Creanţa sub condiţie suspensivă, efectele în cadrul intervalului de până la momentul realizării condiţiei, când se presupune că obligaţia încă nu există se justifică totuşi înscrierea în tabelul de creanţe şi a acestora, în considerarea efectului retroactiv al îndeplinirii condiţiei suspensive. Titularul creanţei sub condiţie suspensivă nu poate exercita alte drepturi decât cele conferite de efectele specifice acestei condiţii în raport cu momentul îndeplinirii ei.
Soluţionarea conflictului de legi în timp . Planul întocmit şi admis sub imperiul legii vechi ( Legea 64/1995 rep.) şi confirmat după intrarea în vigoare a legii noi ( Legea nr. 85/2006) . În lipsa unor dispoziţii exprese , tranzitorii, devin aplicabile prevederile art. 725 Cod pr. civilă. Propunerea unui plan de reorganizare este un act de procedură care presupune mai multe etape, dar nu se poate ignora faptul că la data întocmirii lui s-a avut în vedere finalitatea, respectiv confirmarea , astfel că s-a urmărit respectarea condiţiilor de fond şi formă impusă de legea în vigoare la aceea dată, planul fiind văzut ca un tot unitar.
Falimentul nu este mijlocul primordial urmărit de legiuitor pentru atingerea scopului legii insolvenţei prevăzut la art. 2 din Legea 85/2006. În primul rând se urmăreşte acoperirea pasivului cu posibilitatea şansei de reorganizare , bineînţeles ,cu respectarea exigenţelor şi cerinţelor reglementate în acest sens.
Prin sentinţa comercială nr. 1692 din 15 septembrie 2006, judecătorul sindic desemnat în dosarul Tribunalului Comercial Mureş nr. 4781/2004 a respins ca nefondată contestaţia promovată de creditoarea OTP B. România SA Bucureşti, privind Hotărârea Adunării creditorilor convocată în cadrul procedurii de insolvenţă a debitoarei S.C. R. SA, pentru data de 21 august 2006, a confirmat planul de reorganizare judiciară propus de debitoare şi admis prin sentinţa civilă nr. 1476/2006, a dispus reorganizarea activităţii debitoarei potrivit planului sub supravegherea administratorului judiciar S.C. R.V.A. Mureş SRL, stabilind remuneraţia administratorului judiciar şi termenul pentru prezentarea raportului trimestrial privind modul de derulare a planului de reorganizare pentru data de 14 decembrie 2006.
Pentru a pronunţa această hotărâre, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că prin contestaţia formulată, creditoarea OTP Bank România SA a solicitat a se constata nulitatea absolută a votului exprimat de creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş în şedinţa din 21 august 2006, a se constata că printre creditorii îndreptăţiţi la vot se includ şi cei cuprinşi în categoria creanţelor aflate sub condiţie, deci şi al contestatoarei aflată în cadrul grupei C de votare, creditori chirografari. S-a reţinut din motivarea contestaţiei că creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş şi-a condiţionat votul de confirmare a planului de emiterea de către debitoare a unor bilete la ordin pentru garantarea respectării obligaţiilor stabilite prin plan, iar Legea nr. 85/2006 nu prevede o atare posibilitate de vot condiţionat şi el trebuie considerat ca şi un vot care nu s-a exprimat.
