Pot exista şi excepţii de la regula exercitării autorităţii părinteşti în comun, instanţa având posibilitatea să încuviinţeze ca părintele la care a fost stabilit domiciliul minorului să exercite singur autoritatea părintească, atunci când se invocă şi se dovedeşte existenţa unor împrejurări excepţionale, apte să inducă ideea unei mai bune ocrotiri a interesului copilului prin luarea unei astfel de măsuri.
Prin art.alin.25 al art.31 din Legea nr.272/2004, introdus prin art.20 din Legea nr.257/2013, legiuitorul a prevăzut în mod expres, cu titlu exemplificativ, „motivele întemeiate” care pot determina luarea unei măsuri privind exercitarea în mod exclusiv, de către un singur părinte a ansamblului drepturilor şi obligaţiilor ce îl privesc pe minor, şi anume: alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către celălalt părinte a autorităţii părinteşti”.
Prin art.alin.25 al art.31 din Legea nr.272/2004, introdus prin art.20 din Legea nr.257/2013, legiuitorul a prevăzut în mod expres, cu titlu exemplificativ, „motivele întemeiate” care pot determina luarea unei măsuri privind exercitarea în mod exclusiv, de către un singur părinte a ansamblului drepturilor şi obligaţiilor ce îl privesc pe minor, şi anume: alcoolismul, boala psihică, dependenţa de droguri a celuilalt părinte, violenţa faţă de copil sau faţă de celălalt părinte, condamnările pentru infracţiuni de trafic de persoane, trafic de droguri, infracţiuni cu privire la viaţa sexuală, infracţiuni de violenţă, precum şi orice alt motiv legat de riscurile pentru copil, care ar deriva din exercitarea de către celălalt părinte a autorităţii părinteşti”.
Decizia civilă nr. 495/01.10.2013 – dosar 276/212/2005
Prin cererea de chemare in judecata completata înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta in data de 29.10.2012, reclamantul G.E.L., in contradictoriu cu parata G.S., a solicitat ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna stabilirea unui program de vizita minor, in cadrul caruia sa poata avea legături personale cu minora G.M., nascuta in 15 iulie 2009 in urmatoarea modalitate:-in fiecare sfarsit de saptamana de sambata ora 10 pana duminica ora 18;o luna in vacanta de vara; o saptamana in vacanta de iarna; sarbatorile de Craciun si Paste in anii pari, in toate formele prin luarea copilului din locuinta paratei, cu exercitarea autoritatii parintesti in comun asupra minorei.
In motivare reclamantul a aratat in esenta ca din relatia cu parata s-a nascut minora, prin sentinţa civilă nr.3498/11.02.2010 fiind stabilita filiatia fata de tata. Deşi a dorit sa vada copilul, i s-a refuzat acest drept; s-a intalnit o singura data cu minora, in parc, sub supravegherea mamei si a inca trei persoane. Parata condiţionează dreptul de vizita de plata unor sume de bani, in situatia in care de 6 luni reclamantul nu are serviciu. Este de acord ca minora sa locuiasca cu dansul.
In drept a invocat art.401 cod civ, art.274 C:proc.civ..
In sustinere a solicitat incuviintarea probei cu interogatoriul paratei, proba testimonială, înscrisuri.
Parata a formulat intampinare, prin care a aratat ca este de acord cu programul de vizita solicitat de reclamant, insa nu este de acord cu exercitarea in comun a autoritatii parintesti asupra copilului. A arătat ca relatia dintre reclamant si copil nu este caracterizata de sentimentul de dragoste si responsabilitate, iar conduita acestuia dupa stabilirea paternitatii a lasat de dorit.
Reclamantul a văzut copilul in 2011, desi nu a avut nicio piedica. In plus, atitudinea procesuala a paratului este vadit şicanatorie, in scopul sustragerii de la plata pensiei de intretinere stabilita prin sentinta civila nr.5878/212/2012 pronuntata de Judecatoria Constanta. Reclamantul este navigator si absent luni de zile din tara, astfel incat exercitarea autoritatii parintesti in comun nu ar fi realizabila.
Nu s-au propus probe in aparare.
Instanta a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri si proba cu interogatoriul reclamantei (partea renuntand la administrarea probei cu interogatoriul paratului) ca fiind utile, pertinente şi concludente pentru justa soluţionare a cauzei.
Au fost depuse la dosarul cauzei următoarele înscrisuri, în copie: certificat de nastere, mandate postale, foaia matricola continand stagiul efectuat de personalul Navigant – G.E., sentinta civila nr.3498/11.02.2010 pronuntata de Judecatoria Constanta.
S-a efectuat anchetă psihosocială la domiciliul reclamantului din Constanţa, fiind depus la dosarul cauzei referatul întocmit de Serviciul Autoritate Tutelară şi Protecţia Copilului Constanţa (f.16).
