În ipoteza în care nu au fost îndeplinite obligațiile de plată și celelalte sarcini asumate prin planul de reorganizare judiciară, faptul aprobării raportului financiar al debitoarei nu împiedică formularea și admiterea unei cereri de intrare în faliment.
-Legea nr. 85/2006, art. 107 lit. C
În condițiile în care programul de plată al creanţelor prevăzut în planul de reorganizare a fost doar parţial respectat, astfel cum rezultă, în mod punctual, din raportul privind situația financiară a debitoarei, împrejurarea că prin hotărârea comitetului creditorilor s-a aprobat acest raport (prin votul „pentru” al creditorilor deţinând un procent de 60,38% din totalul creanţelor care au votat la adunare), nu împiedică formularea şi admiterea unei cereri de intrare în faliment, în temeiul prevederilor art. 107 lit. C din Legea nr. 85/2006 rep. Prin raportare la nerespectarea obligaţiilor stipulate în planul de reorganizare judiciară confirmat, condiția stabilită de norma specială evocată este îndeplinită, în cauză, iar aprobarea situaţiilor financiare este lipsită de relevanţă din perspectiva textului de lege.
Concluzia este firească deoarece, atâta timp cât creditorul cu privire la care obligaţiile de plată au fost respectate a votat şi va vota pentru aprobarea situaţiei financiare şi pentru continuarea procedurii reorganizării, creditorul cu privire la care obligaţiile de plată nu au fost respectate se va opune continuării procedurii de reorganizare și, dată fiind poziţia sa minoritară în comitetul creditorilor, opoziţia sa va rămâne fără efecte. Tocmai de aceea, art. 107 lit. C permite intrarea în faliment dacă este prezentă condiţia neîndeplinirii la termen a obligaţiilor stipulate prin planul de reorganizare.
Prin Sentinţa nr.420 din 29.04.2015 pronunţată de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr.xxx s-au admis cererile înaintate de creditoarele Societatea „L. G.” S.R.L., cu sediul în xxx şi D.G.R.F.P. BRAŞOV – A.J.F.P. Mureş, pentru declanşarea procedurii falimentului împotriva debitoarei Societatea „G. S.” S.R.L., cu sediul în Târgu-Mureş, – societate în insolvenţă, şi în consecinţă:
S-a constatat incidenţa dispoziţiilor art.107 alin.2 lit. c din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi, în consecinţă :
S-a dispus intrarea în faliment a debitoarei „G. S.” S.R.L., cu sediul în xxx, înregistrată în Registrul comerţului sub nr. xx, CUI x.
S-a desemnat provizoriu în cauză în calitate de lichidator judiciar pe G. M. C. S.P.R.L., cu sediul în xxx, stabilindu-i remuneraţia provizorie de 2.000 lei.
Lichidatorul judiciar va exercita toate atribuţiile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 85/2007.
S-a dispus dizolvarea debitoarei „G. S.” S.R.L.
Ridică debitoarei dreptul de administrare, constând în dreptul de a-şi conduce activitatea , de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea.
S-a stabilit în sarcina lichidatorului atribuţia de a trimite o copie de pe sentinţa de deschidere a procedurii, autorităţilor şi instituţiilor care ţin registrele de publicitate pentru bunurile supuse transcripţiei, inscripţiei sau înregistrării in aceste registre, spre a se face menţiune în ceea ce priveşte bunurile aflate în patrimoniul debitorului.
S-a dispus notificarea deschiderii procedurii de către lichidator, debitoarei, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş, în vederea efectuării menţiunii în Registrul Comerţului cu privire la deschiderea procedurii simplificate, precum şi tuturor băncilor la care debitorul are conturi deschise.
S-a dispus lichidatorului judiciar ca în notificare făcută creditorilor şi debitoarei prin administrator special cu privire la termenele stabilite în procedură să precizeze necesitatea depunerii actelor de procedură cu respectarea multiplului exemplar, cu menţiunea că pentru acele acte cu caracter litigios – contestaţii, obiecţiuni, se impune depunerea lor şi în format electronic, împreună cu încă un exemplar în format scriptic – în vederea realizării procedurii de comunicare prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă. Totodată, creditorii vor fi informaţi cu privire la obligativitatea depunerii dovezii plăţii taxelor judiciare în cuantum de 200 lei, conform art. 14 din OUG nr. 80/2013 şi sancţiunea aplicabilă în cazul în care această obligaţie nu a fost respectată – anularea cererii ca netimbrată.
