SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.
Materie : RECURS LITIGII CU PROFESIONIŞTII. PROCEDURA INSOLVENŢEI. CONTESTAŢIE LA TABELUL PRELIMINAR AL CREANŢELOR DEBITOAREI.
-art.72 alin.1 din Legea nr.85/2006 ;
-art.41 alin.2 din Legea nr.85/2006;
-art.65 alin.1 din Legea nr.85/2006;
-art.76 alin.1 din Legea nr.85/2006;
-art.75 alin.1 din Legea nr.85/2006;
-art.21 din Legea nr.85/2006;
-art.73 alin.1 din Legea nr.85/2006.
În conformitate cu prevederile art.72 al.1 din Legea nr.85/2006: „Ca rezultat al verificărilor făcute, administratorul judiciar/lichidatorul va întocmi şi înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creanţele împotriva averii debitorului, precizând că sunt chirografare, garantate, cu priorităţi, sub condiţie sau nescadente şi arătând pentru fiecare numele/denumirea creditorului, suma solicitată de creditor şi suma acceptată de administratorul judiciar”.
În conformitate cu prevederile art.72 al.1 din Legea nr.85/2006: „Ca rezultat al verificărilor făcute, administratorul judiciar/lichidatorul va întocmi şi înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creanţele împotriva averii debitorului, precizând că sunt chirografare, garantate, cu priorităţi, sub condiţie sau nescadente şi arătând pentru fiecare numele/denumirea creditorului, suma solicitată de creditor şi suma acceptată de administratorul judiciar”.
Art.41 al.2 din aceeaşi lege prevede : „Prin excepţie de la prevederile alin.1, creanţele garantate se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea garanţiei stabilită prin evaluare, dispusă de administratorul judiciar sau de lichidator. În cazul în care valorificarea activelor asupra cărora poartă garanţia se va face la un preţ mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv sau definitiv consolidat, diferenţa favorabilă va reveni tot creditorului garantat chiar dacă o parte din creanţa sa fusese înscrisă drept creanţă chirografară, până la acoperirea creanţei principale şi a accesoriilor ce se vor calcula”.
Art.41 al.2 din aceeaşi lege prevede : „Prin excepţie de la prevederile alin.1, creanţele garantate se înscriu în tabelul definitiv până la valoarea garanţiei stabilită prin evaluare, dispusă de administratorul judiciar sau de lichidator. În cazul în care valorificarea activelor asupra cărora poartă garanţia se va face la un preţ mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv sau definitiv consolidat, diferenţa favorabilă va reveni tot creditorului garantat chiar dacă o parte din creanţa sa fusese înscrisă drept creanţă chirografară, până la acoperirea creanţei principale şi a accesoriilor ce se vor calcula”.
De asemenea, potrivit prevederilor art.65 al.1 din Legea insolvenţei, cererea (declaraţia de creanţă) formulată de creditor trebuie să cuprindă : numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorată, temeiul creanţei, precum şi alte menţiuni cu privire la eventualele drepturi de preferinţă sau garanţii.
De asemenea, potrivit prevederilor art.65 al.1 din Legea insolvenţei, cererea (declaraţia de creanţă) formulată de creditor trebuie să cuprindă : numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorată, temeiul creanţei, precum şi alte menţiuni cu privire la eventualele drepturi de preferinţă sau garanţii.
În speţă, judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale enunţate mai sus, reţinând că în tabelul preliminar al creanţelor debitoarei, creditorul A. B. R. SA a fost înscris la categoria creditorilor garantaţi cu o creanţă pură şi simplă, caracterul acesteia fiind modificat substanţial prin tabelul definitiv de creanţe.
În speţă, judecătorul sindic a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale enunţate mai sus, reţinând că în tabelul preliminar al creanţelor debitoarei, creditorul A. B. R. SA a fost înscris la categoria creditorilor garantaţi cu o creanţă pură şi simplă, caracterul acesteia fiind modificat substanţial prin tabelul definitiv de creanţe.
