Citeste şi


Procedura insolvenţei. Efectele închiderii procedurii.


 Procedura insolvenţei. Efectele închiderii procedurii.

 

 

 

 

De la data rămânerii irevocabile a sentinţei de închidere a procedurii insolvenţei judecătorul sindic se consideră dezînvestit, sau altfel spus, descărcat de orice îndatoriri ori responsabilităţi decurgând din calitatea sa de judecător sindic căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza având ca obiect procedura insolvenţei împotriva acestei debitoare (conform art. 136 din lege)..

– Art.136  din Legea nr.85/2006

 Chiar dacă judecătorul sindic a menţionat în dispozitivul acestei sentinţe că descarcă doar pe lichidator de orice îndatoriri şi responsabilităţi referitoare la procedură, legea stabileşte în art. 136  expres că şi judecătorul sindic este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilităţi.

 Pe de altă parte, în raport cu dispoziţiile art. 136 din Legea nr. 85/2006, coroborate cu dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 16/1996, modificate prin Legea nr. 39/2006, se pune problema competenţei de soluţionare a cauzei, întrucât procedura insolvenţei fiind închisă, Tribunalul – Secţia de insolvenţă nu mai are competenţă materială să judeca o  cerere specifică materiei contenciosului administrativ.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A V-A CIVILĂ,

 DECIZIA CIVILĂ NR.1651 din 08.10.2012)

 Prin încheierea din data de 15 iunie 2012  pronunţată de Tribunalul Ialomiţa  în dosarul nr.1/98/1999/a1  a fost admisă cererea formulată de reclamanta SC. S P SRL şi pe cale de consecinţă s-a încuviinţat preluarea arhivei debitoarei SC S SA de către reclamantă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul a reţinut următoarele:

 Prin cererea înregistrată la Tribunalul Ialomiţa  sub nr. 1198/1999/a1 din 8 iunie 2012, reclamanta S.C. S P S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu A N – D J I şi DGFPI încuviinţarea preluării arhivei create de fosta S.C. S S.A. C, societate ce s-a aflat în faliment, motivat de faptul că lichidatorul judiciar care a administrat procedura a decedat în anul 2008, fără a preda documentele contabile către o firmă autorizată care să se ocupe de gestionarea lor.

 Se mai arată că toate statele de plată, documentele cu caracter permanent şi documentele contabile, se află depozitate într-o magazie a oraşului C şi întrucât mulţi foşti salariaţi ai societăţii solicită eliberarea de adeverinţe de vechime în muncă, în legătură cu sporurile obţinute şi grupa în care au fost încadraţi, se impune ca arhiva să fie preluată şi depozitată la o societate având obiect de activitate prestare servicii de arhivare.

 Reclamanta susţine că îndeplineşte cerinţele legale pentru a prelua documentele ce se impun a fi arhivate şi păstrate în regim special, menţionând că tariful solicitat este de 35 euro/ metru liniar pentru prelucrare şi 1 euro/ml/lună pentru depozitare şi administrare, acestea fiind tarifele aprobate de UNPIR care se pot deconta din fondul de lichidare.

 Cererea a fost apreciată ca întemeiată pentru următoarele considerente:

 Prin sentinţa comercială nr. 405/20.04.2007 pronunţată de Tribunalul Ialomiţa, irevocabilă prin decizia comercială nr. 1301/R/18.09.2007 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VI – a, s-au respins obiecţiunile formulate de AVAS la raportul final întocmit de lichidatorul D G şi s-a admis cererea acestuia, dispunându-se în temeiul art. 132 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 închiderea procedurii de faliment a debitoarei S.C. S S.A. şi radierea acesteia.

 În baza art. 136 din Legea nr. 85/2006 s-a descărcat lichidatorul de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitoare şi averea ei, creditori şi titulari de garanţii.

 Din cuprinsul raportului final întocmit în dosarul de faliment, rezultă că în perioada 2004 – 2006 s-a procedat la arhivarea documentelor debitoarei în conformitate cu nomenclatorul prevăzut de lege, stabilindu-se ca ulterior să fie preluate de ANFI, până la închiderea procedurii nefiind însă depuse dovezi în sensul predării efective a documentelor.

 Înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă în susţinerea cererii, atestă că aceasta dispune de spaţiu în localitatea C, care respectă caracteristicile tehnico – funcţionale de depozitare şi conservare a arhivelor, sens în care s-a emis nota de constatare nr. 85.486 din 26.04.2012 de către Serviciul Judeţean Ialomiţa al Arhivelor Naţionale, societatea având personal angajat cu contract de muncă pe durată nedeterminată, conform adeverinţei nr. 5015/901/03.05.2012 eliberată de ITMI, care prestează activitate în cadrul societăţii.

