Prin sentinţa nr. 342 din 8 aprilie 2015, Tribunalul Suceava – secţia civilă, a închis procedura insolvenţei debitoarei SC „L” SRL, făcând aplicarea art.136 şi art.135 din Legea nr.85/2014 privind procedura insolvenţei.
Totodată, în temeiul art.453 C.pr.civ., raportat la art.4 alin.1 din Legea 85/2006, a aprobat onorariul cuvenit administratorului judiciar P I IPURL, în sumă de 1500 lei, reprezentând onorariu administrator judiciar si în sumă de 1223,54 lei, cu titlu de cheltuieli de procedură si a obligat creditoarea D.G.R.F.P. – A.J.F.P. Suceava la plata acestor sume în favoarea administratorului judiciar.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal a declarat apel Creditoarea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi – Administraţia Judeţeană a Finanţelor publice Suceava, criticând sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de apel, creditoarea a arătat că în mod nelegal s-a dispus obligarea creditoarei DGFP Iaşi – AJFP Suceava la plata către administratorul judiciar a sumelor de 1.500 lei reprezentând onorariu şi 1.223,54 lei cu titlu de cheltuieli de procedură, arătând că, conform prevederilor art.149 din Legea nr. 85/2006, dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale Codului de procedură civilă, Codului Civil, Codului Comercial şi ale Regulamentului 1346/2000 referitor la procedurile de insolvenţă, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000.
Dispoziţiile art. 453 Cod pr. Civilă, sunt incompatibile cu prevederile Legii nr. 85/2006 în ceea ce priveşte suportarea cheltuielilor aferente procedurii (onorariu administrator judiciar, cheltuieli de procedură)
Astfel, în virtutea atribuţiilor stabilite de lege, administratorul judiciar întreprinde diverse acte şi operaţiuni juridice, cheltuielile aferente normalei desfăşurări a procedurii fiind suportate din averea debitorului, în conformitate cu disp. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 85/2006.
Potrivit art. 4 alin. (4) din acelaşi act normativ, în lipsa disponibilităţilor în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare.
În condiţiile în care norma specială reglementează modul de suportare a cheltuielilor aferente procedurii (din averea debitoarei/ din fondul de lichidare), consideră că în mod nelegal s-a dispus obligarea creditorului la plata acestora.
Pe de altă parte, cheltuielile cu titlu de onorariu administrator judiciar şi cheltuieli de procedură nu se încadrează în noţiunea generică de ”cheltuieli de judecată”, întrucât acestea vizează exclusiv raportul litigios dintre părţi.
Ori în cadrul procedurii insolvenţei, administratorul judiciar nu este parte în proces, ci organ care aplică procedura, cu rol şi atribuţii determinate de lege. Acesta nu acţionează în interes personal, ci în interesul bunei desfăşurări a întregii proceduri.
Apelanta a mai criticat sentinţa şi cu privire la soluţia de închidere a procedurii şi de aprobare a onorariului administratorului judiciar şi a cheltuielilor de procedură.
Astfel, prin Decizia nr. 91/20.02.2015 pronunţată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. 2527/86/2014/a1, definitivă, a fost admis apelul declarat de debitoarea SC L SRL, s-a dispus schimbarea în totalitate a sentinţei Tribunalului Suceava nr 1209/14.10.2014 prin care fusese deschisă procedura generală de insolvenţă şi, în rejudecare, a fost respinsă cererea introductivă, ca nefondată.
Ca atare, faţă de disp. art. 33 al. 5 din Legea nr. 85/2006, în condiţiile în care în mod definitiv prin decizia Curţii de Apel Suceava sus menţionată s-a respins cererea introductivă, rezultă că judecătorul sindic nu mai putea pronunţa o hotărâre de închidere a procedurii insolvenţei, ci de închidere a dosarului şi ca atare, apreciază că aprobarea cuantumului onorariului administratorului şi a cheltuielilor de procedură excedea atribuţiilor judecătorului sindic, raportat la stadiul procesual al dosarului şi la data pronunţării sentinţei apelate.
Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului şi a motivelor de apel invocate, Curtea constată că apelul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Referitor la primul motiv de apel invocat de către creditoarea DGRFP Iaşi – Administraţia Finanţelor Publice Suceava, privind nelegala obligare a sa la plata, către administratorul judiciar a sumelor de 1.500 lei reprezentând onorariu şi 1223,54 lei cu titlu de cheltuieli de procedură, Curtea constată că este întemeiat.
