DOMENIUL – Faliment.
Contestaţie la tabelul definitiv de creanţe. Condiţiile de admisibilitate a contestaţiei întemeiate pe dispoziţiile art.75 din Legea nr.85/2006. Imposibilitatea reiterării apărărilor invocate pe calea contestaţiei la tabelul preliminar de creanţe.
Contestaţia la tabelul definitiv poate fi întemeiată doar pe cazurile limitativ şi expres prevăzute de art. 75 alin. 1 din Legea nr.85/2006. Reiterarea în cadrul contestaţiei la tabelul definitiv a motivelor ce au fost analizate cu ocazia judecării contestaţiilor la tabelul preliminar nu este permisă de dispoziţiile menţionate şi nici de puterea de lucru judecat de care se bucură hotărârea irevocabilă anterioară, în conformitate cu dispoziţiile art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 din Codul civil din 1864.
Trecerea în tabelul definitiv al creanţelor de către administratorul judiciar a avut ca temei dispoziţiile art. 74 din lege şi hotărârea judecătorească pronunţată în cadrul contestaţiei la tabelul preliminar, nefiind rezultatul unui, fals, dol sau erori esenţiale.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 213R din 23.03.2015)
Prin sentinţa civilă nr. 151/F din 30.01.2015 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa – Secţia Civilă în dosarul 7164/2/2011/a12* a fost respinsă contestaţia formulată de reclamantul L.T.-V., în calitate de administrator special al debitoarei SC L P SRL, împotriva tabelului definitiv al creanţelor, ca neîntemeiată.
În motivarea sentinţei, tribunalul a reţinut că obiectul procesului iniţiat de reclamantul administratorul special L.T.V. îl reprezintă contestaţie împotriva tabelului definitiv al creanţelor debitoarei S.C. L P S.R.L., întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Potrivit cuprinsului acestui text de lege rezultă că „După expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, prevăzut la art. 73 alin. (2) şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabel definitiv de creanţe, în cazul descoperirii existenţei unui fals, dol sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute”.
Cu privire la interpretarea acestui text de lege, doctrina a stabilit că „Această contestare întârziată este permisă numai în două cazuri: a) în cazul descoperirii, ulterioare definitivării tabelului, a existenţei unui fals, unui dol sau unei erori esenţiale, care au determinat înscrierea acelei creanţe sau a dreptului de preferinţă în tabelul definitiv; b) în cazul descoperii ulterioare definitivării tabelului, a unor titluri hotărâtoare.”
În jurisprudenţă s-a statuat că textul legal al art. 75 din Legea nr.85/2006 impune două condiţii pentru admisibilitatea unei astfel de contestaţii şi anume : „descoperirea împrejurării esenţiale să fie ulterioară datei definitivării tabelului de obligaţii şi lipsa oricărei culpe pentru identificarea cu întârziere a acestor împrejurări din partea celui care o invocă. O astfel de reglementare este în corelare cu dispoziţiile art. 73 din lege, întrucât dacă creditorii sau debitoarea cunoşteau împrejurarea respectivă înainte de definitivarea tabelului de obligaţii aveau deschisă calea contestaţiei la tabelul preliminar de creanţe.” (sentinţa civilă nr. 1524 din 18.06.2009 a Tribunalului Comercial Mureş – în UNPIR – Procedura insolvenţei – Culegere de practică judiciară 2006-2009, vol. II, pag. 223 – Editura C.H. BECK).
Totodată aceeaşi jurisprudenţă a stabilit că: „Eroarea esenţială la care se referă art. 75 alin. 1 din lege, trebuie să fie săvârşită cu ocazia verificării creanţei creditoarei şi să fi determinat înregistrarea creanţei într-un cuantum mai mic decât cel solicitat, datorită unor eventuale greşeli de calcul sau neobservării unor înscrisuri justificative ale creanţei sau în orice caz datorită unor erori materiale sau împrejurări de fapt care să fi determinat înregistrarea greşită a creanţei în tabelul definitiv.” – Curtea de Apel Galaţi, decizia comercială nr. 208 din 23 martie 2011 nepublicată, în – Simona Petrina Gavrilă – Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei – Practica judiciară – pag. 221 -222 – Editura Hamangiu – 2013.
Aşadar, având în vedere cele mai sus arătate, judecătorul sindic consideră că situaţia de fapt aşa cum aceasta rezultă din probele administrate în cauză nu se circumscrie condiţiilor reglementate de art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
După cum se observă aşa numitele erori esenţiale invocate de reclamant au existat anterior definitivării tabelului de creanţe, ele fiind invocate cu ocazia formulării contestaţiei la tabelul preliminar de creanţe în dosar nr. 7164/2/2011/a1, soluţionat irevocabil prin decizia civilă nr. 111 din 16.01.2014 a Curţii de Apel Bucureşti.