De asemenea, temeinic şi legal, instanţa de fond a constatat că administratorul judiciar a procedat indirect la aplicarea sancţiunii decăderii prevăzute de art.76 al.1 din lege, deşi creditorul contestator şi-a manifestat intenţia de a fi înscris cu întreaga sumă în tabelul definitiv de creanţe iar diferenţa în minus rezultată în urma evaluării făcute conformart.41 al.2 nu poate duce la înlăturarea creanţei sale din tabel, cum susţine administratorul judiciar, ci la înscrierea acestei diferenţe în categoria creditorilor chirografari.
De asemenea, temeinic şi legal, instanţa de fond a constatat că administratorul judiciar a procedat indirect la aplicarea sancţiunii decăderii prevăzute de art.76 al.1 din lege, deşi creditorul contestator şi-a manifestat intenţia de a fi înscris cu întreaga sumă în tabelul definitiv de creanţe iar diferenţa în minus rezultată în urma evaluării făcute conformart.41 al.2 nu poate duce la înlăturarea creanţei sale din tabel, cum susţine administratorul judiciar, ci la înscrierea acestei diferenţe în categoria creditorilor chirografari.
Din această perspectivă, este nejustificată susţinerea recurentului cum că, în interpretarea art.41 al.2 , propusă de instanţa de fond, partea de creanţă care excede valoarea stabilită prin raportul de evaluare se transformă din creanţă garantată în creanţă negarantată, fără manifestarea de voinţă în acest sens a creditorului.
Din această perspectivă, este nejustificată susţinerea recurentului cum că, în interpretarea art.41 al.2 , propusă de instanţa de fond, partea de creanţă care excede valoarea stabilită prin raportul de evaluare se transformă din creanţă garantată în creanţă negarantată, fără manifestarea de voinţă în acest sens a creditorului.
În contestaţia formulată, creditorul A. B. SA a susţinut, justificat, că diferenţa dintre creanţa pe care banca o are asupra patrimoniului debitoarei şi valoarea evaluată a garanţiilor trebuia înscrisă în categoria creanţelor chirografare ca o creanţă pură şi simplă şi nu ca o creanţă sub condiţie, deoarece, potrivit textului legal menţionat mai sus, în măsura în care se invocă existenţa unei garanţii constituite în favoarea creditorului, administratorul judiciar are obligaţia de a proceda la evaluarea bunului pentru a stabili până la ce nivel creanţa este garantată.
În contestaţia formulată, creditorul A. B. SA a susţinut, justificat, că diferenţa dintre creanţa pe care banca o are asupra patrimoniului debitoarei şi valoarea evaluată a garanţiilor trebuia înscrisă în categoria creanţelor chirografare ca o creanţă pură şi simplă şi nu ca o creanţă sub condiţie, deoarece, potrivit textului legal menţionat mai sus, în măsura în care se invocă existenţa unei garanţii constituite în favoarea creditorului, administratorul judiciar are obligaţia de a proceda la evaluarea bunului pentru a stabili până la ce nivel creanţa este garantată.
Din modul de redactare a prevederilor art.41 al.2 din lege, instanţa a considerat că nu este necesară solicitarea expresă a creditorului, în declaraţia de creanţă, de a se dispune trecerea vreunei părţi din creanţa sa la categoria creditorilor chirografari iar, pe de altă parte, creanţa A. B. SA nu este o creanţă afectată de modalităţi, termene sau condiţii, pentru a fi admisă doar provizoriu la masa credală, în temeiul art.64 al.5 din Legea insolvenţei.
