Procedura insolvenţei. Atribuţiile administratorului judiciar.
În considerarea dispoziţiilor articolului 20 din Legea nr. 146/1997 şi a articolului 67 din Legea nr. 85/2006 administratorul judiciar propune judecătorului-sindic anularea declaraţiei de creanţă, instanţa fiind cea care aplică sancţiunea.
– Articolul 67 din Legea nr.85/2006.
Dispoziţiile art.67 alin.1 din legea nr.85/2006 care stabilesc că administratorul judiciar verifică cererea şi documentele depuse nu conferă acestuia dreptul de anulare a unei declaraţii de creanţă ca netimbrată şi nici nu-l scutesc de obligaţia de comunicare către petent a obligaţiei de timbrare. În urma comunicării acestei obligaţii şi a constatării neîndeplinirii ei până la termenul fixat, administratorul judiciar propune judecătorului-sindic anularea declaraţiei de creanţă, instanţa fiind cea care aplică sancţiunea.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A V-A CIVILĂ,
DECIZIA CIVILĂ NR.1608 din 02.10.2012)
Prin contestaţia formulată la tabelul preliminar de creanţe întocmit de RTZ&P SPRL – F A, administrator judiciar al debitoarei SC F SRL, creditoarea SC N S SRL a solicitat înscrierea sa în tabelul preliminar cu suma totală de 107.968,83 lei, arătând că administratorul judiciar a respins în mod nelegal cererea de înscriere la masa credală pentru pretinsa netimbrare corespunzătoare a cererii şi înregistrarea provizorie a creanţei până la soluţionarea cererii de anulare a ordonanţei de plată de către Judecătoria Râmnicu Vâlcea (ds. nr.3519/288/2012).
Prin sentinţa civilă nr.535/19.06.2012 Tribunalul Ilfov – Secţia Civilă a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de creditoarea SC N S SRL la tabelul preliminar de creanţe.
Pentru a pronunţa această sentinţă judecătorul-sindic a reţinut că potrivit art.67 din Legea 85/2006 îi revine administratorului judiciar obligaţia de a verifica cererile de admitere a creanţelor şi de a întocmi tabelul preliminar în termenul prevăzut prin încheierea de deschidere a procedurii. Având în vedere această dispoziţie legală, precum şi faptul că dispoziţiile art. 20 din Legea 146/1997 nu stabilesc cărei persoane aparţine obligaţia de a pune în vedere plata taxei de timbru în cadrul procedurii extrajudiciare, făcând şi aplicarea principiului general de drept “nemo censetur ignorare legem” ( nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii), instanţa de fond a apreciat că nu îi revine ei sarcina de a pune în vedere obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru aferentă cererii creditorului de admitere a creanţei.
Mai mult, având în vedere disp. art. 20 alin.1şi alin.3 din Legea 146/1997, precum şi faptul că prin încheierea de deschidere a procedurii generale de insolvenţă instanţa a stabilit termenul limită până la care creditorii au dreptul de a solicita înscrierea la masa credală, în speţă 23.04.2012, judecătorul-sindic a apreciat că în mod legal administratorul judiciar a respins cererea creditoarei SC R M S.A Bucureşti pentru neplata taxei judiciare de timbru datorată conform art. 6 lit. c) din Legea 146/1997.
Fiind găsită ca întemeiată măsura administratorului judiciar de anulare a declaraţiei de creanţă ca netimbrată, instanţa de fond nu a mai analizat celelalte motive invocate de creditoarea-contestatoare în cuprinsul contestaţiei formulate la tabelul preliminar de creanţe.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, creditoarea-contestatoare SC N S SRL, acesta fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V-a Civilă sub acelaşi nr. unic 471/93/2012/a5.
În motivarea recursului, legal timbrat, recurenta a arătat că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legii nr.146/1997, respectiv cele ale art.20 alin.2 şi 3. Astfel, deşi legiuitorul a prevăzut expres că instanţa va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată, sancţiunea pentru neîndeplinirea acestei obligaţii până la termenul stabilit fiind anularea cererii, instanţa de fond în mod nelegal nu a dat curs dispoziţiilor legale şi a respins contestaţia formulată împotriva tabelului preliminar. Primul termen de judecată a fost la data de 19.06.2012, moment la care creditoarea-contestatoare avea achitată taxa judiciară de timbru aferentă declaraţiei de creanţă, în cuantumul prevăzut de lege.