Judecătorul sindic a luat în considerare faptul că Legea nr. 85/2006 este o lege care reglementează o procedură specială şi că, datorită caracterului normelor pe care le conţine, este de imediată aplicabilitate. Din modul de redactare a textelor legale, a reţinut că atât procedura de admitere a planului cât şi cea de confirmare fac trimitere la dispoziţiile legale privind conţinutul şi forma planului iar normele de procedură formează un tot unitar, întrucât finalitatea propunerii planului de reorganizare o constituie confirmarea, admiterea planului fiind o fază intermediară, dar o condiţie necesară pentru ca planul să poată fi supus votului creditorilor, fără a epuiza şi consuma procedura respectivă. În condiţiile existenţei unui conflict de lege care reglementează procedura de admitere şi confirmare a planului, judecătorul sindic a apreciat că actul normativ nou nu poate aduce atingere drepturilor şi situaţiilor juridice definitiv constituite înainte de a fi intrat în vigoare, reţinându-se că planul de reorganizare judiciară este un act de procedură îndeplinit de debitoare în condiţiile şi formele prevăzute de legea în vigoare în momentul în care el a fost depus. În atare condiţii, s-a considerat că sunt incidente dispoziţiile art. 725 alin. 5 Cod procedură civilă, avându-se în vedere că normele care vizează forma şi condiţiile de propunere a planului de reorganizare, condiţiile de admitere şi confirmare a acestuia sunt norme de procedură propriu-zise. Procedura de convocare a şedinţei adunării creditorilor, conducerea acesteia, precum şi confirmarea planului s-a considerat a fi supusă dispoziţiilor legii în vigoare în momentul admiterii planului, deoarece normele care reglementează cuprinsul, admiterea şi confirmarea nu se pot disocia, ele formând un ansamblu unitar. Nu i se poate solicita părţii să se raporteze, atunci când întocmeşte un plan de reorganizare la dispoziţiile legale care nu sunt în vigoare în momentul respectiv, iar în ceea ce priveşte momentul confirmării planului, judecătorul sindic a precizat că nu se putea raporta la dispoziţiile legale care nu au existat în momentul întocmirii şi admiterii planului, deoarece procedura întocmirii implică luarea în considerare a tuturor cerinţelor legale existente în momentul respectiv pentru ca planul să fie admis şi confirmat, iar raportarea la numite cerinţe şi condiţii impuse ulterior acestui moment, nu ar însemna altceva decât retroactivarea unor dispoziţii legale, contrar dispoziţiilor art. 15 alin. 2 din Constituţie.
În ceea ce priveşte contestaţia formulată de creditoarea OTP Bank, judecătorul sindic a reţinut că votul creditoarei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş a fost exprimat prin reprezentanţii acestei instituţii şi că, deşi prin procesul-verbal al şedinţei s-a precizat că s-a solicitat emiterea unor bilete la ordin pentru respectarea planului, la 5 septembrie 2006, termen stabilit pentru confirmarea lui, reprezentantul creditoarei a învederat că votul exprimat asupra planului este un vot necondiţionat iar cu ocazia amânării pronunţării, a fost depusă poziţia acestei creditoare şi în formă scrisă, aceea de susţinere a planului fără o altă condiţie. Aprecierea asupra votului exprimat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş presupune, aşa cum a considerat judecătorul sindic, aprecierea asupra manifestării de voinţă în scopul de a produce efecte juridice şi nu pentru a nu produce nici un efect.
În ceea ce priveşte contestarea privind exprimarea votului creditoarei OTP Bank, judecătorul sindic a avut în vedere faptul că această creditoare este înscrisă în categoria creanţelor sub condiţie, fiind o condiţie suspensivă cu privire la care legea nu conţine o dispoziţie expresă. S-a considerat că titularii acestor categorii de creanţe nu participă la vot, deoarece, în esenţă, până în momentul realizării condiţiei, această creanţă nu există, or pentru a avea dreptul de a participa la adunarea creditorilor şi de a vota, creditorul trebuie să fie titularul unei creanţe anterioare deschiderii procedurii. În cazul în speţă, s-a precizat că şi în situaţia în care i s-ar fi recunoscut dreptul la vot acestei creditoare, având în vedere cuantumul creanţei, tot nu ar fi influenţat rezultatul votului în adunarea creditorilor. S-a precizat că raportat la valoarea totală a creanţelor înscrise în tabelul definitiv de obligaţii, valoarea creanţelor garantate este de 33.055.497.228 lei ROL şi că, din categoria creanţelor bugetare, creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, care a fost de acord cu planul de reorganizare, deţine creanţe în procent de 82,87%. Făcând o analiză a naturii creanţelor, categoria în care se află titularii acestora şi modul în care au votat, judecătorul sindic a reţinut că la votul planului de reorganizare au participat trei categorii de creditori, din care două categorii au admis planul, fiind astfel întrunită condiţia pentru confirmarea acesteia.
Împotriva hotărârii judecătorului sindic au declarat recurs creditoarele A. B. România Bucureşti, pentru A. B. România SA – Sucursala Cluj, ING B. N.V. Amsterdam – Sucursala Bucureşti, C. România SA.
