Procedura insolvenţei. Deschidere procedură insolvenţă împotriva unei sucursale a unei societăţi comerciale ce nu îşi are sediul social într-un stat membru. Aplicarea legii nr.637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în domeniul insolvenţei.
-Legea nr. 85/2006
-Legea nr.637/2002
Legea nr.637/2002 stabileşte în art.2 situaţiile în care dispoziţiile sale sunt aplicabile, legea având, în principal, atribuţii referitoare la recunoaşterea procedurilor străine şi cooperarea cu instanţele străine. Potrivit art.29 din Legea nr.85/2006 deschiderea procedurii insolvenţei poate fi realizată pe teritoriul României însă numai după recunoaşterea unei proceduri străine principale faţă de acelaşi debitor şi numai în măsura în care acesta are un sediu în România. De asemenea, art.30 reglementează cazul în care o procedură străină se desfăşoară concomitent cu procedura prevăzută de Legea nr.85/2006, niciuna dintre aceste ipoteze neputând fi reţinută în cauză.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 2315 din 07.12.2012)
Prin sentinţa civilă nr.7506/25.06.2012 pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Civilă au fost respinse excepţia inadmisibilităţii, contestaţiile debitorului, fiind admise cererile creditoarelor ABS A T Ltd STI, SC M-I P SRL, SC M S E SRL, SC V I SRL, SC S G SRL, SC H P S SRL, SC SW U R SRL, SC S E R SRL, SC H SA; SC A P SRL, SC E C SRL, SC S-G C P R SRL; în baza art.33 alin.4 din Legea nr.85/2006 dispunându-se deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei SC S Y I V T AS Istanbul Turcia – Sucursala Bucureşti, numindu-se administrator judiciar provizoriu R SPRL.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul-sindic a reţinut, în esenţă, următoarele:
În ceea ce priveşte excepţiile invocate de debitor, respectiv a inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale pasive şi lipsei capacităţii de folosinţă, instanţa constată că debitorul este o sucursală a societăţii SC S Y I V T A.S. Istambul Turcia, care are o persoană împuternicită în calitate de director, cu puteri depline, persoană care a şi semnat contractele încheiate cu creditorii din prezenta cauză. Conform relaţiilor furnizate de ORCB a fost înregistrată ca persoană juridică autorizată, cu capacitatea şi folosinţa drepturilor sale civile, cu organe proprii de conducere, conform art. 42 Cod procedură civilă.
În această situaţie se fac aplicabile prevederile Legii nr.637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în domeniul insolvenţei. Conform art.29 din această lege, se poate deschide o procedură secundară în România, dat fiind că debitorul are un sediu secundar pe teritoriul ţării noastre, iar conform art.5 lit.A „se consideră că o persoană juridică are sediul în România şi în cazul în care are pe teritoriul ţării o sucursală…. sau orice entitate fără personalitate juridică.” În acest caz efectele procedurii secundare se vor limita la bunurile debitorului aflate pe teritoriul României.
Ca urmare, instanţa a respins excepţiile inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale pasive şi lipsei capacităţii de folosinţă.
Pe fondul cererilor creditorilor instanţa a reţinut că în conformitate cu disp. art. 33 alin.1 din Legea 85/2006 orice creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii prevăzută de prezenta lege împotriva unui debitor prezumat în insolvenţă poate introduce o cerere introductivă în care va preciza :
a) cuantumul şi temeiul creanţei;
b) existenţa unei garanţii reale, constituite de către debitor sau instituite potrivit legii;
c) existenţa unor măsuri asigurătorii asupra bunurilor debitorului;
d) declaraţia privind eventuala intenţia de a participa la reorganizarea debitorului, caz în care va trebui să precizeze cel puţin la nivel de principiu, modalitatea prin care înţelege să participe la reorganizare.
Conform art.3 pct.6 din lege prin creditor îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii se înţelege creditorul a cărui creanţă împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 90 zile.
De asemenea, conform art.3 pct.1 din lege insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor exigibile.
Potrivit art. 379 alin. 3 C.proc.civ. creanţa certă este aceea a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau chiar recunoscute de el.
Ori, în speţă, creanţele sunt certe, cuantumul acestora fiind stabilit în baza unor înscrisuri însuşite de către debitor, prin semnătură şi aplicarea ştampilei. De asemenea, creanţele sunt lichide, constând în obligaţia de plată a unor sume de bani, şi exigibile, fiind depăşit termenul în care trebuiau achitate. Mai mult, prin contestaţiile formulate debitoarea nu contestă cuantumul creanţelor solicitate.
