În condițiile în care judecătorul delegat , potrivit normelor de competență specială, reglementate de art.4 din OUG nr. 116/2009 , se pronunţă într-o procedură necontencioasă, şi analizează din punct de vedere formal dacă au fost parcurse toate etapele divizării, că hotărârea pronunţată într-o astfel de procedură, conform art. 535 NCPC nu are autoritate de lucru judecat, că însuşi legiuitorul prevede în cuprinsul art. 252 alin.2 teza a II-a din LSC posibilitatea ca hotărârile adoptate în procesul de divizare să poată fi atacate în condiţiile art. 132 din lege, excepţia de inadmisibilitate în ceea ce priveşte cererea de constatare a nulității hotărârii AGEA, prin care s-a aprobat proiectul de divizare parțială a societății , este neîntemeiată.
Sentinţa nr. 125/CC/25.06.2015 pronunţată în dosarul nr. 32/1259/2015
Reclamanta SEM a chemat în judecată societatea pârâtă S SA, pentru a se dispune constatarea nulităţii absolute a hotărârii AGEA a societăţii pârâte, constatarea nulităţii divizării acestei societăţi în temeiul hotărârii sus-citate şi a se dispune,obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Societatea pârâtă a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat, în mod prioritar, excepția privind lipsa de interes a reclamantei, motivat de faptul că aceasta a formulat cerere de retragere din societatea SC S SA, în condițiile prevăzute de art. 134 din Legea nr. 31/1990 precum şi excepţia de fond privind inadmisibilitatea cererii de constatare a nulității hotărârii AGEA, apreciind că exclusiv judecătorul delegat , în condițiile de competență specială, reglementate de art.4 din OUG nr. 116/2009 , art. 37 și art. 251 alin.2 din Legea nr. 31/1990 , poate să se pronunțe asupra legalității divizării însăşi.
Pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii, apreciind că motivele expuse nu aduc nici o critică privind legalitatea hotărârii AGEA, ele vizănd exclusiv proiectul de divizare.
În legătură cu excepția lipsei de interes a reclamantei, motivat de faptul că aceasta a formulat cerere de retragere din societatea SC S SA, în condițiile prevăzute de art. 134 din Legea nr. 31/1990, instanța a reţinut următoarele:
Din interpretarea art. 33 din NCPC, rezultă că prin interes , ca element al acțiunii civile, se înţelege folosul practic, material sau moral, urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea civilă, indiferent de forma concretă de manifestare a acesteia – cerere în justiţie sau apărare de fond ori procedurală.
Verificând actele dosarului,se reține că acțiunea – având ca obiect constatarea nulității hotărârii AGEA, prin care s-a aprobat proiectul de divizare parțială a societății, precum și constatrea nulității divizării societății, decisă prin hotărârea respectivă – a fost formulată ulterior adoptării hotărârii AGEA (20.01.2012 ) , respectiv la data de 03.02.2015.
Apreciind că interesul , ca element al acțiunii civile (excepție cu care instanța a fost investită) trebuie analizat la momentul punerii în mișcare a acțiunii, respectiv momentul înregistrării cererii de chemare în judecată , iar la acea dată (03.02.2015) , interesul reclamantei , ca folos practic, material sau moral, nu era pus în discuție, temeiul invocat de pârâtă pentru justificarea lipsei de interes ( cererea de retragere din societate), intervenind ulterior, conform adresei nr…., depusă la dosar, excepția a fost respinsă , ca neîntemeiată.
În cazul acţiunii în anulare a unei hotărâri a adunării generale a acţionarilor, Legea nr 31 /1990 , în mod special, stabileşte expres persoanele care au interes să promoveze o astfel de cerere.
Astfel, potrivit art.132 alin.2 şi 3 din Legea 31 /1990, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei, iar când se invocă motive de nulitate absolută, cererea poate fi formulată de orice persoană interesată.
Ceea ce interesează este calitatea de acţionar şi interesul la momentul adoptării hotărârii, fiind indiferent un moment ulterior sau anterior.
