Prin sentinţa comercială nr. 356/18.05.2010 a fost deschisă procedura generală de insolvenţă faţă de debitorul SC „X” SA, fiind desemnat în calitate de administrator judiciar practicianul în insolvenţă S. SPRL Suceava.
Prin cererea formulată la data de 7 decembrie 2011, administratorul judiciar a solicitat anularea transferului patrimonial privind imobilul identificat cu nr. cadastral 30235 din cartea funciară nr. 30235 a localităţii M., judeţul Suceava, înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4793/7.10.2011 de Biroul Notarului Public „C.I.” din Rădăuţi, încheiat între debitor şi pârâta SC „Y” SRL, motivat de faptul că actul a fost încheiat după deschiderea procedurii, în acest fel administratorul debitorului intenţionând să scoată bunul de la urmărirea lui de către creditori.
Prin întâmpinări, pârâtele au invocat excepţia prescripţiei dreptului de a formula cererea de anulare a transferului patrimonial, susţinând că au fost depăşite termenele de un an prevăzute de art. 81 din Legea nr. 85/2006, raportate la data deschiderii procedurii – 18 noiembrie 2010 şi că, nu sunt îndeplinite condiţiile legale privind intenţia de a frauda creditorii întrucât, pe de o parte, debitorul a contestat creanţele trecute în tabelul preliminar al creanţelor iar, pe de altă parte, preţul oferit a fost unul serios, mai ridicat decât valoarea de inventar, debitorul încasând o sumă mult mai mare faţă de valoarea stabilită iniţial imobilului.
După închiderea dezbaterilor, debitoarea a solicitat repunerea pe rol a cererii de anulare transfer şi suspendarea judecării ei până la soluţionarea contestaţiei la tabelul preliminar, întrucât soluţionarea anulării transferului patrimonial depinde de existenţa sau inexistenţa unui drept ce face obiectul altei judecăţi.
Prin încheierea din 26 ianuarie 2012 s-a respins ca nefondată, cererea de recuzare a domnului judecător OD.G. al Tribunalului Suceava, formulată de petenta SC „X” SA – prin administrator reţinând, în esenţă, că motivul invocat nu se încadrează în niciunul dintre cazurile prevăzute la art. 24 şi 27 Cod procedură civilă.
Prin sentinţa nr. 238 din 3 februarie 2012, Tribunalul Suceava – Secţia civilă a respins cererile de repunere pe rol şi de suspendare a judecării cauzei, formulate de pârâta SC „X” SA, precum şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâte; a admis cererea formulată de reclamantul S. SPRL Suceava, în calitate de administrator judiciar al debitorului SC „X” SA şi a dispus anularea transferului patrimonial având drept obiect imobilul identificat cu nr. cadastral 30235 din cartea funciară nr. 30235 a localităţii M., Judeţul Suceava, înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 4793/7.10.2011 de Biroul Notarului Public „C.I.” din Rădăuţi, obligând pârâta SC „Y” SRL, reprezentată de administrator C.A., să restituie debitorului imobilul sau contravaloarea acestuia în cuantum de 253.359 lei; de asemenea, a respins, ca nedovedit, capătul de cerere privind anularea tuturor actelor subsecvente vânzării, încheiate între pârâţi.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul sindic a reţinut că potrivit art. 723 Cod procedură civilă, drepturile procedurale trebuie exercitate cu bună credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi întrucât administratorul judiciar a invocat riscul unor acte ulterioare vânzării dintre părţi şi la dosar nu există nici un fel de garanţii privind prevenirea unor astfel de transferuri, cererile de redeschidere a dezbaterilor şi suspendare a soluţionării cauzei apar ca nefondate.
Cu privire la excepţia prescripţiei, judecătorul sindic a constatat că prin sentinţa comercială nr. 147/21.02.2011 a Tribunalului Suceava s-a admis contestaţia debitorului la tabelul preliminar al creanţelor şi s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei, iar prin decizia comercială nr. 3739/10.10.2011, Curtea de Apel Suceava a dispus casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, astfel încât, urmare a sentinţei comerciale nr. 147/2011 a Tribunalului Suceava, în perioada 21.02.2011 – 10.10.2011 debitoarea nu se afla în procedura insolvenţei, iar conform hotărârii Curţii de Apel Suceava aceasta a reintrat în procedura insolvenţei.
