Citeste şi

  • Nu am gasit decizii asemanatoare!

Calitate procesuală pasivă şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu în cazul răspunderii întemeiate pe dispoziţiile art. 137 din Legea nr. 64/1995


Calitate procesuală pasivă şi legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu în cazul răspunderii întemeiate pe dispoziţiile art. 137 din Legea nr. 64/1995

Calitate procesuală pasivă în cadrul acţiunii întemeiată pe prevederile art. 137 din Legea nr. 64/1995 are şi persona fizică ce a exercitat în fapt atribuţii de administrator al societăţii debitoare. De asemenea, nu s-a dovedit existenţa legăturii de cauzalitate între faptele prevăzute de art. 137 lit. c şi d din Legea nr. 64/1995 şi ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă comercială, situaţie în care nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială a recurentului-pârât. Fapta de neţinere a contabilităţii în conformitate cu prevederile legale având ca efect aducerea, în mod nelegal, în patrimoniul debitoarei a unor sume de bani cu titlu de T.V.A. deductibil conduce la mărirea lichidităţilor de care dispune debitoarea şi nu la crearea stării de insolvenţă definită ca insuficienţă a fondurilor băneşti disponibile pentru plata debitelor exigibile.

( Decizia comercială nr. 269/R/21.02.2006 a Curţii de Apel Bucureşti pronunţată în dosar nr. 157/3/2003:

Prin sentinţa comercială nr. 1675/20.07.2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul F. F. P.. A fost admisă cererea formulată de creditoarea Administraţia Finanţelor Publice Sector 2 Bucureşti împotriva pârâţilor F. P. F. şi F. L. M., în calitate de administratori ai debitoarei S.C. A. M. S.R.L. Au fost obligaţi în solidar pârâţii să suporte din averea personală pasivul societăţii debitoare, stabilit conform tabelului consolidat din data de 17.10.2004, dispunându-se ca executarea silită să se efectueze conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a arătat că, în şedinţa publică din data de 30.06.2005, creditoarea A. F. P. Sector 2 Bucureşti a formulat cerere, în temeiul art. 137 lit. c, d şi e din Legea nr. 64/1995, împotriva pârâţilor F. P. F. şi F. L. M., pentru ca aceştia să suporte pasivul debitoarei. Cererea a fost motivată în sensul că în tabelul obligaţiilor debitoarei creditoarea a fost înscrisă cu o creanţă în sumă de 66.369.238.161 ROL, stabilită pe baza unui control efectuat la societate. Creditoarea a susţinut că nu au fost depuse cu regularitate declaraţiile privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, nedepunerea documentelor reprezentând culpa administratorului. S-a menţionat şi legătura de cauzalitate dintre aceste omisiuni şi imposibilitatea organelor fiscale de a determina în mod real datoriile societăţii la bugetul de stat.

Prin întâmpinare, pârâtul F. F. P. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a sa, cu motivarea că la data de 05.10 2001 s-a retras din funcţia de administrator care a fost preluată de către pârâtul F. L., situaţie în care, în calitate de asociat , nu avea obligaţia de a depune declaraţiile financiare. Cu privire la fondul cauzei, a arătat că, în perioada în care a deţinut funcţia de administrator, societatea debitoare a înregistrat profit şi că nu s-a făcut dovada că  dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit societatea la încetare de plăţi, iar din actele dosarului nu rezultă că activul societăţii a fost deturnat sau ascuns.

Din analiza probelor administrate în cauză, instanţa a reţinut că, la cererea creditoarei S.C. O. R. S.A., prin sentinţa comercială nr. 1109/02.06.2003, s-a deschis procedura prevăzută de legea nr. 64/1995 împotriva debitoarei S.C. A. M. S.R.L. şi, prin încheierea din data de 22.04.2004, judecătorul sindic a dispus trecerea debitoarei la faliment, nefiind declarată intenţia de reorganizare.

S-a arătat că în primul raport de activitate administratorul judiciar a precizat că a intrat în posesia câtorva dintre actele societăţii, a procedat la inventarierea bunurilor şi a constatat o lipsă în gestiune în sumă de 1.940.894.518 ROL. De asemenea, s-a făcut vorbire şi despre un raport al Inspectoratului General al Poliţiei Române privind pe administratorii societăţii debitoare, raport în care se arată că aceştia au efectuat operaţiuni prin care, evitând legislaţia în vigoare, au înregistrat în evidenţa contabilă a societăţii costuri, iar veniturile aferente acestora şi le-au însuşit ilegal, fiind înregistrate în societăţi off-shore. S-a mai reţinut falsificarea unor bilanţuri contabile, a facturilor externe şi deconturilor de T.V.A., iar la societatea debitoare au înregistrat alte activităţi decât cele prestate, obţinând în mod nelegal T.V.A. deductibil de peste 5 miliarde lei.

