SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.
Materie: RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. CONFIRMAREA LICHIDATORULUI JUDICIAR ÎN CAZUL TRECERII DIN PROCEDURA GENERALĂ A INSOLVENŢEI ÎN PROCEDURA SIMPLIFICATĂ A FALIMENTULUI.
-art.19 alin.2 şi alin.21 din Legea nr.85/2006;
-art.34 din Legea nr.85/2006;
-art.107 alin.1 lit.D din Legea nr.85/2006;
-art.107 alin.2 lit.C din Legea nr.85/2006.
Decizia nr.561/C/24.09.2012 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II – a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin încheierea nr.428/F/2012 pronunţată de Tribunalul Bihor, a fost admisă cererea formulată de creditorul SC. S. C. SRL, B. având ca obiect înlocuire lichidator.Instanţa a luat act de hotărârea adunării creditorilor NR 6525 din data de 22.11.2011, dispunând înlocuirea lichidatorului R. IPURL, desemnat să administreze procedura insolvenţei debitoarei SC P. SRL, şi numirea în calitate de lichidator a E. I. SPRL, care va continua demersurile în cadrul procedurii.
S – a luat act de decizia creditorului SC. S. C. SRL de stabilire a remuneraţiei lichidatorului care va fi în cuantum de 1000 de lei lunar şi un onorariu de succes de 3% din valoarea încasărilor şi recuperarea creanţelor pentru primele 6 luni de la data preluării şi 1 % pentru următoarea perioadă.
S – a pus în vedere reprezentantului fostului lichidator să predea noului lichidator numit în cauză toată documentaţia şi bunurile debitoarei pe care le deţine, precum şi să depună decontul de cheltuieli pentru activitatea prestată în cauză.
S – a dispus emiterea unei adrese noului lichidator numit în cauză de a continua demersurile în cadrul procedurii.
Examinând cererea formulată judecătorul sindic a reţinut următoarele:
Prin sentinţa nr. 155/F/2008 din 26.02.2008 s-a dispus deschiderea procedurii prevăzute de Legea nr.85/2006 împotriva debitoarei SC P. SRL, fiind numit lichidator judiciar SC R. SRL căruia i s-au stabilit atribuţiile prevăzute de art.25 din lege.
La data de 22.11.2011 prin Decizia nr.6525/2011, în calitate de creditor majoritar S.C. S. C. S.R.L a hotărât, desemnarea ca lichidator judiciar a E. I. SPRL, stabilindu-i-se o remuneraţie în cuantum de 1000 de lei lunar şi un onorariu de succes de 3% din valoarea încasărilor şi recuperarea creanţelor pentru primele 6 luni de la data preluării şi 1 % pentru următoarea perioadă, hotărâre ce a fost publicată în Buletinul Procedurilor de insolvenţă nr. 12801/29.11.2011.
Potrivit art. 19 din Legea nr.85/2006 ‚, (2^1) Creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea totala a creanţelor poate sa decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori sa confirme administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu si sa şi stabilească remuneraţia.
(3) Creditorii pot contesta la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, decizia prevăzută la alin. (2) si (2^1), în termen de 3 zile de la data publicării acesteia în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Judecătorul va soluţiona, de urgenta si deodată, toate contestaţiile printr-o încheiere prin care va numi administratorul judiciar/lichidatorul desemnat sau, după caz, va solicita adunării creditorilor/creditorului desemnarea unui alt administrator judiciar/lichidator.
(4) Daca în termenul stabilit la alin. (3) decizia adunării creditorilor sau a creditorului ce deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor nu este contestata, judecătorul-sindic, prin încheiere, va numi administratorul judiciar propus de creditori sau de creditorul ce deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor, dispunând totodată încetarea atribuţiilor administratorului judiciar provizoriu pe care l-a desemnat prin sentinţa de deschidere a procedurii”.
Având în vedere că hotărârea luată de creditorul majoritar la data de 22.11.2011 prin decizia nr. 6525/2011 care a fost publicată în Buletinul Procedurilor de insolvenţă la data de nr. 12801/29.11.2011 şi nu a fost contestată în condiţiile textului de lege menţionat mai sus, judecătorul sindic a admis cererea creditorului majoritar şi, în consecinţă a dispus încetarea atribuţiilor lichidatorului judiciar R. IPURL şi numirea lichidatorului judiciar E. I. SPRL, cu sediul în H., str. G. E. , nr. 16, bl 16, sc. A, parter, judeţul H. care va proceda la continuarea procedurii. Totodată a dispus ca lichidatorul judiciar R. IPURL să predea noului lichidator toate înscrisurile ce vizează societatea debitoare.
De asemenea, judecătorul-sindic a reţinut că poziţia exprimată de lichidatorul judiciar faţă de decizia creditorului majoritar nu poate fi analizată în prezenta cauză ca fiind o contestaţie, întrucât legea nu a deschis o astfel de posibilitate decât creditorilor, iar prezenta cerere se judecă în procedură necontencioasă.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs lichidatorul judiciar R. I. O., solicitând în principal casarea acesteia şi rejudecarea cauzei, iar în subsidiar, modificarea ei în totalitate, invocând prevederile art.304 pct.9 Cod procedură civilă şi dispoziţiile Legii nr.85/2006.