Din modul de redactare a prevederilor art.41 al.2 din lege, instanţa a considerat că nu este necesară solicitarea expresă a creditorului, în declaraţia de creanţă, de a se dispune trecerea vreunei părţi din creanţa sa la categoria creditorilor chirografari iar, pe de altă parte, creanţa A. B. SA nu este o creanţă afectată de modalităţi, termene sau condiţii, pentru a fi admisă doar provizoriu la masa credală, în temeiul art.64 al.5 din Legea insolvenţei.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii contestaţiei formulate de contestatoarea A. B. R. SA invocată de recurentă, în baza prevederilor art.75 al.1 din Legea 85/2006, cu raportare la dispoziţiile art.21 din aceeaşi lege, instanţa de recurs a considerat că judecătorul sindic a respins, justificat, această excepţie, câtă vreme caracterul creanţei creditorului a fost modificat substanţial de către administratorul judiciar prin tabelul definitiv de creanţe, eroarea care a determinat admiterea creanţei a fost esenţială în sensul art.75 al.1 din lege, cu atât mai mult cu cât depunerea unor tabele de creanţe succesive în care poziţia sau suma pretinsă de un creditor să fie esenţial diferită contravine prevederilor art.73 al.1 din Legea nr.85/2006 şi principiului protestatio non valet contra actum ( nimeni nu se poate contrazice pe sine însuşi ).
Referitor la excepţia inadmisibilităţii contestaţiei formulate de contestatoarea A. B. R. SA invocată de recurentă, în baza prevederilor art.75 al.1 din Legea 85/2006, cu raportare la dispoziţiile art.21 din aceeaşi lege, instanţa de recurs a considerat că judecătorul sindic a respins, justificat, această excepţie, câtă vreme caracterul creanţei creditorului a fost modificat substanţial de către administratorul judiciar prin tabelul definitiv de creanţe, eroarea care a determinat admiterea creanţei a fost esenţială în sensul art.75 al.1 din lege, cu atât mai mult cu cât depunerea unor tabele de creanţe succesive în care poziţia sau suma pretinsă de un creditor să fie esenţial diferită contravine prevederilor art.73 al.1 din Legea nr.85/2006 şi principiului protestatio non valet contra actum ( nimeni nu se poate contrazice pe sine însuşi ).
Decizia nr.637/C/18.10.2012 a Curţii de Apel Oradea – Secţia a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin sentinţa nr.1714 din 4.07.2012 Tribunalul Bihor, a admis contestaţia formulată de creditorul A. B. R. S.A. în contradictoriu cu administratorul judiciar P. L. G. S.P.R.L.
A dispus modificarea parţială a tabelului de creanţe al debitorului S.C. A. Ro S.R.L. în sensul că acesta va fi înscris cu suma de 1.565.300 lei la categoria creditori garantaţi şi cu suma de 2.313.539, 20 lei la categoria creditori chirografari.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa de fond a avut în vedere următoarele :
Prin sentinţa nr. 842/F/2012 au fost soluţionate contestaţiile la tabelul preliminar de creanţe al debitorului S.C. A. Ro S.R.L., dispunându-se înscrierea creditorului A. B. R. S.A. cu suma de 3.868.838, 93 lei. Potrivit menţiunilor din tabelul întocmit la acel moment de administratorul judiciar creditorul era înscris cu suma acceptată la categoria creditorilor garantaţi.
Potrivit art. 72 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 ca rezultat al verificărilor făcute de către administratorul judiciar, acesta va întocmi şi va înregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzând toate creanţele asupra averii debitorului precizând că sunt : chirografare, garantate, cu priorităţi, sub condiţie sau scadente şi arătând pentru fiecare numele/denumirea creditorului, suma solicitată şi suma acceptată. Întocmirea lui reprezintă un moment esenţial în cadrul procedurii insolvenţei întrucât la acest moment este conturată masa pasivă, categoriile de creditori, legea conferindu-le abia de acum drepturi proprii ( art. 72 alin. 3 teza a II-a din Legea nr. 85/2006 ).
Fiind un act emanat de la administratorul judiciar şi care reflectă rezultatul analizei făcute de către el, nu există posibilitatea legală de a se opera de către acesta vreo modificare decât în condiţiile prescrise de art. 73 alin. 1. Admiterea soluţiei contrare ar face inaplicabilă calea contestaţiei prevăzute de acest articol care este deschisă chiar administratorul judiciar în cazul creanţelor la care face trimitere art. 66 alin. 2.
