Pentru a se aprecia asupra imposibilităţii realizării unui plan de reorganizare şi prin urmare, a necesităţii trecerii la procedura insolvenţei pe temeiul art. 107 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006, nu se impune ca nerealizarea obiectivelor planului să fie consecinţa unei activităţi culpabile a societăţii debitoare ori a administratorului judiciar, aprecierea privind trecerea la procedura insolvenţei trebuind să se întemeieze strict pe considerente de natură economică care să justifice luarea măsurii ca singură soluţie valabilă în vederea acoperirii pasivului raportat la împrejurările cauzei.
Deşi este adevărat că nu se poate reţine culpa exclusivă a debitoarei pentru nerealizarea planului de reorganizare în condiţiile aprobate, care prin prevederea obţinerii resurselor necesare realizării planului din vânzarea unor importante active a introdus astfel un important element aleatoriu în conţinutul acestuia, nu mai puţin adevărat că perpetuarea acestei incertitudini a vânzării respectivelor bunuri în scopul obţinerii resurselor necesare realizării planului nu poate continua, fiind în total dezacord cu scopul urmărit prin plan, acela al plăţii creditorilor în termenele prevăzute prin acelaşi plan de reorganizare. În lipsa îndeplinirii acestui scop, cel al plăţii creanţelor în termenele stabilite, planul de reorganizare nu mai are nicio raţiune, urmând a fi înlocuit cu următoarea procedură, legal prevăzută, aceea a falimentului.
Deşi este adevărat că nu se poate reţine culpa exclusivă a debitoarei pentru nerealizarea planului de reorganizare în condiţiile aprobate, care prin prevederea obţinerii resurselor necesare realizării planului din vânzarea unor importante active a introdus astfel un important element aleatoriu în conţinutul acestuia, nu mai puţin adevărat că perpetuarea acestei incertitudini a vânzării respectivelor bunuri în scopul obţinerii resurselor necesare realizării planului nu poate continua, fiind în total dezacord cu scopul urmărit prin plan, acela al plăţii creditorilor în termenele prevăzute prin acelaşi plan de reorganizare. În lipsa îndeplinirii acestui scop, cel al plăţii creanţelor în termenele stabilite, planul de reorganizare nu mai are nicio raţiune, urmând a fi înlocuit cu următoarea procedură, legal prevăzută, aceea a falimentului.
Imposibilitatea vânzării bunurilor stabilite prin plan în scopul obţinerii fondurilor necesare activităţii de reorganizare şi plata creditorilor conform planului nu poate fi imputată nici administratorului judiciar al debitoarei tocmai datorită elementului aleatoriu reprezentat de eventualitatea vânzării respectivelor bunuri, neputând fi la dispoziţia acestuia, ci în funcţie de jocul pieţei în domeniu.
Imposibilitatea vânzării bunurilor stabilite prin plan în scopul obţinerii fondurilor necesare activităţii de reorganizare şi plata creditorilor conform planului nu poate fi imputată nici administratorului judiciar al debitoarei tocmai datorită elementului aleatoriu reprezentat de eventualitatea vânzării respectivelor bunuri, neputând fi la dispoziţia acestuia, ci în funcţie de jocul pieţei în domeniu.
Secţia a II-a civilă – Decizia nr. 818/14 septembrie 2012
Prin Sentinţa nr. 333/F/2012 pronunţată de judecătorul sindic în dosar nr. 4103/107/2007/a3 al Tribunalului Alba s-a respins cererea administratorului judiciar E.I. SPRL Hunedoara al debitoarei SC C. SA Sebeş de deschidere împotriva acesteia a procedurii simplificate a insolvenţei.
Pentru a pronunţa această soluţie judecătorul sindic a reţinut că prin Sentinţa comercială nr. 29/F/2011 judecătorul sindic a confirmat planul de reorganizare a activităţii debitoarei, astfel că aceasta trebuia să facă plăţi către creditori, conform programului de plăţi asumat prin planul de reorganizare.
Prin Sentinţa comercială nr. 572/F/2011 judecătorul sindic admis cererea formulată de administratorul judiciar la data de 06.07.2011, sens în care a dispus începerea procedurii falimentului împotriva debitoarei SC C. SA.
Prin Decizia nr.1412/16.12.2011 a Curţii de Apel Alba Iulia, admiţându-se recursul debitoarei, a fost modificată această din urmă sentinţă, fiind respinsă cererea administratorului judiciar şi înlăturate măsurile dispuse de judecătorul sindic prin sentinţa atacată.
Instanţa de recurs a reţinut că administratorul judiciar nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prevăzute de art.106 alin.1 şi 3 din legea insolvenţei, în sensul că a convocat şedinţa comitetului creditorilor şi a adunării creditorilor la doar trei luni de la confirmarea planului de reorganizare şi fără a face vreun demers pentru realizarea acestui plan. În acelaşi context, s-a reţinut că termenele pentru vânzarea unor active au fost depăşite, administratorul judiciar nefăcând dovada că debitoarea l-a împiedicat să ia măsurile necesare confirmării planului.