Recurenta A. B. România SA a invocat textul art. 304 pct. 9 şi art. 3041 Cod procedură civilă , solicitând desfiinţarea sentinţei atacate şi pe cale de consecinţă infirmarea planului de reorganizare, motivând că a solicitat înscrierea în tabelul creditorilor cu o creanţă garantată de 2.031.982,3 Euro şi 430.841.993 lei, creanţa băncii fiind garantată cu o ipotecă pentru valoarea de 1.750.000 Euro plus dobândă, costuri şi speze bancare aferente la care se adaugă o ipotecă de grad II pentru valoarea de 2.728.000 euro plus dobândă, costuri, speze, iar valoarea evaluată a imobilului de la data încheierii contractului de ipotecă se află în continuă creştere. S-a precizat că în planul de reorganizare se menţionează că sumele provenite din vânzarea activelor ipotecare sunt destinate rambursării creditelor iar excedentul pentru rambursarea proporţională a celorlalte credite, dar, întrucât valoarea de piaţă a imobilului ipotecat este în creştere, iar valoarea înregistrată în tabelul creanţelor garantate nu se modifică, ar putea duce la o interpretare eronată a situaţiei de fapt în sensul că banca în urma valorificării imobilului ipotecat ar înregistra un excedent şi nu i s-ar cuveni întreaga sumă obţinută din vânzare, lucru neadevărat, subliniindu-se că băncii îi revine întreaga sumă obţinută din vânzarea imobilului, deoarece debitoarea a consimţit să garanteze creanţa cu imobilul, nu numai o parte din ea.
În privinţa planului de reorganizare, recurenta a arătat că investiţia strategică în valoare de 5 milioane Euro, este prevăzută pentru luna 23/24 a perioadei de reorganizare, adică în ultima lună, ceea ce înseamnă că activitatea R. şi rambursarea datoriilor sale pe perioada de reorganizare nu va beneficia de cea mai importantă sursă de finanţare. S-a subliniat că A. B. România SA – Sucursala Cluj este defavorizată în cadrul creditorilor garantaţi, având în vedere că imobilul (depozit) ipotecat în favoarea sa, este preconizat a se vinde în trimestrul VIII, în condiţiile în care această clădire nu este operaţională în procesul de producţie şi nu s-a identificat în plan posibilitatea vânzării depozitului ipotecat în favoarea băncii mai devreme de ultimul trimestru. Totodată, recurenta şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că în plan, pentru creditorii bugetari, se prevede achitarea dobânzilor, deşi legea nr. 64/1995, republicată prevede dreptul creditorilor garantaţi de a calcula dobânzi după declanşarea procedurii insolvenţei, iar în plan se prevede faptul că nu se vor achita din preţul obţinut în urma vânzării bunului adus în garanţie şi creanţele ataşate.
Recurenta a subliniat că, creanţa sa nu este supusă unui tratament corect şi echitabil, aşa cum prevede legea, iar în privinţa voturilor exprimate de creditor, votul creditoarei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş condiţionat de emiterea unor bilete la ordin pentru garantarea respectării planului, a precizat că legea nu prevede posibilitatea exprimării votului cu rezerve sau sub condiţie şi că, debitoarea nu mai poate emite garanţii în procedura de reorganizare judiciară. Concluzia recurentei a fost aceea că, creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş şi-a exprimat un vot negativ şi că nefiind întrunit cvorumul pentru acceptarea planului, acesta nu trebuia să fie confirmat. Recurenta a mai subliniat faptul că, deşi admiterea planului a fost sub auspiciile Legii nr. 64/1995, votarea şi confirmarea sunt supuse prevederilor Legii nr. 85/2006, care stipulează în art. 101 alin. 2 un tratament corect şi echitabil pentru toţi.
Recurenta ING B. N.V. A. – Sucursala Bucureşti, a solicitat modificarea sentinţei în sensul respingerii planului de reorganizare a R., propus de R. şi votat în Adunarea creditorilor din 21 august 2006 şi, în condiţiile art. 107 alin. 1 pct. B din lege, intrarea în faliment , dizolvarea, ridicarea dreptului de administrare, desemnarea unui lichidator provizoriu şi celelalte măsuri impuse de art. 107 şi următoarele.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, ţinând cont şi de incidenţa prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, instanţa a constatat că recursurile sunt nefondate.
