Prin cererea înregistrată la data de 23.10.2015, pe rolul Tribunalului Botoşani – Secţia a II-a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal, sub nr. 2504/40/2015, creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B., a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă faţă de debitoarea S.C. A. S.R.L., în vederea recuperării unei creanţe certe, lichide şi exigibile în cuantum de 719.075 lei, defalcate pe surse de impozit în Certificatul de atestare fiscală nr. …76/02.10.2015 emis de Compartimentul evidenţă pe plătitori persoane juridice, împotriva căreia debitoarea a formulat contestaţie conform prevederilor art. 72 alin.3 din Legea nr. 85/2014, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de deschidere a procedurii, susţinând în esenţă că suma pretinsă nu este certă, lichidă şi exigibilă.
Prin sentinţa nr. 719 din 11 decembrie 2015, Tribunalul Botoşani – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis contestaţia formulată de către debitoarea S.C. „A.” S.R.L., prin reprezentant legal şi a respins cererea având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei formulată de către Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B., reţinând, în esenţă, faptul că, în raport de disp. art. 3 din Legea nr. 85/2014, S.C. „A” S.R.L. face parte din categoria „profesioniştilor”, astfel cum este reglementată de disp. art. 3 alin. 2 din Codul civil, astfel încât îi sunt aplicabile dispoziţiile Legii 85/2014; că în cauză, debitoarea a contestat starea de insolvabilitate, întrucât Decizia de impunere fiscală nr. 113/29.04.2015 emisă în baza Raportului de Inspecţie Fiscală nr. 25/29.04.2015 a fost contestată în procedură administrativă, DRGFP– AFP B. nesoluţionând contestaţia formulată,iar notificarea emisă de ANAF – AJFP B. nu poate echivala cu o decizie de soluţionare a contestaţiei.
Faţă de aceste considerente, judecătorul sindic a apreciat că, în speţă, creanţa indicată ca fiind temei al deschiderii procedurii nu are caracter cert şi exigibil, existând posibilitatea admiterii contestaţiei de către organul fiscal sau de către instanţa de judecată, nefiind aşadar îndeplinite condiţiile prev. de art. 5 pct. 29 din Lg. 85/2014.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice– Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice B., criticând soluţia instanţei de fond pentru netemeinicie şi nelegalitate.
În motivarea apelului, care în drept, se încadrează în prevederile art. 466 şi urm. din noul Cod de procedură civilă, a arătat, în esenţă că, în mod greşit prima instanţa a respins cererea organului fiscal reţinând că nu are împotriva debitoare o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, motivat de faptul că aceasta este contestată în procedura administrativ – fiscală prevăzuta de Codul de procedura fiscală, în condiţiile în care contestarea în procedura prealabilă administrativă a titlului de creanţă fiscală prin care a fost stabilită obligaţia de plată în sarcina societăţii debitoare, nu presupune în mod automat anularea unei executări silite în scopul colectării, sau neiniţierea unei proceduri de natura celei prevăzute de Legea nr. 85/2014, pentru că procedura administrativ – jurisdicţională pornită de debitor în temeiul art. 205- 207 din Codul de procedură fiscală nu este aptă a împiedica creditorul fiscal de a solicita şi obţine deschiderea procedurii insolvenţei.
Învederează că, în speţă, creanţa împotriva debitoarei are caracter cert, întrucât aceasta este constatată prin Decizia de impunere nr. 113 din 29.04.2015 este titlu de creanţă, conform art. 110 din Codul de procedura fiscală şi totodată act administrativ fiscal cu toate consecinţele ce decurg din această noţiune, iar acest titlu de creanţă, odată ajuns la scadenţă, respectiv 5.06.2015, s-a transformat în titlu executoriu potrivit art. 141 din Codul de procedură fiscală, situaţie ce a determinat organul de executare fiscal să procedeze la începerea măsurilor de executare silită împotriva S.C. „A.” SRL prin emiterea de somaţii de plată, indisponibilizarea conturilor bancare ale societăţii şi instituirea măsurii sechestrului.
