Prin cererea înregistrată la data de 23 noiembrie 2011, creditoarea SC „X” SA a solicitat judecătorului sindic desemnarea în conformitate cu disp. art. 102 din Legea nr. 85/2006, a unui practician în insolvenţă care să-şi exprime părerea cu privire la posibilităţile reale de realizare a planului de reorganizare a activităţii, propus de debitoarea SC „Y” SA, susţinând că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 95 alin. 5 lit. d), e) şi cele ale art. 101 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 85/2006, în sensul că previziunile financiare expuse sunt nefondate, nu sunt respectate dispoziţiile privind tratamentul echitabil şi corect al creanţelor, cât şi complexitatea analizării mecanismelor şi măsurilor propuse prin plan.
Administratorul judiciar, prin raportul de activitate din 24 noiembrie 2011, a solicitat respingerea cererii, arătând că planul de reorganizare a fost analizat şi validat de adunarea creditorilor, iar în urma analizei prezentate, acesta a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile pentru a fi confirmat.
Debitoarea a solicitat respingerea sesizării, arătând că dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 85/2006 sunt atributul direct al judecătorului sindic; că, planul de reorganizare a fost analizat de toţi creditorii şi votat de aceştia în adunarea generală, administratorul judiciar propus chiar de creditor susţinând acest plan şi că, societatea a realizat profit în perioada de observaţie.
Prin sentinţa nr. 616 din 13 martie 2012, Tribunalul Suceava – Secţia civilă a respins sesizarea creditoarei reţinând, în esenţă, că la data de 4 octombrie 2011, debitoarea a depus la dosarul cauzei planul de reorganizare a activităţii societăţii, în care au fost analizate activităţile desfăşurate, situaţia financiară aferentă perioadei 2009 – 2011, pasivul, sursele de finanţare, măsurile de punere în aplicare a planului de reorganizare, distribuirile şi tratamentul creanţelor şi despăgubirile aferente tuturor categoriilor de creanţe, cât şi controlul aplicării planului; că, la data de 4 noiembrie 2011, s-a desfăşurat adunarea generală a creditorilor, în cadrul căreia a fost votat planul de reorganizare, hotărâre atacată de creditorul SC „X” SA, pentru care s-a dispus constituirea unui dosar asociat; că, din procesul-verbal al adunării creditorilor nu rezultă faptul că, anterior votului, creditorul SC „X” SA a invocat aspectele de oportunitate a planului, respectiv previziunile financiare şi tratamentul defavorizat; că, plecând de la caracterul colectiv al procedurii insolvenţei şi dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 85/2006, managementul procedurii aparţine practicianului în insolvenţă, controlat sub aspectul oportunităţii de creditori prin adunarea creditorilor şi comitetul creditorilor şi prin urmare, în cadrul procedurii, creditorii, înainte de a se adresa judecătorului sindic, trebuie să facă dovada că au supus discuţiei şi analizei comitetului creditorilor şi adunării generale toate aspectele de oportunitate, netemeinicie şi nelegalitate a procedurii insolvenţei, iar ulterior acestor demersuri, dispoziţiile art. 101 din Legea nr. 85/2006 permit judecătorului sindic, faţă de cauzele concrete analizate, să solicite o opinie independentă; că, în cauză, după depunerea planului de reorganizare, creditoarea putea solicita adunării generale analizarea aspectelor privind reuşita acestuia, iar dacă analiza planului depăşea sfera judiciară, creditorii BCR SA sau Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava aveau la dispoziţie persoane de specialitate care să suplinească lacunele invocate şi mai mult, aceşti creditori au şi votat planul de reorganizare, ceea ce presupune analizarea perspectivelor de reuşită; că, nici susţinerile privind perspectivele financiare nu au fost expuse creditorilor, dar în conţinutul planului se arată atât demersurile efectuate pentru obţinerea profitului, cât şi sprijinul acordat de o parte a creditorilor; că, reuşita planului de reorganizare depinde de activitatea aplicată contextului economic, cât şi de sprijinul creditorilor şi nu se poate realiza prin ruperea ori suspendarea relaţiilor economice sau blocarea activităţii; că, faţă de caracterul concursual, este posibil ca nu toate creanţele să fie satisfăcute, deci se pune în balanţă atât continuarea activităţii debitorului şi acoperirea creanţelor, cât şi limitele de acoperire a debitelor cu totalul activelor în cazul lichidării; că, tratamentul creanţelor defavorizate nu reprezintă o cauză de reuşită a planului