De asemenea, a reţinut tribunalul că termenul de prescripţie începe să curgă de la data naşterii actului juridic, 7.10.2011 şi nu înainte de existenţa acestuia şi cum actul de înstrăinare a fost realizat cu 3 zile înainte de soluţionarea recursului prin care a fost casată hotărârea de închidere a procedurii, a apreciat că acesta a fost întocmit anterior reluării procedurii insolvenţei, în condiţiile prevăzute de art. 80 din Legea nr. 85/2006, iar formularea cererii la data de 7.12.2011 se încadrează în termenul prevăzut de art. 81 din Legea nr. 85/2006.
Pe fondul cererii, judecătorul sindic a reţinut, în esenţă, că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 4793/7.10.2011, întocmit de Biroul Notarului Public „C.I.”, debitorul SC „X” SA a înstrăinat către SC „Y” SRL imobilul compus din suprafaţa de 5.632 mp teren şi clădiri la preţul de 58.784 EURO, echivalentul a 253.359 lei, iar potrivit contractului, plata s-a efectuat prin virament, conform Ordinului de plată nr. 23/2011 al Unicredit Ţiriac Bank – Agenţia Suceava şi că, potrivit certificatului Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava, M.A. este atât acţionar majoritar şi administrator al debitoarei, cât şi acţionar majoritar al SC „Y” SRL şi prin urmare, ambele părţi cunoşteau incidenţa stării de insolvenţă a SC „X” SA, cât şi cererile de creanţă formulate de creditori în dosarul de insolvenţă. De asemenea, s-a constatat că administratorul pârâtei SC „Y” SRL, conform raportului privind cauzele şi împrejurările care au condus la apariţia stării de insolvenţă a debitorului, a avut atât calitatea de acţionar al SC „X” SA, cât şi calitatea de angajat al acesteia, astfel că avea cunoştinţă de incidenţa stării de insolvenţă la data perfectării contractului.
Cât priveşte scoaterea bunului de la urmărire şi complicitatea terţului, judecătorul sindic a apreciat că acest lucru rezultă din modalitatea de efectuare a transferului. Astfel, s-a reţinut că deşi în contractul de vânzare-cumpărare se susţine plata prin virament, ulterior perfectării contractului SC „Y” SRL a emis biletul la ordin seria BACX3AA nr. 1346599/7.10.2011 şi ordinul de plată nr. 23/7.10.2011, care în aceeaşi zi a fost avalizat de debitor către SC „Z” SRL Gura Humorului în vederea achitării facturilor nr. 402 şi nr. 405/2011, însă pe aceste facturi a fost stipulată plata în compensare, deci cu produse, în termen de 180 de zile de la facturare şi nu cu bani lichizi. Mai mult, s-a constatat că la dosar nu sunt dovezi de achitare a acestor titluri de creanţă cu extras de cont ori virament bancar. Prin urmare, prin efectuarea acestor operaţiuni imobilul a fost scos din patrimoniul debitorului şi achitate debite care nu erau scadente, fiind lezaţi în mod direct creditorii care s-au înscris în tabelul de creanţe.
Nu au fost primite susţinerile pârâţilor privind actele efectuate în cursul activităţii curente, întrucât obiectul de activitate al debitorului este producţia de lactate şi brânzeturi şi nu vânzarea de imobile. Mai mult, s-a apreciat că prin vânzarea fabricii de lactate, debitorul a rămas fără nici un mijloc cu care să-şi continue activitatea curentă.
Având în vedere calitatea părţilor, care cunoşteau incidenţa stării de insolvenţă şi data încheierii vânzării chiar în timpul soluţionării recursului, sesizând reintrarea în această procedură, cât şi faptul că s-au vândut toate bunurile care fac obiectul de activitate al debitorului, rezultă cu certitudine intenţia părţilor de a sustrage de la urmărire patrimoniul debitorului de către creditorii care au formulat cereri de înscriere în tabelul de creanţe, fiind lezaţi în mod direct în dreptul lor de a-şi recupera creanţele.