S-a dispus băncilor la care debitorul are disponibil în conturi, să nu dispună de acesta, fără un ordin al lichidatorului, sub sancţiunea dispoziţiilor prev. de art.48 alin.2 din Legea 85/2006.
S-a stabilit termenul limită pentru înregistrarea declaraţiilor de creanţă născute după data deschiderii procedurii la data de 8 iunie 2015.
S-a stabilit termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea şi depunerea la dosar a tabelului suplimentar al creanţelor în data de 1 iulie 2015, iar afişarea, publicarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor se va realiza la data de 6 iulie 2015.
Contestaţiile vor fi depuse cu cel puţin 10 zile înainte de data stabilită prin încheierea de intrare în faliment, pentru definitivarea tabelului definitiv consolidat, respectiv cel târziu până la data de 4 septembrie 2015.
Termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii 17 septembrie 2015 şi pentru afişarea tabelului consolidat al creanţelor la 25 septembrie 2015.
S-a stabilit ca până la 7 mai 2015 debitorul să predea gestiunea averii către lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii menţionate la art. 46 alin. (2).
S-a dispus deschiderea de către lichidator a unui cont la o unitate bancară, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. Eventualele disponibilităţile băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar.
Lichidatorul judiciar va realiza până la următorul termen în procedură toate demersurile prevăzute de art. 113-115, 116 şi urm. din Legea nr. 85/2006.
S-a stabilit următorul termen în procedură 17 septembrie 2015.
În motivarea acestei hotărâri s-a arătat că, prin sentinţa nr.1218/09.10.2013, judecătorul sindic a confirmat planul de reorganizare propus de debitoarea Societatea „G. S.” S.R.L.– societate în insolvenţă aflată sub supravegherea administratorului judiciar G. M. C. S.P.R.L.
Prin raportul trimestrial depus la data de 12.02.2015, aferent trimestrului IV al planului de reorganizare, respectiv perioadei 01.08.2014 – 31.10.2014, administratorul judiciar a arătat că societatea a respecta doar parţial programul de plată al creanţelor anexat planului de reorganizare.
Investit cu soluţionarea cererii, judecătorul sindic a dispus citarea debitoarei, prin administratorul special şi a creditorilor pentru a-şi exprima poziţia în raport cu propunerea de intrare în faliment.
Faţă de înscrisurile depuse, informaţiile comunicate de administratorul judiciar, judecătorul sindic apreciază că în cauză sunt, într-adevăr incidente dispoziţiile art.107 al.1 lit. c din Legea nr. 85/2006 privind intrarea debitoarei în faliment.
Textul incident prevede această soluţie în cazul în care „obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condiţiile stipulate prin planul confirmat sau desfăşurarea activităţii debitorului, în decursul reorganizării, aduce pierderi averii sale”.
În raport de această stare de fapt dovedită, judecătorul sindic concluzionează în sensul că dispoziţia de intrare în faliment este de neamânat, date fiind prevederile textului de lege menţionat. Voinţa legiuitorului are la bază considerente de logică economică, întrucât orice amânare nu face decât să agraveze pierderile cu efectul diminuării procentului de recuperare a creanţelor.
În temeiul dispoziţiilor art. 107 alin.2 , respectiv lit. a de la acelaşi articol din Legea nr. 85/2006, dispunând deschiderea procedurii falimentului, s-a dispus dizolvarea şi ridicarea dreptului de administrare a debitoarei, constând în dreptul de a-şi conduce activitatea, de a-şi administra bunurile din avere şi de a dispune de acestea, urmând ca în temeiul dispoziţiilor art. 107 alin. 2 lit. b raportat la art. 11 alin.1 lit. c din Legea nr. 85/2006, să fie stabilite în sarcina lichidatorului atribuţiile prevăzute de art.25, precum şi art. 63 din lege, acesta fiind însărcinat cu conducerea în tot a activităţii debitoarei.
