Insolvenţă
Calitatea procesuală activă a reclamantei a cărei creanţă se situează sub pragul prevăzut de art. 138 alin. 3 din Legea 85/2006 cu privire la acţiunea având ca obiect atragerea răspunderii personale a asociaţilor societăţii debitoare.
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe în data de 18.06.2015 cu numărul 2061/114/2013/a5 reclamanta creditoare SC ABC TRANSERV SRL, prin reprezentantul legal S.V. in calitate de administrator, a formulat cerere de atragere a răspunderii pârâţilor I.C.D. şi I.M., în calitate de asociaţi ai SC FEROM SRL, solicitând să se dispună suportarea de către aceştia a pasivului neacoperit al debitoarei insolvabile in cuantum total de 727.034,69 lei reprezentând cuantumul total al creanţelor, conform Tabelului preliminar al creanţelor SC FEROM SRL, intocmit de administratorul judiciar Casa de Insolventa Muntenia IPURL.
În motivare a arătat că debitoarea este supusa procedurii de insolventa, conform încheierii pronuntate în data de 09.04.2013 in dosarul nr.2061/114/2013, prin care instanta admite cererea debitoarei. Scopul general al raportului de cauze şi împrejurări Analiza întocmită în cadrul raportului prevăzut de art. 59 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei urmărestre trei scopuri principale prevăzute de reglementările legii: identificarea cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei societăţii FEROM. Există practic două categorii de cauze care converg din însăşi definiţia insolvenţei precum este aceasta detaliată la art. 3 din Legea insolvenţei: insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile. Astfel, fiind un raport între lichidităţile disponibile şi datoriile scadente, există factori care acţionează din ambele părţi, ori determinând scăderea lichidităţilor, ori creşterea datoriilor scadente.
Conform art. 138 din Legea insolvenţei, a mai adăugat reclamanta creditoare, în cazul în care în raportul de cauze sunt identificate persoane cărora le ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic se poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajunsă în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin una dintre următoarele fapte:
a)au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte ane;
b)au făcut acte de comerţ în interes personal, subacoperirea persoanei juridice;
c)au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, persoana juridica la încetarea de plăţi;
d) au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ţinut tabilitatea în conformitate cu legea;
e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice, ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia;
f) au folosit mijloace ruinătoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, în scopul întârzierii încetării de plăţi;
g) în luna precedentă încetării plăţilor, au plătit sau au dispus să se plătească cu preferinţă unui debitor, în dauna celorlalţi creditori.
Conform raportului receptionat de la administratorul judiciar, asupra cauzelor şi imprejurărilor care au dus la apariţia insolvenţei debitorului S.C. FEROM SRL, administratorul jdiciar mentioneaza faptul ca: “Nu au putut fi efectuate verificările de către lichidatorul judiciar din lipsa documentelor financiar contabile si nu se poate sti daca exista sau nu acte juridice care sa intre sub incidenţa art. 77 si urmatoarele din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei „ – elemente ce atrag raspunderea conducerii debitoarei pentru pasivul creat.
Mai mult, a arătat reclamanta creditoare, paraţii Ionita Constantin Daniel si Ionita Maria la data de 31.12.2012 au încheiat contractul de vanzare cumparare nr. 140 in numele debitoarei cu SC MD FEROM COLECT SRL (avand ca Asociat unic tot paratul I A. C.-D., de naţionalitate romana, născut la data de …….. in Buzău, judeţul Buzău, in condiţiile in care debitorul, numai trei luni mai târziu, depune cerere de deschidere a procedurii insolvenţei la Tribunalul Buzău, actionand astfel in mod vădit împotriva creditorilor, prin diminuarea activului societatii.
Potrivit contractului de vanzare nr. 140/31.12.2012 , preţul in valoare totala de 259.966 lei ( consideră valoarea subevaluată a bunurilor vândute ) trebuia achitat in termen de 365 zile de la data încheierii contractului, insa pana la data formulării raportului a fost încasata suma de 58750 lei. Evident faptele mai sus menţionate conduc la atragerea răspunderii reprezentanţilor societatii fiind sub incidenţa art. 138 alin (1) lit. a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane”, b) au făcut acte de comerţ în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice”, precum si lit. e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice, ori au mărit în mod fictiv pasivul acesteia.”