Mai mult, stabilirea unor termene de către judecătorul sindic în aplicarea dispoziţiilor legale ar fi iluzorie atâta timp cât s-ar putea recurge în mod unilateral şi în afara cadrului legal la modificarea respectivului tabel. O asemenea atitudine, chiar dacă este întâlnită în administrarea dosarelor de insolvenţă, ar putea fi admisă în măsura în care s-ar concilia cu dispoziţiile dreptului pozitiv. Or, atâta timp cât legiuitorul a făcut trimitere expresă numai la patru tabele de creanţe ce se întocmesc în etape distincte ale procedurii, depunerea unor tabele de creanţe succesive în care poziţia sau suma pretinsă de un creditor să fie esenţial diferită contravine normelor amintite anterior şi principiului protestatio non valet contra actum ( nimeni nu se poate contrazice pe sine însuşi ). Din această perspectivă judecătorul sindic a reţinut că în tabelul preliminar de creanţe creditorul A. B. R. S.A. a fost înscris la categoria creditorilor garantaţi cu o creanţă pură şi simplă, caracterul acesteia fiind modificat substanţial prin tabelul definitiv de creanţe. Împiedicarea contestării acestuia ca urmare a invocării condiţiilor restrictive impuse de art. 75 din Legea nr. 85/2006, s-a apreciat că nu poate fi primită atâta timp cât textul legal are în vedere ipoteza în care ab initio dreptul recunoscut unuia dintre creditori s-a bazat pe o eroare în sensul larg al noţiunii. Tocmai de aceea, excepţia inadmisibilităţii invocată de către administratorul judiciar nu a fost primită.
Referitor la măsura propriu-zisă luată de acesta după soluţionarea contestaţiilor, judecătorul sindic a reţinut că înscrierea unui creditor într-o categorie sau alta depinde în mod direct de caracterul creanţei deţinute. În măsura în care acesta invocă existenţa unei garanţii constituite în favoarea sa, există obligaţia din partea administratorului judiciar de a proceda la evaluarea bunului pentru a stabili până la ce nivel creanţa este garantată ( art. 41 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 ).
Tratamentul preferenţial acordat de lege acestei categorii de creditori determină în mod firesc dorinţa oricăruia de a fi înscris în categoria amintită în măsura în care în favoarea sa a fost constituită o garanţie. Mai mult, între acest moment şi cel al valorificării efective a bunului pot interveni fluctuaţii în ceea ce priveşte valoarea de piaţă a bunului, fluctuaţii ce afectează gradul în care creanţa poate fi considerată ca fiind garantată.
La momentul formulării declaraţiei de creanţă creditorul garantat nu poate avea în vedere decât evaluarea făcută la momentul constituirii ei sau reevaluările ulterioare. Stabilirea cu exactitate a valorii garanţiei este atributul administratorului judiciar în condiţiile prevăzute de art. 41 alin. 2 din Legea nr. 85/2006. Evaluarea acestuia poate fi în favoarea sau în defavoarea creditorului pretins garantat în sensul că garanţia poate fi inferioară sau superioară creanţei pretinse.
O asemenea împrejurare nu poate afecta însă dreptul creditorului de a pretinde întreaga creanţă în cadrul procedurii insolvenţei întrucât măsura până la care creanţa va fi înscrisă ca fiind garantată nu depinde în mod exclusiv de voinţa sa. Tocmai de aceea, în ipoteza în care în urma evaluării făcute se va stabili o valoare inferioară a garanţiei, pentru diferenţă creditorul urmează a fi înscris la categoria creditorilor chirografari.
Soluţia se impunea prin raportare la prevederile art. 65 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 care stabilesc în mod expres obligativitatea formulării declaraţiei de creanţă şi a indicării eventualelor drepturi de preferinţă sau garanţii. Numai în cazul în care nu a intervenit manifestarea de voinţă în sensul amintit este incidentă sancţiunea decăderii prescrise de art. 76 alin. 1.