După pronunţarea deciziei de către instanţa de recurs, administratorul judiciar a convocat pentru data de 13.02.2012 şedinţa comitetului creditorilor, şedinţă în care a fost aprobat raportul asupra situaţiei financiare a debitoarei aferentă perioadei august-noiembrie 2011 şi intrarea în faliment. La data de 01.03.2012, în cadrul adunării creditorilor a fost prezentată decizia comitetului creditorilor cu privire la modalitatea de continuare a procedurii, decizia adunării creditorilor fiind aceea de intrare în faliment a debitorului SC C. SA.
S-a înlăturat în acest context apărarea în sensul că propunerea de deschidere a procedurii simplificate este prematură, având în vedere că administratorul judiciar este obligat să întocmească raportul trimestrial asupra situaţiei financiare a debitorului în conformitate cu dispoziţiile art. 106 din lege şi să facă propuneri în acest sens.
Tot astfel, având în vedere că la data de 02.03.2012, administratorul judiciar a formulat o nouă propunere de intrare a debitoarei în faliment, s-a apreciat că nu poate fi primită nici apărarea că în cauză operează autoritatea de lucru judecat, raportat la decizia nr.1412/2011, în condiţiile în care instanţa de recurs a analizat oportunitatea deschiderii procedurii simplificate, prin prisma cererii formulate la data de 06.07.2011. Cu toate acestea, s-a apreciat că în cauză operează puterea de lucru judecat, considerentele avute în vedere de instanţa de control judiciar neputând fi ignorate, cu atât mai mult cu cât a fost analizată o propunere de intrare în faliment şi a stabilit că aceasta nu poate fi admisă atâta timp cât planul de reorganizare nu a fost respecta şi din culpa administratorului judiciar, iar câtă vreme nu s-au respectat toate măsurile prevăzute în plan nu se poate aprecia cu certitudine asupra pierderilor şi cauzei acestora.
Deşi s-a reţinut ca fiind incontestabil faptul că în prezent societatea debitoare lucrează în pierdere, aşa după cum rezultă din raportul depus pentru termenul din 14.02.2012, s-a reţinut că principalul motiv pentru care planul nu poate fi respectat este faptul că nu s-a reuşit valorificarea activelor societăţii, fapt care nu poate fi imputabil debitoarei.
În raportul privind măsurile întreprinse de administratorul judiciar anterior formulării propunerii de intrare în faliment s-a mai relevat împrejurarea că a fost aprobată valorificarea fierului vechi de către debitor societăţii S.M.S., însă la data de 29.03.2012, administratorul special a emis o notă informativă în sensul că, deşi a fost preluat deşeul metalic, plata preţului în cuantum de 182.709,30 lei nu a fost efectuată.
Având în vedere că, potrivit art. 103 alin. 1 din lege, în urma confirmării unui plan debitorul îşi conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar, iar acesta a susţinut că a aprobat valorificarea fierului vechi, tot administratorul judiciar era cel care trebuia să se asigure că preţul este achitat de cumpărător anterior preluării produselor achiziţionate. Aşa fiind, nu se poate reţine culpa debitoarei pentru faptul că în patrimoniul său nu a intrat suma de 182709,3 lei, sumă care, de altfel, este considerabilă şi care ar fi putut fi folosită pentru plata ratelor stabilite prin plan.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs creditorii B.I.R. SA Sucursala B. prin Agenţia C.N., Direcţia Generală a Finanţelor Publice A. şi Societatea Profesională E.I. SPRL Hunedoara în calitate de administrator judiciar al debitoarei, fiecare dintre aceştia solicitând modificarea sentinţei în sensul admiterii cererii administratorului judiciar de deschidere a procedurii falimentului debitoarei.
În motivarea recursurilor se invocă la unison pierderile masive din activitatea debitoarei, imposibilitatea acesteia de a-şi acoperi cheltuielile curente, inclusiv obligaţiile faţă de bugetul de stat, care au ajuns la 1.993.435 lei în afara celor de 4.242.751 lei cuprinse în planul de reorganizare. Datoriile acumulate în perioada de la confirmarea planului de reorganizare şi până în prezent se ridică la 1.081.629,93 lei faţă de diverşi alţi creditori, deşi în această perioadă ar fi trebuit să se distribuie, conform planului de reorganizare suma de 1.412.835 lei, distribuirile efectuate fiind nesemnificative.