Conform art. 138 din Legea insolvenţei, în cazul în care în raportul de cauze sunt identificate persoane cărora le ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/ sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului.
Avand in vedere faptul că I. A. C-D are concomitent calitate de asociat al debitoarei SC FEROM SRL, cat si al societatii MD FEROM COLECT SRL acționand cu rea voinţa in incheierea contractului de vanzare nr. 140, precum si faptul ca asociatii debitoarei nu au depus toate documentele financiar-contabile, consideră creditoarea că pârâţii nu au tinut contabilitatea societatii debitoare in conformitate cu Legea 82/1991, si mai mult, au încheiat contracte in detrimentul creditorilor, asa incat in cauza sunt întrunite elementele privind atragerea răspunderii patrimoniale a paratului potrivit art.138 alin 1 lit d) din Legea nr. 85/2006.
Mai mult, pârâţii I.C.D. si I M. au angajat societatea in operaţiuni comerciale, in numele si pe seama acesteia, desi cunoşteau prea bine faptul ca nu isi vor putea achita obligaţiile ce ii incumbau ascunzand creditorilor starea economica a societatii, cu intentia clara de a-i înşela. Totodată, a adăugat reclamanta creditoare, paraţii I.C D si I M, semnând actele contabile, administrative si comerciale ale societatii, angajand din punct de vedere juridic societatea, au determinat starea de insolventa comerciala a societatii, fraudand creditorii care nu si-au putut recupera creanţele.
Legătura de cauzalitate intre aceste fapte culpabile prevăzute in dispoziţiile art. 138 din Legea 85/2006, intentia si acţiunea directa pe care o impută reprezentanţilor societatii si rezultatul acestora, concretizat in pasivul neacoperit (daunele produse creditorilor), aflat cel puţin la nivelul creanţelor inscrise in Tabelul creanţelor debitoarei, este evidenta. In contextul expunerii prezentate, consideră reclamanta că responsabilitatea pentru incalcarea dispoziţiilor legale privind tinerea contabilitatii revine in intregime reprezentantului societatii falite ,care poarta astfel intreaga răspundere pentru ajungerea debitoarei in faliment si se plaseaza astfel sub incidenţa dispoziţiilor art. 138 din Legea 85/2006. Raportat la prejudiciu, a arătat creditoarea că acesta este comensurabil, cuantumul său fiind pasivul înscris în tabelul preliminar al creanţelor din data de 13.06.2013, in suma de 727034.69 lei, iar în conformitate cu dispoziţiile prevăzute de art. 144, alin 1 din Legea nr. 31/1990 republicata, administratorii sunt răspunzători de îndeplinirea tuturor obligaţiilor ce le revin potrivit prevederilor art. 72- 73.
În drept s-au invocat dispozițiile art.138 alin. (1) lit a,b,c,f,din Legea nr. 85/2006.
Pârâţii I C D si I M, administratori statutari ai SC FEROM SRL – in insolventa au formulat întâmpinare prin care au invocat urmatoarele excepţii procesuale: excepția netimbrării, excepţia lipsei calității procesuale active, excepţia inadmisibilităţii cererii, iar pe fond au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În motivare au arătat că raportat la dispoziţiile art. 14 al. 1 din OUG nr. 80/2013, conform carora acţiunile, cererile, obiectiunile, contestatiile introduse la instantele judecătoreşti in temeiul Legii nr. 85/2006 privid procedura insolvenţei se taxeaza cu 200 lei, si la dispoziţiile art. 33 din OUG 80/2013, conform carora taxele de timbru se plătesc anticipat, cum în actiune nu se face vorbire despre achitarea taxei judiciare de timbru, urmarea este admiterea excepţiei si anularea cererii ca netimbrata.
În privinţa excepţiei lipsei calitatii procesuale active a reclamantei SC ABC TRANSERV SRL Buzău pârâţii au arătat că atât calitatea reclamantei de simplu creditor al societatii aflate in insolventa cât si valoarea creanţei acesteia (4,6% din masa credala la momentul formulării cererii) impun admiterea excepției invocate.