Or, după cum rezultă din actele depuse la dosar, în condiţiile prev de art.98 din Legea 31/1990 reclamanta SEM la data adoptării hotărârii atacate dar şi la momentul investirii instanţei cu cerere de chemare în judecată, avea calitatea de acţionar în cadrul societăţii SC S SA, deţine un număr reprezentând 14,29% din capitalul social , a fost prezentă la şedinţa AGEA din 20.01.2015 şi a votat împotriva ddeciziei privind divizarea având prin urmare calitate procesuală activă şi interes în a se supune hotărârii adoptate sau a o contesta în măsura în care ceea ce s-a hotărât ar putea să influenţeze negativ drepturile pe care le are ca asociat cu o anumită participare la capitalul social .
Faptul că ulterior au intervenit modificări ale situației de fapt existentă la momentul adoptării hotărârii , respectiv la momentul punerii în mişcare a acţiunii civile, nu influențează în cauză soluția cu privire la respingerea excepției lipsei de interes a reclamantei în promovarea acțiunii.
În legătură cu excepția de fond privind inadmisibilitatea cererii de constatre a nulității hotărârii AGEA , instanța a reţinut:
În materia adoptării hotărârilor societare, funcţionează principiul potrivit căruia au forţă obligatorie numai hotărârile adoptate în conformitate cu legea şi actul constitutiv al societăţii.
Prin urmare, acţiunea în anulare trebuie să întrunească una dintre următoarele condiţii de admisibilitate: a) decizia AGA contravine unei dispoziţii legale imperative, prevăzute în orice act normativ din dreptul pozitiv român, de natură societară sau extrasocietară; b) decizia AGA contravine unei prevederi legale dispozitive/supletive din legea societăţilor comerciale şi legislaţia cu incidenţă în această materie, iar actul constitutiv al societăţii nu prevede vreo clauză derogatorie; c) decizia este contrară actului constitutiv, nerespectând anumite clauze statutare (cu condiţia ca dispoziţiile respective din statut sau contractul de societate sa nu fie invalidate pe motiv de încălcare a unei norme legale imperative).
În cazul de faţă, se invocă inadmisibilitatea cererii, întrucât asupra valabilităţii hotărârilor adoptate în procesul de divizare , se pronunţă exclusiv judecătorul investit potrivit normelor de competență specială, reglementate de art.4 din OUG nr. 116/2009.
Cu privire la această excepţie, instanţa a reţinut că potrivit art. 251 alin.1 și 2 din Legea nr. 31/1990 ” Nulitatea unei fuziuni sau divizări poate fi declarată numai prin hotărâre judecătorească. De la data realizării sale, potrivit art. 249, fuziunea, respectiv divizarea, poate fi declarată nulă doar dacă nu a fost supusă unui control judiciar în conformitate cu prevederile art. 37 sau dacă hotărârea uneia dintre adunările generale care au votat proiectul fuziunii sau al divizării este nulă ori anulabilă.”
Legiuitorul reglementează prin art. 251 alin.2 LSC o sancțiune specifică, respectiv nulitatea specială ce poate fi declarată în două cazuri strict și limitativ prezentate : 1) pe calea unei acțiuni judecătorești, dacă procedura de divizare nu a fost supusă unei verificări în conformitate cu prevederile art. 37 din Legea nr. 31/1990, 2) prin declararea nulității unei hotărâri a adunării generale în procedura divizării.
În condițiile în care judecătorul delegat , potrivit normelor de competență specială, reglementate de art.4 din OUG nr. 116/2009 , se pronunţă într-o procedură necontencioasă, şi analizează din punct de vedere formal dacă au fost parcurse toate etapele divizării, că hotărârea pronunţată într-o astfel de procedură, conform art. 535 NCPC nu are autoritate de lucru judecat, că însuşi legiuitorul prevede în cuprinsul art. 252 alin.2 teza a II-a din LSC posibilitatea ca hotărârile adoptate în procesul de divizare să poată fi atacate în condiţiile art. 132 din lege, excepţia de inadmisibilitate în ceea ce priveşte cererea de constatare a nulității hotărârii AGEA, prin care s-a aprobat proiectul de divizare parțială a societății , a fost respinsă, ca neîntemeiată.