Prin întâmpinare, debitoarea SC C. SA solicită respingerea recursurilor declarate, apreciind că în cauză operează puterea de lucru judecat a Deciziei nr. 1412/16.12.2011 a Curţii de Apel Alba Iulia în care s-a statuat în sensul că planul de reorganizare nu poate fi respectat din culpa administratorului judiciar , care nu a reuşit valorificarea activelor societăţii, parte din planul de reorganizare, situaţie ce se menţine şi în prezent, dar care nu poate fi însă imputată societăţii debitoare. Se impunea ca prin grija şi cu diligenţele administratorului judiciar să se obţină în perioada de la confirmarea planului de reorganizare şi până în prezent 1.872.709,30 lei din vânzarea de fier vechi (98.400 lei), vânzarea în luna aprilie 2011 a imobilului grădiniţă şi teren aferent situat în S., str. A.O., nr. 9 (450.000 lei), vânzarea în luna septembrie 2011 a imobilului staţie de epurare (250.000 lei), vânzarea în luna decembrie 2011 a imobilelor din S., str. P., nr. 7, vânzări parţiale (990.000 lei), aspecte asupra cărora acesta nu s-a străduit.
Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate se constată următoarele:
Este incontestabil, aşa după cum însuşi judecătorul sindic reţine, că societatea debitoare, în legătură cu care s-a confirmat un plan de reorganizare prin Sentinţa nr. 29/F/2011, înregistrează pierderi considerabile din activitatea curentă, de la confirmarea planului şi până în prezent înregistrând o pierdere de 895.203 lei, datoriile acumulate în această perioadă faţă de diverşi creditori ridicându-se la un cuantum de 1.081.629,93 lei, deşi în această perioadă, potrivit raportului administratorului judiciar din 14.02.2012, ar fi trebuit să distribuie, conform planului de reorganizare, suma de 1.412.835 lei, distribuirile efectuate fiind nesemnificative.
În aceste condiţii, este evident că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de textul art. 107 alin. 1 lit. c teza a II-a din Legea nr. 85/2006 privind intrarea societăţii debitoare în faliment, sens în care s-au pronunţat atât comitetul creditorilor, cât şi adunarea creditorilor din data de 13.02.2012 şi, respectiv 01.03.2012, aceştia hotărând cu votul a 57,28 % pentru intrarea debitoarei în faliment.
În cauză sunt îndeplinite inclusiv condiţiile intrării societăţii în faliment pe teza I a aceluiaşi articol, societatea debitoare nefăcând dovada că este în măsură să îndeplinească obligaţiile de plată şi celelalte sarcini asumate prin planul de reorganizare, din acelaşi raport al administratorului judiciar din data de 14.02.2012 şi 24.04.2012 rezultând că, din totalul de 1.412.835 lei prevăzuţi a fi distribuiţi în această perioadă, prin plan s-au distribuit doar 60.621 lei către BRD G.S.G. SA.
Cu toate acestea, chiar dacă, aşa după cum se poate observa, nu se poate reţine vreo culpă în sarcina debitoarei ori a administratorului judiciar în neîndeplinirea obiectivelor privind obţinerea veniturilor necesare din vânzarea activelor menţionate, situaţie care a condus la nerespectarea graficelor de plată a creanţelor aprobat prin plan, această situaţie nu poate fi suportată de către creditori, aceştia fiind în drept, potrivit dispoziţiilor art. 107 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, să încerce satisfacerea creanţelor în cadrul procedurii falimentului, lucru pe care debitoarea nu îl poate împiedica atunci când, precum în speţă, condiţiile acestui text de lege sunt îndeplinite.
Din acest punct de vedere este evident că, în cauză, nu poate opera autoritatea de lucru judecat a Deciziei Curţii de Apel Alba Iulia nr. 1412/16.12.2011, prin care s-au constatat unele deficienţe şi s-au dat unele îndrumări administratorului judiciar doar în limita atribuţiilor acestuia, posibil de executat, neputând fi considerată a avea efecte şi asupra situaţiei create de imposibilitatea vânzării efective a bunurilor stabilite prin plan, fenomen pe care, aşa cum s-a arătat mai sus, lichidatorul judiciar nu îl poate influenţa.
În aceste condiţii, în care, faţă de cele menţionate, în cauză sunt îndeplinite ambele situaţii avute în vedere de textul art. 107 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006 pentru intrarea debitoarei SC C. SA Sebeş în procedura falimentului, soluţia judecătorului sindic prin care a fost respinsă o cerere în acest sens formulată de administratorul judiciar pe baza datelor şi a informaţiilor relevante se dovedeşte nelegală şi netemeinică, urmând a fi înlăturată prin admiterea recursurilor declarate în cauză şi modificarea sentinţei în sensul deschiderii procedurii falimentului împotriva debitoarei.
Dat fiind că, potrivit legii, deschiderea procedurii falimentului, numirea lichidatorului judiciar şi luarea celorlalte măsuri aferente, sunt date în competenţa judecătorului sindic, s-a dispus casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei în acest scop judecătorului sindic în considerarea de altfel a Deciziei nr. 5/04.04.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în interesul legii referitoare la această chestiune.
