliare contra unui pret de 250.000 lei (f.203-213 vol.1 acte).
La datele de 26.02.2008 si 04.03.2008 au intrat in conturile societatii debitoare sumele de 79.125,67 lei si 270.103 lei ca urmare a executarii silite a creditorului DM, iar la data de 07.03.2008 a fost platita suma de 250.000 lei reprezentand pretul solutiei software catre BITC (f.331-332, 334 vol.1 acte).
BITC a livrat bunul achizitionat la data de 03.05.2008 (f.214 vol.1 acte).
In primul rand, tribunalul observa ca potrivit art.13.2 din contractul de prestari servicii nr.20070310001/10.03.2007 BITC a acordat societatii debitoare o licenta netrasferabila, neexclusiva, permaneta, scutita de redevente, complet achitata pentru a folosi codul sursa pentru solutia informatica, debitorul fiind autorizat sa :
– instaleze, copieze, modifice, adapteze, dezvolte sau actualizeze codul sursa pentru solutia informatica pentru a crea lucrari strict inrudite cu solutia software si de a compila codul sursa care rezulta
– permita angajatilor si consultantilor debitorului sa aiba acces la codul sursa pentru solutia informatica in masura in care acesta este necesar pentru a indeplini oricare dintre scopurile mentionate mai sus.
Prin urmare, societatea debitoare nu putea revinde codul sursa al solutiei software GHIMMO intrucat a dobandit doar o licenta netrasferabila cu privire la acesta.
In al doilea rand, in cursul procedurii insolventei software-ul dedicat industriei imobiliare nu s-a putut valorifica datorita licentei netransferabile asupra codului sursa si domeniului restrans al acestui bun (industria imobiliara).
In al treilea rand, tribunalul nu poate retine sustinerea din raspunsul la intrebarea nr.8 la interogatoriu luat paratei BTC(f.12 vol.2) potrivit careia ar fi vorba de o investitie intr-o platforma software care urma sa fie redistribuita la aproximativ 1.000 de agentii imobiliare din Europa (in special Spania) intrucat nu a depus nicio dovada din care sa rezulte ca ar fi initiat vreo negociere cu vreo agentie imobiliara din strainatate care sa fie interesata de achizitionarea acestui software.
In cazul in care putea valorifica acest software ar fi avut posibilitatea sa o faca in perioada cuprinsa intre livrarea bunului ( data de 03.05.2008 – f.214 vol.1 acte) si data pronuntarii Sentintei comerciale nr.4186/29.09.2009 a Tribunalului Bucuresti – Sectia a VII a Comerciala prin care s-a deschis procedura insolventei impotriva societatii debitoare, hotarare care ulterior a fost casata prin Decizia comerciala nr.294 R/19.02.2010 pronunatata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VI a Comerciala prin care s-a admis recursul declarat de debitor si s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
Mai mult, paratii ar fi avut posibilitatea sa comunice lichidatorului judiciar orice client care fi fost interesat de achizitionarea acestui software pentru a se putea valorifica bunul in cursul procedurii insolventei.
Insa, nu au indicat nicio agentie imobiliara care ar fi fost interesata de achizitionarea acestui bun.
Totodata, nu exista nicio explicatie economica pentru o investitie in suma de 250.000 lei in anul 2008 cand cifra de afaceri a societatii debitoare in cursul aceluiasi an a fost de 0 lei, iar in anul 2007 a fost de 272.081 lei, asa cum a fost indicat in raspunsul la intrebarea nr.9 la interogatoriu luat paratei BT (f.12 vol.2).
Mai mult, asa cum rezulta din raspunsul paratului DI la intrebarea nr.9 din interogatoriu (f.49-53 vol.1), societatea debitoare nu a mai gasit clienti in anul 2008 datorita pietei imobiliare si crizei.
De altfel, paratii nu au indicat nicio operatiune economica in care sa fi utilizat software-ul achizitionat.
