FALIMENT. Pierderea calităţii procesuale active în urma cesionării creanţei către o terţă societate. Consecinţe faţă de lipsa manifestării de voinţă a cesionarului pentru continuarea procesului, în calea de atac.
(decizia comercială nr. 497 R/28.03.2007 a Curţii de Apel Bucureşti Secţia a VI-a Comercială)
Prin sentinţa comercială nr. 3432/21.12.2006 Tribunalul Bucureşti Secţia a VII-a Comercială a admis în principiu planul de reorganizare al debitoarei SC S SA şi a dispus convocarea adunării generale a creditorilor într-un termen cuprins între 20 şi 25 de zile în vederea votării planului.
Pentru a pronunţa această sentinţă, judecătorul a reţinut că planul propus îndeplineşte condiţiile de ordin legal prevăzute de art. 95 alin. 1 din lege, constatând că sunt condiţii de redresare a debitorului.
Anterior pronunţării asupra fondului cauzei judecătorul sindic a avut de soluţionat o excepţie de neconstituţionalitate, invocată de creditoarea DGV şi administratorul special al debitoarei JA, cu privire la dispoziţiile art. 98 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, fiind confruntat, totodată cu două cereri de recuzare formulate de administratorul special al debitoarei, JA şi creditoarea DGV. În ce priveşte prima cerere de recuzare, judecătorul sindic a constatat că administratorul special al debitoarei a formulat pe parcursul soluţionării cauzei mai multe cereri de recuzare atât a judecătorului sindic cât şi a întregii instanţe, cereri soluţionate prin respingere. În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 28 alin. 3 C.pr.civ. a respins cererea de recuzare ca inadmisibilă. Cu privire la cea de-a doua cerere de recuzare, judecătorul sindic a constatat că creditoarea DGV nu poate formula o asemenea cerere, în raport de stadiul procesual de soluţionare a cauzei, respectiv etapa admiterii în principiu a planului de reorganizare, moment în care părţile chemate să se pronunţe sunt strict arătate în textul art. 98 alin. 2, creditoarea nefiind membră în comitetul creditorilor. În concluzie a respins şi această cerere de recuzare ca inadmisibilă.
Judecătorul sindic a respins şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, apreciind că o asemenea excepţie nu poate fi ridicată în faţa unei instanţe de fond, excepţia neavând legătură cu stadiul actual al procedurii. Toate aceste dispoziţii luate de judecătorul sindic au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunţării din data de 14.12.2006.
Împotriva acestei sentinţe, precum şi a încheierii de amânare a pronunţării, au declarat recurs administratorul special al debitoarei, JA, creditoarea DGV şi creditoarea B SA.
Recurentul JA a îndreptat calea sa de atac doar împotriva încheierii de amânare a pronunţării, apreciind că judecătorul sindic a respins în mod greşit cererea de recuzare ca fiind inadmisibilă. Solicită, astfel, admiterea recursului şi casarea încheierii pronunţate cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurenta DGV a criticat prin cererea sa atât încheierea de amânare a pronunţării, cât şi sentinţa pronunţată de judecătorul sindic. În motivarea recursului său, recurenta a arătat că, în ce priveşte respingerea cererii de recuzare şi a excepţiei de neconstituţionalitate, judecătorul sindic nu a respectat dispoziţiile legale: astfel, judecătorul sindic a respins chiar el cererea de recuzare, completul fiind, deci, nelegal compus, câtă vreme textele legale stabilesc obligaţia de ascultare a judecătorului recuzat, de asemenea, judecătorul sindic a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate fără a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 rep.
Criticile sentinţei vizează în principal aceleaşi considerente menţionate pentru încheierea de amânare a cauzei; în plus, se arată că în termenul de amânare a pronunţării administratorul special al debitoarei a depus la dosar o cerere de repunere a cauzei pe rol pentru dezbaterea modificărilor aduse planului de reorganizare propus, fapt permis de lege. Judecătorul sindic, însă, nu a ţinut cont de această cerere şi s-a pronunţat asupra admisibilităţii în principiu a planului, fiind încălcat, deci dreptul debitoarei de a propune un plan de reorganizare a activităţii complet, nefiind îndeplinită nici condiţia discutării acestor modificări în şedinţă publică în contradictoriu cu toate părţile.
În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului şi casarea încheierii şi a sentinţei pronunţate de judecătorul sindic, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recurenta B SA a criticat sentinţa pronunţată de judecătorul sindic sub aspect nelegalei admiteri în principiu a planului de reorganizare a activităţii debitoarei, apreciind că acesta nu îndeplineşte condiţiile legale stabilite de Legea nr. 85/2006, fiind fundamentat pe soluţii fanteziste, imposibil de realizat.
În baza rolului activ, Curtea a solicitat ataşarea la dosar a unor acte aflate în dosarul de fond, netransmise cu ocazia înaintării cererilor de recurs, apreciate ca fiind utile soluţionării cauzei.
Părţile nu au administrat probe în această fază procesuală.
La termenul din data de 28.03.2007 recurenţii JA şi B SA au depus cereri de renunţare la judecata recursului, solicitând Curţii să ia act de această manifestare de voinţă.
Recurenta DGV a depus la dosar acte din care rezultă că nu mai are calitatea de creditor al societăţii debitoare ca urmare a cesionării creanţei sale către o terţă societate, solicitând citarea acesteia în cauză.
În urma deliberării, Curtea a respins cererea formulată de DGV, apreciind că, în baza principiului disponibilităţii procesuale doar cesionarul avea posibilitatea de a solicita citarea sa în cauză şi continuarea procesului cu participarea sa, iar nu cedentul.
Analizând actele şi lucrările dosarului, având în vedere şi manifestarea expresă de voinţă a recurenţilor JA şi B SA, precum şi dispoziţiile art. 246 C.pr.civ., Curtea va lua act de renunţarea acestor părţi de judecata recursurilor declarate.
Curtea, văzând şi dispoziţiile art. 312 C.pr.civ., va respinge, totodată, recursul declarat de recurenta DGV pentru următoarele considerente: pentru a fi parte într-un litigiu, trebuie justificată şi îndreptăţirea de a figura în acel proces, adică este necesar ca partea să aibă calitatea procesuală. Această calitate procesuală trebuie păstrată pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât în faţa instanţei de fond, cât şi căile de atac declarate. În speţă, recurenta a justificat o calitate procesuală, aceea de creditor, pe parcursul desfăşurării procesului în faţa judecătorului sindic. În calea de atac, însă, a fost pierdută această calitate, prin cesionarea de către DGV a creanţei pe care o avea asupra patrimoniului societăţii debitoare. în consecinţă, la momentul soluţionării căii de atac DGV nu mai justifică o calitate procesuală activă, de asemenea, nu mai justifică un interes pentru continuarea judecării cauzei, faţă de cesiunea de creanţă intervenită.
Pe de altă parte, deşi cesionarul ia locul cedentului, această substituire nu poate avea loc în mod automat, ci în urma unei manifestări de voinţă exprese din partea primului menţionat. În lipsa acestei manifestări de voinţă, instanţa nu poate dispune introducerea în cauză, deoarece s-ar încălca principiul disponibilităţii procesuale.
În consecinţă, Curtea a respins recursul declarat de recurenta DGV şi a luat act de renunţarea recurenţilor JA şi B SA la judecarea cererii de recurs.