S-a reţinut că şi în urma unui control financiar efectuat de către Direcţia de Control Fiscal s-a constatat că activităţile desfăşurate de societate trebuiau impuse co cota de 19% T.V.A. , însă s-au efectuat facturări cu cota de T.V.A. 0, fiind încălcate prevederile Legii nr. 82/1991 şi fiind prejudiciat bugetul statului. În acelaşi proces verbal s-a arătat că activitatea societăţii a fost condusă atât de administratorul F. L., cât şi de fostul administrator F. F., în calitate de director general, iar la stabilirea prejudiciului organele de control au avut în vedere şi perioada în care pârâtul F. F. a deţinut funcţia de administrator.

Instanţa a considerat neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul F. F., pentru motivul că din procesul verbal de control financiar rezultă că pentru stabilirea prejudiciului cauzat bugetului de stat au fost avute în vedere şi actele întocmite de societate anterior anului 2002, an în care a încetat funcţia de administrator a pârâtului, iar din declaraţiile date de angajaţii societăţii rezultă că F. F. a acţionat ca şi împuternicit al administratorului în funcţie F. L., deţinând funcţia de director.

Cu privire la fondul cauzei, instanţa a considerat că sunt aplicabile prevederile art. 137 lit. c şi d din Legea nr. 64/1995.

În acest sens a arătat că din adresa I.G.P. nr. 9033/08.05.2003 rezultă că cei cercetaţi, adică pârâţii F. F. şi F. L., au acţionat ilegal în cadrul societăţii pe care o conduceau, pentru obţinerea unor fonduri pe care apoi le-au transferat în conturi personale. S-a reţinut că aceştia au falsificat bilanţuri contabile, facturi externe şi deconturi T.V.A., înregistrând în contabilitate alte activităţi decât cele prestate în mod real şi obţinând astfel în mod nelegal T.V.A. deductibil, fapte care atrag aplicarea prevederilor art. 137 lit. d din Legea nr. 64/1995.

S-a precizat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul de lege arătat atât sub aspectul prejudiciului cauzat creditorilor, prejudiciu constând în încetarea de plăţi, cât şi sub aspectul faptelor ilicite cauzatoare de prejudicii. În consecinţă, instanţa i-a obligat pe pârâţi în solidar la suportarea pasivului societăţii debitoare stabilit conform tabelului definitiv consolidat al obligaţiilor.

Împotriva sentinţei comerciale nr. 1675/20.07.2006 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială a declarat recurs în termen legal recurentul F. F. P., care a criticat-o pentru următoarele motive :

1) în mod eronat judecătorul sindic şi-a întemeiat hotărârea pe un raport efectuat de IGP, deşi nu a fost stabilită nici o faptă penală în sarcina organelor de conducere;

2) greşit s-a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 137 lit. c şi d, deoarece: a) controlul efectuat de D.G.F. nu dovedeşte că în perioada anterioară revocării recurentului din funcţia de administrator s-ar fi adus prejudicii societăţii, ci din contră, actele contabile au fost corect ţinute şi depuse la organele competente, iar societatea a funcţionat cu profit; b) în mod eronat se afirmă că activitatea societăţii a fost condusă de administratorul Fulger Lucian şi de recurent în calitate de director general, în condiţiile în care nu se dovedeşte existenţa unui mandat general în acest sens, dovadă a susţinerilor fiind demisia sa din funcţia de director general şi revocarea din funcţia de administrator, iar începând cu octombrie 2001 reprezentantul legal al societăţii este Fulger Lucian conform adresei transmisă societăţilor bancare; c) greşit s-a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 137 lit .c , pentru că pe perioada în care a îndeplinit funcţia de administrator societatea nu a înregistrat pierderi, ci profit, şi nu sunt întrunite condiţiile acestui text de lege; d) nu sunt îndeplinite nici condiţiile art. 137 lit. d , pentru că a încetat calitatea sa de administrator la începutul sfârşitul anului 2001 şi, anterior formulării cererii nr. 121717/05.10.2001, a fost revocat de adunarea generală a asociaţilor din funcţia de administrator, iar demersurile de înscriere în registrul comerţului a  schimbării administratorului s-au realizat la 05.10.2001; e) în perioada în care a fost administrator – 1998 – 2000 –  a depus la organele contabile toate actele contabile ; f) legea nu prevede o prezumţie de culpă în sarcina administratorului, trebuind să fie demonstrată legătura de cauzalitate; g) Excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului, pentru că a încetat calitatea sa de administrator înainte să se fi născut obligaţia de depunere a bilanţului contabil aferent anului 2001

Analizând recursul prin prisma motivelor de recurs expuse şi care vizează dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C.pr.civ., se constată că este fondat.

