Recurs. Cerere de atragere răspundere organe de conducere.
Art. 138 lit. a, c, d, g Legea nr. 85/2006.
Curtea constată că prin recursul declarat lichidatorul judicair nu critică sub nici un aspect sentinţa atacată, neinvocând nici în fapt nici în drept, vreun motiv de nelegalitate a sentinţei pronunţate de instanţă de fond, ci doar „redepune” prin cererea de recurs, cerere de atragere a răspunderii înregistrată la fondul cauzei, urmărind o nouă rejudecare a cererii în fondul acesteia, fără a invoac şi a proba existenţa vreunui motiv de nelegalitate de natură a atrage casarea sentinţei recurate.
Decizia civilă nr. 1033/28.04.2014 Curtea de Apel Bucureşti Secţia a V-a Civilă
Deliberând asupra recursului de faţă:
Prin sentinţa civilă nr. 8458 din 18.10.2013 T.B. – S. a VI – a C. s-a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC S.C. SRL, F. I. SPRL, în contradictoriu cu pârâtul B. M.-A..
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că reclamantul lichidator judiciar şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 138 lit. a, c, d si g din Legea nr. 85/2006, fără să facă dovada săvârşirii de către pârât a faptelor respective.
Din conţinutul cererii rezultă că reclamantul se rezumă, în general, la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii în condiţiile art. 138 din Legea nr. 85/2006 fără să arate în concret care sunt faptele care se încadrează în aceste dispoziţii.
A arătat tribunalul că instanţa trebuia să dovedească faptul că insolvenţa a fost determinată în tot sau în parte de fapta ilicită a pârâtului, fost administrator statutar al debitoarei, or, în speţă, reclamantul a făcut doar afirmaţii generice referitoare la folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau cel al altei persoane, fără a indica, în concret, elementele care să ducă la concluzia îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 138 lit. a) din lege.
Nu au fost indicate, în concret, nici elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 138 lit. c) din lege şi anume, în cauză nu a fost făcută dovada “interesului personal” al pârâtului, simpla continuare a unei activităţi nerentabile, care duce vădit la insolvenţă nefiind suficientă pentru stabilirea răspunderii daca nu este făcută şi dovada interesului personal, după cum nici nedepunerea cererii de deschidere a procedurii nu poate conduce automat la atragerea răspunderii patrimoniale, în lipsa elementelor constitutive ale răspunderii delictuale.
Cât priveşte simplul fapt că pârâtul nu ar fi ţinut contabilitatea potrivit legii române, acesta nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă şi ajungerea societăţii în insolvenţă, în speţă reclamantul nefăcând această dovadă.
Referitor la eventualele plăţi efectuate cu preferinţă, judecătorul – sindic a constatat că nu au fost efectuate probe certe în ce priveşte plata sumei de 75.880 lei către numitul O.C. C. şi mai mult decât atât, că această plată prin ea însăşi a generat insolvenţa.
Reclamantul a făcut referire şi la managementul defectuos, a mai reţinut instanţa de fond, cererea fiind neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul lichidator judiciar F. I. SPRL, recursul fiind înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a V a Civilă, sub nr., din 29.01.2014.
În motivarea recursului lichidatorul judiciar a arătat că apreciază că în cauză sunt întrunite toate elementele răspunderii civile reglementate de dispoziţiile art. 138 lit.a,c,d şi g din Legea nr.85/2006, pârâtul B. M.-A. nu numai că nu s-a comportat ca bun administrator, dar faptele pe care le-a săvârşit cu bună credinţă au fost făcute în detrimentul societăţii debitoare, în folosul propriu al acestuia, a prevăzut consecinţele acestor fapte şi a acţionat în cunoştinţă de cauză.
În drept, art. 3041 Cod procedură civilă.
Intimatul pârât B. M.A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, ca temeinică şi legală.
Nu au fost solicitate probe noi în recurs.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă, constată recursul nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alinn1 lit. c Cod procedură civilă de la 1865, în vigoare la data deschiderii procedurii insolvenţei debitoare SC S. C. SRL, cererea de recurs trebuia să cuprindă sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor.
În speţă, recurentul nu a indicat expres niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 Cod procedură civilă, de natură să atragă modificarea sau casarea sentinţei atacate, ci a invocat dispoziţiile art. 3041 Cod procedură civilă.
Potrivit dispoziţiilor art. 3041 Cod procedură civilă „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele”.
Instanţa este însă obligată ca, în virtutea principiului disponibilităţii, să analizeze prioritar motivele de nelegalitate invocate de parte şi, în măsura în care constată că ar fi incidente şi alte motive de casare, le poate cerceta, prin prisma art. 3041 Cod procedură civilă.
Recurentul lichidator judiciar s-a limitat insă la a reitera ad literam cererea de atragere a răspunderii înregistrată la instanţa de fond, fără a face vreo referire la considerentele sentinţei atacate sau a critica în vreun fel soluţia instanţei de fond.
Aşa zisul „recurs” nu este decât cererea de atragere a răspunderii denumită „recurs”, fără nici o legătură cu sentinţa atacată.
Spre deosebire de apel, care potrivit art. 292 alin. 2 Cod procedură civilă, poate fi nemotivat, recursul, potrivit art. 303 alin. 1 Cod procedură civilă, se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.
Raportat la dispoziţiile legale precitate, Curtea constată că prin recursul declarat lichidatorul judiciar nu critică sub nici un aspect sentinţa atacată, neinvocând nici în fapt, nici în drept, vreun motiv de nelegalitate a sentinţei pronunţate de instanţa de fond, ci doar „redepune” prin cererea de recurs, cererea de atragere a răspunderii înregistrată la fondul cauzei, urmărind o nouă rejudecare a cererii în fondul acesteia, fără a invoca şi a proba existenţa vreunui motiv de nelegalitate de natură a atrage casarea sentinţei recurate.
Curtea constată astfel că sentinţa pronunţată de instanţa de fond este legală şi temeinică, judecătorul – sindic făcând o judicioasă analiză a cererii formulate de lichidatorul judiciar al debitoarei şi aplicând corect dispoziţiile legale incidente la situaţia de fapt, astfel cum a rezultat din actele dosarului.
În mod corect tribunalul a demonstrat că cererea formulată de lichidatorul judiciar este neîntemeiată, aceasta conţinând afirmaţii generice, nesusţinute de probatorii, care nu sunt suficiente pentru a dovedi săvârşirea de către intimatul pârât a faptelor prevăzute expres de art. 138 lit. a,c,d,g din Legea nr.85/2006 şi care să fi condus în tot sau în parte la starea de insolvenţă a debitoarei SC S. C. .
Pentru aceste considerente, Curtea, faţă de dispoziţiile art. 8 alin. 1 din Legea nr.85/2006, art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, respinge recursul ca nefondat.
