În conformitate cu dispoziţiile art. 136 alin.6 Cod procedură fiscală, în cazul în care, potrivit legii, s-a dispus angajarea răspunderii şi pentru creanţe fiscale, executarea silită se efectuează de organele de excutare în condiţiile codului de procedură fiscală, dispoziţie legală care acordă competenţa acestor organe de executare, atât în cursul procedurii de insolvenţă, cât şi după închiderea acesteia. În acelaşi sens este şi Decizia nr.6/2012 a ÎCCJ, pronunţată în interesul legii.
Având în vedere că legiuitorul a stabilit această modalitate de executare, se apreciază că nu se justifică prelungirea duratei procedurii insolvenţei exclusiv pentru a încasa sumele din sentinţa de antrenare răspundere, şi a le distribui cu prioritate, în contul onorariului lichidatorului judiciar , în lipsa orcărei alte activităţi a lichidatorului conform art. 25 din legea insolvenţei fără acordul creditorului bugetar, care şi-a exprimat opţiunea de a pune în executare hotărârea, conform deciziei nr.6/2012 a ÎCCJ .
Având în vedere că legiuitorul a stabilit această modalitate de executare, se apreciază că nu se justifică prelungirea duratei procedurii insolvenţei exclusiv pentru a încasa sumele din sentinţa de antrenare răspundere, şi a le distribui cu prioritate, în contul onorariului lichidatorului judiciar , în lipsa orcărei alte activităţi a lichidatorului conform art. 25 din legea insolvenţei fără acordul creditorului bugetar, care şi-a exprimat opţiunea de a pune în executare hotărârea, conform deciziei nr.6/2012 a ÎCCJ .
Reţinând că la dosar nu s-a depus raport de activitate al lichidatorului judiciar pentru perioada februarie-aprilie 2015 , analizată, dovada publicării în extras, potrivit art. 21 din lege , a raportului respectiv, nu s-a făcut dovada notificării creditorilor cu privire la depunerea raportului şi a planului de distribuire, în condiţiile reglementate de art. 122 alin.2 din Legea nr. 85/2006, contestaţia se va admite.
Sentinţa nr. 708/17.09.2015 pronunţată în dosarul nr. 1506/1259/2011
Prin încheierea din data de ….s-a dispus deschiderea procedurii insolvenţei în forma simplificată, a debitoarei, ET a fost numit lichidator judiciar provizoriu SCP A SPRL, cu atribuţiile prevăzute de art.25 din lege, cu o retribuţie lunară de 1000 lei, la care se adaugă TVA în funcţie de prevederile legale.
În cadrul procedurii, lichidatorul judiciar a formulat acţiune pentru angajarea răspunderii administratorilor debitorului falit, cauza fiind soluţionată prin sentinţa nr…… prin care s-a dispus obligarea administratorilor societăţii, în solidar, să aducă la masa credală, suma de 189.887 lei.
Sumele obţinute din valorificarea bunurilor debitorului, în procedură au făcut obiectul raportului nr. asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea creanţelor, precum şi planul de distribuţie, actele fiind afişate la uşa instanţei la data de 28.02.2013, conform procesului verbal depus la dosar , necontestat.
Ulterior au fost întocmite alte cinci rapoarte asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea creanţelor, precum şi planuri de distribuţie , conform art. 122 din Legea insolvenţei , vizând exclusiv sume ce provin din acţiunea în răspundere, conform art. 138 din lege, astfel …
La data de 08.05.2015, creditorul bugetar , a formulat contestaţie la rapoartele asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea creanţelor, precum şi a planurilor de distribuţie, privind pe debitorul SC ET
În cuprinsul contestaţiei, creditorul garantat a invocat faptul că din suma încasată ca urmare a punerii în executare a sentinţei având ca obiect angajarea răspunderii organelor de conducere ale debitorului, în temeiul art. 138 din Legea insolvenţei, a fost distribuită în mod eronat, de către lichidatorul judiciar, în contul cheltuielilor de procedură (onorariu fix /variabil al lichidator judciar) .