Primul motiv de recurs nu este întemeiat.

Raportul I.G.P. pe care şi-a întemeiat hotărârea prima instanţă poate constitui probă în cadrul litigiului comercial în conformitate cu prevederile art. 46 C.com, sub aspectul faptelor săvârşite de recurentul pârât şi fără ca instanţa să analizeze eventuala săvârşire de către acesta a vreunei infracţiuni.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului nu este întemeiată.

Potrivit art. 137 din Legea nr. 64/1995 calitate procesuală pasivă în cadrul acţiunii având ca obiect antrenarea răspunderii patrimoniale a membrilor organelor de conducere întemeiată pe acest text de lege au administratorii, directorii, cenzorii şi orice altă persoană care a contribuit la ajungerea debitorului în insolvenţă comercială prin săvârşirea uneia dintre faptele prevăzute de acest articol.

În cauză, recurentul-pârât a fost revocat din funcţia de administrator al societăţii debitoare prin actul adiţional la actul constitutiv al S.C. A. M. S.R.L. autentificat de Notarul Public conform încheierii de autentificare nr. 961/25.09.2001, menţiunea referitoare la acest lucru efectuându-se prin încheierea nr. 6197/10.10.2001 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Deşi prin acelaşi act adiţional a fost desemnat în funcţia de administrator F. L. M., societatea debitoare a fost administrată în fapt de către recurentul-pârât, aşa cum reiese din procesul verbal de control fiscal încheiat de către Direcţia Control Fiscal din cadrul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti. Totodată din Ordonanţa emisă la data de 11.10.2006 în dosarul penal nr. 4364/P/2005 reiese că, potrivit procurii autentificată sub nr. 4997/15.10.2002 de Biroul Notarial „AEQUO” Bucureşti, F. L. M. îl mandatează pe F. F. P. ” să facă orice acte de administrare va considera necesare pentru buna funcţionare a societăţii”.

Deoarece din cele arătate rezultă că, şi ulterior revocării din funcţia de administrator al debitoarei, recurentul a exercitat în fapt atribuţii de administrator al acesteia şi faţă de prevederile art. 137 din Legea nr. 64/1995, se constată că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului nu este fondată, iar prima instanţă a respins-o astfel în mod întemeiat.

Referitor la criticile aduse sentinţei atacate cu privire la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 137 lit. c şi d din Legea nr. 64/1995, se constată că acestea sunt întemeiate.

Faptele prevăzute de art. 137 lit. c şi d din Legea nr. 64/1995 în temeiul cărora poate fi atrasă răspunderea patrimonială a membrilor organelor de conducerea constau în acea că: c) „au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea în mod vădit persoana juridică la încetare de plăţi” şi d) „au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea”.

În concret, judecătorul sindic a reţinut că faptele imputabile pârâţilor şi care reprezintă faptele menţionate la lit. c şi d al art. 137 din Legea nr. 64/1995, constau în aceea că aceştia, acţionând ilegal în cadrul societăţii pe care o conduceau, adică prin falsificarea de bilanţuri contabile facturi şi deconturi de T.V.A., au înregistrat în contabilitate alte activităţi decât cele prestate în mod real şi au obţinut în mod nelegal T.V.A. deductibil.

Însă nu este întrunită condiţia existenţei legăturii de cauzalitate între faptele reţinute în sarcina recurentului-pârât şi producerea prejudiciului constând în ajungerea debitoarei în insolvenţă comercială.

Aceasta deoarece efectul faptelor arătate este aducerea, în mod nelegal, în patrimoniul societăţii debitoare a unor sume de bani, cu titlu de T.V.A. deductibil, deci mărirea lichidităţilor de care dispune debitoarea şi nu crearea stării de insolvenţă definită ca insuficienţă a lichidităţilor pentru acoperirea debitelor exigibile.

Rezultă că nu s-a dovedit existenţa legăturii de cauzalitate între faptele prevăzute de art. 137 lit. c şi d din Legea nr. 64/1995 şi ajungerea debitoarei în stare de insolvenţă comercială, situaţie în care nu poate fi antrenată răspunderea patrimonială a recurentului-pârât.

Pentru considerentele arătate, recursul declarat de pârâtul Fulger Florin Paul este întemeiat, astfel că, în baza art. 312 alin.1-3 C.pr.civ., va fi admis şi va fi modificată în parte sentinţa atacată în sensul că va fi respinsă cererea de antrenare a răspunderii patrimoniale a recurentului-pârât, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei atacate.)