Pe de altă parte, „erorile esenţiale” aşa cum sunt evocate şi descrise de către reclamant nu vizează eventualele greşeli de calcul sau neobservări ale unor înscrisuri, pentru a fi considerate erori materiale sau împrejurări de fapt în senul art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, înscrierea acestora făcându-se în considerarea dispoziţiilor legale care reglementează verificarea cererilor de creanţe şi înscrierea acestora în tabelul preliminar de creanţe potrivit Secţiunii a 3-a din Legea nr. 85/2006, eventualele erori de interpretare a legii putând fi contestate doar pe calea contestaţiei la tabelul preliminar al creanţelor.
Aşa fiind, în cauză s-a dovedit că nu sunt îndeplinite condiţiile de fond reglementate de art. 75 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul L.T.-V., care a solicitat modificarea hotărârii în sensul admiterii contestaţiei.
În motivarea recursului, recurentul a arătat următoarele :
După ce în ciclul procesual anterior judecătorul sindic a admis în mod greşit excepţia inadmisibilităţii contestaţiei întemeiată pe disp. art.75 din Legea nr.85/2006, după casare, instanţa de fond a respins contestaţia cu o motivare nebazată pe lege, ci pe două hotărâri judecătoreşti, una aparţinând Tribunalului Comercial Mureş, iar alta a Curţii de Apel Galaţi.
Astfel, după ce judecătorul sindic a citat din cele doua hotărâri judecătoreşti amintite, a concluzionat ca situaţia de fapt, aşa cum aceasta rezulta din probele administrate in cauza, nu se circumscrie condiţiilor reglementate de art. 75 (1) din Legea nr.85/2006.
În continuare, se arată că aşa-numitele erori esenţiale, aşa cum sunt evocate şi descrise de către reclamant nu vizează eventuale greşeli de calcul sau neobservaţii ale unor înscrisuri, pentru a fi considerate erori materiale sau împrejurări de fapt în sensul art. 75 (1) din lege.
Potrivit art. 75 din lege după expirarea termenului de depunere a contestaţiilor, prevăzut la art. 73 alin. (2), şi până la închiderea procedurii, orice parte interesată poate face contestaţie împotriva trecerii unei creanţe sau a unui drept de preferinţă în tabel definitiv de creanţe, în cazul descoperirii existenţei unui fals, doi sau unei erori esenţiale care au determinat admiterea creanţei sau a dreptului de preferinţă, precum şi în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare şi până atunci necunoscute.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 16 din lege, tabelul preliminar de creanţe cuprinde toate creanţele născute înainte de data deschiderii procedurii curente, scadente, sub condiţie sau in litigiu, acceptate de către administratorul judiciar in urma verificării acestora.
Potrivit art.64 din lege, creditorii ale căror creanţe sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creanţelor in termenul fixat in sentinţa de deschidere a procedurii, sub sancţiunea decăderii prevăzuta de art.76 din lege.
Judecătorul sindic a nesocotit dispoziţiile art. 9 (3) C.civ., in sensul ca interpretarea legii de către instanţa se face numai în scopul aplicării ei în cazul dedus judecaţii, ceea ce înseamnă că o hotărâre judecătoreasca nu poate fi pronunţata bazându-se pe soluţii date in alte spete. Din aceasta perspectiva, concluzia instanţei bazata pe cele doua hotărâri ale instanţelor din Tg. Mureş si Galaţi este nejustificata.
Instanţa de fond a nesocotit atât decizia civila nr. 1764/R/13.10.2014, prin care s-a dispus casarea sentinţei in primul ciclu procesual, cat si decizia civila nr. 2051/13.12.2011, in ale cărei considerente se arata foarte limpede ca termenul stabilit pentru depunerea creanţelor a fost 27.02.2009, ca singurele creanţe depuse au fost cele ale creditorului care a solicitat deschiderea procedurii, C C SRL, si cea a ITM Ialomiţa, si ca singurul creditor înscris în tabel în condiţii regulamentare a confirmat achitarea creanţei sale.
O a treia chestiune vizează interpretarea judecătorului sindic data sintagmei erori esenţiale. În opinia judecătorului sindic, erorile esenţiale nu ar putea fi decât erori materiale, aşa cum de altfel le şi menţionează, fiind exemplificate greşeli de calcul ori neobservări ale unor înscrisuri.