Prin sentinţa comercială nr. 1692 din 15 septembrie 2006, judecătorul sindic a soluţionat contestaţia creditoarei OTP B. România SA, prin care s-a cerut a se constata nulitatea absolută a votului exprimat de creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş în cadrul şedinţei adunării creditorilor din 21 august 2006 şi a se constata că printre creditorii îndreptăţiţi la vot se includ şi cei cuprinşi în categoria creanţelor aflate sub condiţie, urmând ca şi votul creditoarei contestatoare aflată în cadrul grupei C de votare (creditori chirografari) să fie luat în considerare. Contestaţia a fost respinsă şi judecătorul sindic a dispus prin aceeaşi hotărâre confirmarea planului de reorganizare propus de debitoare, plan admis prin sentinţa nr. 1476/2006. Contestatoarea creditoare nu a atacat cu recurs hotărârea pronunţată , dar, în faţa instanţei de recurs, prin reprezentant, a declarat că achiesează la susţinerile apărătorilor aleşi ai creditorilor recurente. Câtă vreme această creditoare nu a uzitat de dreptul său procedural de a ataca hotărârea judecătorului sindic, prin care i s-a respins contestaţia, înseamnă că a operat decăderea din dreptul de a mai exercita această cale de atac şi nu are posibilitatea să reitereze aceleaşi aspecte contestate care au făcut obiectul judecăţii prin achiesare la motivele de recurs ale celorlalte părţi din proces. Procedura civilă nu cunoaşte instituţia aderării la recurs ci doar aderarea la apel.
Pe de altă parte, s-a observat că recurentele nu au contestat hotărârea adunării creditorilor în care s-a supus la vot planul de reorganizare, pentru considerente care ţin de consemnarea voturilor în procesul verbal din 21 august 2006 şi valabilitatea votului exprimat de creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş. Deşi nu există prevedere expresă cu privire la posibilitatea contestării procesului verbal privind derularea şedinţei de vot a planului de reorganizare, prevederile art. 14 alin. 6 prevăd că deliberările şi hotărârile adunărilor creditorilor vor fi cuprinse într-un proces verbal, iar hotărârea adunării creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul verbal al adunării precum şi în alte situaţii prevăzute de art. 14 alin. 7 din lege. Cu toate acestea, avându-se în vedere că judecătorul sindic a fost sesizat prin contestaţia creditoarei OTP Bank SA cu acest aspect legat de valabilitatea votului exprimat de creditoarea Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, instanţa apreciază că în mod justificat votul acestei creditoare a fost considerat valabil. Câtă vreme legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea exprimării unui vot condiţionat, iar creditoarea a formulat şi o cerere de autorizare a administratorului judiciar în vederea constituirii unor garanţii materiale de către debitoare în favoarea acestei creditoare, constând în bilete la ordin şi CEC-uri – în susţinerea planului de reorganizare judiciară, judecătorul sindic a dat eficienţă juridică manifestării de voinţă exprimată în formă scrisă. Practic votul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Mureş a fost considerat valabil deja prin consemnarea făcută în procesul verbal al adunării generale a creditorilor din 21 august 2006, iar judecătorul sindic a reţinut că la 5 septembrie 2006, termenul stabilit pentru confirmarea planului, reprezentantul creditoarei a precizat că votul exprimat este necondiţionat, iar în termenul de amânare a pronunţării, s-a depus în formă scrisă această precizare. În contextul celor arătate, nu se poate reţine critica potrivit căreia poziţia privind votul necondiţionat al creditoarei Direcţia Generală a Finanţelor Publice Mureş, fiind exprimată în scris după închiderea dezbaterilor, s-au încălcat normele legale privind administrarea probelor şi principiul egalităţii părţilor în procesul civil. Poziţia era deja exprimată oral, consemnată în încheierea de şedinţă în care au avut loc dezbaterile şi prin urmare, nu se poate invoca imposibilitatea de a se exprima poziţia faţă de precizarea votului necondiţionat. De altfel, aprecierea ca atare, aşa cum deja s-a arătat, era făcută prin procesul verbal de şedinţă contestat de o singură creditoare, care însă nu a uzitat şi de calea de atac a recursului.