Astfel creditoarele deţin creanţe certe, lichide şi exigibile după cum urmează: SC T SRL – 318.650,54 lei; SC M I P SRL- 56.082,76 lei; SC M S E SRL – 168.732,90 lei SC V SRL – 279.335,25 lei; SC S G SRL – 109.614,45 lei; SC H P S SRL – 2.008.289,66 lei; SC SW U R SRL – 689.546,08 lei; SC S E R SRL – 67.644,67 euro; SC S T D SRL – 624.115,39 lei; SC H SA – 650.096,44 lei; ABS A T Ltd STI – 399.777,80 euro; SC A P SRL-115.728,58 lei; SC E C SRL (fostă SC O D SRL)383.063,5 lei; SC S G C P R SRL – 3.424.256,31 lei; SC T B SRL – 528.873,45 lei.
De asemenea, prin neplata la scadenţă a sumelor datorate creditoarelor starea de insolvenţă a debitoarei se prezumă ca fiind vădită, potrivit disp.art. 3 pct.1 lit.a din lege.
Nu în ultimul rând, deşi debitoarea afirmă că nu este în stare de insolvenţă, nu a produs nici un fel de dovezi în acest sens.
În raport de aceste considerente, judecătorul sindic a respins contestaţiile debitoarei, a admis cererile creditoarelor şi în conformitate cu art.33 alin.4 din lege a deschis procedura generală a insolvenţei faţă de debitoare.
Prin sentinţa civilă nr.9342/24.09.2012 pronunţată de către aceeaşi instanţă, s-a dispus, în baza art.107 alin.1 pct.D din Legea nr.85/2006, intrarea în faliment prin procedura simplificată a aceluiaşi debitor, reţinându-se că aceasta nu mai funcţionează la sediul declarat la ORC, nu mai desfăşoară activitate şi nu a comunicat toate înscrisurile prevăzute de art.28 din lege.
Împotriva ambelor sentinţe arătate mai sus debitoarea a formulat recurs, solicitând admiterea recursului şi modificarea hotărârilor atacate.
Motivele de recurs invocate sunt, în esenţă, următoarele:
Cererile de deschidere a procedurii insolvenţei nu au avut ca temei de drept Legea nr.637/2002 şi nici instanţa nu a pus în discuţia părţilor incidenţa în cauză a acestui act normativ, fiind astfel încălcate dispoziţiile art.129 Cod procedură civilă.
În mod greşit reţine tribunalul că sucursala este persoană juridică urmare a înregistrării la Registrul Comerţului în condiţiile în care, potrivit art.43 alin.1 din Legea nr.31/1990 sucursalele nu au personalitate juridică.
Potrivit art.3 pct.5 din Legea nr.85/2006, debitor în cadrul acestei proceduri este persoana fizică sau persoana juridică de drept privat care face parte din una dintre categoriile prevăzute la art.1 din lege, conform acestor dispoziţii legale, condiţia esenţială pentru admisibilitatea cererii de deschidere a procedurii fiind ca debitorul să aibă personalitate juridică.
În consecinţă, susţine recurenta, sucursala nu poate constitui subiect al procedurii instituite de Legea nr.85/2006, deschiderea procedurii insolvenţei făcându-se asupra societăţii-mame, sucursala neavând calitate procesuală pasivă.
Prin întâmpinarea depusă, intimata-creditoare ABS A T Ltd STI solicită respingerea recursurilor ca nefondate.
Analizând actele dosarului, motivele de recurs invocate, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Intimaţii creditori au solicitat deschiderea procedurii insolvenţei faţă de recurenta debitoare, cererile acestora fiind întemeiate pe dispoziţiile Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenţei.
Potrivit art.1 din Legea nr.85/2006, procedura – fie cea generală, fie cea simplificată – de insolvenţă se aplică următoarelor categorii de debitori aflaţi în stare de insolvenţă: societăţi comerciale, societăţi cooperative, organizaţii cooperatiste, societăţi agricole, grupuri de interes economic, orice altă persoană juridică de drept privat care desfăşoară activităţi economice, comercianţi, persoane fizice, acţionând individual, asociaţii familiale.
Recurenta debitoare este o sucursală, nu este o societate comercială în sensul Legii nr.31/1990, fiind doar o extindere a societăţii-mame din Turcia, sucursală care trebuie înmatriculată în Registrul Comerţului din România, dar fără ca prin aceasta legea să o asimileze unui comerciant cu personalitate proprie, ci doar din raţiuni de evidenţă şi publicitate a limitelor împuternicirii de a purta comerţ.