De asemenea, arată că afirmaţiile contestatoarei sunt nefondate referitoare la faptul că un creditor poate solicita deschiderea procedurii insolventei doar în cazul în care după compensarea datoriilor reciproce de orice natură suma datorată acestora va depăşi suma prevăzută la art. 5 pct. 72 din Legea nr. 85/2014, or, debitoarea – contestatoare, nu a avut dreptul la sume de rambursat sau de restituit de la buget pentru a opera, instituţia compensării.
De altfel, societatea debitoare nu a dovedit că nu s-ar afla în incapacitate de plată, iar simpla exprimare în sensul că este solvabilă fără a dovedi acest aspect, fără a prezenta garanţii viabile pentru recuperarea şi colectarea creanţei de către organul fiscal, fără a face dovada că refuzul sau de a plăti obligaţiile fiscale este întemeiat pe o justă cauză, care ar conduce intr-un final la redresarea situaţiei financiare a societăţii, aspecte care nu pot fi reţinute ca fiind sustenabile în respingerea cererii sale pentru deschiderea procedurii insolventei.
Apreciază că prima instanţă a realizat o interpretare strictă a prevederilor Legii nr. 85/2014, fără a avea în vedere şi prevederile Codului de procedură fiscală în ceea ce priveşte contestarea unei creanţe fiscale pe cale administrativă, aşa încât, creanţa deţinută de către ea, în calitate de creditor fiscal împotriva debitoarei S.C. „A.” S.R.L. este certă, lichidă şi exigibilă, într-un cuantum superior celui minim reglementat de Legea nr. 86/2014, iar debitoarea nu a răsturnat prezumţia de insolvenţă născută din neplata datoriilor exigibile la data de 5.06.2014 – data scadenţei.
În concluzie, solicită admiterea apelului, anularea sentinţei judecătorului sindic, cu consecinţa deschiderii procedurii insolvenţei faţă de debitoare.
Prin întâmpinare, intimata – debitoare S.C. „A.” S.R.L., a solicitat respingerea apelului ca nefondat, precizând în esenţă că interesele patrimoniale îi sunt grav afectate întrucât, conturile societăţii sunt blocate de către D.G.R.F.P – AJ.F.P B., activitatea economică fiind practic paralizată din cauza acestei situaţii, formulând contestaţie împotriva titlurilor în baza cărora au fost blocate conturile tocmai pentru stabilirea reală a sumei invocate de creditoare şi ridicarea tuturor popririlor şi sechestrelor pentru ca societatea să îşi poată desfăşura activitatea în condiţii normale.
Precizează că, consecinţele unei asemenea situaţii sunt destul de grave constând în refuzarea unor facilitaţi de credit de către bănci sau prelungirii unor contracte comerciale avantajoase, prin pierderea încrederii în bonitatea şi/sau seriozitatea societăţii urmărite
Referitor la afirmaţia apelantei că deţine împotriva sa o creanţă, lichidă şi exigibilă, precizează că nu este reală, întrucât chiar aşa cum susţine aceasta prin memoriul de apel, decizia de impunere fiscală nr. 113/29.04.2015 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. 95/29.04.2015 nu a fost soluţionată ci a fost suspendată soluţionarea contestaţiei de S.C. „A.” S.R.L. la data de 22.03.2016 prin decizia nr. 3303/22.03.2016.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei atacate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a criticilor invocate, Curtea constată următoarele:
În prealabil, Curtea reţine că apelanta a făcut dovada unei creanţe certe, lichide, exigibile de mai mult de 60 zile şi peste valoarea prag, în sensul disp. art. 5 pct. 20, 72 din Legea nr. 85/2014, iar debitoarea – intimată nu a făcut dovada faptului că nu s-ar afla în stare de insolvenţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 5 pct. 29 lit. a) din Legea nr.85/2014, „Insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile, astfel: insolvenţa debitorului se prezumă atunci când acesta, după 60 de zile de la scadenţă, nu a plătit datoria sa faţă de creditor; prezumţia este relativă.”
Instanţa de fond a admis contestaţia debitoarei la cererea introductivă reţinând că, în speţă, creanţa creditoarei nu are caracter cert şi exigibil, în condiţiile în care creanţa fiscală invocată de creditoare a fost contestată în procedura administrativă.