Cât priveşte actele subsecvente vânzării dintre cele două pârâte, tribunalul a reţinut că din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă efectuarea unor astfel de acte, astfel că cererea apare ca nedovedită.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele SC „X” SA – prin administrator M.D. şi SC „Y” SRL, iar împotriva încheierii din 26 ianuarie 2012, a formulat recurs pârâta SC „X” SA , criticându-le pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta SC „X” SA a reiterat susţinerile din întâmpinarea depusă la instanţa de fond şi a arătat, în esenţă, că în mod incorect judecătorul sindic învestit cu judecarea cererii de recuzare a respins-o ca nefondată, întrucât a argumentat în mod clar faptul că instanţa învestită cu judecarea cererii în anularea transferului patrimonial fusese dezînvestită cu soluţionarea dosarului nr. 8610/86/2009 al Tribunalului Suceava încă din data de 7.01.2011 şi având în vedere disp. art. 32 Cod proc. civ., acest complet devenise incompatibil a soluţiona orice cerere formulată în acest dosar potrivit disp. art. 25 Cod proc. civ., apreciind că instanţa nu a fost legal alcătuită, în cauză fiind incidente prev. art. 304 pct. 1 Cod proc. civ., situaţie care atrage casarea încheierii şi a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, în vederea constituirii corecte a completului de judecată; că, disp. art. 81 alin. 1 din Legea insolvenţei conduc la concluzia că termenele de un an şi de 18/16 luni, calculate după data deschiderii procedurii sunt termene de prescripţie extinctivă a dreptului la acţiune pentru efectuarea transferurilor patrimoniale efectuate de debitor şi întrucât acţiunea a fost introdusă de administratorul judiciar la data de 9.12.2011, încălcând astfel termenul maxim de 18 luni de la data deschiderii procedurii, care s-a împlinit la data de 18.11.2011, dreptul acestuia de a solicita anularea contractului de vânzare-cumpărare în litigiu este prescris, iar reclamantul S.SPRL nu a formulat cerere de repunere în termen potrivit disp. art. 103 Cod proc. civ. şi că, judecătorul sindic a reţinut în mod eronat faptul că termenul de prescripţie începe să curgă de la data naşterii actului juridic, interpretând şi aplicând greşit disp. art. 79 şi 80 din Legea nr. 85/2006, situaţie în care devin incidente disp. art. 304 pct. 8, 9 Cod proc. civ.
Pe fond, recurenta a arătat, în esenţă, că nici celelalte condiţii pentru exercitarea prezentei acţiuni nu sunt îndeplinite, odată ce aceasta contestă în totalitate tabelul preliminar întocmit de administratorul judiciar şi câtă vreme nu există un tabel definitiv validat de judecătorul sindic nu se poate reţine starea de fraudă sau prejudiciere a creditorilor; că, prin sentinţa din 10.02.2012, Tribunalul Suceava i-a admis contestaţia la tabelul preliminar rectificat şi la tabelul adiţional întocmit la tabelul preliminar rectificat, reţinând că declaraţiile de creanţe înscrise în tabelul preliminar rectificat nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, respectiv nu sunt certe, lichide şi exigibile, iar în ceea ce priveşte tabelul adiţional, s-a apreciat că declaraţiile de creanţă au fost tardiv introduse; că, reclamanta nu a dovedit existenţa condiţiilor necesare anulării transferurilor patrimoniale potrivit disp. art. 79 şi art. 80 alin. 1 lit. b) şi c) din Legea nr. 85/2006; că, vânzarea contestată a fost încheiată înainte de redeschiderea procedurii de insolvenţă a debitoarei, astfel că nu se poate susţine că prin această tranzacţie cele două societăţi contractante ar fi urmărit diminuarea frauduloasă a patrimoniului debitoarei şi mai mult, preţul obţinut din vânzarea bunurilor a intrat în patrimoniul societăţii debitoare, astfel că nu este îndeplinită condiţia de fraudare a intereselor creditorilor şi că, la momentul încheierii vânzărilor, debitoarea desfăşura o activitate normală, astfel încât nu se putea cere anularea unui transfer cu caracter patrimonial făcut de debitor în această perioadă.
