INSOLVENTA.Contestaţie formulată împotriva raportului de activitate a administratorului judiciar/lichidatorului judiciar. Admisibilitatea contestaţiei


Insolvenţă

Contestaţie formulată împotriva raportului de activitate a administratorului judiciar/lichidatorului judiciar. Admisibilitatea contestaţiei.

Deliberând asupra contestaţiei de faţă,

În baza actelor şi lucrărilor dosarului,constată şi reţine următoarele :

I.Circumstanţele cauzei

1.Obiectul cererii de chemare în judecată

În cadrul proceduri generale a insolvenţei,deschisă la cererea acestuia prin Încheierea Camerei de consiliu din 13 martie 2013 pronunţată de Tribunalul Buzău în dosarul nr.1576/114/2013,prin cererea introdusă la această instanţă la data de 2 decembrie 2015 şi înregistrată sub nr.3245/114/2015 DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE GALAŢI,prin ADMINISTRAŢIA JUDEŢEANĂ A FINANŢELOR PUBLICE BUZĂU a formulat, în contradictoriu cu debitorul SC DUCTIL STEEL SA-în reorganizare judiciară şi cu administratorul judiciar RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL, contestaţie la Raportul de activitate nr.19 privind stadiul aplicării procedurii la debitorul SC DUCTIL STEEL SA şi acţiunile întreprinse de către administratorul judiciar şi a solicitat judecătorului-sindic ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să dispună administratorului judiciar să înlăture afirmaţiile cu privire la punerea în aplicare a Sentinţei nr.21 din 14 ianuarie 2015 pronunţată de judecătorul-sindic în dosarul nr.3500/114/2014 al Tribunalului Buzău,rămasă definitivă conform Deciziei Curţii de Apel Ploieşti nr.367 din 20 mai 2015.

2.Motivele de fapt şi de drept avute în vedere la formularea cererii de chemare în judecată de către creditor

În motivarea cererii sale,creditorul a arătat că,în fapt,administratorul judiciar menţionează în Raport că : „Prin Raportul de inspecţie fiscală (RIF) menţionat,AJFP Buzău efectuează,în mod ilegal (aşa cum am precizat şi în cuprinsul punctului de vedere la proiectul RIF),o compensare a TVA solicitată la rambursare ulterior deschiderii procedurii insolvenţei (lunile martie şi aprilie 2013) cu obligaţii de plată aferente perioadei anterioare deschiderii procedurii – TVA de plată aferentă lunii noiembrie 2012,aşa cum menţionează chiar organul fiscal. Deşi operaţiunea invocată este numită „prelucrarea decontului de TVA),în realitate are loc modificarea (diminuarea prin compensare) valorii taxei negative din decont şi stingerea concomitentă a unei obligaţii de plată aferentă perioadei anterioare deschiderii procedurii – TVA de plată luna noiembrie 2012”.

În realitate,Sentinţa nr.21 din 14 ianuarie 2015 a fost pusă în totalitate în aplicare în data de 20 februarie 2015,astfel că s-au anulat toate stingerile aferente obligaţiilor înscrise la masa credală. Nici după reverificarea perioadei 1 noiembrie 2012-30 noiembrie 2014 nu s-au efectuat stingeri din TVA înscris la masa credală.

Creditorul a precizat că,în data de 25 aprilie 2013,Direcţia Generală Juridică din cadrul ANAF a depus la Tribunalul Buzău declaraţia de creanţă în dosarul nr.1576/114/2013, debitor fiind SC DUCTIL STEEL SA. Conform acestei declaraţii de creanţă,ANAF a solicitat înscrierea în tabelul creditorilor cu suma de 87 290 200 lei,din care TVA 22 619 868 lei. În aceeaşi declaraţie de creanţă se preciza faptul că debitorul mai figurează cu obligaţii fiscale restante la bugetul general consolidat în sumă de 6 215 073 lei,din care TVA 5 026 091 lei, obligaţii fiscale ce urmează a fi achitate în conformitate cu prevederile art.64 alin.(6) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei. Având în vedere că la momentul depunerii declaraţiei de creanţă debitorul nu a contestat sumele înscrise şi a acceptat ca suma de 5 026 091 lei să fie achitată în conformitate cu prevederile art.64 alin.(6) din Legea nr.85/2006, menţiunile din raportul lunar nu sunt întemeiate,astfel că se impune refacerea acestuia şi înlăturarea acestor menţiuni.