Astfel, in conformitate cu prevederile art. 138 al. 1 din Legea 85/2006, in cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului. Acelaşi articol, al. 3 , prevede ca dacă administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvenţă a debitorului şi/sau a hotărât că nu este cazul să introducă acţiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusă de preşedintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, dacă nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce această acţiune, în aceleaşi condiţii, creditorul care deţine mai mult de 50% din valoarea creanţelor înscrise la masa credală.
Prin urmare, legea speciala conferă calitate procesuala activa in promovarea cererilor de atragere a răspunderii patrimoniale formulate in temeiul art. 138 din Legea 85/2006 numai persoanelor indicate mai sus.
Au mai adăugat pârâții că în derularea procedurii insolvenţei, prin raportul asupra cauzelor si împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolventa a debitorului SC FEROM SRL întocmit in baza art. 59 din lege , administratorul judiciar precizeaza in mod expres ca nu au fost identificate fapte de natura celor mentionate la art. 138 si nu va formula cerere de atragere a răspunderii administratorului . In aceste condiţii, conform art. 138 al. 1 si 3 din lege , singurele persoane legitimate procesual activ a introduce astfel de acţiune sunt fie preşedintele comitetului creditorilor, fie creditorul ce deţine mai mult de 50% din valoarea totala a creanţelor înscrise. Asa cum reiese din înscrisurile dosarului de insolventa, preşedintele comitetului creditorilor a fost desemnat creditorul Banca Transilvania SA, prin hotararea adunarii generale din data de 18.06.2013. Conform Tabelului Preliminar al creanţelor, reclamanta din prezenta cauza deţine o creanţa (contestata) in procent de 4,6% din valoarea totala a creanţelor, aşadar inferior pragului de 50% instituit de art. 138 al. 3 din Legea 85/2006.
În motivareaexcepţiei inadmisibilitatii cererii fata de obiectul acesteia raportat la motivele invocate , pârâții au învederat instanței că cererea este motivata in fapt si in drept pe prevederile art. 138 al. 1 lit. a , b , d si e in Legea 85/2006 . Reclamanta apreciaza ca , pe de o parte, administratorii statutari ar fi încheiat cu rea-credinta contractul nr. 140/31.12.2012, diminuând activul societatii, iar pe de alta parte nu ar fi depus actele contabile ale societatii , deducând astfel reclamanta ca aceştia nu ar fi tinut contabilitatea conform legii, ori ar fi făcut sa dispara anumite documente. Se susţine ca paraţii, la data de 31.12.2012, au încheiat in numele debitoarei contractul nr. 140 prin care s-au vândut bunuri diminuandu-se activul debitoarei si prejudiciindu-se creditorii. De asemenea, apreciaza reclamanta, din raportul administratorului judiciar cu privire la cauzele si împrejurările care au dus la apariţia stării de insolventa a debitoarei rezulta ca aceasta nu a depus actele contabile, tragand astfel concluzia reclamanta ca paraţii nu ar fi tinut contabilitatea conform legii ori ar fi făcut sa dispara anumite documente. In continuare, apreciaza reclamanta ca aceste motive conduc la concluzia unor fapte culpabile ale paraţilor ce au cauzat starea de insolventa si care se afla in directa legătură de cauzalitate cu daunele produse reclamantei prin neachitarea debitului.
La baza acţiunii reclamanta invoca un presupus act fraudulos reprezentat de vanzarea unor mijloace fixe, ceea ce ar atrage incidenţa art. 138 al. 1 lit. a , b si e din lege. Pe calea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale se supune instantei spre analiza un act de vanzare-cumparare încheiat anterior intrării in insolventa, constatat prin înscrisuri legale, reflectat in evidentele contabile si efectuat in baza dreptului de dispoziţie, dar care, in opinia reclamantei, fraudeaza creditorii. Aceasta reprezintă o motivare cu un pronuntat caracter inadmisibil in cuprinsul unei cereri de atragere a răspunderii patrimoniale reglementata de art. 138, in condiţiile in care legea speciala reglementează in mod expres calea de protejare a intereselor creditorilor fata de actele frauduloase. Efectul unui act potential fraudulos prezentat de o vanzare-cumparare nu consta in niciun caz in atragerea răspunderii patrimoniale a administratorilor vinovaţi, ci in situatia formulării si admiterii acţiunii corespunzatoare, readucerea in patrimoniul debitoarei a bunului sau valorii transferate.