 Reţinând că faţă de obiectul de activitate al reclamantei înscris în certificatul de înregistrare seria B, nr.1088492 eliberat de ORCTI şi celelalte înscrisuri menţionate, reclamanta îndeplineşte condiţiile legale pentru a prelua arhiva debitoarei ce s-a aflat în procedura falimentului şi care nu a fost predată, aşa cum s-a propus de către lichidatorul judiciar ANFI, în raport de situaţia concretă arătată în cererea formulată, respectiv, imposibilitatea finalizării operaţiunii de predare a documentelor determinată de decesul lichidatorului judiciar şi existenţa unor solicitări din partea foştilor salariaţi ai societăţii de eliberare de acte, judecătorul sindic apreciază cererea formulată de S.C. S P S.R.L. ca fiind întemeiată, urmând a o admite.

 Această soluţie se impune având în vedere prevederile art. 18 alin.1 raportat la art. 12 din Legea nr. 16/1999 a A N, în condiţiile în care, la nivelul A N şi al direcţiilor judeţene nu s-au înfiinţat structurile specializate menţionate la art. 18 alin. 2 din actul normativ care reglementează activitatea privind deţinerea şi păstrarea documentelor supuse arhivării.

Împotriva acestei încheierii a declarat recurs pârâta DGFI cauza fiind înregistrată sub nr. 5627/2/2012  pe rolul Curţii de Apel Bucuresti-Sectia a V- a Civilă la data de 11.07.2012, arătând următoarele:

 În motivarea hotărârii, instanţa de fond a reţinut că din cuprinsul raportului final întocmit în dosarul de faliment, rezultă că, în perioada 2004-2006, s-a procedat la arhivarea documentelor debitoarei SC S SA în conformitate cu nomenclatorul prevăzut de lege, stabilindu-se că ulterior să fie preluate de ANFI, până la închiderea procedurii de faliment nefiind însă depuse dovezi în sensul predării efective a documentelor.

A mai motivat instanţa de fond şi faptul că înscrisurile depuse la dosar către reclamantă în susţinerea cererii atestă că aceasta dispune de spaţiu localitatea C, care respectă caracteristicile tehnico-funcţionale de depozitare şi conservare a arhivelor, sens în care s-a emis nota de constatare nr. 85486/26.04.2012 de către Serviciul Judeţean Ialomiţa al Arhivelor Naţionale, societatea având personal angajat cu contract de munca pe durata nedeterminată, conform adeverinţei nr.5015/901/3.05.2012 eliberată de ITMI, care prestează activitate în cadrul societăţii.

 Reţinând că faţă de obiectul de activitate al reclamantei înscris în certificatul de înregistrare seria B, nr.1088492 eliberat de ORC de pe lângă Tribunalul Ialomiţa şi celelalte înscrisuri menţionate, reclamanta îndeplineşte condiţiile legale pentru a prelua arhiva debitoarei ce s-a aflat în procedura falimentului şi care nu a fost predată, aşa cum s-a propus de către lichidatorul judiciar ANFI, în raport de situaţia concretă arătată în cererea formulată, respectiv imposibilitatea finalizării operaţiunii de predare a documentelor determinată de decesul lichidatorului judiciar şi existenţa unor solicitări din partea foştilor salariaţi ai societăţii de eliberare de acte, judecătorul sindic a apreciat cererea formulată de reclamantă ca fiind întemeiată, urmând a o admite. Această soluţie s-a impus, în opinia instanţei, având în vedere prevederile art. 18 alin. 1 raportat la art. 12 din legea nr.16/1996 a AN, în condiţiile în care, la nivelul AN şi al direcţiilor judeţene nu s-au înfiinţat structurile specializate menţionate la art. 18 alin. 2 din actul normativ care reglementează activitatea privind deţinerea şi păstrarea documentelor supuse arhivării.

 Faţă de prevederile art. 136 din legea nr. 85/2006 care reglementează: „Prin  închidereaprocedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedura, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi.”, consideră că instanţa nu mai putea exercita atribuţiile de judecător sindic, astfel încât cererea a fost soluţionată de o instanţă necompetentă. Consideră că era competentă să soluţioneze cererea Tribunalul Ialomiţa, completul de contencios administrativ, având în vedere faptul că litigiul s-a judecat în contradictoriu cu o autoritate publică, în speţă A N.

 Recurenta consideră că hotărârea instanţei de fond este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

 Astfel, instanţa de fond a propus predarea arhivei unei societăţi comerciale, în situaţia în care exista o instituţie a statului obligată în acest sens, AN.

 La data de 5.06.2006 a intrat in vigoare OUG nr.39/2006 pentru modificarea şi completarea Legii AN nr. 16/1996, care prevede ca arhivele firmelor aflate în faliment se preiau de către AN din DJ.