Astfel disp. art. 4 al. 1 din Legea 85/2006 prevăd expres: ”Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea şi comunicarea actelor de procedură efectuate de administratorul judiciar şi/sau de lichidator, vor fi suportate din averea debitorului”.
De asemenea, art. 4 al. 4 din Legea nr. 85/2006 prevede expres: ” În lipsa disponibilităţilor în contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, plăţile urmând a fi făcute în conformitate cu prevederile art. 37 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţilor practicienilor în insolvenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 254/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pe baza unui buget previzionat”.
Totodată, art. 453 NCPC reglementează modul de suportare a cheltuielilor de judecată care sunt explicitate prin art. 451 NCPC, după cum urmează: ” Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului”.
Ori onorariul lichidatorului judiciar, precum şi cheltuielile ocazionate prin derularea procedurii insolvenţei nu constituie cheltuieli de judecată în accepţiunea art. 451 Cod pr. civilă şi în consecinţă, nu pot avea regimul juridic instituit prin art. 453 NCPC.
Ori art. 149 din Legea nr. 85/2006 prevede că dispoziţiile acestei legi se completează doar în măsura compatibilităţii lor cu cele ale Codului de procedură civilă.
În cauza lesne se poate constata că atâta timp cât regimul juridic al cheltuielilor ocazionate prin derularea procedurii insolvenţei (inclusiv onorariul administratorului/lichidatorului judiciar) sunt reglementate prin legea specială – art. 4 din Legea insolvenţei, devin inaplicabile dispoziţiile dreptului comun, respectiv ale Codului de procedură civilă.
Trebuie remarcat ca fiind justă susţinerea apelantei conform căreia în cadrul procedurii insolvenţei, administratorul judiciar are o poziţie şi o situaţie deosebită faţă de toate părţile şi faţă de toţi ceilalţi participanţi la procedură, el nefiind parte în proces, ci organ care aplică procedura, cu rol şi atribuţii determinate de lege. Acesta nu acţionează în interes personal, ci în interesul bunei desfăşurări a întregii proceduri, în interesul debitorului insolvabil, pentru reîntregirea patrimoniului acestuia, cât şi în interesul creditorilor, pentru ca aceştia să îşi poată valorifica creanţele în cât mai mare măsură şi cât mai operativ. Prin urmare, nu poate fi vorba despre un tratament juridic egal, având în vedere situaţiile obiectiv diferite în care se găsesc lichidatorul judiciar, pe de o parte şi părţile în cadrul procedurii, pe de altă parte.
Aşadar, cheltuielile aferente procedurii insolvenţei pe de o parte şi cheltuielile de judecată pe de altă parte, au regimuri juridice distincte, fiind reglementate diferit, aşa încât, judecătorul sindic a procedat greşit, ignorând disp. art. 4 din Legea 85/2006 şi dând eficienţă disp. art. 453 NCPC.
Ca urmare, apelul declarat de creditoare pentru primul motiv sus-menţionat urmează a fi admis, sentinţa schimbată în parte, în sensul înlăturării dispoziţiei privind obligarea creditoarei apelante la plata sumei de 1500 lei reprezentând onorariul administratorului judiciar şi a sumei de 1223,54 lei reprezentând cheltuieli de procedură în favoarea administratorului judiciar, fiind menţinute restul dispoziţiilor ce nu sunt contrare prezentei decizii.
Celelalte critici ale apelantei vizând soluţia greşită a judecătorului sindic de ”închidere a procedurii” în loc de ”închidere a dosarului” precum şi greşita aprobare a onorariului administratorului judiciar şi a cheltuielilor de procedură, întrucât exced atribuţiilor judecătorului sindic raportat la stadiul procesual al dosarului, nu sunt întemeiate, întrucât pe de o parte soluţia invocată de apelantă privind ”închiderea dosarului” nu este prevăzută prin Legea 85/2006 în timp ce soluţia ”închiderii procedurii” apare ca fiind logică în raport de soluţia de ”deschidere a procedurii”, găsindu-şi de altfel şi reglementarea legală, prin noua lege a insolvenţei Lg. 85/2014, într-o întreagă secţiune – a 9-a prin art. 177, 178, 179, 180, 181 şi 182.
Luând în considerare cele învederate mai sus, în temeiul art. 480 NCPC, apelul creditoarei urmează a fi admis în sensul sus-menţionat.