In intampinarea depusa la dosar, paratii au indicat faptul ca începând cu anul 2008 piaţa imobiliara s-a prabusit, interesul investitorilor străini pentru investiţii imobiliare in România a scăzut, activitatea debitorului aproape încetând. Totodata, s-a aratat ca activitatea societăţii viza tranzacţiile de o anumita valoare, imobile mari si nu vanzarea-cumpararea sau închirierea de apartamente, numărul tranzacţiilor fiind limitat, iar odată cu prăbuşirea pieţei imobiliare din anul 2008 activitatea debitorului s-a blocat, cu atât mai mult cu cat reprezenta interesele unor investitori spanioli in România, care, incepand cu anul 2008 nu s-au mai arătat interesaţi de piaţa imobiliara din România (f.21-25 vol.1).
Prin urmare, chiar paratii au recunoscut ca in anul 2008 activitatea societatii debitoare s-a blocat pe fondul prabusirii pietei imobiliare si scaderii interesului investitorilor spanioli.
Or, in aceste conditii in care paratii cunosteau ca piata imobiliara s-a prabusit si activitatea debitorului s-a blocat in anul 2008, nu poate fi justificata o investitie intr-un software dedicat tocmai industriei imobiliare.
In al patrulea rand, tribunalul retine ca parata BT este asociat al societatii debitoare (70% din partile sociale) – (f.7 dosar nr.33519.01/3/2009).
Unul dintre asociatii si administratorii paratei BT este BMA, care este asociat si la BITC, parte in contractul contractul de prestari servicii nr.20070310001/10.03.2007 (f.41-42 vol.2).
Prin urmare, exista o legatura foarte stransa intre paratii DI şi BT si vanzatorul software-ului dedicat industriei imobiliare, respectiv BITC.
Avand in vedere cele mentionate mai sus, tribunalul retine ca achizitionarea software-ului nu a fost justificata de ratiuni de ordin economic, ci s-a urmarit scoaterea unor fonduri aflate in conturile societatii debitoare pentru a fi directionate in folosul unor persoane juridice care se aflau in legatura stransa cu societatea debitoare si asociatii acesteia, care detin calitatea de parati in prezenta cauza.
Astfel, la datele de 26.02.2008 si 04.03.2008 au intrat in conturile societatii debitoare sumele de 79.125,67 lei si 270.103 lei ca urmare a executarii silite a creditorului DM, iar la data de 07.03.2008 a fost platita suma de 250.000 lei reprezentand pretul solutiei software catre BITC (f.331-332 vol.1 acte).
Prin urmare, tribunalul retine ca s-a facut dovada faptei ilicite prevazute de art.138 al.1 lit.a din Legea nr.85/2006, respectiv folosirea unor bunuri/credite ale societatii debitoare (suma de 250.000 lei) in folosul altor persoane (BITC).
De comiterea acestei fapte se fac vinovati cei doi asociati ai societatii debitoare, care au calitatea de parati in prezenta cauza.
Astfel, paratul DI a incheiat contractul de prestari servicii nr.20070310001/10.03.2007 din partea societatii debitoare, iar unul dintre asociatii si administratorii paratei BT este BMA, care este asociat si la BITC, cealalta parte in contract (f.41-42 vol.2).
Vinovatia paratilor imbraca forma intentiei, aceasta prevazand si urmarind producerea rezultatului faptei sale.
Trebuie observat ca prejudiciul cauzat prin comiterea acestei fapte este de 250.000 lei, suma pe care a incasat-o BITC, in dauna creditorilor, existand legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu.
Totodata, prin comiterea acestei fapte s-a contribuit la ajungerea societatii debitoare in stare de insolventa intrucat societatea a fost lipsita de disponiblitati banesti in suma de 250.000 lei cu care ar fi putut acoperi o parte din pasivul social.
Ca atare, tribunalul constata ca s-a facut dovada incidentei art.138 al.1 lit.a din Legea nr.85/2006.
Cu privire la fapta prevazuta de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, creditorul a precizat ca :
– paratii au continuat activitatea societatii, desi era evident ca aceasta era in incapacitate de plata
– paratul DI, administratorul societatii debitoare, a beneficiat de pe urma intarzierii deschiderii procedurii insolventei prin aceea ca primea un salariu lunar
– au fost incheiate contractele de prestari servicii nr.20061229001/29.12.2006 si nr.20061204001/04.12.2006 avand ca obiect achizitionarea unor baze de date care nu au fost predate si nu au fost inregistrate in contabilitate.