S-a invocat încălcarea dispoziţiilor prev de art. 140 din Legea insolvenţei , acoperirea cheltuielilor de procedură , în dauna creditorilor înscrişi la masa credală , şi tergiversarea procedurii, în folos propriu, în condiţiile în care în averea debitorului nu mai există bunuri sau creanţe de recuperat.
Astfel, lichidatorul judiciar a acoperit , încă din anul 2014, onorariul propriu şi, deşi toate bunurile au fost lichidate, a întocmit rapoarte asupra fondurilor, exclusiv pentru sumele provenind din sentinţa de angajare răspundere şi s-a distribuit suma obţinută, în principal, în contul onorariului lichidatorului.
Pe de altă parte contestatorul a invocat nelegalitatea punerii în executare a sentinţei pronunţate împotriva organelor de conducere ale debitorului, de către lichidatorul judiciar, în condiţiile în care art. 142 alin.1 din legea insolvenţei dă în competenţa executorului judecătoresc, executarea silită împotriva persoanelor prevăzute de art. 138 alin.1din legea insolvenţei, aplicabile fiind prevederile Codului de procedură civilă, iar în cazul în care în tabelul definitiv sunt înscrise şi creanţe fiscale, executarea silită cade în competenţa organelor fiscale.
Contestatorul a apreciat că sumele provenite din executarea sentinţei (ce a avut ca obiect angajarea răspunderii administratorilor), nu pot fi asimilate operaţiunii de „încasare creanţe în timpul procedurii” astfel că ele nu pot face obiectul distribuirilor conform art. 121 din lege, ci exclusiv în condiţiile art. 140 din legea insolvenţei.
A invocat contestatorul, faptul că, instanţa controlează activitatea practicianului în insolvenţă şi dispune asupra legalităţii operaţiunilor desfăşurate de acesta, chiar în lipsa unor contestaţii, formulate de creditori.
Pentru motivele invocate, s-a solicitat admiterea contestaţiei , anularea rapoartelor asupra fondurilor obţinute şi a planurilor de distribuţie întocmite de lichidatorul judiciar, refacerea planurilor cu respectarea prevederilor art. 121 din lege, DGRFP având calitatea de creditor garantat .
La data de 27.07.2015, contestatorul a precizat obiectul cererii în sensul că solicită refacerea raportului şi a planului de distribuţie din data de 29.04.2015, transmiterea sentinţei nr. .., pronunţată în temeiul art. 138 din legea insolvenţei, precum şi a tabelului definitiv , instituţiei fiscale, în vederea executării, potrivit art. 142 alin.2 din Legea insolvenţei.
Analizând contestaţia, în limita cererii precizatoare, vizând ultimul raport, aferent perioadei februarie – aprilie 2015, instanţa reţine următoarele:
Potrivit art. 122 alin.2 din Legea nr. 85/2006, „Comitetul creditorilor sau orice creditor poate formula contestaţii la raport şi la plan, în termen de 15 zile de la afişare. O copie de pe contestaţie se comunică de urgenţă lichidatorului judiciar” iar potrivit alin.4 din acelaşi articol, judecătorul sindic soluţionează în termen de 20 de zile de la afişare toate contestaţiile.
În cauză, raportul şi planul de distribuţie, vizând perioada februarie-aprilie 2015 a fost afişat la instanţă la data de 23.04.2015 conform procesului verbal depus la dosar , iar contestaţia a fost formulată în termen.
Sub aspectul fondului contestaţiei, judecătorul sindic reţine că lichidatorul judiciar a fost confirmat în cauză .
Referitor la obligaţiile în procedură ale judecătorului sindic, se reţine că , din conţinutul textului art. 122 alin.2 din Legea nr. 85/2006, rezultă , pe de o parte urgenţa procedurii de soluţionare a contestaţiilor, iar pe de altă parte, faptul că planul de distribuire nu este supus aprobării instanţei , ceea ce înseamnă că judecătorul sindic nu se poate autosesiza , în temeiul rolului activ al instanţei, cu privire la modalitatea în care fondurile existente în contul de lichidare se distribuie de către lichidatorul judiciar; acesta dispune modificarea planului de distribuire numai dacă se formulează contestaţii în condiţiile reglementate de art. 122 alin.3 din legea insolvenţei iar contestaţiile sunt întemeiate.
Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 140 din Legea insolvenţei, judecătorul sindic reţine următoarele:
Conform textului invocat „ Sumele depuse potrivit dispoziţiilor art. 138 alin. (1) vor intra în averea debitorului şi vor fi destinate, în caz de reorganizare, plăţii creanţelor potrivit programului de plăţi, completării fondurilor necesare continuării activităţii debitorului, iar în caz de faliment, acoperirii pasivului.
Cu privire la executarea sentinţei nr. 1142/F/14.06.2012, pronunţată în dosarul nr. 590/1259/2012, se reţine că lichidatorul a încheiat cu pârâţii… – administratori ai debitorului , la data de 18.01.2013, o convenţei prin care aceştia se obligau să achite, de bunăvoie, în contul de lichidare, suma ce rezultă din hotărârea de angajare a răspunderii delictuale .
Pârâţii susmenţionaţi au achitat parte din debit în contul de lichidare, iar potrivit art.140 din lege, a fost distribuit conform planurilor indicate mai sus.
Din interpretarea legii, destinaţia tuturor sumelor intrate în contul de lichidare al debitorului falit este unică – acoperirea pasivului debitorului ( noţiune care cuprinde sumele menţionate în tabelul de creanţe dar şi celelalte cheltuieli , prevăzute de art. 121 din legea insolvenţei) .
Sumele provenind din executarea sentinţelor având ca obiect angajarea răspunderii organelor de conducere, se supun ordinii de distribuire prevăzută de art. 121, respectiv art. 123 din lege, inclusiv în privinţa cheltuielilor de procedură, cu condiţia ca acestea să fie dovedite în cauză .
Referitor la competenţa lichidatorului în procedură, raportat la dispoziţiile cuprinse în art, 142 din lege, judecătorul sindic reţine:
Potrivit dispozitiilor art. 142 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 ” executarea silita impotriva persoanelor prevazute de art. 138 alin. 1, se efectueaza de catre executorul judecatoresc conform C o d u l u i d e procedura civila.”
Din analiza textelor de lege prevazute de art.2, 5 alin. 1, art. 138 alin. 1, art. 140, 142 alin. 1 si art. 136, rezulta ca executarea silita a membrilor organelor de conducere ale debitorilor aflati sub incidenta Legii nr. 85/2006, pentru care s-a instituit raspunderea patrimoniala conform art. 138, se efectueaza de catre lichidatorul judiciar in cadrul procedurii de lichidare judiciara, prin intermediul executorului judecatoresc.
Dispozitiile art. 142 alin. 1 legiuitorul nu a facut decat sa precizeze limitarea de competenta pe care lichidatorul judiciar o are in valorificarea si recuperarea creantelor de la debitorii falitului si anume ca „executarea” acestor creante nu se face de catre lichidatorul judiciar ci de executorul judecatoresc. Aceasta nu inseamna, că lichidatorul nu are obligatia si dreptul procesual de a „pune in executare silita” titlurile de creanta pe care debitorul le are fata de debitorii sai.
Interpretarea corecta a textului art. 142 alin. 2 trebuie facuta in sensul ca executarea silita a persoanelor prevazute de art. 138 alin. 1 trebuie facuta de lichidatorul judiciar prin intermediul executorului judecatoresc, numai in cadrul procedurii de faliment deoarece dupa inchiderea procedurii, lichidatorul judiciar este descarcat de obligatii in temeiul art. 136 din Lege .
Atata timp cat lichidatorul judiciar este in posesia unui titlu executor, acesta este obligat, in indeplinirea atributiilor sale legale, să-l puna in executare, tocmai pentru acoperirea pasivului debitoarei, procedura insolventei profitand in mod echitabil tuturor creditorilor inscrisi in tabelul creditorilor conform ordinii de prioritate stabilita de art. 123 din Legea nr. 85/2006.
În speţă, după rămânerea irevocabilă a sentinţei de angajare a răspunderii, pârâţii au fost de acord cu achitarea în contul de lichidare a sumei menţionată în hotărâre, astfel că motivul invocat de contestatoare cu privire la competenţa lichidatorului , în procedură, nu este întemeiat.