de reorganizare şi prin urmare, analiza practicianului în insolvenţă nu poate să determine reuşita planului prin schimbarea acestui tratament, pentru aceste aspecte privind managementul procedurii existând căi de atac distincte; că, raportat la dispoziţiile art. 723 Cod procedură civilă privind exercitarea cu bună credinţă a drepturilor procedurale în scopul apărării intereselor legitime, prin demersurile sale, creditorul încearcă, prin intercalarea judecătorului sindic, să obţină o analiză separată, care pe de o parte, nu a fost prezentată creditorilor pentru a fi discutată în mod colectiv, iar pe de altă parte, în vederea acoperirii unor aspecte de oportunitate a procedurii şi nu de legalitate şi că, în condiţiile în care perspectivele de reuşită au fost apreciate în concret atât de debitor, practicianul în insolvenţă, cât şi de creditori, solicitarea unei alte păreri independente nu face decât să tergiverseze în mod inutil aplicarea procedurii insolvenţei.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs creditoarea SC „X” SA Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs care, în drept, se încadrează în prev. art. 3041, art. 304 pct. 9 Cod proc. civ., recurenta a arătat, în esenţă, că niciun text de lege nu condiţionează numirea unui practician în insolvenţă care să-şi exprime opinia cu privire la posibilitatea de realizare a planului, de parcurgere a unei proceduri prealabile în sensul ca această problemă să fie supusă analizei creditorilor, anterior sesizării judecătorului sindic; că, nu-şi putea exercita dreptul de vot decât în legătură cu chestiunile înscrise pe ordinea de zi, care, în speţă, se rezumau exclusiv la votarea planului de reorganizare, nefiind puse niciodată pe ordinea de zi aspectele referitoare la oportunitatea planului, previziunile financiare, tratamentul defavorizat şi necesitatea desemnării unui practician în insolvenţă care să îşi exprime opinia cu privire la plan, neavând astfel posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la aceste chestiuni; că, întrucât nu deţine o creanţă egală cu 30% din valoarea totală a creanţelor debitoarei, nu putea proceda la convocarea adunării creditorilor pentru a pune în discuţie chestiuni care ţin de oportunitatea planului, previziunile financiare şi tratamentul defavorizat, cum în mod eronat a apreciat judecătorul sindic; că, niciun text de lege nu o obligă să îşi motiveze votul negativ acordat cu privire la ordinea de zi, simpla exprimare a unui astfel de vot faţă de orice problemă discutată în adunarea creditorilor sau faţă de orice fel de măsură luată împotriva administratorului judiciar fiind suficientă să deschidă calea unei contestaţii pentru analiza nelegalităţii de către judecător a hotărârilor/măsurilor criticate; că, DGFP Suceava nu este trecută ca şi creditor în tabelul definitiv de creanţe, iar creditorii bugetari nu au votat cu privire la planul de reorganizare, fiind consideraţi acceptanţi ai planului întrucât nu au creanţe defavorizate; că, acordarea unui tratament preferenţial creditorilor DGFP Suceava şi BCR SA echivalează cu o încălcare a drepturilor procedurale şi materiale pe care i le conferă procedura insolvenţei; că, analiza posibilităţii efective de realizare a planului de reorganizare prin raportare la probabilitatea teoretică de suplinire a eventualelor lacune sesizate cu privire la implementarea planului de către personalul celor doi creditori preferenţiali nu are niciun suport legal; că, potrivit disp. art. 101 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, distinct de dreptul la vot, legiuitorul conferă şi dreptul la examinarea planului de reorganizare de către un specialist, singura cerinţă impusă fiind ca această opinie să fie solicitată anterior confirmării planului şi prin urmare, este eronat raţionamentul potrivit căruia simpla exprimare a unui vot favorabil de către creditorii DGFP Suceava şi BCR SA echivalează cu o analiză a perspectivelor de reuşită, fiind mai mult decât suficientă şi pentru o confirmare a planului; că, în mod nelegal s-a reţinut că ar prevala un eventual sprijin din partea unor creditori – pe care de altfel l-a contestat şi formează obiectul dosarului nr. 6826/86/2009/a1*, în detrimentul desemnării unui expert care să exprime o opinie avizată cu privire la planul de reorganizare şi că, se impunea consultarea opiniei unui practician în insolvenţă independent şi imparţial, cu atât mai mult cu cât a invocat faptul că prin planul propus de debitoare nu este îndeplinită cerinţa tratamentului corect şi echitabil al creditorilor.
