Legea insolvenţei. Plata creanţei. Efecte


Legea nr.64/1995, republicată, privind procedura reorganizării judiciare şi falimentului. Admiterea contestaţiei debitoarei şi respingerea acţiunii introductive de instanţă ca rămasă fără obiect, prin achitarea debitorului. Efecte juridice cu privire la ceilalţi creditori înscrişi la masa credală .

Conform art.36 din Legea 64/1995, republicată, dispoziţie care este  reluată şi de Legea insolvenţei nr.85/2006, orice creditor ce are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, neachitată într-un termen de 30 de zile de la  scadenţă, poate să solicite deschiderea procedurii prevăzută de lege.

Aşadar, legea specială prevede o cale specială de satisfacere a creanţei invocată de creditor, respectiv, prin deschiderea conform legii arătate, a procedurii insolvenţei, alături de care există şi  procedura silită de drept  comun, reglementată de Codul de procedură civilă şi, nu în ultimul rând, plata benevolă a debitului.

În ipoteza în care, instanţa stabileşte că debitorul nu este în stare de insolvenţă, va respinge cererea creditorului, care va  fi considerată ca lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei,  conform art.33 alin.5 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei.

În această situaţie, celelalte cereri formulate în dosarul cauzei prin depunerea unor declaraţii de creanţă, de către alţi creditori, fiind cereri accesorii, nu mai pot fi analizate de instanţa de judecată, aceştia putând  să solicite fie executarea silită de drept comun conform codului de procedură civilă,  fie executarea silită specială conform Legii nr.85/2006, prin formularea unor cereri  proprii de deschidere a procedurii insolvenţei.

(Curtea de apel Bucureşti –  secţia a VI-a comercială. Decizia comercială nr.366R/9.03.2007).

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială la data de 28.07.2005, creditoarea S.C. A S.A. a solicitat instanţei aplicarea procedurii instituită de Legea nr.64/1995 republicată, faţă de debitoarea S.C. B S.A.

La data de 11.08.2005, debitoarea a formulat contestaţie faţă de cererea introductivă de instanţă, contestaţie ce a fost respinsă prin sentinţa nr.2371/23.11.2005.

Prin decizia comercială nr.2300R/07.09.2006, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială a admis recursul debitoarei împotriva sentinţei nr.2371/23.11.2005, modificând în tot sentinţa atacată, în sensul admiterii contestaţiei debitoarei şi respingerii cererii creditoarei ca rămasă fără obiect, instanţa de recurs reţinând că recurenta nu este în stare de insolvenţă, fiind în măsură să acopere creanţa pretinsă cu disponibilităţile băneşti deţinute.

Prin sentinţa comercială nr.3243/06.12.2006, Tribunalul Bucureşti – Secţia a VII-a Comercială a admis cererea administratorului judiciar şi a dispus închiderea procedurii reorganizării judiciare împotriva debitoarei S.C. B S.A.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut că a fost dezînvestit cu soluţionarea cauzei prin admiterea recursului, astfel încât nu mai poate continua procedura instituită de Legea nr.64/1995 republicată, şi, respectiv, Legea nr.85/2006, urmând ca ceilalţi creditori înscrişi la masa credală să-şi îndestuleze creanţele pe calea executării silite de drept comun.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs creditoarea C, recurs înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială la data de 31.01.2007.

În motivarea recursului declarat, recurenta a arătat că, urmare a notificării sale prin adresa nr.292/28.06.2006 cu privire la deschiderea procedurii prevăzută de Legea nr.64/1995 republicată, împotriva debitoarei, a formulat declaraţie de creanţă la data de 20.07.2006, pentru o creanţă de 166.972 lei, reprezentând debite ale societăţii debitoare faţă de bugetul consolidat al statului.

Recurenta a învederat că plata efectuată de debitoare către creditoarea S.C. A S.A. a fost făcută cu încălcarea dispoziţiilor art.49 din Legea nr.85/2006, nefiind prezentate documente care să justifice derogarea în ceea ce priveşte efectuarea de plăţi, şi nefiind supusă adunării creditorilor vreo ordine de zi în acest sens.

Recurenta a mai arătat că în speţă au fost încălcate şi dispoziţiile art.36 din Legea nr.85/2006, care suspendă de drept toate acţiunile judiciare şi extrajudiciare, precum şi ale art.46 şi art.48 din Legea nr.85/2006.

Examinând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs invocate, văzând şi dispoziţiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea a reţinut că recursul declarat este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform art.36 din Legea nr.64/1995 republicată, dispoziţie care este reţinută şi de Legea insolvenţei nr.85/2006, orice creditor ce are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă neachitată într-un termen de 30 de zile de la scadenţă poate să solicite judecătorului sindic deschiderea procedurii prevăzută de lege.

Aşadar, legea specială prevede o cale de satisfacere a creanţei invocată de creditor, respectiv prin deschiderea, conform legii arătate, a procedurii insolvenţei, alături de care există şi procedura silită de drept comun reglementată de Codul de procedură civilă şi, nu în ultimul rând plata benevolă a debitului.

Curtea a reţinut că în speţă, creanţa creditoarei S.C. A S.A. a fost integral satisfăcută prin plata voluntară, instanţa de recurs învestită cu soluţionarea recursului împotriva sentinţei de respingere a contestaţiei debitoarei, reţinând că debitoarea a făcut dovada că nu se află în stare de insolvenţă, dispunând de lichidităţi.

Or, în situaţia în care judecătorul stabileşte că debitorul nu este în stare de insolvenţă, va respinge cererea creditorului, care va fi considerată ca lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei, conform art.33 alin.5 din Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenţei.

Aşadar, în speţă, întrucât a fost achitată creanţa, cererea introductivă de instanţă a rămas fără obiect, astfel încât, celelalte cereri formulate în dosarul cauzei prin depunerea unor declaraţii de creanţă, de către alţi creditori, fiind cereri accesorii, nu mai pot fi analizate de instanţa de faţă, aceştia putând să solicite fie executarea silită de drept comun conform Codului de procedură civilă, fie executarea silită specială conform Legii nr.85/2006, prin formularea unor cereri proprii de deschidere a procedurii insolvenţei.

Ca atare, Curtea a apreciat că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art.36, 49, 46 şi 48 din Legea nr.85/2006, faţă de incidenţa dispoziţiilor art.33 alin.5 din lege, în speţă, fiind vorba de efectuarea plăţii către creditorul care a solicitat deschiderea procedurii, deci, înainte de analizarea şi admiterea declaraţiilor de creanţă ale celorlalţi creditori.