Recurenta creditoare-contestatoare a mai precizat că, din coroborarea disp.art.20 din legea nr.146/1997 cu disp.art.67 din legea nr.85/2006, administratorul judiciar nu are competenţa să respingă o cerere de creanţă motivat de faptul că nu există dovada achitării taxei judiciare de timbru, această competenţă revenindu-i doar instanţei de judecată.
În ceea ce priveşte înregistrarea provizorie a creanţei până la soluţionarea cererii de anulare a ordonanţei de plată, recurenta a precizat că această măsură este nelegală faţă de dispoziţiile art.66 din legea nr.85/2006 coroborate cu prevederile art.13 alin.3 din OUG nr.119/2007.
Faţă de motivele invocate, recurenta a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate şi admiterea contestaţiei sale la tabelul preliminar de creanţe.
În drept, recurenta a invocat dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În cauză debitoarea SC F SRL prin administrator judiciar RTZ&P SPRL – F A a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că recurenta avea obligaţia achitării anticipate a taxei judiciare de timbru aferentă declaraţiei de creanţă, iar administratorul judiciar, în calitatea sa de organ care aplică procedura insolvenţei (conform art.5 din legea nr.85/2006), avea obligaţia să verifice la momentul primirii cererii de admitere a creanţei dacă titularul a întrunit cerinţa achitării taxei judiciare.
Administratorul judiciar a mai precizat că în procedura de verificare a creanţelor (procedură prealabilă, necontencioasă, derulată de administratorul judiciar şi nu de instanţă), rolul central îi revine lui, titularul cererii de admitere a creanţei având obligaţia achitării taxelor judiciare de timbru anterior înregistrării cererii, administratorul judiciar neavând o obligaţie legală de a-i pune în vedere să achite respectiva taxă.
S-a mai arătat că data limită pentru depunerea declaraţiilor de creanţă a fost stabilită de instanţa de fond ca fiind 23.04.2012, astfel că nu are relevanţă faptul că la primul termen de judecată din 19.06.2012 taxa judiciară de timbru era deja achitată.
Administratorul judiciar a mai invocat dispoziţiile art.35 alin.2 din Normele metodologice de aplicare a legii nr.146/1997 potrivit cărora instanţele de judecată pot reţine cereri sau acţiuni netimbrate în mod excepţional, pentru motivele menţionate în rezoluţie, dispoziţii din care rezultă imposibilitatea invocării de către creditoarea-contestatoare a unei obligaţii a instanţei de a primi o cerere neînsoţită de dovada achitării taxei judiciare de timbru. Dacă aceste dispoziţii legale ar fi interpretate contrar, natura tabelului preliminar (de oglindă a datoriilor debitoarei) ar fi afectată, iar structura tabelului ar fi denaturată prin înscrierea ulterioară a creditorilor ce nu au achitat taxa judiciară la momentul înregistrării declaraţiei de creanţă.
Analizând hotărârea atacată sub aspectul criticilor invocate, văzând şi dispoziţiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:
Prin declaraţia de creanţă înregistrată în termenul stabilit de judecătorul-sindic prin încheierea de deschidere a procedurii insolvenţei debitoarei SC F SRL, creditoarea SC N S SRL a solicitat înscrierea sa la masa credală cu suma de 107.968,83 lei.
La data de 14.05.2012 a fost întocmit de către administratorul judiciar RTZ&P SPRL – F A tabelul preliminar al creditorilor, creanţa creditoarei nefiind înscrisă deoarece cererea nu a fost timbrată; pe fondul creanţei, administratorul judiciar a menţionat că aceasta ar fi trebuit înscrisă provizoriu, fiind o creanţă sub condiţie (aspect ce rezultă din raportul de verificare al creanţelor aflat în extras la filele 119-120 dosar fond).
Împotriva tabelului preliminar de creanţe a formulat contestaţie creditoarea SC N S SRL, fiind ataşate dovezile de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 120 lei şi timbru judiciar de 5 lei atât pentru contestaţia formulată, cât şi pentru declaraţia de creanţă (ordinele de plată din 18.05.2012, filele 5-6 dosar fond).