Sucursala este integrată organic societăţii fondatoare de care este dependentă nu doar economic, dar şi juridic.
Potrivit art.43 alin.1 din Legea nr.31/1990 sucursala este un dezmembrământ fără personalitate juridică al societăţii comerciale, ca atare nu poate sta în nume propriu în judecată, neavând capacitate de folosinţă.
Ca atare, coroborând dispoziţiile Legii nr.31/1990 cu cele ale Legii nr.85/2006 privind calitatea de debitor faţă de care se poate deschide procedura insolvenţei, recurenta nu poate avea capacitate procesuală întrucât nu are personalitate juridică, fiind o sucursală a unei societăţi comerciale ce îşi are sediul social în afara teritoriului ţării, respectiv în Turcia.
Judecătorul-sindic a reţinut aplicabilitatea în cauză şi a dispoziţiilor Legii nr.637/2002.
Legea nr.637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat în domeniul insolvenţei stabileşte în art.2 situaţiile în care dispoziţiile sale sunt aplicabile:
a) în cazul în care este solicitată asistenţă în România de către o instanţă străină sau de către un reprezentant străin, în legătură cu o procedură străină de insolvenţă;
b) cazul în care este solicitată asistenţă într-un stat străin în legătură cu o procedură de insolvenţă ce se desfăşoară conform Legii nr.85/2006;
c) în cazul desfăşurării concomitente a unei proceduri străine de insolvenţă şi a unei proceduri române de insolvenţă referitoare la acelaşi debitor;
d) în cazul în care creditorii sau alte persoane interesate dintr-un stat străin sunt interesate să solicite deschiderea în România a procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 sau să participe în cadrul unei proceduri deschide.
Legea nr.637/2002 stabileşte, în principal, atribuţii referitoare la recunoaşterea procedurilor străine şi cooperarea cu instanţele străine.
Este reglementată şi situaţia în procedurile de insolvenţă se desfăşoară concomitent, însă în anumite condiţii.
Astfel, potrivit art.29 din lege, deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.85/2006 poate fi realizată pe teritoriul României însă numai după recunoaşterea unei proceduri străine principale faţă de acelaşi debitor şi numai în măsura în care acesta are un sediu în România.
De asemenea, art.30 reglementează cazul în care o procedură străină se desfăşoară concomitent cu procedura prevăzută de Legea nr.85/2006.
Niciuna dintre aceste ipoteze nu poate fi reţinută în speţă.
Deşi intimata ABS A T Ltd STI susţine că faţă de societatea-mamă din Turcia s-a deschis procedura insolvenţei, depunând la dosar un înscris potrivit căruia la data de 15.06.2010 faţă de S Y I V T AS s-a dispus lichidarea simplă, în lipsa unei hotărâri de recunoaştere a acestei proceduri străine nu pot fi aplicabile dispoziţiile art.29 din Legea nr.637/2002.
În consecinţă, doar în condiţiile art.29 şi 30 din Legea nr.637/2002 (neîndeplinite în cauză) procedura ar putea fi deschisă în România, însă numai ulterior recunoaşterii unei proceduri străine principale îndreptată împotriva societăţii comerciale mamă din Turcia, iar efectele unei astfel de proceduri secundare ar urma să se limiteze, de principiu, doar la bunurile situate pe teritoriul statului român.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii de reprezentant, excepţie invocată de către intimata ABS A T Ltd STI, Curtea urmează a o respinge ca nefondată având în vedere faptul că împuternicirea avocaţială încheiată cu recurenta acoperă toate actele de procedură, începând cu redactarea şi semnarea cererii de recurs, până la reprezentarea în faţa instanţei, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.67 şi 68 Cod procedură civilă referitoare la reprezentarea părţilor în judecată.
Având în vedere cele reţinute mai sus, Curtea apreciază că faţă de recurentă nu poate fi deschisă procedura insolvenţei în România, nici în temeiul Legii nr.85/2006 întrucât nu poate fi subiect al acestei proceduri, nici în temeiul Legii nr.637/2002, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.29 şi 30, motiv pentru care în temeiul art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.8 şi 9 Cod procedură civilă a admis recursurile, a modificat sentinţele atacate în sensul admiterii contestaţiilor debitoarei şi respingerii cererilor creditorilor privind deschiderea procedurii, ca nefondate.
Admiterea recursului declarat împotriva sentinţei nr.934/24.09.2012 prin care s-a dispus trecerea debitoarei la procedura simplificată a falimentului este subsecventă recursului declarat împotriva sentinţei nr.7506/25.06.2012 având ca obiect însăşi deschiderea procedurii generale a insolvenţei.