Văzând dispoziţiile art. 24, al. 3 din Legea nr. 85/2006, a fost desemnat provizoriu în cauză în calitate de lichidator judiciar G. M. C. S.P.R.L., desemnat în calitate de administrator judiciar, pentru a asigura continuitatea supravegherii debitoarei şi a actelor de administrare, urmând a se stabili remuneraţia acesteia, tot provizoriu, la nivelul de 2.000 lei.
În temeiul dispoziţiilor art. 48 din Legea 85/2006, s-a dispus tuturor băncilor, la care debitoarea are disponibil în conturi, să nu dispună de acestea, fără ordinul lichidatorului sub sancţiunea dispoziţiilor prevăzute de art. 48 alin.2 din lege.
În aplicarea dispoziţiilor art. 107 alin. 2 lit. d din legea menţionată, a fost stabilită data de 30 iulie 2014 pentru predarea gestiunii averii de la debitoare la lichidator, împreună cu lista actelor şi operaţiunilor efectuate după deschiderea procedurii prevăzute de art. 46 al. 2 din lege .
În conformitate cu dispoziţiilor. art. g şi art. 62 alin.1 lit. b, c, d, e din Legea nr. 85/2006, s-a dispus în sarcina lichidatorului notificarea intrării în faliment, creditorilor, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Mureş, precum şi băncilor unde debitorul are deschis conturi. În vederea efectuării notificărilor menţionate, judecătorul sindic a stabilit termenele prevăzute de art. 108 al. 2 din Legea nr. 85/2006, urmând ca lichidatorul judiciar să procedeze la notificarea acestor termene către toţi creditorii debitorului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel (recalificat de către instanţa de control judiciar în recurs), SC G. S. SRL, solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererilor de deschidere a procedurii falimentului împotriva debitoarei, formulate de creditoarele SC L. G. SRL şi DGRFP Braşov-AJFP Mureş, cu obligarea creditoarelor la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea căii de atac s-a arătat că, deşi debitoarea şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin planul de reorganizare, procedând la achitarea datoriilor acesteia, conform programului de plată a creanţelor, instanţa de fond, în mod greşit, a admis cererile de deschidere a procedurii falimentului formulate de creditoarele amintite. În acest context se impune remarca potrivit căreia prima instanţă în mod eronat a apreciat faptul că, faţă de înscrisurile depuse, informaţiile comunicate de administratorul judiciar, se impune intrarea debitoarei în faliment, în condiţiile în care, în realitate creditorii şi-au exprimat poziţia de respingere a cererii de deschidere a procedurii falimentului.
În concret, se accentuează faptul că ulterior comunicării raportului trimestrial depus la dosarul cauzei la data de 12.02.2015, creditorii debitoarei şi-au exprimat poziţia în vederea continuării procedurii de reorganizare a societăţii debitoare. Ca atare, în condiţiile în care părţile interesate în prezenta cauză şi-au exprimat poziţia, în sensul respingerii cererii de deschidere a procedurii falimentului, instanţa de fond a apreciat în mod greşit aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor art.107 alin.1, lit. c din Legea nr.85/2006, dispunând admiterea cererii de deschidere a procedurii falimentului împotriva debitoarei SC G. S. SRL.
În drept, au fost invocate prevederile art.477 Cod procedură civilă, însă, prin recalificarea apelului în recurs, Curtea a constatat că motivele expuse se pot încadra în prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, şi art.3041 Cod procedură civilă.
În cauză a formulat întâmpinare DGRFP Brașov-AFP Mureş solicitând respingerea căii de atac ca fiind formulată de către o persoană lipsită de calitate de reprezentant, excepţie ce a fost respinsă prin încheierea interlocutorie de la termenul din 29.09.2015.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a arătat că, potrivit Raportului întocmit de administratorul judiciar nr.258/11.02.2015, nu au fost efectuate cheltuieli excepţionale, care să exceadă activităţii curente. Totuşi, potrivit aceluiaşi Raport şi contrar celor afirmate în calea de atac, programul de plată a creanţelor aferent Planului de reorganizare a fost doar parţial respectat, , respectiv: ratele către creditoarea R. I. B. SA sunt achitate până la nivelul lunii octombrie, ratele către creditorii C. C. I. SA şi subscrisa sunt achitate până la nivelul lunii august, onorariul administratorului judiciar este achitat până la nivelul lunii iulie.