 Art. 18 din Legea nr.16/1996, modificată şi completată prin OUG nr.39/2006: „In cazul desfiinţării, în condiţiile legii, a unui creator de documente, persoana juridică, fără ca activitatea acestuia să fie continuată de altul, documentele cu valoare istorică, în sensul prevederilor art. 2, cât şi cele cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate şi extrase privind drepturile referitoare la stagiile de cotizare la asigurări sociale ale cetăţenilor, vor fi preluate de AN sau de direcţiile judeţene ale AN.”

 Cererea recurentei în sensul predării arhivei debitoarei către AN se întemeiază pe dispoziţiile Legii nr.85/2006, ale art. 18 din legea nr.16/1996 şi pe motive de oportunitate.

 Instanţa de fond nu a avut în vedere la pronunţarea soluţiei date dispoziţiile cuprinse în art.18 din Legea nr.16/1996, în forma dată de OUG nr.39/2006 aprobată prin legea nr. 474/2006. Din analiza articolului menţionat rezultă că dispoziţia normativă primară, care modifica forma anterioara a aceluiaşi articol, prin documente cu valoare practică, în baza cărora se eliberează copii, certificate şi extrase prin drepturile referitoare la stagiul de cotizare a cetăţenilor şi care vor fi preluate de AN sau direcţiile judeţene ale AN.

 In următoarele trei alineate ale legii, legiuitorul a prevăzut momentul de la care operează obligaţia de preluare în sarcina AN, documente care stau la baza preluării, precum şi modalitatea în care se realizează asigurarea structurilor specializate prevăzute la alin. 2.

 Predarea arhivei debitoarei unor societăţi particulare de arhivare reprezintă o cheltuială suplimentară nejustificată, în situaţia în care exista o instituţie a statului abilitată în acest sens.

 Motivarea instanţei de fond potrivit căreia urmează a se aproba cererea reclamantei de preluare a arhivei nu poate fi reţinută, întrucât dispoziţiile referitoare la înfiinţarea unor structuri specializate la nivelul AN şi ale direcţiilor judeţene au caracterul unor norme de îndrumare, care privesc exclusiv organele din sistemul integrat MAI.

Împrejurarea că o atare procedură de înfiinţare a structurilor specializate nu a fost urmată de către cei abilitaţi de lege în acest sens nu constituie motiv de admitere a cererii reclamantei.

 În drept, îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art.18 Legea nr.16/1996 modificată şi completată prin OUG nr.39/2006, art. 299, art. 304 pct. 1, pct. 9, art. 3041 din Codul de procedură civilă.

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi a dispoziţiilor legale aplicabile în cauză, Curtea apreciază că recursul este fondat şi urmează a fi admis ca atare pentru următoarele considerente:

Potrivit art.136 din Legea nr. 85/2006: ” Prin închiderea procedurii, judecătorul-sindic, administratorul/lichidatorul şi toate persoanele care i-au asistat sunt descărcaţi de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de garanţii, acţionari sau asociaţi”.

Aşa cum susţine şi recurenta şi cum reţine însuşi judecătorul sindic, prin sentinţa civilă nr. 405/20.07.2007, rămasă irevocabilă ( filele 20 şi 21 din dosarul Tribunalului), s-a dispus închiderea procedurii insolvenţei împotriva debitoarei SC S S.A C, astfel că după această dată, judecătorul sindic se consideră dezînvestit, sau altfel spus, descărcat de orice îndatoriri ori responsabilităţi decurgând din calitatea sa de judecător sindic căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza având ca obiect procedura insolvenţei împotriva acestei debitoare ( conform art. 136 din lege).

Chiar dacă judecătorul sindic a menţionat în dispozitivul acestei sentinţe că descarcă doar pe lichidator de orice îndatoriri şi responsabilităţi referitoare la procedură, legea stabileşte în art. 136  expres că şi judecătorul sindic este descărcat de orice îndatoriri sau responsabilităţi.

Pe de altă parte, în raport cu dispoziţiile art. 136 din Legea nr. 85/2006, coroborate cu dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 16/1996, modificate prin Legea nr. 39/2006, se pune problema competenţei de soluţionare a cauzei de faţă, întrucât procedura insolvenţei fiind închisă, Tribunalul – Secţia de insolvenţă nu mai are competenţă materială să judeca o atare cerere.

Dat fiind caracterul de autoritate publică administrativă al A N- direcţiile judeţene, Curtea constată că instanţa competentă să soluţioneze material şi funcţional o atare cauză este instanţa de contencios administrativ, conform art. 2 lit. d) din C.pr. civ.

Reţinând astfel motivul de recurs privind necompetenţa instanţei, prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 3 din C.pr. civ., Curtea în temeiul art. 312 alin. 6 din C.pr. civ., a admis recursul, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Ialomiţa – Secţia de Contencios Administrativ, pentru ca aceasta să se judece potrivit normelor procedurale specifice materiei contenciosului administrativ, iar nu Legii insolvenţei.