Prin sentinţa civilă nr.4902/04.04.2013 Judecătoria Constanţa a admis in parte cererea formulata de reclamant, în sensul că a respins capatul de cerere privind exercitarea autoritatii parintesti in comun asupra minorei G.M., nascuta in data de de 15.07.2009 ca neintemeiat şi a încuviintat reclamantului urmatorul program de vizita minor, in modalitatea convenita de parti: la fiecare sfarsit de saptamana, de sambata ora 10 pana duminica ora 18; o luna in vacanta de vara; o saptamana in vacanta de iarna; de sarbatorile de Paste si de Craciun, considerate ca avand doua zile, in anii pari, in toate modalitatile prin luare la domiciliul paratului. A respins cererea de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata ca neintemeiata si a obligat reclamantul la plata catre parata a sumei de 300 lei onorariu de avocat.
In considerentele hotărârii, instanţa de fond a reţinut că minora G.M. este fiica părţilor, născută la data de 15.iulie 2009 din relaţia întreţinută de părţi, filiaţia fata de reclamant fiind stabilita pe cale judecatoreasca (sentinţa civilă nr.3498/11.02.2010 pronuntata de Judecatoria Constanta). De la naşterea minorei şi până în prezent, reclamanta s-a ocupat exclusiv de creşterea şi educarea minorei, aspect care reiese din coroborarea probelor administrate în cauză.
Având în vedere disp.art.403 din Codul civil, aplicabile în cauză în raport de prevederile art.46 din Legea nr.71/2011 de punere în aplicare a Codului civil adoptat prin Legea nr.287/2009, ale art.483 din Codul civil şi ale Legii nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care afirmă prevalenţa principiului interesului superior al copilului în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, întreprinse de autorităţile publice şi de organismele private autorizate, precum şi în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti, instanţa de fond a apreciat că este neîntemeiată solicitarea reclamantului privind exercitarea autorităţii părinteşti în comun.
Astfel, s-a reţinut că reclamantul nu a facut dovada faptului ca pana in prezent s-a interesat constant de evolutia minorei, ca a încercat sa participe activ la cresterea si educarea acesteia sau ca a incercat sa construiasca o relatie normala tata-fiica (cu exceptia respectarii dispozitiilor sentinţei civile nr. 3498/11.02.2010 pronuntata de Judecatoria Constanta cu privire la pensia de intretinere), desi sarcina probei ii revenea conform art. 1169 cod civil, si ca nu este in interesul actual al minorului modificarea modalitatii de exercitare a autoritatii parintesti stabilita prin hotărârea ce a avut ca obiect stabilire paternitate.
In ceea ce priveste programul de vizita solicitat, instanta a avut in vedere invoiala partilor şi disp.art.131 al.3 Cod proc.civ. raportat la art.271-273 cod proc.civ. coroborat cu 401 Cod civil.
În termen legal, împotriva sentinţei civile mai sus menţionate a declarat apel reclamantul, invocând nelegalitatea şi netemeinicia soluţiei adoptate în capătul de cerere privind exercitarea autorităţii părinteşti.
În expunerea de motive a cererii de apel a arătat că: şi-a arătat interesul faţă de minoră prin însăşi introducerea acţiunii; pârâta nu-i permite să aibă legături cu minora, iar prin notele de şedinţă depuse la fond a detaliat demersurile efectuate în acest sens; este în interesul copilului să primească îngrijire şi ghidare din partea ambilor părinţi; regula exercitării autorităţii părinteşti în comun poate fi înlăturată numai printr-o argumentaţie serioasă; aspectele avute în vedere de prima instanţă nu reprezintă motive temeinice de retragere a autorităţii părinteşti; din referatul de anchetă socială întocmit la fond a rezultat că are condiţii materiale şi morale optime pentru a-i oferi minorei un cadru plin de afecţiune.
Legal citată, intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat în instanţă prin avocat şi a solicitat cu ocazia dezbaterilor respingerea apelului ca nefondat, pentru motivele redate în practicaua deciziei.
Nu s-a cerut administrarea de probe noi în calea de atac.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei civile atacate prin prisma motivelor de apel şi a materialului probator existent la dosarul cauzei, în conformitate cu disp.art. 295 alin.1 C.proc.civ., tribunalul constată următoarele:
Potrivit art. 263 C.civ., în toate măsurile care privesc copiii trebuie să prevaleze interesul superior al copilului, iar conform art. 448 “Copilul din afara căsătoriei (…) are aceeaşi situaţie ca şi aceea a unui copil din căsătorie”.
Conform dispoziţiilor art.396 C.civ. „Instanţa de tutelă hotărăşte, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, ţinând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, de învoiala părinţilor, pe care îi ascultă”.
Autoritatea părintească este ansamblul de drepturi şi îndatoriri care privesc atât persoana, cât şi bunurile copilului (art.483) şi aceasta este o instituţie juridică diferită de cea consacrată de prevederile art.401, respectiv dreptul părinţilor separaţi de copii (prin stabilirea locuinţei la celălalt soţ) de a păstra legăturile personale cu minorul.