Prin întâmpinare, debitoarea SC „Y” SA Suceava a solicitat respingerea recursului, ca inadmisibil, apreciind că potrivit disp. art. 101 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, doar judecătorul sindic poate să ceară unui practician în insolvenţă să-şi exprime o opinie cu privire la posibilitatea de realizare a planului, o astfel de cerere venită din partea unui creditor fiind inadmisibilă. Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind legală şi temeinică arătând, în esenţă, că la data de 4.11.2011, creditorii şi-au exprimat părerea prin votul acordat în adunarea creditorilor, când planul de reorganizare propus de debitoare a fost votat favorabil.
Prin decizia nr.3860/29.06.2012, Curtea de Apel Suceava – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal a respins recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:
Procedând, în prealabil, în conformitate cu prev. art. 137 alin. 1 Cod proc. civ., la analiza excepţiei inadmisibilităţii, invocată de debitoare, Curtea a reţinut că, în realitate, motivele arătate în susţinere se circumscriu unei pretinse lipse de abilitare procesuală a creditoarei SC „X” SA de a solicita ca, un practician în insolvenţă să-şi exprime opinia privind posibilitatea de realizare a planului, înainte de confirmarea acestuia, în aplicarea art. 101 alin. 1 din Legea nr. 85/2006.
Într-adevăr, potrivit textului legal citat, „judecătorul-sindic va stabili termenul pentru confirmarea planului în termen de 15 zile de la depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului-verbal al adunării creditorilor prin care acesta a fost aprobat. Judecătorul-sindic poate să ceară unui practician în insolvenţă să îşi exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, înainte de confirmarea lui (… )”.
De altfel, în speţă, este necontestată împrejurarea că prerogativa solicitării unei opinii din partea unui practician în insolvenţă a fost atribuită de legiuitor exclusiv în competenţa judecătorului sindic, iar din ansamblul probator rezultă fără echivoc faptul că recurenta-creditoare a solicitat doar judecătorului sindic să se sesizeze din oficiu cu privire la problema pusă în discuţie şi să dispună numirea unui practician în insolvenţă, care să îşi exprime o opinie cu privire la planul de reorganizare, în măsura în care apreciază oportun.
Ori, văzând, pe de o parte, caracterul colectiv, concursual al procedurii, ca şi scopul acesteia, instituit de art. 2 din Legea nr. 85/2006 (acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă), iar pe de altă parte, faptul că niciun text din legea cadru în materie nu interzice unui creditor adresarea unei solicitări către judecătorul sindic, în vederea unei sesizări din oficiu în legătură cu o anumită chestiune, cererea creditoarei SC „X” SA Bucureşti apare ca fiind admisibilă, excepţia invocată de debitoare neputând fi reţinută.
Pe fondul recursului, Curtea a constatat că soluţia de respingere a sesizării creditorului SC „X” SA Bucureşti, privind desemnarea unui practician în insolvenţă care să-şi exprime opinia cu privire la posibilităţile reale de realizare a planului de reorganizare a activităţii debitoarei SC „Y” SA, se impune a fi menţinută, însă pentru motivul invocat din oficiu, referitor la caracterul prematur al interesului acesteia, incident pentru următoarele considerente:
După cum s-a mai arătat, potrivit art. 101 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, „judecătorul-sindic va stabili termenul pentru confirmarea planului în termen de 15 zile de la depunerea la tribunal de către administratorul judiciar a procesului-verbal al adunării creditorilor prin care acesta a fost aprobat. Judecătorul-sindic poate să ceară unui practician în insolvenţă să îşi exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, înainte de confirmarea lui (… )”.