Aceasta interpretare este eronata, pentru ca daca legiuitorul ar fi dorit sa restrângă conţinutul acestei sintagme doar la ceea ce ar avea semnificaţia de erori materiale, ar fi folosit aceasta sintagma, aşa cum de altfel este regăsita, de exemplu, in materia contestaţiei in anulare. Din punctul nostru de vedere, o eroare esenţiala consta in aceea ca lichidatorul nu a analizat corect momentul depunerii declaraţiei de creanţa raportat la momentul stabilit pentru depunerea declaraţiei de creanţa, prin hotărârea de deschidere a procedurii.
Atât timp cat lichidatorul a fost singurul care a analizat declaraţiile de creanţa, iar in tabelele creditorilor publicate in BPI nu exista nicio menţiune cu privire la data depunerii acestor declaraţii de creanţa, tinand seama si ca administratorul special a fost desemnat in procedura in anul 2011, era evident ca aceste declaraţii de creanţa nu au putut fi analizate in termen util de către administratorul special.
Ceea ce este însă de necontestat este ca practicianul in insolventa avea obligaţia de a verifica depunerea in termen a acestor declaraţii de creanţe si sa refuze înscrierea acelor creanţe depuse tardiv. Mai mult, acelaşi practician avea obligaţia sa respecte dispoziţiile art. 64 ale Legii nr. 85/2006, in sensul de a stabili daca acele creanţe depuse erau anterioare deschiderii procedurii.
Administratorul judiciar a încălcat grav aceste obligaţii, înscriind in tabelul creditorilor atât creanţe depuse tardiv, cat si creanţe născute după data deschiderii procedurii.
Aceasta conduita a practicianului in insolventa are semnificaţia erorilor esenţiale despre care se vorbeşte in cuprinsul textului art. 75 din lege.
Prin aceasta maniera de abordare s-a ajuns ca societatea sa ajungă in faliment, in mod absolut nejustificat.
În drept, a fost invocat art. 3041 C.proc.civ., art. 75 din Legea nr. 85/2006.
Debitoarea SC L P SRL, prin lichidator judiciar, a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:
În fapt, recurentul reia aproape in cvasi-totalitate iteraţiile din contestaţia anterioară, soluţionată în mod irevocabil de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a V-a civila prin decizia nr. 111/16.01.2014.
Ceea ce diferă este numai indicarea unui alt temei care ar putea fi, eventual, reţinut pentru înregistrarea prezentei cauze, într-o manieră alambicată.
I. Aspecte premisă:
În cazul de faţă ne aflăm într-un recurs îndreptat împotriva unei sentinţe pronunţată de judecătorul sindic care a soluţionat o contestaţie la tabloul definitiv întocmit şi depus la dosarul cauzei de administratorul judiciar”, numai că o contestaţie asemănătoare a fost, aşa cum a menţionat mai sus, soluţionata de Curtea de Apel Bucureşti prin respingerea recursului formulat de recurent.
Este o contestaţie la tabloul definitiv întocmit de administratorul/lichidatorul judiciar în baza prevederilor deciziei Curţii mai sus menţionate,aspect primitor de două precizări: a. tabloul a fost publicat în BPI la data de 12.03.2014; b. tabloul întocmit în baza unei decizii cu caracter irevocabil nu este susceptibil de a fi atacat prin contestaţie, chiar dacă temeiul este/ar fi altul sau că instanţa de control judiciar nu a intrat in cercetarea fondului; 3. o altă problemă este legata de ceea ce susţine recurentul, respectiv „abordarea administratorului judiciar este întemeiata pe grava eroare, esenţială sub aspectul efectelor produse”.
II. Menţiuni necesare:
Se susţine in mod constant de către recurent că au fost achitate sume către unii dintre creditori, după deschiderea procedurii insolvenţei, însă actele de plata (unele) au fost anulate de instanţa pentru încălcarea dispoziţiilor art.46 din Legea nr.85/2006.
Incontestabil, nimeni nu se poate apăra prin invocarea propriei culpe, însă recurentul o face de fiecare dată, uitând sau făcându-se că uită că nici până la data prezentei nu a predat actele societăţii.
Cum poate un practician să facă analiza fiecărei creanţe în parte, aşa cum se clamează în cererea de recurs, cât timp nu are la îndemână documentele necesare desfăşurării în condiţii corespunzătoare a atribuţiilor pe care legea i le conferă?!
Prin încheierea din data de 29.10.2009, judecătorul sindic i-a pus în vedere reprezentantului administratorului social „să pună la dispoziţia administratorului judiciar dovezile privind plăţile efectuate către creditori”. Această dispoziţie nu a fost adusă la îndeplinire.