S-a arătat că, potrivit adresei nr.4843/281220/13.02.2015, emisă de AJFP Mureş – Colectare – Serviciul colectare executare silită persoane juridice – adresă care a stat la baza formulării cererii subscrisei, nr.253867/23.02.2015, având ca obiect deschiderea procedurii de faliment a debitoarei SC G. S. SRL, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art.107 pct. c din Legea nr.85/2006, debitoarea nu a achitat suma cuprinsă în graficul de plată a creanţelor, nerespectând astfel Planul de reorganizare aferent perioadei 01.08.2014-31.10.2014, respectiv trimestrul IV al Planului de reorganizare iar, la data susamintitei adrese, debitoarea figura cu obligaţii către bugetul general consolidat în cuantum de 2.476.835 lei. Potrivit aceleiaşi adrese, nr.4843/281220/13.02.2015, emisă de AJFP Mureş – Colectare – Serviciul colectare executare silită persoane juridice. Debitoarea nu a achitat nici obligaţiile curente. Prin urmare, este evident că desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii sale.
Analizând recursul formulat din perspectiva motivelor invocate şi a prevederilor art.3041 Cod procedură civilă, Curtea a reţinut următoarele:
Potrivit Raportului privind situaţiile financiare ale debitoarei SC G. S. SRL aferente trimestrului IV al Planului de reorganizare, respectiv perioada 01.08.2014-31.10.2014 (filele 321-322 vol. III), programul de plată al creanţelor prevăzut în planul de reorganizare, la data întocmirii raportului (11.02.2015) a fost doar parţial respectat.
Astfel, ratele către creditoarea R. I. B. SA au fost achitate până la nivelul lunii octombrie 2014, ratele către creditoarea C. C. I. SA sunt achitate până la nivelul lunii august 2014, iar ratele faţă de creditoarea DGFP Mureş sunt achitate până la nivelul lunii august 2014.
Din acest raport rezultă că debitoarea nu şi-a respectat programul de plăţi stabilit prin planul de reorganizare.
Împrejurarea că prin Hotărârea Comitetului Creditorilor din 17.02.2015 s-a aprobat Raportul financiar al debitoarei SC G. S. SRL aferent perioadei august 2014 – octombrie 2014, (prin votul pentru al creditorilor deţinând un procent de 60,38% din totalul creanţelor care au votat la adunare), nu împiedică formularea şi admiterea unei cereri de intrare în faliment, în temeiul prevederilor art.107 lit. c din Legea nr.85/2006 rep.
Potrivit acestui text legal, judecătorul sindic poate decide intrarea în faliment a debitoarei, dacă obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate nu sunt îndeplinite în condiţiile stipulate prin planul confirmat sau desfăşurarea activităţii debitorului în decursul reorganizării sale aduce pierderi averii acestuia.
Această condiţie, a neîndeplinirii obligaţiilor stipulate prin planul confirmat, este îndeplinită în cauză, iar aprobarea situaţiilor financiare este lipsită de relevanţă din perspectiva textului citat.
Este firesc să fie aşa, atâta timp cât creditorul cu privire la care obligaţiile de plată au fost respectate a votat şi va vota pentru aprobarea situaţiei financiare şi continuarea procedurii reorganizării, iar creditorul cu privire la care obligaţiile de plată nu sunt respectate se va opune continuării procedurii de reorganizare, iar dată fiind poziţia sa minoritară în comitetul creditorilor, opoziţia sa va rămâne fără efecte.
Or, tocmai de aceea textul art.107 lit. C permite intrarea în faliment dacă este îndeplinită condiţia neîndeplinirii la termen a obligaţiilor stipulate prin planul de reorganizare.
În cauză această condiţie este îndeplinită, iar concluzia este aceea că deschiderea procedurii falimentului, s-a dispus în mod legal.
În consecinţă, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea a respins, ca nefondat, recursul formulat de către administratorul special al debitoarei SC G. S. SRL împotriva Sentinţei nr.420/24.04.2015 pronunţate de Tribunalul Specializat Mureş în dosarul nr.xxx.