Contestaţie-privind repunerea în termenul de înscriere la masa credală


Cod Operator 2443

Dosar nr. ……………….

R O M Â N I A

TRIBUNALUL GORJ

SECŢIA A II-A CIVILĂ

Sentinţa nr. 1542…………….

Şedinţa publică de la 15 Octombrie 2012

Completul compus din:

Judecător sindic …………………

Grefier ………………..

Pe rol fiind procedura insolvenţei debitoarei SC ………… SRL, prin lichidator judiciar CII ………….. şi soluţionarea contestaţiei formulate de SC…………..SA BUCUREŞTI, privind repunerea în termenul de înscriere la masa credală .

La apelul nominal făcut în şedinţa publică a răspuns practician în insolvenţă NT, din partea lichidatorului judiciar pentru debitoare, lipsă fiind contestatoarea SC…………….. BUCUREŞTI .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de şedinţă, s-au constatat depuse la dosar note scrise din partea contestatoarei şi concluzii scrise din partea lichidatorului judiciar, după care s-a acordat cuvântul părţilor prezente.

Practician în insolvenţă NT pentru lichidatorul judiciar a solicitat respingerea cererii depusă în raport cu data stabilită prin sentinţa de deschidere a procedurii, în cauză fiind respectate dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 85/2006.

JUDECĂTORUL SINDIC

Analizând actele şi lucrările ………….. SA BUCUREŞTI,  a formulat cerere de admitere la masa credală şi înscrierea creanţei în sumă de 47.391,68 lei în tabelul creditorilor SC ……….. SRL, prin repunerea în termenul de înscriere a creanţei.

 Suma cu care se solicită înscrierea la masa credală este compusă din suma de 9.799,69 lei, reprezentând facturi fiscale neachitate emise în baza contractului de leasing financiar nr.02696 din 3.08.2007 şi suma de 37.591,99 lei, reprezentând finanţare neacoperită din  contractul de leasing financiar nr.02696 din 3.08.2007.

În motivarea contestaţiei se arată că între cele două societăţi s-a încheiat contractul de leasing financiar nr. 02696 din 3.08.2007, având ca obiect punerea la dispoziţia utilizatorului, în sistem leasing financiar, a unui autoturism Dacia Logan K90 LAUREATE 1.5 DCI, în schimbul achitării lunare a ratelor de leasing, bun ce a fost livrat  debitoarei, însă aceasta nu a înţeles să respecte obligaţiile de plată a ratelor de leasing,  debitoarea înregistrând un debit total de 47.391,68 lei.

Se susţine existenţa titlului executoriu – contractul de leasing financiar,  ce conferă caracter cert, lichid şi exigibil creanţei, facturile fiind emise în baza contractului.

Totodată, contestatoarea precizează că nu a fost notificată potrivit disp.art.61 alin.3 din Legea nr. 85/2006, aflând despre prezenta cauză prin intermediul portalului instanţelor de judecată.

Odată cu cererea de repunere în termenul de înscriere la masa credală, s-au depus la dosar înscrisuri doveditoare – Calcul de insolvenţă, Contractul de leasing financiar nr……………. din 3.08.2007, Condiţii generale de leasing financiar, copii facturi fiscale şi mandatul special nr.3550 din 27.07.2012.

La data de 17.09.2012, lichidatorul judiciar a depus la dosar note scrise, cu privire la cererea formulată de SC ……………. IFN SA, solicitând respingerea cererii ca fiind netemeinică şi nelegală,  arătând că această cerere a fost depusă peste termenul limită de depunere a cererilor de creanţă, stabilit prin încheierea din 1.03.2012 şi comunicat creditorilor .

Că, în conformitate cu disp.art.61 din Legea nr. 85/2006, a notificat deschiderea procedurii generale a insolvenţei în BPI  nr. 2011 din 13.02.2012 şi în ziarul Bursa nr.29 din 14.02.2012, debitorul nu a depus o listă a creditorilor în conformitate cu disp.art.28 alin.1 lit. c din Legea nr. 85/2006, întocmind tabelele de creanţe,  ce au fost publicate în BPI.

Potrivit art.7 alin.3 din Legea nr. 85/2006,  „prin excepţie de la prevederile alin. (1) se vor realiza, conform Codului de procedură civilă, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii şi notificarea deschiderii procedurii. Pentru creditorii care nu au putut fi identificaţi în lista prevăzută la art. 28 alin. (1) lit. c), procedura notificării prevăzute la art. 61 va fi considerată îndeplinită dacă a fost efectuată prin Buletinul procedurilor de insolvenţă”.