În motivarea recursului său, lichidatorul a arătat că decizia creditorului majoritar de înlocuire a lichidatorului judiciar nu este incidentă în speţă, întrucât în acest stadiu al procedurii simplificate de faliment, lichidatorul este definitiv şi nu provizoriu, judecătorul sindic dispunând conform art.107 alin.2 lit.c din Legea nr. 86/2006, confirmarea în calitate de lichidator al administratorului judiciar, desemnat conform art.19 alin.2 sau art.34, care la data pronunţării Sentinţei nr.155/F/26.02.2008 de trecere în procedura simplificată de faliment era R. IPURL.
Recurentul a mai arătat că, creditorul majoritar nu invocă nici un motiv de nemulţumire cu privire la el, prevalându-se doar de majoritate, ceea ce nu se poate în această fază, când debitoarea a trecut din perioada de observaţie, în procedura simplificată a falimentului în temeiul art.107 lit.D din Legea nr. 85/2006 prin sentinţa civilă nr.155/F/ 26.02.2008.
Hotărârea de trecere în procedura simplificată a falimentului şi de desemnare a lichidatorului în cauză, nu a fost contestată de nici un participant la procedură, rămânând irevocabilă.
Lichidatorul numit prin această hotărâre nu este unul provizoriu, întrucât în cazul trecerii în procedura simplificată a insolvenţei, din procedura generală deschisă anterior, legiuitorul a prevăzut la art.107 alin.2 lit.c din lege că are loc confirmarea în calitate de lichidator, a administratorului judiciar desemnat conform art.19 alin.2, sau a celui desemnat conform art.34 din lege.
Nerecurând hotărârea de numire a lichidatorului ca efect al trecerii în procedura simplificată a falimentului, creditoarea nu mai poate ulterior să înlocuiască lichidatorul definitiv desemnat prin hotărârea respectivă prin uzarea din nou a prevederilor art.19 alin.2 ind.1 din lege.
Intimatul lichidator E. I. SPRL H. prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat în principal admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a recurentului, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.
În ce priveşte lipsa calităţii procesuale active a recurentului, a arătat că legiuitorul nu-i conferă acestuia dreptul de a contesta decizia creditorului majoritar, situaţie în care nu are calitatea de a ataca nici încheierea pronunţată în temeiul acestei decizii.
Referitor la fondul cauzei, a arătat că modul de interpretare al recurentului, în sensul că lichidatorul numit de judecătorul sindic prin hotărârea prin care s-a dispus deschiderea procedurii simplificate a falimentului debitoarei, nu este provizoriu ci definitiv, ca urmare a neatacării hotărârii respective, este neconform cu prevederile Legii 85/2006, care nu menţionează că prevederile art.19 alin.2 şi 2 ind.1 ar fi aplicabile numai într-o anumită fază a procedurii insolvenţei.
Verificând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, conform art.304 raportat la art.306 şi 304 ind.1 Cod procedură civilă, precum şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a recurentului, pe baza actelor şi lucrărilor dosarului, curtea a reţinut următoarele:
Referitor la lipsa calităţii procesuale active a recurentului, curtea a apreciat că excepţia este neîntemeiată, recurentul fiind parte în hotărârea recurată, are dreptul prevăzut de Legea nr. 85/2006 şi de Codul procedură civilă să atace hotărârea judecătorului sindic prin care a fost înlocuit.
În ce priveşte fondul cauzei, este de necontestat faptul că prin Sentinţa civilă nr.155/F/26.02.2008 a Tribunalului Bihor, s-a dispus trecerea în procedura simplificată a falimentului debitoarei SC P. SRL din procedura generală a insolvenţei deschisă împotriva sa prin Sentinţa civilă nr.413/F/04.09.2007 a Tribunalului Bihor, urmare a aprobării raportului administratorului judiciar prin care s-a propus intrarea debitoarei în faliment, astfel cum rezultă din considerentele sentinţei civile nr.155/F/2008.
Potrivit art.107 alin.2 lit.c din Legea nr. 85/2006, în cazul procedurii simplificate, judecătorul sindic confirmă în calitate de lichidator judiciar pe administratorul judiciar, desemnat conform art.19 alin.2 sau art.34 după caz.
Din interpretarea acestui text de lege rezultă că în cazul trecerii din procedura generală a insolvenţei în procedura simplificată a falimentului, în condiţiile art.107 alin.1 lit.D, cum este cazul în speţă, judecătorul sindic va confirma în calitate de lichidator pe administratorul judiciar care a întocmit raportul cu propunerea de intrare în procedura simplificată a falimentului, numai dacă, în prealabil, acesta a fost propus de comitetul creditorilor şi votat de adunarea creditorilor în condiţiile art.19 alin.2 din lege.
Prin trimiterea la dispoziţiile art.34 din lege, legiuitorul a creat o inadvertenţă, întrucât acest text de lege se referă doar la situaţia în care se deschide direct procedura simplificată, cu consecinţa intrării direct în faliment, când judecătorul sindic desemnează un lichidator şi nu un administrator judiciar.
Cum din interpretarea prevederilor art.19 alin.2 şi 2 ind.1 rezultă că desemnarea sau confirmarea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar de către creditorul majoritar în condiţiile impuse de aceste texte de lege, nu este limitată la o anumită fază procedurală, decizia putând fi luată şi ulterior primei şedinţe a adunării creditorilor, şi cum în speţă administratorul judiciar nu a fost desemnat în condiţiile art.19 alin.2 din lege, curtea a apreciat că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate.
În consecinţă în baza art.312 raportat la art.316 Cod procedură civilă, recursul declarat de lichidatorul înlocuit, a fost respins ca nefondat.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.