În speţă, la data de 4.10.2011, debitoarea a depus la dosar planul de reorganizare a activităţii societăţii SC „Y” SA Suceava, iar la data de 4.11.2011 s-a desfăşurat Adunarea generală a creditorilor debitoarei, în cadrul căreia a fost votat planul de reorganizare, hotărâre anulată de judecătorul-sindic prin sentinţa civilă nr. 1180/18 mai 2012 a Tribunalului Suceava – Secţia civilă, prin admiterea contestaţiei creditoarei SC „X” SA Bucureşti (filele 136-139 dosar recurs).
Deşi este reală susţinerea creditoarei-recurente în sensul că, prin dispozitivul sentinţei sus-menţionate nu s-a dispus şi anularea in terminis a planului de reorganizare în discuţie, totuşi, din analiza considerentelor acesteia rezultă fără echivoc faptul că instanţa a dispus „refacerea planului de reorganizare şi reluarea votului”, aspect ce echivalează practic cu desfiinţarea celui dintâi, fiind unanim admis că şi considerentele au putere de lucru judecat în măsura în care explică, sprijină dispozitivul şi se reflectă în acesta.
Cum hotărârile judecătoreşti pronunţate în primă instanţă în materia insolvenţei beneficiază ope legis de caracter executoriu, în aplicarea art. 12 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, în speţă, se impune concluzia că, în lipsa unui plan de reorganizare, interesul creditoarei în adresarea sesizării judecătorului-sindic, apare ca fiind prematur.
Este cunoscut că, activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes, privit ca folos practic material sau moral urmărit de titularul oricărui act procedural îndeplinit în desfăşurarea acesteia.
Literatura de specialitate şi practica judiciară sunt unanime în a recunoaşte că, prin finalitatea sa, interesul de a acţiona se află într-o evidentă conexiune cu dreptul subiectiv, fără a se confunda însă cu acesta.
De asemenea, legitimitatea interesului presupune conformitatea sa cu ordinea de drept şi cu regulile de convieţuire socială, interesul fiind, aşadar, legitim doar atunci când este în concordanţă cu dreptul obiectiv, adică numai dacă pretenţiile formulate izvorăsc dintr-un raport juridic recunoscut de lege.
Pe de altă parte, una din cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească interesul este ca acesta să fie născut şi actual, în sensul că, dacă cel interesat nu ar recurge la acţiune în momentul respectiv, s-ar expune prin aceasta, la un prejudiciu.
Cu alte cuvinte, în speţă, sesizarea creditoarei apare ca fiind prematură în acest stadiu procesual, nefiind îndeplinită condiţia imperativă impusă de lege a depunerii de către administratorul judiciar la dosarul cauzei, a procesului-verbal al adunării creditorilor prin care noul plan a fost aprobat şi, respectiv, a stabilirii datei pentru confirmarea acestuia în termen de 15 zile de la depunere.
Din această perspectivă, soluţia se impune şi în ipoteza reformării în recurs a sentinţei civile nr. 1180/18 mai 2012 a Tribunalului Suceava – Secţia civilă şi respingerii contestaţiei creditoarei-recurente împotriva hotărârii adunării creditorilor debitoarei din 4.11.2011.
Mai mult, prerogativa judecătorului-sindic de a solicita exprimarea unei opinii privind realizarea planului, anterior confirmării, este facultativă şi nu imperativă.
Faţă de cele ce preced, şi în raport de care, cercetarea motivelor de recurs nu se mai impune, Curtea de Apel Suceava – Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrativ şi Fiscal, văzând că nu există motive de nulitate şi constatând legalitatea sentinţei atacate, însă pentru motivul de ordine publică invocat din oficiu, în temeiul art. 312 alin. 1din Codul de procedură civilă, a respins recursul, ca nefondat, menţinând soluţia judecătorului-sindic, cu substituirea motivării în sensul celor arătate.