Tribunalul retine ca starea de insolventa iminenta a societatii debitoare a aparut la data ramanerii irevocabile prin neapelare a Sentintei comerciale nr.10851/20.10.2008 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI a Comerciala in dosarul nr.30983/3/2008, prin care s-a admis cererea creditorului DM, s-a dispus intoarcerea executarii prin restituirea de catre debitor a sumei de 397.248,98 lei si obligarea debitorului la plata sumei de 21.211 lei reprezentand cheltuieli de judecata (f.19-20 dosar nr.33519.01/3/2009).
Ulterior, prin Decizia nr.414/11.02.2009 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie in dosarul nr.13597/3/2007, s-a respins recursul declarat de debitor impotriva Deciziei comerciala nr.286/16.06.2008 pronuntata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a V a Comerciala si a fost obligat debitorul sa plateasca creditorului suma de 47.600 lei reprezentand cheltuieli de judecata (f.12-15 dosar nr.33519.01/3/2009).
La data pronuntarii Deciziei nr.414/11.02.2009 in dosarul nr.13597/3/2007 de Inalta Curte de Casatie si Justitie a aparut ca fiind evidenta starea de insolventa a societatii debitoare intrucat a pierdut in mod irevocabil procesul care a prilejuit executarea silita a Sentintei comerciale nr.13288/14.11.2007 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VI a Comerciala in dosarul nr.13597/3/2007 prin care s-a admis actiunea formulata de debitor si a fost obligat creditorul DM sa plateasca debitorului suma de 261.480,96 lei reprezentand c/val comision de intermediere, suma de 94.132,80 lei reprezentand penalitati de intarziere si suma de 12.337 lei reprezentand cheltuieli de judecata.
Societatea debitoare era in stare de insolventa intrucat nu avea disponibilitati banesti sa achite debitul catre creditorul DM.
Totodata, societatea debitoare nu a avut alte datorii anterioare celei ale creditorului DM, acesta fiind singurul creditor inscris la masa credala.
Imprejurarea ca nu s-a formulat cerere de deschidere a procedurii la data la care a aparut starea de insolventa nu poate echivala cu incidenta ipotezei reglementata de art.138 lit.c si nu poate conduce, prin ea insasi, la angajarea raspunderii patrimoniale.
Tribunalul retine ca deciziile reprezentantilor unei societati se pot dovedi a fi gresite din punct de vedere economic, insa managementul defectuos/dezinteresul in functionarea normala a societatii nu se incadreaza printre faptele prevazute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Mai mult, pentru ca aceste fapte sa poata determina atragerea raspunderii patrimoniale este necesar sa se dovedeasca ca acestea au determinat starea de insolventa, aspect care nu a fost probat in speta.
Prin urmare, faptul ca paratii au sperat intr-o revenire a activitatii societatii debitoare si au continuat activitatea nu se incadreaza printre faptele prevazute de art.138 din Legea nr.85/2006.
Mai mult, tribunalul observa ca la data de 17.08.2009 a fost inregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti – Sectia a VII a Comerciala sub nr.33519/3/2009 cererea creditorului DM prin care a solicitat deschiderea procedurii insolventei impotriva societatii debitoare.
Prin intampinarea depusa la dosar, societatea debitoare a indicat faptul ca nu exista o creanta certa, lichida si exigibila, nefacand referiri la starea de insolventa (f.38-39 dosar nr.33519/3/2009).
Imprejurarea ca, prin Decizia comerciala nr.294 R/19.02.2010 pronunatata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VI a Comerciala, s-a admis recursul declarat de debitor, s-a casat Sentinta comerciala nr.4186/29.09.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII a Comerciala si s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante, nu poate fi imputata societatii debitoare intrucat exercitarea cailor de atac si a dreptului la aparare (prin formarea de intampinari/ exceptii etc.) nu poate fi considerata ca un abuz de drept
Ulterior, in urma rejudecarii, prin Sentinta comerciala nr.856/08.02.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII a Comerciala in dosarul nr.33519.01/3/2009, s-a admis cererea creditorului, s-a deschis procedura generala impotriva debitorului, fiind desemnat administrator judiciar.
Ca atare, din data de 17.08.2009 a fost initiata o procedura de insolventa impotriva societatii debitoare.
In ceea ce priveste salariul primit de paratul DI in calitate de administrator al societatii debitoare, tribunalul retine ca acesta a fost angajat cu contract individual de munca de la data de 21.03.2007, iar prin Decizia nr.2/03.09.2009 s-a dispus incetarea contractului individual de munca (f.210-214 vol.5 acte).