Mai susţine recurenta că la data încheierii actului de vânzare-cumpărare nu s-a făcut dovada că părţile aveau intenţia de a scoate de sub urmărire bunul aflat în patrimoniul acesteia şi nici a raportului de cauzalitate dintre starea de insolvenţă a societăţii-debitoare şi consecinţele pe care le poate produce actul de transfer al bunului, administratorul judiciar neprezentând dovezi referitoare la destinaţia sumelor rezultate din vânzarea imobilului în litigiu.
În fine, apreciază recurenta că în mod nefondat judecătorul sindic a respins cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea contestaţiei formulată de aceasta împotriva tabelului preliminar rectificat şi a tabelului adiţional, deşi de judecarea acelei speţe depinde în mod clar soluţionarea prezentei cauze şi că, motivele de simulaţie ce sancţionează actul juridic atacat cu nulitatea absolută de care se prevalează administratorul judiciar nu se pot analiza în cadrul acţiunilor prev. de art. 79, art. 80 din Legea nr. 85/2006, ci în cadrul acţiunilor în declararea nulităţii prevăzute de Codul civil, însă judecătorul sindic, depăşindu-şi atribuţiile a analizat şi aceste motive, în cauză fiind incidente disp. art. 304 pct. 4 Cod proc. civ.
Prin precizările la recurs depuse la dosar, recurenta SC „X” SA a arătat că, prin sentinţa nr. 359 din 10.02.2012 a Tribunalului Suceava s-a admis contestaţia acesteia împotriva creanţelor înscrise în tabelul preliminar rectificat şi tabelul adiţional întocmite de administratorul judiciar, iar la data de 6.03.2012, judecătorul sindic a dispus închiderea procedurii insolvenţei împotriva acesteia şi în atare situaţie, este evident că una din condiţiile cerute de art. 79, art. 80 din Legea insolvenţei pentru ca o acţiune în anulare a unui transfer patrimonial să fie admisibilă nu este îndeplinită şi că, deşi a susţinut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare şi biletului la ordin girat în favoarea SC „Z” SRL, pârâta SC „Y” SRL a achitat contravaloarea preţului vânzării-cumpărării, respectiv suma de 253.359 lei, nu a fost de acord cu această posibilitate de plată a preţului vânzării, situaţie în care la solicitarea acesteia, prin ordinul de plată nr. 23 din 7.10.2011, beneficiara SC „Y” SRL a achitat suma susmenţionată, care s-a decontat în contul recurentei, conform extrasului de cont depus la dosar.
În recursul formulat, recurenta SC „Y” SRL a solicitat, în principal, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii, ca prescrisă sau ca nefondată, reiterând motivele de recurs invocate de SC „X” SA şi arătând, în esenţă, că administratorul judiciar provizoriu a introdus cererea de chemare în judecată la data de 9.12.2011, deşi termenul limită prev. de art. 81 din Legea nr. 85/2006 s-ar fi împlinit la data de 18.11.2011 şi că judecătorul sindic a interpretat şi aplicat greşit aceste dispoziţii legale, reţinând eronat că dreptul la acţiunea în anularea transferului patrimonial curge de la data naşterii actului a cărui anulare se solicită şi nu de la data stabilită cu cel puţin 16 luni de la data deschiderii procedurii insolvenţei.
De asemenea, susţine recurenta că operaţiunea de vânzare-cumpărare este perfect valabilă, iar transferul a avut loc în cursul desfăşurării normale a activităţii curente a debitoarei, astfel încât acţiunea administratorului judiciar este inadmisibilă şi că, a plătit contravaloarea contractului de vânzare-cumpărare în litigiu integral, prin biletul la ordin seria BACX 3AA nr. 1346599, scadent la data de 7.10.2011, preţul fiind unul real şi nu derizoriu în raport de valoarea de piaţă declarată, suma decontându-se către SC „Z” SRL, în urma cesionării B.O., conform Legii nr. 58/1934 şi a Normelor nr. 6/1994.