Termenul limită de depunere a cererilor de creanţă a fost stabilit pentru data de 17.02.2012, iar cererea de creanţă a fost depusă în luna 3 august 2012.

Judecătorul sindic, examinând cererea formulată de creditoare prin prisma susţinerilor formulate, a înscrisurilor aflate la dosar şi văzând dispoziţiile art.  8 din OG nr. 51/1997 privind operaţiunile de leasing, art. 11 coroborat cu art. 149 din legea insolvenţei, art. 103 Cod pr. civilă, 36, art. 61, art. 65 coroborat cu art. 7,  art. 75, art. 76 din Legea nr. 85/2006, art. 379 Cod pr. civilă şi decizia Curţii Constituţionale nr. 1137/04.12.2007, constată şi reţine că aceasta este întemeiată  şi va fi admisă ca atare, repusă creditoarea în termenul de înscriere la masa credală, cu consecinţa modificării tabelului de creanţe  şi înscrierea cu suma solicitată.

Astfel, este evident că cererea formulată de creditoare pentru înscrierea la masa credală,  este depusă peste termenul stabilit prin sentinţa de deschidere a procedurii, numai că înscrisurile aflate la dosarul cauzei şi confirmate de lichidatorul judiciar demonstrează că SC ………… SA, nu a fost notificată potrivit legii cu privire la deschiderea procedurii de insolvenţă, deoarece reprezentanţii debitoarei încă de la formularea cererii de deschidere a procedurii, nu au depus o listă a creditorilor cu respectarea dispoziţiilor legale –  art. 28 din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. 61 alin. 1 li alin. 3 din Legea nr. 85/2006, în urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar  va trimite o notificare  tuturor creditorilor  menţionaţi în lista depusă de debitor  în conformitate cu art. 28 ori după caz, în condiţiile art. 32, notificare ce se realizează  conform dispoziţiilor Codului de procedură civilă şi care se va publica totodată, pe cheltuiala  averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în BPI.

Legiuitorul a prevăzut această modalitate de notificare a înscrierii la masa credală şi luare la cunoştinţă despre deschiderea procedurii, tocmai pentru a asigura accesul liber la justiţie al tuturor creditorilor  ori în speţă, este evident că  societatea contestatoare nu a  fost notificată legal cu privire la deschiderea procedurii, nefiindu-i imputabilă nici o culpă în neînscrierea la masa credală, aflându-ne în cazul prevăzut de art. 103 Cod pr. civilă – împrejurare mai presus de voinţa sa.

Este evidentă reaua credinţă a societăţii debitoare prin reprezentanţii săi care nu a depus la dosar lista creditorilor, conform art. 28 din Legea nr. 85/2006 , atâta timp cât avea cunoştinţă de contractul de leasing financiar nr. 02696/3.08.2007, motiv pentru care nu poate fi primită susţinerea lichidatorului judiciar că cererea de înscriere la masa credală este nelegală şi netemeinică, creditoarea  nefiind decăzută din drepturile prevăzute de art. 76 din lege. 

Pe cale de consecinţă, contestatoarea făcând dovada unei ,,împrejurări mai presus de voinţa sa” care a pus-o în imposibilitatea de a se înscrie la masa credală – nefiind trecută în lista creditorilor de debitoare la deschiderea procedurii,  făcând dovada unei creanţe certe, lichide şi exigibile împotriva debitoarei, urmează să fie admisă cererea  şi repusă creditoarea în termenul de înscriere la masa credală cu consecinţa admiterii contestaţiei la tabelul definitiv al creanţelor, în temeiul prezentelor considerente şi a dispoziţiilor legale menţionate. 

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE;

Admite cererea formulată de contestator-creditor SC …………….. SA, cu sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în Bucureşti, str. Viitorului, nr. 110, ap. 12, sector 2, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J40/………./2006, CIF RO ………….prin mandatar  SC ……………… SRL,  cu sediul în  Bucureşti, strada ……………, nr…….., ap…… sector 2, în contradictoriu cu debitoarea SC ………… SRL, cu sediul în Tg Jiu, str. ………….. , bl. ….., sc. ……., ap. …….., judeţul Gorj, CUI …………., număr de ordine în registrul comerţului J18/……./………., reprezentată de lichidatorul judiciar CII………..cu sediul în Tg-Jiu, str. ………, bl……, ,…….., ap………., judeţul Gorj.

Repune creditoarea în termenul de înscriere la masa credală şi dispune înscrierea creditoarei în tabelul creditorilor cu suma de 47.391,68 lei..

Termen …………….

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţa publică de la 15 octombrie 2012,  la Tribunalul Gorj.

Judecător sindic

………………………..

Grefier

……………………….