Salariul prevazut in contractul individual de munca a fost de 220 lei, iar din data de 01.01.2008 de 250 de lei (f.211-212 vol.5 acte).
Asa cum a fost mentionat mai sus, starea de insolventa a societatii debitoare a aparut ca fiind evidenta la data pronuntarii Deciziei nr.414/11.02.2009 in dosarul nr.13597/3/2007 de Inalta Curte de Casatie si Justitie.
Or, in aceste conditii paratul DI a mai fost angajat al societatii debitoare aproximativ sase luni de la aparitia starii de insolventa, iar salariul a fost modic (250 lei), neputand sa duca la concluzia ca incasarea acestuia a fost scopul continuarii activitatii societatii debitoare.
Referitor la contractele de prestari servicii nr.20061229001/29.12.2006 si nr.20061204001/04.12.2006 avand ca obiect achizitionarea unor baze de date, tribunalul retine ca incheierea acestor contracte nu a putut determina starea de insolventa a societatii debitoare intrucat la data la care au fost achitate sumele de 160.554,76 lei (22.12.2006) si 65.000 lei (03.01.2007) societatea debitoare nu era in stare de insolventa (f.63, 79 vol.2 acte, f.216 – 230 vol.1 acte).
Prin urmare, aceste sume de bani nu au fost achitate din sumele obtinute din executarea silita a creditorului DM, iar incheierea contractelor nu poate fi calificata ca o continuare a unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati intrucat nu au determinat starea de insolventa a societatii debitoare.
Raspunderea prevazuta de art.138 din lege nu este o raspundere contractuala in care culpa este prezumata, ci este o raspundere speciala care imprumuta din caracteristicile raspunderii delictuale, raspunderea contractuala operamd doar in raporturile administratorului statutar cu societatea.
Prin urmare, culpa paratilor nu este prezumata conform art.1082 din fostul C.civ. ca la raspunderea contractuala, ci trebuie dovedita impreuna cu indeplinirea celorlalte conditii cerute pentru antrenarea raspunderii delictuale.
Prin reglementarile din art.138 din Legea nr.85/2006 legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere, ci a prevazut doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar dupa administrarea de dovezi care sa conduca la concluzia ca, prin faptele enumerate de lege, s-a contribuit la ajungerea societatii in stare de insolventa.
Ca atare, in lipsa unor dovezi din care sa rezulte in concret fapta prin care s-a dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp, si nu in ultimul rand faptul ca aceasta fapta ar fi produs starea de insolventa, nu poate fi retinuta ca fiind dovedita fapta ilicita.
Cu privire la fapta prevazuta de art.138 lit.d din Legea nr.85/2006, aceasta cuprinde trei ipoteze: s-a ţinut o contabilitate fictivă, s-a făcut să dispară unele documente contabile sau nu s-a ţinut contabilitatea în conformitate cu legea.
Tribunlul retine ca societatea debitoare a depus la dosar toate actele prevazute de art.28 din Legea nr.85/2006.
Astfel, ca urmare a deschiderii procedurii insolventei prin Sentinta comerciala nr.4186/29.09.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII a Comerciala, la data de 03.12.2009 a fost incheiat un proces verbal intre societatea debitoare si administratorul judiciar ECI prin care au fost predate documentele financiar-contabile (f.27-29 vol.1).
Ulterior, in urma rejudecarii cauzei ca urmare a casarii hotararii mai sus mentionate, prin Sentinta comerciala nr.856/08.02.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII a Comerciala in dosarul nr.33519.01/3/2009 s-a deschis procedura generala impotriva debitorului, fiind incheiat procesul verbal din data de 16.06.2011 prin care societatea debitoare a predat software-ul dedicat industriei imobiliare.
Tribunalul retine ca societatea debitoare a depus actele contabile aferente perioadei 03.03.2006 – 30.06.2009 (f.97-300 vol.1, f.1-7 vol.2).
Din data de 29.09.2009, prin Sentinta comerciala nr.4186/29.09.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII a Comerciala, s-a deschis procedura generala impotriva debitorului si i-a fost ridicat dreptul de administrare (f.33 vol.1).