3.Solicitarea constatării schimbării administratorului judiciar

Prezent în faţa judecătorului-sindic,la termenul de judecată fixat la data de 12 februarie 2016,reprezentantul SP EXPERT CONT INSOLVENCY IPURL a solicitat să se constate că prin Încheierea Camerei de consiliu din 6 ianuarie 2016 pronunţată în dosarul nr.9/ 114/2016 al Tribunalului Buzău s-a luat act de schimbarea administratorului judiciar RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL şi confirmarea în calitate de administrator judiciar al SC DUCTIL STEEL SA a consorţiului compus din SP EXPERT CONT INSOLVENCY IPURL şi CII MARCU MARINELA MELANIA,dar şi de faptul că s-a schimbat forma de organizare a administratorului judiciar din SP EXPERT CONT INSOLVENCY IPURL în SP EXPERT CONT INSOLVENCY SPRL.

Pentru dovedirea acestor susţineri au fost depuse la dosarul cauzei Încheierea Camerei de consiliu din 6 ianuarie 2016 pronunţată de judecătoru-sindic desemnat de Tribunalul Buzău în dosarul nr.9/114/2016 şi Certificatul de înregistrare,emis de UNPIR.

4.Apărările formulate de administratorul judiciar

În calitate de membru al consorţiului numit administrator judiciar,în numele şi pentru debitorul SC DUCTIL STEEL SA,practicianul în insolvenţă SP EXPERT CONT INSOLVENCY SPRL a formulat în scris întâmpinare,în cuprinsul căreia a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii,solicitând admiterea excepţiei invocate şi respingerea contestaţiei formulate de creditor ca inadmisibilă,pentru următoarele motive :

Pentru termenul de judecată fixat la data de 26 noiembrie 2015 administratorul judiciar RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL a depus la dosarul nr.1576/114/2013 al Tribunalului Buzău Raportul de activitate nr.19,în cuprinsul căruia,la punctul a.Implementare măsurilor prevăzute în Planul de reorganizare. Programul de plată a creanţelor,înţelege să prezinte şi situaţia litigiului dintre debitor şi creditorul Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi,prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău,privind Sentinţa nr.21 din 14 ianuarie 2015 pronunţată de judecătorul-sindic în dosarul nr.3500/114/ 2014 al Tribunalului Buzău,rămasă definitivă conform Deciziei Curţii de Apel Ploieşti nr.367 din 20 mai 2015. Intitulându-şi acţiunea formulată ca fiind o contestaţie împotriva Raportului de activitate nr.19,întemeiată pe dispoziţiile art.21 alin.(3) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei,creditorul a solicitat judecătorului-sindic eliminarea din acest raport de activitate a afirmaţiilor „menţionate cu privire la punerea în aplicare a sentinţei nr.21/ 14.01. 2015”,fără a preciza dacă contestă vreo măsură anume. Mai mult decât atât,din motivarea acţiunii se poate observa că scopul acesteia este de a înlătura „afirmaţiile menţionate cu privire la punerea în aplicare a sentinţei nr.21/14.01.2015” şi nu de a contesta vreo măsură a administratorului judiciar. Acest aspect reiese şi din finalul acţiunii,prin care se solicită „refacerea acestuia (a raportului de activitate) şi înlăturarea acestor menţiuni”.

În opinia administratorului judiciar,folosirea cadrului legal ce reglementează contestarea măsurilor luate de administratorul judiciar,cu scopul de a obţine înlăturarea unor afirmaţii din raportul de activitate,poate fi sancţionată cu respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

5.Probele administrate de debitor

Pentru dovedirea susţinerilor sale,administratorul judiciar,în numele debitorului, a depus la dosarul cauzei,în copie,Raportul de activitate nr.19 privind stadiul aplicării procedurii la debitorul SC DUCTIL STEEL SA şi acţiunile întreprinse de către administratoru judiciar,Buletinul procedurilor de insolvenţă nr.20797 din 3 decembrie 2015 şi Decizia nr. 3028 din 2 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr.645/114/2015.