Curtea de Apel Suceava – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a invocat din oficiu excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare, faţă de disp. art. 79 din Legea nr. 85/2006 şi a constatat că aceasta este întemeiată.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 79 din Legea nr. 85/2006 „administratorul judiciar sau, după caz, lichidatorul poate introduce la judecătorul sindic acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, în cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii”. Aceste dispoziţii conţin norma generală iar în continuare, art. 80 din lege enumeră anumite acte ce pot fi anulate şi conţine totodată dispoziţii derogatorii, reglementând astfel norma specială.
Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că legea impune pentru acţiunea revocatorie specială reglementată de art. 79 şi 80 anumite condiţii de admisibilitate, respectiv: actul juridic a cărui anulare se solicită să fie unul fraudulos, să aibă ca efect prejudicierea creditorilor, să existe complicitatea la fraudă a terţului dobânditor, să nu fi intervenit decăderea şi actul să fi fost încheiat în „perioada suspectă”, respectiv în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.
Din punct de vedere al ordinii în care urmează a fi analizate aceste condiţii de admisibilitate, este evident că vor fi analizate prioritar cele a căror inexistenţă fac de prisos cercetarea celorlalte condiţii.
În acest cadru, Curtea a considerat că prima analiză trebuie să stabilească dacă actul a cărui anulare se cere a fost sau nu încheiat în perioada suspectă, respectiv în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 4 din legea cadru „data deschiderii procedurii reprezintă:
a) în cazul cererii debitorului de deschidere a procedurii, data pronunţării încheierii prevăzute la art. 32 alin. (1);
b) în cazul cererii creditorului de deschidere a procedurii, data pronunţării sentinţei judecătorului-sindic, prevăzută la art. 33 alin. (4) sau (6)”.
Raportat la aceste dispoziţii, Curtea a reţinut că nu se poate interpreta că încheierea actului între momentul pronunţării sentinţei de închidere a procedurii şi momentul casării acestei sentinţe îl situează ca fiind încheiat în perioada anterioară deschiderii procedurii, întrucât momentul deschiderii procedurii, aşa cum este reglementat de dispoziţiile legale mai sus enunţate, este unic şi irepetabil, indiferent câte sincope ar apărea în procedură pe parcursul insolvenţei.
Ca urmare, chiar dacă la un moment dat procedura este închisă – dispoziţie ce este executorie potrivit art. 12 alin.1 din legea cadru – nu se poate reţine că actele încheiate cât timp această sentinţă era în fiinţă sunt încheiate înainte de deschiderea procedurii în condiţiile în care la momentul în care se face această analiză hotărârea de încheiere a procedurii era deja casată, devenind aplicabile dispoziţiile art. 311 alin.1 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „hotărârea casată nu are nici o putere”.
A aprecia că decizia de casare a sentinţei de închidere marchează o nouă deschidere a procedurii contravine dispoziţiilor legale care definesc fără nici un echivoc care este „data deschiderii procedurii”.
Având în vedere aceste aspecte este evident că actul atacat a fost încheiat în timpul procedurii şi nu în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, nefiind astfel întrunită această condiţie de admisibilitate a acţiunii întemeiate pe dispoziţiile art. 79 şi 80 din Legea privind procedura insolvenţei.
Pentru cele ce preced, Curtea de Apel Suceava – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal , prin decizia nr.4751/20.09.2012, reţinând ca fiind întemeiată excepţia invocată din oficiu şi constatând că faţă de această situaţie nu mai este necesar a cerceta motivele de recurs invocate de către pârâte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin.1 rap. la art. 304 pct.9 C.pr.civ., a admis recursurile şi a modificat în parte sentinţa, în sensul respingerii acţiunii ca inadmisibilă, menţinând celelalte dispoziţii care nu sunt contrare prezentei.
Având în vedere argumentele prezentate mai sus, precum şi dispoziţiile art. 12 alin.(2) din Legea nr.85/2006, potrivit cărora „dispoziţiile art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civilă privind incompatibilitatea nu sunt aplicabile judecătorului-sindic care pronunţă succesiv hotărâri în acelaşi dosar, cu excepţia situaţiei rejudecării, după casarea hotărârii în recurs” Curtea a constatat că este nefondat recursul declarat de către debitoare împotriva încheierii din 26.01.2012, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorului sindic, astfel că l-a respins, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin.1 din Codul de procedură civilă.