Prin urmare, administrarea societatii debitoare a fost preluata de un administrator judiciar incepand cu data de 29.09.2009 pana la pronuntarea Deciziei comerciale nr.294 R/19.02.2010 pronunatata de Curtea de Apel Bucuresti – Sectia a VI a Comerciala prin care s-a admis recursul declarat de debitor, s-a casat Sentinta comerciala nr.4186/29.09.2009 pronuntata de Tribunalul Bucuresti – Sectia a VII a Comerciala si s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.
Mai mult, chiar in situatia in care nu ar fi fost depuse la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu s-au depus toate raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, aceste fapte nu pot fi asimilate cu neîndeplinirea obligaţiei de a ţine contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.
Oricum, in ceea ce priveşte obligaţia de a ţine registrele cerute de lege, condiţia impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neţinerea unei contabilităţi în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societăţii în stare de insolvenţă. Aşadar, simplul fapt că nu s-ar fi ţinut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă şi ajungerea societăţii în stare de insolvenţă. Or, în speţă, nu s-a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.
Cu privire la neinregistrarea corecta in contabilitate a platilor efectuate catre TCH, prin factura nr.1/23.05.2008 s-a facturat avansul in suma de 55.000 lei (f.177 vol.1 acte).
Ulterior, prin factura nr.2/30.06.2008 a fost stornat avansul si a fost facturata contravaloarea intregului contract, respectiv 92.437 lei fara TVA (f.174 vol.1 acte).
Este adevarat ca exista o neclaritate cu privire la factura nr.2/30.06.2008 intrucat apar mentionate doua operatiuni contabile ( storno avans si plata c/val contract nr.1/20.05.2008), iar stornarea avansului trebuie efectuata prin raportare la factura nr.1/23.05.2008 prin care a fost facturat avansul si nu trebuia scazuta din operatiunea nr.2 din factura nr.2/30.06.2008 ( plata c/val contract nr.1/20.05.2008).
Insa, asa cum a fost mentionat mai sus, tranzactia consemnata in contractul nr.1/20.05.2008 nu a fost fictiva, iar serviciile au fost prestate de TCH.
Mai mult, aceasta inregistrare gresita nu a determinat starea de insolventa a societatii debitoare.
Tot la fel, starea de insolventa a societatii debitoare nu a fost determinata nici de neinregistrarea in contabilitate ca active a videoclipului publicitar realizat prin contractul nr.1/20.05.2008, a bazelor de date corespunzatoare contractelor de prestari servicii nr.20061229001/29.12.2006 si nr.20061204001/04.12.2006.
Pentru tranzactia incheiata cu SC TOP CLASS HAIR SRL exista documente justficative, respectiv contract, facturi fiscale, extrase de cont (f.27-40 vol.2, f.174, 177, 320 vol.1 acte).
Cu privire la incheierea contractelor de prestari servicii nr.20061229001/29.12.2006 si nr.20061204001/04.12.2006 exista documente justficative, respectiv contracte, facturi fiscale, extrase de cont (f.69, 79 vol.2 acte, f.216-230 vol.1 acte)
Pentru aceste motive, tribunalul va admite in parte cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulata de catre creditorul DM impotriva paratilor DI si BT.
Va obliga pe paratii DI si BT, in solidar, să suporte din averea personală suma de 250.000 lei din pasivul debitorului GIE în suma totala de 654.574 lei. Va respinge in rest cererea de atragere a raspunderii patrimoniale ca neintemeiata.Intrucat au cazut in pretentii, in baza art.274 Cpc, va respinge cererea paratilor privind obligarea creditorului la plata cheltuielilor de judecata ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite in parte cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulata de catre creditorul DM impotriva paratilor DI si BT .
Obliga pe paratii DI si BT, in solidar, să suporte din averea personală suma de 250.000 lei din pasivul debitorului GIE (, ORC nr.J40, CUI ) în suma totala de 654.574 lei.
Respinge in rest cererea de atragere a raspunderii patrimoniale ca neintemeiata.
Respinge cererea paratilor privind obligarea creditorului la plata cheltuielilor de judecata ca neintemeiata.
Cu recurs în 7 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi, 05.06.2012.
Preşedinte, Grefier,
Red./dact.jud.CSC
4ex./18.06.2012