Pe fondul cauzei pârâții au solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile speciale de atragere a răspunderii patrimoniala reglementata de Legea 85/2006, care este o răspundere delictuala speciala.
Administrator judiciar Casa de Insolvență Muntenia IPURL nu a formulat un punct de vedere raportat la cererea de chemare în judecataă, însă prezent în instanţă la termenul de judecată din 14.01.2016 a formulat concluzii de admitere a excepției lipsei calității procesuale active a reclamantei creditoare.
La termenul de judecată din 14.01.2016 instanța a luat act că pârâţii renunţă la excepţia de netimbrare a cererii de chemare în judecată.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
Examinând excepţia lipsei calităţii active invocată de pârâţi prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi a înscrisurilor existente în dosarul de faţă şi dosarul de insolvenţă nr. 2061/114/2013 instanţa constată următoarele:
Procedura insolvenţei privind pe debitoarea SC FEROM SA a fost deschisă prin încheierea din 09.04.2013 prin care s-a admis cererea acesteia, iar în temeiul art.32 alin.(1) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoare. În temeiul art. 32 alin.(2) din Legea privind procedura insolvenţei s-a desemnat administrator judiciar Casa de Insolvență Muntenia IPURL .
În raportul întocmit de administratorul judiciar privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția insolvenței debitoarei S.C. FEROM SRL, administratorul judiciar mentioneaza faptul ca : ” Nu au putut fi efectuate verificările de către lichidatorul judiciar din lipsa documentelor financiar contabile si nu se poate sti daca exista sau nu acte juridice care sa intre sub incidenţa art. 77 si urmatoarele din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei”.
Dispozitiile art.138 alin.1 si 3 coroborate cu art.7 alin.2 din Legea nr. 85/2006 prevad în mod limitativ în ceea ce priveste judecata cererii de atragere a raspunderii patrimoniale în cadrul procedurii insolventei, calitatea procesuala activa pentru administratorul judiciar, lichidator, comitetul creditorilor sau creditorul care detine mai mult de 50% din valoarea tuturor creantelor, dupa caz, iar calitatea procesuala pasiva pentru membrii organelor de conducere si alte persoane. Prin urmare, în cadrul procedurii insolventei, în judecata actiunii formulate în temeiul art.138 din Legea 85/2006 pot fi parti, în mod individual, dupa caz, subiectele de drept mentionate mai sus în principal, respectiv, în subsidiar, în calitate de reclamanti si, pe de alta parte, membrii organelor de conducere, în calitate de pârâti.
Potrivit art.7 alin.2 din Legea 85/2006, în procedurile contencioase prevazute de legea mentionata sunt citate în calitate de parti numai persoanele ale caror drepturi sau interese au fost supuse efectiv, prin cererea formulata, spre solutionare judecatorului sindic, în conditii de contradictorialitate.
Pârâţii I.C.D. şi I.M. figurau în evidenţele ORC ca asociați ai societății debitoare la data deschiderii procedurii de insolvență , astfel că potrivit art. 138 din Legea nr. 85/2006 împotriva acestora reclamanta a formulat acțiune în atragerea răspunderii patrimoniale pentru pasivul neacoperit al societății debitoare.
În speta, cererea întemeiata pe dispozitiile art.138 din Legea 85/2006 a fost formulata în calitate de reclamant, de creditoarea SC ABC TRANSERV SRL Buzău care deține o creanță în cuantum de 33.963,62 lei, respectiv în procent de 4,6% din valoarea totală a creanțelor înscrise în Tabelul preliminar întocmit de administratorul judiciar în data de 13.06.2013, respectiv de 727.034,69 lei. În condiţiile în care valoarea creanţelor reclamantei creditoarei este sub pragul de 50% instituit de art.138 al.3 din Legea nr. 85/2006, iar președintele comitetului creditorilor este Banca Transilvania astfel cum rezultă din Hotărârea adunării generale a creditorilor din 18.06.2013, instanța constată că reclamanta creditoare nu îndeplineşte condițiile de titular al cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâţilor.
Pentru motivele arătate mai sus, în consecinţă, va fi admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei creditoare SC ABC TRANSERV SRL Buzău invocată de pârâţi şi va fi respinsă cererea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.