Exerciţiul comun al autorităţii părinteşti atunci când părinţii sunt căsătoriţi presupune exercitarea tuturor drepturilor si obligaţiilor părinteşti împreună si în mod egal de către ambii părinţi, în fiecare zi. Astfel, dacă părinţii convieţuiesc, ei vor exercita împreună si de comun acord toate drepturile si îndatoririle părinteşti, între aceştia fiind aplicabilă si prezumţia mandatului tacit reciproc, prevăzută de art. 503 alin. (2) din Codul civil.
Dacă însă aceştia nu convieţuiesc, exercitarea în comun a autorităţii părinteşti se concretizează în consultarea acestora în luarea deciziilor importante cu privire la creşterea si educarea copiilor, actele curente privind creşterea si educarea acestora fiind îndeplinite de părintele la care copiii locuiesc. Aceasta deoarece atunci când părinţii sunt despărţiţi, fie că sunt divorţaţi, fie că sunt părinţi naturali care nu convieţuiesc, exerciţiul autorităţii părinteşti este prevăzut de lege ca aparţinând ambilor părinţi în comun, însă modalitatea concretă de exercitare diferă faţă de ipoteza exercitării autorităţii de către părinţii care locuiesc împreună, întrucât, în concret, copilul va locui cu unul din părinţi, iar aceştia nu pot fi împreună alături de copil pentru a se putea ocupa de creşterea şi educarea lui zilnică şi pentru a coordona actele sale curente.
Art.397 C.civ. stabileşte că „După divorţ, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel”, iar potrivit disp.art.398 alin.1 C.civ. „Dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi”.
Aşadar, pot exista şi excepţii de la regula exercitării autorităţii părinteşti în comun, instanţa având posibilitatea să încuviinţeze ca părintele la care a fost stabilit domiciliul minorului să exercite singur autoritatea părintească, atunci când se invocă şi se dovedeşte existenţa unor împrejurări excepţionale, apte să inducă ideea unei mai bune ocrotiri a interesului copilului prin luarea unei astfel de măsuri.
Textul de lege este de strică interpretare şi aplicare, în sensul că dacă instanţa va încuviinţa exercitarea autorităţii părinteşti în comun, s-ar produce minorului în cauză o vătămare gravă morală sau materială, sănătatea sau dezvoltarea fizică a copilului ar fi primejduită prin felul de exercitare a drepturilor părinteşti, prin purtare abuzivă sau prin neglijenţa gravă în îndeplinirea îndatoririlor de părinte, ori educarea, învăţătura sau pregătirea profesională a copilului nu s-ar putea face potrivit normelor moralei şi ordinii de drept.
În speţă, din probele administrate nu a rezultat existenţa unor motive temeinice de natura celor anterior menţionate, care să justifice aplicarea prevederilor derogatorii privind exercitarea exclusivă a autorităţii părinteşti doar de unul dintre părinţi.
Pretinsul dezinteres al tatălui faţă de soarta copilului, lipsa unei legături strânse de afecţiune între tată şi copil sau lipsa contribuţiei tatălui la cheltuielile cu creşterea şi întreţinerea acestuia (care pot fi oarecum justificate având în vedere modalitatea în care a fost stabilită paternitatea copilului şi relaţia tensionată dintre părţi) sau natura activităţii profesionale desfăşurate de reclamant nu se prefigurează în „împrejurări excepţionale”, câtă vreme nu s-a făcut dovada că minora s-ar afla, din pricina unor atari împrejurări, într-un pericol real şi imediat sau că dezvoltarea şi creşterea ei ar fi periclitate.
Contribuţia ambilor părinţi la creşterea minorilor, în cazul intimatei prin obligarea la plata pensiei de întreţinere, presupune exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi, conlucrarea acestora asupra tuturor chestiunilor legate de minori, iar celelalte împrejurări invocate de intimată în sprijinul măsurii pretinse şi avute în vedere de judecătorul fondului pot prezenta relevanţă la stabilirea domiciliului minorei, iar nu cu privire la modalitatea de exercitare a autorităţii părinteşti.
Câtă vreme nu s-au dovedit aspecte concrete referitoare la comportamentul apelantului-reclamant, de natură a îndreptăţi prezumţia că exercitarea autorităţii părinteşti şi de către el ar putea avea efecte dăunătoare asupra minorei, nu există niciun temei pentru ca deciziile importante cu privire la persoana şi bunurile copilului să aparţină doar mamei, fără consultarea şi consimţământul tatălui.
În considerarea acestor argumente şi în temeiul disp.art.296 C.proc.civ. instanţa de fond apreciind în mod greşit că exercitarea autorităţii părinteşti de către ambii părinţi ar contraveni interesului minorei, se va admite apelul şi va fi schimbată hotărârea instanţei de fond doar sub acest aspect, cu menţinerea celorlalte dispoziţii.
