Condiţii pentru confirmarea planului de reorganizare a activităţii , în temeiul Legii nr. 85/2014


Aprecieri asupra dreptului de vot al creditorului înscris în tabelul definitiv, sub condiţie.

Toate creanţele afectate de modalităţi, indiferent dacă aceste creanţe sunt afectate de termen suspensiv (fiind nescadente), de condiţie suspensivă sau rezolutorie, sunt înscrise în tabelul preliminar, provizoriu, potrivit dispoziţiilor art. 102 alin.4 din legea nr. 85/2014  cu dreptul de a participa la vot şi la distribuiri de sume “în măsura îngăduită de prezenta lege”.

Mai departe, legea insolvenţei prevede în mod explicit ( art. 102 alin.5) faptul că doar creanţele afectate de condiţie suspensivă nu vor putea vota până la momentul împlinirii condiţiei.

Mai departe, legea insolvenţei prevede în mod explicit ( art. 102 alin.5) faptul că doar creanţele afectate de condiţie suspensivă nu vor putea vota până la momentul împlinirii condiţiei.

Decizia de impunere produce efecte pana la solutionarea definitiva a unei eventuale contestatii, calea de atac nefiind suspensiva de executare, conform art. 215 alin. 1 din Codul de procedura fiscala. Întrucât actul produce efecte in virtutea prevederilor art. 215 alin. 1 din Codul de procedura fiscala pana la pronuntarea unei solutii definitive de desfiintare a acestuia, daca respectivele motive vor fi considerate intemeiate,  conditia desfiintarii actului ca urmare a admiterii eventualei contestatii a debitoarei este o conditie rezolutorie, nu una suspensivă, situaţie în care  dreptul de vot al creditorului bugetar nu se supune restricţiilor prevăzute de art. 102 alin.5 din Legea nr. 85/2014.

Sentinţa nr. 253/F/03.03.2016  pronunţată în dosarul nr. 282/1259/2015

Prin încheierea din data de … ,  fost admisă cererea, s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei în forma generală, a debitoarei I SRL.

Prin încheierea din data de …, instanţa, în temeiul art. 50 din Legea nr. 85/2014 , respectiv art. 45 lit.e raportat la art. 57 alin.2 din legea insolvenţei, a luat act de componenţa comitetului creditorilor şi de confirmarea lichidatorului desemnat provizoriu .

A fost întocmit şi înregistrat la instanţă, tabelul preliminar al creanţelor, publicat BPI  în masa credală fiind în cuantum de … lei, creanţe privilegiate, bugetare şi  chirografare .

După expirarea termenului de contestaţii prevăzut de art. 111 alin.2 din Codul Insolvenţei, a fost întocmit tabelul definitiv al creanţelor publicat în BPI .

La data de a fost depus la dosar Planul de reorganizare şi de continuare a activităţii debitorului, propus de debitor , înscrisuri precum şi dovada convocării adunării creditorilor, pentru votarea planului.

Cu respectarea termenului prevăzut de art. 139 din legea nr. 85/2014, s-a dispus citarea părţilor pentru punerea în discuţie a confirmării planului propus de debitor şi votat în adunarea creditorilor.

Conform procesului verbal  au fost prezenţi sau şi-au exprimat votul în scris, creditorii DGRFP Ploieşti , înscris  provizoriu, până la soluţionarea contestaţiei administrative, împotrivia deciziei de impunere nr. ….şi cei doi creditori chirografari , deţinând împreună sub 30% din total creanţe….

 Cu privire la modalitatea de reţinere a creanţei bugetare, instanţa reţine că , potrivit legii, toate creanţele afectate de modalităţi, indiferent dacă aceste creanţe sunt afectate de termen suspensiv (fiind nescadente), de condiţie suspensivă sau rezolutorie, sunt înscrise în tabelul preliminar, provizoriu, potrivit dispoziţiilor art. 102 alin.4 din legea nr. 85/2014  cu dreptul de a participa la vot şi la distribuiri de sume “în măsura îngăduită de prezenta lege”.

Textul se coroborează cu dispoziţiile din codul civil, care reglementează condiţia suspensivă şi efectele acesteia.

Astfel, atât art. 1017 din Codul Civil anterior, cât şi art. 1400 NCPC,  reglementează faptul că dreptul afectat de o condiţie suspensivă se naşte doar de la momentul îndeplinirii evenimentului viitor şi incert prefigurat de către părţi.

O primă consecinţă a acestei teze este aceea că o condiţie suspensivă este eminamente o clauză contractuală sau, în mod excepţional, o prevedere a unui act juridic unilateral, fiind astfel o manifestare de voinţă intrinsecă izvorului de obligaţii din care derivă. A doua consecinţă priveşte însuşi efectul condiţiei suspensive, respectiv naşterea dreptului subiectiv civil, care în procedura insolvenţei este însăşi creanţa solicitată a fi înscrisă în tabelul de creanţe.

Raţiunea art. 102 alin. (5) din Legea insolvenţei, şi anume de a nu acorda drept de vot pendente conditione titularilor unor creanţe sub condiţie suspensivă, întrucât însuşi dreptul lor de creanţă nu s-a născut până la îndeplinirea condiţiei suspensive, este în concordanţă cu prevederile dreptului comun.

În speţă, decizia de impunere produce efecte pana la solutionarea definitiva a unei eventuale contestatii, calea de atac nefiind suspensiva de executare, conform art. 215 alin. 1 din Codul de procedura fiscala. Întrucât actul produce efecte in virtutea prevederilor art. 215 alin. 1 din Codul de procedura fiscala pana la pronuntarea unei solutii definitive de desfiintare a acestuia, daca respectivele motive vor fi considerate intemeiate,  conditia desfiintarii actului ca urmare a admiterii eventualei contestatii a debitoarei este o conditie rezolutorie, nu una suspensivă, situaţie în care  dreptul de vot al creditorului bugetar nu se supune restricţiilor prevăzute de art. 102 alin.5 din Legea nr. 85/2014.

Art.139 al. 1 lit. B din Legea nr. 85/2014 prevede expres: ”Judecătorul-sindic fixează termenul pentru confirmarea planului în cel mult 15 zile de la depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului-verbal al adunării creditorilor prin care acesta a fost aprobat”. În cazul în care sunt trei categorii, planul se consideră acceptat în cazul în care cel puțin două categorii votează planul, cu condiția ca una dintre categoriile defavorizate să accepte planul și ca cel puțin 30% din totalul valoric al masei credale să accepte planul”.

În speţă, si-au exprimat voutul pozitiv exclusiv cei doi creditori chirografari , astfel că este evidentă neîndeplinirea cerințelor legale stipulate prin textul legal sus-menționat privind acceptarea planului de ” cel puțin 30% din totalul valoric al masei credale”, şi de votare de cel puţin două categorii dintre cele reţinute în tabelul de creanţe.

Potrivit art. 145 alin.1 lit. B din Legea nr. 85/2014,  judecătorul-sindic va decide, intrarea în faliment dacă „ debitorul şi-a declarat intenţia de reorganizare , dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat şi confirmat”

În raport cu cele reţinute anterior, judecătorul sindic  apreciază că planul propus nu a fost votat în adunarea creditorilor în condiţiile prevăzute de art. 139 din lege, astfel că a fost respinsă cererea de confirmare plan, cu consecinţa  intrării debitorului în faliment.