Practic, argumentele legate de posibilitatea contestării exprimării votului, aşa cum s-a consemnat în procesul verbal de şedinţă, sunt valabile şi pentru clarificarea participării la vot a creditorilor deţinând creanţe sub condiţie. Deţinătorul creanţei sub condiţie este tot creditoarea OTP Bank, cea care a formulat contestaţia respinsă de judecătorul sindic şi care nu a formulat recurs împotriva hotărârii de respingere a contestaţiei. Creanţa sub condiţie suspensivă presupune analiza efectelor pe care le produce condiţia suspensivă, anterior îndeplinirii condiţiei. În intervalul de până la momentul realizării condiţiei, condiţia suspensivă presupune că obligaţia încă nu există, ceea ce înseamnă că, creditorul nu poate cere executarea plăţii de la debitor, iar dacă legea specială – legea insolvenţei – permite titularului creanţei sub condiţie suspensivă să formuleze declaraţie de creanţă, nu înseamnă că acest creditor poate exercita şi alte drepturi decât cele conferite de natura juridică a efectelor acestei condiţii.
Îndeplinirea condiţiei suspensive are efect retroactiv şi astfel se şi justifică înscrierea în tabel şi a acestor creanţe, tocmai în considerarea acestui efect. Pe de altă parte, contează şi categoria de creanţe în care se află titularul acesteia cât şi cuantumul creanţei, iar sub acest aspect, este relevant un alt motiv invocat de toate recurentele şi anume: soluţionarea conflictului de legi în timp. Judecătorul sindic a analizat contestaţia creditoarei atât sub aspectul efectelor condiţiei suspensive asupra însăşi existenţei raportului juridic obligaţional cât şi, în subsidiar, sub aspectul influenţei asupra votului în raport de cuantumul creanţei respective. Întreaga procedură de admitere, votare şi confirmare a planului de reorganizare, a analizat-o prin prisma dispoziţiilor legii în vigoare la data la care s-a întocmit şi propus planul de reorganizare de către debitoare. Cum e şi firesc, debitoarea a întocmit planul ţinând cont de condiţiile de formă şi fond impuse de prevederile Legii nr. 64/1995, republicată, vizând toate etapele procedurale şi în special scopul final, acela al confirmării planului. Nu puteau fi avute în vedere norme viitoare, fie ele şi de ordin procedural, care i-ar fi afectat însăşi valabilitatea planului. Odată admis planul prin hotărâre irevocabilă, se prezumă că judecătorul sindic a verificat dacă conţine toate informaţiile şi dacă denotă şanse obiective de realizare (art. 97 alin. 3 din Legea nr. 64/1995, republicată ) şi a avut în vedere respectarea condiţiilor reglementate prin norme în vigoare la acea dată. Dacă s-ar accepta ideea că fiecare etapă parcursă de la propunerea planului şi până la confirmare reprezintă un act procedural distinct, de sine stătător, fără nici o legătură cu cele anterioare parcurse şi dacă, deşi până în momentul intrării în vigoare a noi legi, etapele procedurale anterioare sunt corecte şi consfinţite prin hotărâre judecătorească, prin existenţa unor dispoziţii aflate în contradicţie cu cele din legea veche, evident că s-ar ajunge la situaţia că planul nu poate fi confirmat în baza legii noi. În această situaţie, legiuitorul ar fi trebuit să prevadă, fie refacerea planului în acord cu noua lege, fie dispoziţii tranzitorii. În lipsa lor, dispoziţiile legii insolvenţei se completează cu cele de drept comun şi anume cu prevederile art. 725 Cod procedură civilă. Propunerea unui plan de
reorganizare este un act de procedură care presupune mai multe etape dar, la data întocmirii lui s-a avut în vedere finalitatea, confirmarea lui, scop în care s-a urmărit respectarea condiţiilor de fond şi formă impuse de Legea nr. 64/1995, republicată, în vigoare la acea dată, avându-se în vedere toate etapele pe care trebuie să le parcurgă de la propunere, admitere, votare şi confirmare, ca un tot unitar. Este evident că dacă la data întocmirii planului ar fi fost în vigoare prevederile art. 101 din Legea nr. 85/2006, debitoarea ar fi întocmit un plan ţinând cont de respectarea acestor condiţii pentru a avea şanse de confirmare, or, în cazul în speţă, nu putea decât să respecte prevederile în vigoare la acea dată, respectiv cele din Legea nr. 64/1995, republicată. În condiţiile în care sunt reglementări incompatibile incluse la acest capitol între cele două acte normative aflate în conflict temporal, dar s-ar accepta raţionamentul recurentelor în ceea ce priveşte soluţionarea conflictului, s-ar ajunge la situaţia în care un plan corect admis în temeiul legii vechi să fie imposibil de confirmat în temeiul legii noi, din cauza unor dispoziţii care se exclud reciproc. În plus, nu se poate considera că fiecare etapă procedurală care reglementează planul de reorganizare este de sine stătătoare, în sensul conferit de recurente, deoarece nu vorbim de condiţii de formă şi fond ale unui plan propus şi admis, distincte de condiţiile de formă şi fond ale unui plan ce urmează a fi confirmat. Se votează şi se confirmă sau infirmă, un plan propus şi admis în prealabil, fiind astfel necesară aplicarea unitară a normelor juridice care îl reglementează, pornind de la momentul întocmirii lui şi nu de la date ulterioare.