II.Considerentele judecătorului-sindic asupra excepţiei invocate

Examinând cu prioritate,în contextul dispoziţiilor art.248 alin.(1) din Codul de procedură civilă,potrivit cărora : „(1)Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură ,precum şi asupra celor de fond care fac inutilă,în tot sau în parte,administrarea de probe ori,după caz,cercetarea în fond a cauzei”,excepţia inadmisibilităţii acţiunii,invocată de practicianul în insolvenţă SP EXPERT CONT INSOLVENCY SPRL,în calitate de membru al consorţiului numit administrator judiciar al debitorului SC DUCTIL STEEL SA, judecătorul-sindic apreciază că aceasta este întemeiată,pentru următoarele considerente :

Faţă de modul în care creditorul şi-a motivat în fapt şi în drept contestaţia,rezultă că acesta nu critică o anumită măsură luată de administratorul judiciar sau activitatea desfăşurată de acesta,ci menţionarea de către administratorul judiciar,în Raportul de activitate nr.19,a unor date privind punerea în aplicare a Sentinţei nr.21 din 14 ianuarie 2015 pronunţată de judecătorul-sindic desemnat de Tribunalul Buzău în dosarul nr.3500/114/2014.Prin urmare, aspectele criticate de contestatoare denotă,de plano,un fine de neprimire a cererii creditorului.

Judecătorul-sindic reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art.21 alin.(1) şi (2) din Legea nr.85 /2006 privind procedura insolvenţei,potrivit cărora :

„(1)La fiecare termen de continuare a procedurii,administratorul judiciar va prezenta judecătorului-sindic un raport cuprinzând descrierea modului în care şi-a îndeplinit atribuţiile,precum şi o justificare a cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului. Baza de raportare este luna întreagă,raportul putând cuprinde mai multe luni.

 (2)Debitorul persoană fizică,administratorul special al debitorului persoană juridică,oricare dintre creditori,precum şi orice altă persoană interesată,pot face contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar”.

În raport de aceste dispoziţii legale,judecătorul-sindic apreciază că poate dispune desfiinţarea măsurilor luate de administratorul judiciar pe motive de legalitate şi că,în acest context,ca motive de contestaţie împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar pot fi folosite : îndeplinirea defectuoasă a atribuţiilor legale sau cu care acesta a fost însărcinat de judecătorul-sindic;nejustificarea sau modul păgubitor de efectuare a cheltuielilor aferente administrării procedurii sau administrarea şi conducerea defectuoasă a activităţii debitorului.

În speţă,însă,contestatoarea critică modul de întocmire de către administratorul judiciar a raportului de activitate,în sensul în care acesta prezintă informaţii privind punerea în executare a Sentinţei nr.21 din 14 ianuarie 2015,pronunţată de judecătorul-sindic în dosarul nr.3500/114/2014 al Tribunalului Buzău,aspecte ce nu ţin de activitatea practicianului în insolvenţă,ci de premisele procedurii.

Judecătorul-sindic reţine că modul în care administratorul judiciar înţelege să redacteze,din punct de vedere formal,rapoartele de activitate şi punctele de vedere asupra diverselor contestaţii înregistrate în cadrul procedurii insolvenţei,nu reprezintă o chestiune relativă la legalitatea îndeplinirii atribuţiilor acestuia.

III.Hotărârea judecătorului-sindic

1.Cu privire la schimbarea administratorului judiciar

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar,judecătorul-sindic urmează să ia act de schimbarea administratorului judiciar RVA INSOLVENCY SPECIALISTS SPRL şi de confirmarea în calitate de administrator judiciar al debitorului SC DUCTIL STEEL SA a consorţiului compus din :EXPERT CONT INSOLVENCY IPURL şi CII MARCU MARINELA MELANIA şi de schimbarea formei de organizare a administratorului judiciar SP EXPERT CONT INSOLVENCY IPURL în SP EXPERT CONT INSOLVENCY SPRL.

2.Asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii

Pentru considerentele de fapt şi de drept mai sus expuse,judecătorul-sindic va admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii,invocată de administratorul judiciar SP EXPERT CONT INSOLVENCY SPRL şi va respinge,ca inadmisibilă,acţiunea formulată de creditorul Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi,prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Buzău,în contradictoriu cu debitorul SC DUCTIL STEEL SA-în reorganizare judiciară şi cu SP EXPERT CONT INSOLVENCY SPRL,în calitate de membru al consorţiului  numit administrator judiciar al debitorului SC DUCTIL STEEL SA.

3.Calea de atac împotriva hotărârii judecătorului-sindic

Potrivit dispoziţiilor art.12 alin.(1) din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei,în forma în vigoare la data deschiderii procedurii insolvenţei debitorului SC DUCTIL STEEL SA, „(1)Hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat,numai cu apel”,termenul de apel fiind de 30 de zile de la comunicare. Cererea de exercitare a căii de atac se va depune la Tribunalul Buzău,sub sancţiunea nulităţii.