Normele relevante pentru soluţionarea prezentului apel sunt reprezentate de :
Art. 5 pct. 20 teza a II-a din Legea nr. 85/2014 care arată că : „Prin creanţă certă, în sensul prezentei legi, se înţelege acea creanţă a cărei existenţă rezultă din însuşi actul de creanţă sau şi din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul. Creditorii vor putea solicita deschiderea procedurii insolvenţei doar în cazul în care, după compensarea datoriilor reciproce, de orice natură, suma datorată acestora va depăşi suma prevăzută la pct. 72”;
Art. 663 alin. 4 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia : „Creanţa este exigibilă dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată”;
Art. 110 alin. 3 lit. a) din O.G. nr. 92/2003, care arată că: „Titlul de creanţă este actul prin care se stabileşte şi se individualizează creanţa fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptăţite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi: decizia de impunere;…”;
Art. 215 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, potrivit căruia : „Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal; (2) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei; (3) În cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanţele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia.” ;
Art. 14 din Legea nr. 554/2004, care arată că : „(1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate; (2) Instanţa soluţionează cererea de suspendare, de urgenţă şi cu precădere, cu citarea părţilor; (3) Când în cauză este un interes public major, de natură a perturba grav funcţionarea unui serviciu public administrativ, cererea de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusă şi de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare, prevederile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător; (4) Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare; (5) În ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de către instanţă, acesta este suspendat de drept. În acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă; (6) Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive; (7) Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării”.
Astfel, coroborând dispoziţiile art. 5 pct. 20 teza a II-a cu art. 110 alin. 3 lit. a) din O.G. nr. 92/2003 reiese cu îndestulătoare evidenţă faptul că apelanta creditoare justifică o creanţă certă în cuantum de 719.075 lei, conform deciziei de impunere nr. 113/29.04.2015, în condiţiile în care legiuitorul a înţeles să confere acest caracter creanţelor fiscale individualizate prin decizia de impunere.
Mai mult, în raport de dispoziţiile art. 663 alin. 4 Cod procedură civilă şi art. 215 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 rezultă fără echivoc faptul că introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, acesta având astfel caracter exigibil. Un atare caracter al creanţei ar fi abolit în condiţiile obţinerii unei hotărâri de suspendare în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 (la care face trimitere în mod expres art. 215 alin. 2 şi 3 din O.G. nr. 92/2003).
În considerarea celor ce preced, Curtea reţine că în cazul creanţelor fiscale, naşterea obligaţiei are loc la data emiterii deciziei de impunere, aceasta dispoziţie constituind titlu de creanţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 110 alin. 3 lit. a) din O. G. nr. 92/2003, o eventuală contestare a deciziei de impunere neafectând valabilitatea creanţei fiscale în raport de prevederile art. 215 din acelaşi act normativ. De asemenea, debitorul avea posibilitatea de a obţine suspendarea executării actului administrativ fiscal în conformitate cu disp. art. 14 din Legea nr. 554/2004 însă, în cauză, nu s-a relevat pronunţarea de către instanţă a unei astfel de suspendări.
Prin urmare, a aprecia că o creanţă contestată în procedura administrativă de atac nu are caracter cert şi exigibil, este contrar dispoziţiilor legale anterior expuse, legiuitorul înţelegând să ofere o reglementare strictă a acestor creanţe, în considerarea interesului general reprezentat de colectarea către bugetul general consolidat a impozitelor şi taxelor datorate de contribuabili.
Faţă de cele de preced, cum contestaţia formulată de debitor a fost soluţionată prin nesocotirea normelor expuse în prezenta decizie, Curtea, în temeiul art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă coroborat cu prev. art. 43 alin. 7 din Legea nr. 85/2014 va admite apelul, va anula sentinţa nr. 719/11.12.2015 a Tribunalului Botoşani şi în rejudecare, va respinge contestaţia debitoarei, cu trimiterea cauzei în vederea deschiderii procedurii insolvenţei.