Practic motivarea de esenţă a celor trei recursuri este grefată pe conflictul de legi şi întrucât se constată că judecătorul sindic a făcut o interpretare corectă şi o aplicare pe măsură a normelor legale incidente, motivele de recurs legate de conţinutul planului, de criteriile care contează la aprecierea asupra acceptării planului de către creditori, de categoriile defavorizate, axate pe Legea nr. 85/2006, inclusiv de remuneraţia administratorului judiciar cuprinsă în plan, nu mai comportă discuţii, fiind lipsite de fundament juridic.
În altă ordine de idei, scopul legii insolvenţei, aşa cum este prevăzut de art. 2, este într-adevăr, acoperirea pasivului debitoarei aflate în insolvenţă, dar nu se poate accepta ideea că realizarea acestui scop trebuie făcută în mod prioritar prin intrarea în faliment. Falimentul nu este mijlocul primordial urmărit de legiuitor pentru atingerea scopului vizat, debitorului dându-i-se şansa de a-şi exprima intenţia de a depune un plan de reorganizare. În primul rând se urmăreşte acoperirea pasivului cu posibilitatea şansei de reorganizare şi salvarea firmei debitoare de la faliment, iar dacă planul eşuează, să se ajungă la etapa intrării în faliment cu toate consecinţele juridice, până la radierea firmei debitoare din Registrul Comerţului. Aceasta nu înseamnă că debitorul câştigă în mod anticipat dreptul de a intra în reorganizare ci că i se dă această şansă de redresare, cu respectarea dispoziţiilor legale.
Totodată, se observă că recurenta A. B. România îşi exprimă nemulţumirea că în planul de reorganizare se menţionează că sumele provenite din vânzarea activelor ipotecate sunt destinate rambursării creditelor iar excedentul, pentru rambursarea proporţională a celorlalte credite. Motivând această nemulţumire, se precizează că valoarea de piaţă a imobilului ipotecat în favoarea băncii, este în creştere, iar valoarea înregistrată în tabelul de creanţe garantate nu se modifică şi astfel nu se ţine cont că băncii îi revine întreaga sumă obţinută din vânzarea imobilului, nu numai o parte din ea. Poziţia acestei creditoare nu are justificare legală, deoarece practic ea ar cere şi creşterea de valoare a imobilului ipotecat peste suma care i se datorează cu titlu de credit. De altfel, planul de reorganizare, inclusiv sub aspectul investiţiei strategice, în raport cu prevederile legale în vigoare la data propunerii şi admiterii fiind votat, este de prisos a mai discuta pe marginea conţinutului prin prisma nemulţumirilor exprimate, nemulţumiri care în esenţă resping însăşi ideea de reorganizare în favoarea declarării falimentului.
Instanţa de recurs a apreciat că este corect raţionamentul judecătorului sindic, privind modul de exprimare a voturilor în raport de categoria de creanţă şi valoarea creanţelor, de incidenţa dispoziţiilor Legii nr . 249/2005, în raport de prevederile Legii nr. 64/1995, republicată şi întrucât în mod corect s-a soluţionat şi conflictul de legi, care reprezintă motivul principal invocat de recurente, văzând şi prevederile art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, au fost respinse ca nefondate recursurile creditoarelor.