Legea nu stabileşte însă, „obligaţia „ lichidatorului judiciar de a executa hotărârea prin care s-a dispus angajarea răspunderii personale a organelor de conducere .
Aceasta, deoarece, în conformitate cu dispoziţiile art. 136 alin.6 Cod procedură fiscală, în cazul în care, potrivit legii, s-a dispus angajarea răspunderii şi pentru creanţe fiscale, executarea silită se efectuează de organele de excutare în condiţiile codului de procedură fiscală, dispoziţie legală care acordă competenţa acestor organe de executare, atât în cursul procedurii de insolvenţă, cât şi după închiderea acesteia. În acelaşi sens este şi Decizia nr.6/2012 a ÎCCJ, pronunţată în interesul legii.
Raportul asupra fondurilor obţinute din lichidare şi din încasarea creanţelor, precum şi planul de distribuţie , atacat prin prezenta contesataţie, vizează perioada februarie-aprilie 2015 ; reţinând că la dosar nu s-a depus raport de activitate al lichidatorului judiciar pentru perioada analizată, dovada publicării în extras, potrivit art. 21 din lege , a raportului respectiv, nu s-a făcut dovada notificării creditorilor cu privire la depunerea raportului şi a planului de distribuire, în condiţiile reglementate de art. 122 alin.2 din Legea nr. 85/2006, instanţa apreciază ca fiind întemeiată contestaţia formulată de creditorul garantat DGRFP Ploieşti, şi va dispune refacerea raportului şi a planului , prevăzute de art. 122 din Legea insolvenţei , distribuirea sumei de 3720 lei, reprezentând onorariul lichidatorului judiciar aferent perioadei februarie-aprilie 2015, creditorului garantat , DGRFP Ploieşti.
Cu privire la cererea contestatorului de a-i fi transmise hotărârea şi tabelul definitiv al creanţelor, lichidatorul judiciar a susţinut inadmisibilitatea acestei cereri până la finalizarea procedurii.
Instanţa reţine că prevederile art. 142 din Legea nr. 85/2006 au deschis posibilitatea punerii in executare a hotararilor pronuntate in temeiul art. 138 de organul de executare in conditiile instituite de Codul de procedura fiscala.
Instanţa constituţională a a reţinut că „ alin. (6) al art. 136 din Ordonanta Guvernului nr. 92/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, instituie o norma derogatorie de la dispozitiile art. 142 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, cu modificarile si completarile ulterioare, astfel ca, in situatia in care, potrivit legii, s-a dispus atragerea raspunderii membrilor organelor de conducere, in conformitate cu dispozitiile cap. IV din Legea nr. 85/2006, cu modificarile si completarile ulteriaore, si pentru creantele fiscale, prin derogare de la prevederile art. 142 din acelasi act normativ, executarea silita se efectueaza de organul de executare in conditiile instituite de Codul de procedura fiscala. „
Legiuitorul nu stabileşte această competenţă, derogatorie, exclusiv pentru perioada ulterioară închiderii procedurii, fiind aplicabil prinncipiul „Ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”
Posibilitatea ca executarea silita sa se realizeze si dupa inchiderea procedurii rezulta fara echivoc din cuprinsul alin.2 al art. 142 din lege, pentru ca repartizarea sumelor, in aceasta situatie, se efectueaza de executorul judecatoresc/ executorul fiscal. Faptul ca lichidatorul judiciar pune la dispozitia executorului judecatoresc/executorului fiscal tabelul definitiv consolidat nu poate aduce atingere competenţei acestuia în procedură, iar sumele ce se vor repartiza pe baza tabelului definitiv consolidat al creantelor sunt menite sa acopere creantele creditorilor astfel ca, executarea silita dupa inchiderea procedurii falimentului nu contravine scopului prevazut de art. 2 din Lege, pentru care s-a instituit procedura.
Executarea în condiţiile de mai sus va ţine seama de rapoartele, respectiv planurile de distribuire neatacate de creditori în procedura insolvenţei ; întrucât acestea nu au fost modificate, executarea va continua în limita sumei înscrisă în hotărârea de angajare a răspunderii , potrivit art. 138 din legea insolvenţei, rămasă neexecutată în procedura insolvenţei.