Verificarea creanţelor este atributul practicianului in insolvenţă, nicidecum a administratorului social, acesta având (in situaţia in care persoana sa se identifică cu aceea a administratorului societar) obligaţia să predea toate actele si informaţiile identificate la art. 138 din Legea nr. 85/2006.
A face trimiteri la doctrina sau practica judecătorească nu constituie o greşeală de judecată.
III. Recurentul face referiri la inscrierea in tablou a unor creanţe urmare unor erori esenţiale.
Eroarea, aşa cum a fost definită in literatura de specialitate, este o falsă reprezentare a realităţii.
Este vorba, aşa cum s-a susţinut in doctrină, şi despre stabilirea legăturii de cauzalitate intre aceasta cauza majoră şi înregistrarea creanţelor. ori, in prezenta cauza,in afara unor susţineri debalansate, nu se face de câte recurent, nici o dovada pertinentă care este legătura de cauzalitate intre reprezentarea eronată si inscrierea in tabloul creanţelor.
În mod corect,instanţa de fond a reţinut faptul că doctrina în interpretarea aplicării dispoziţiile art.75 care prevăd o contestare întârziată a tabelului definitiv, vizează două situaţii: descoperirea ulterioară definitivării tabelului a unui fals, dol sau erori esenţiale care au determinat înscrierea unei creanţe sau unui drept de preferinţa in tabel sau în cazul descoperirii ulterioare definitivării tabelului a unor titluri hotărâtoare.
Or, aceleaşi susţineri au fost făcute de recurentul de astăzi şi cu ocazia contestării tabelului preliminar.
Textul de la art. 75 prevede, aşa cum este lesne de observat, condiţia descoperirii ulterioare definitivării tabelului obligaţiilor debitoarei ori, în cazul de faţă, aceleaşi motive au fost evocate in faţa instanţei şi cu ocazia contestării tabelului preliminar.
În mod judicios, judecătorul sindic a reţinut că „aşa-numitele erori esenţiale invocate (…) au existat anterior definitivării tabelului de creanţe”.
B. Corect a procedat instanţa de fond reţinând faptul că situaţia de fapt, aşa cum rezultă din actele dosarului, nu se circumscrie condiţiilor reglementate de art. 75 alin.(1) din Legea nr. 85/2006.
Eroarea esenţială invocată de recurent la finele cererii este identificată de acesta prin „conduita practicianului in insolvenţă”, chestiune care nu poate fi avută în vedere decât ca exprimarea unor refulări personale… „conduita” nefiind invocată la fond în cadrul acestui proces (a făcut obiectul unei alte cauze rezolvată judecătoreşte în mod irevocabil).
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 115 – 118 C.proc.civ.
Analizând sentinţa atacată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispoziţiilor legale incidente, Curtea reţine următoarele :
Prin Decizia nr. 111 din 16.01.2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă, irevocabilă, au fost respinse, ca tardiv formulate, contestaţiile la tabel formulate de administratorul special al debitoarei.
Prin contestaţia formulată în prezenta cauză, împotriva tabelului definitiv al creanţelor privind-o pe aceeaşi debitoare, recurentul administrator special a invocat aceleaşi critici ce au făcut obiectul judecăţii contestaţiilor la tabelul preliminar.
Astfel cum a reţinut judecătorul sindic interpretările propuse de doctrina juridică de specialitate, respectiv de jurisprudenţa în materie, contestaţia la tabelul definitiv poate fi întemeiată doar pe cazurile limitativ şi expres prevăzute de art. 75 alin. 1 din Legea 85/2006.
Reiterarea în cadrul contestaţiei la tabelul definitiv a motivelor ce au fost analizate cu ocazia judecării contestaţiilor la tabelul preliminar nu este permisă de dispoziţiile menţionate şi nici de puterea de lucru judecat de care se bucură decizia sus-menţionată, în conformitate cu dispoziţiile art. 1200 pct. 4 şi art. 1202 din Codul civil din 1864.
Trecerea în tabelul definitiv al creanţelor de către administratorul judiciar a avut ca temei dispoziţiile art. 74 din lege şi decizia nr. 111/2014 a Curţii de Apel Bucureşti, nefiind rezultatul unui, fals, dol sau erori esenţiale, astfel cum susţine recurentul.
Criticile aduse de acesta cu privire la motivarea hotărârii judecătoreşti atacate sunt neîntemeiate. Chiar dacă nici doctrina şi nici jurisprudenţa nu sunt izvoare de drept, în realitate menţionarea acestora de către judecătorul sindic a fost făcută în scop de prezentare a interpretărilor textului art. 75 din lege, singurul temei de drept reţinut de acesta în respingerea contestaţiei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ., Curtea a respins recursul ca nefondat.