Având în vedere că taxa judiciară de timbru şi timbru judiciar au fost achitate de creditoarea-contestatoare anterior soluţionării contestaţiei de către judecătorul-sindic şi ţinând cont de faptul că administratorul judiciar nu a comunicat creditoarei-contestatoare obligaţia achitării taxelor judiciare anterior întocmirii tabelului preliminar (aspect confirmat de reprezentantul administratorului judiciar în faţa instanţei de recurs), Curtea constată că sunt întemeiate criticile recurentei, hotărârea atacată fiind nelegală sub acest aspect.
Astfel, dispoziţiile art.20 din legea nr.146/1997 trebuie interpretate în mod logic şi sistematic, nu doar strict gramatical. Deşi alin.1 vorbeşte de plata anticipată a taxei judiciare de timbru, alin.2 şi alin.3 stabilesc obligaţia instanţei de a pune în vedere petentului obligaţia de plată a taxei, sancţiunea fiind anularea cererii dacă respectiva obligaţie nu a fost îndeplinită până la termenul stabilit.
În speţă, creditoarea-contestatoare a depus declaraţia de creanţă fără a depune şi dovada achitării taxei judiciare de timbru, însă administratorul judiciar a înlăturat creanţa din tabelul preliminar pentru netimbrarea cererii, fără a pune în vedere petentei îndeplinirea respectivei obligaţii, conform art.20 alin.2 din legea nr.146/1997. Nu poate fi primită susţinerea administratorului judiciar potrivit căreia această obligaţie aparţine numai instanţei de judecată, nu şi lui ca organ participant la procedura insolvenţei. Aceasta deoarece declaraţia de admitere a creanţei reprezintă o cerere adresată instanţei de judecată, într-o procedură contencioasă, judiciară, iar sancţiunea anulării ei ca netimbrată nu poate fi luată decât după ce s-a pus în vedere petentei obligaţia de îndeplinire a achitării taxei judiciare de timbru. Mai mult, această măsură a anulării declaraţiei de creanţă ca netimbrată putea fi dispusă numai de instanţa de judecată, fiind un atribut exclusiv al ei, şi numai după ce verifica dacă administratorul judiciar a comunicat creditoarei obligaţia de achitare a taxei judiciare.
Dispoziţiile art.67 alin.1 din legea nr.85/2006 care stabilesc că administratorul judiciar verifică cererea şi documentele depuse nu conferă acestuia dreptul de anulare a unei declaraţii de creanţă ca netimbrată şi nici nu-l scutesc de obligaţia de comunicare către petent a obligaţiei de timbrare. În urma comunicării acestei obligaţii şi a constatării neîndeplinirii ei până la termenul fixat, administratorul judiciar propune judecătorului-sindic anularea declaraţiei de creanţă, instanţa fiind cea care aplică sancţiunea.
Normele metodologice de aplicare a legii nr.146/1997 nu pot fi interpretate în sens contrar dispoziţiilor exprese ale art.20 din lege, ele neavând forţa juridică de a modifica dispoziţia legală.
De asemenea, schimbarea structurii tabelului preliminar al creditorilor, ulterior soluţionării contestaţiilor la acesta, indiferent de motivele găsite ca întemeiate, nu afectează “natura” acestuia de “oglindă a datoriilor debitoarei”, căci caracterul său prin definiţie este de provizorat, dobândind caracter definitiv şi fiind într-adevăr o oglindă a datoriilor debitoarei abia după soluţionarea contestaţiilor şi întocmirea tabelului definitiv.
Faţă de toate aceste considerente din care rezultă că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art.20 din legea nr.146/1997, în baza art.304 pct.9 raportat la art.312 alin. 5 Cpc Curtea a admis recursul şi a casat sentinţa recurată, trimiţând cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe. Curtea a dispus casarea cu trimitere spre rejudecare având în vedere că, prin contestaţia formulată la tabelul preliminar creditoarea SC N S SRL a invocat şi motive privind netemeinicia propunerii administratorului judiciar de înscriere a creanţei cu titlu provizoriu, sub condiţie, motive ce nu a fost analizat pe fond de judecătorul-sindic.