Aşa fiind, judecătorul sindic a reţinut că administratorul judiciar a procedat indirect la aplicarea acestei sancţiuni creditorului contestator deşi acesta şi-a manifestat intenţia de a fi înscris cu întreaga sumă în tabelul definitiv de creanţe. Diferenţa în minus rezultată în urma evaluării nu poate duce la înlăturarea creanţei sale din tabel, ci la înscrierea în categoria creditorilor chirografari.
De altfel, art. 41 alin. 2 teza a II-a din Legea nr. 85/2006 prevede în mod expres modul în care va fi tratat creditorul a cărui garanţie depăşeşte creanţa stabilind că acestuia i se cuvin sumele rezultate din valorificarea bunului, chiar dacă pentru diferenţă are calitatea de creditor chirografar. Or, dacă într-un asemenea caz legiuitorul a înţeles să acorde un tratament preferenţial creditorului, pentru identitate de raţiune juridică tratamentul trebuie să fie identic şi în ipoteza inversă.
Faţă de toate acestea, a admis contestaţia creditorului şi a dispus modificarea parţială a tabelului de creanţe al debitorului S.C. A. Ro S.R.L. în sensul că acesta a fost înscris cu suma de 1.565.300 lei la categoria creditori garantaţi şi cu suma de 2.313.539, 20 lei la categoria creditori chirografari.
Împotriva acestei sentinţei, a declarat recurs recurentul administrator judiciar P. L. G. S.P.R.L. în reprezentarea debitoarei SC A. RO SRL, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea contestaţiei A. B. împotriva tabelului definitiv de creanţe şi menţinerea tabelului definitiv în formula depusă la dosar.
A arătat că sentinţa recurată, este neîntemeiată pentru următoarele motive:
1.conţine motive şi argumente contradictorii, instanţa contrazicându-se pe sine însăşi în cadrul sentinţei;
2.instanţa a depăşit cadrul procesual, acordând contestatoarei lucruri pe care aceasta nu le-a solicitat;
3.hotărârea este vădit neîntemeiată având în vedere faptul că soluţia nu este fundamentată din punct de vedere legal.
Cu privire la excepţia de inadmisibilitate a contestaţiei formulată de către A. B. R. SA a arătat că recurenta a invocat, pe cale de excepţie, inadmisibilitatea contestaţiei, având în vedere faptul că, conform prevederilor art.75 alin.(l), împotriva tabelului definitiv de creanţă se poate face contestaţie de orice persoana interesată şi după termenul prevăzut la art.73 alin.(2) numai în cazul descoperirii unui fals, dol sau erori esenţiale. În prezenta cauza nu ne aflăm în nici una dintre aceste situaţii limitativ prevăzute de legiuitor.
Pentru a respinge aceasta excepţie, instanţa de fond a invocat o eroare în sensul larg al noţiunii, respectiv că administratorul judiciar nu ar fi avut voie să modifice în tabelul definitiv creanţele înscrise în tabelul preliminar. În acest sens, în motivarea instanţei de fond găsim consideraţia că „nu există posibilitatea legală de a se opera de către acesta (administratorul judiciar) vreo modificare decât în condiţiile prescrise de art.73 alin.(l).”
Consideră afirmaţia instanţei de fond eronată, pornind de la prevederile Legii nr.85/2006 care permite modificarea pe parcursul procedurii a creanţelor trecute în tabelul preliminar, Legea nr.85/2006 prevăzând în acest sens 4 de tabele de creanţă care să surprindă modificările eventuale ale creanţelor de-a lungul procedurii. Ca exemplu menţionează art.3 punctul 18-19, art.41 alin(2), art.102 si art.108 din Legea 85/2006.
Apreciază că instanţa de fond se contrazice pe sine în sentinţa recurată, aceasta admiţând necesitatea legală a modificării şi dispunând modificarea, în tabelul definitiv, a creanţelor înscrise în tabelului preliminar, având în vedere dispoziţiile obligatorii ale art.41 alin.(2) din Legea 85/2006.
Consideră că invocarea unei erori generale, pentru respingerea excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei, neprecizate în mod suficient de instanţa de fond îi conferă acestei respingeri un caracter neîntemeiat din punct de vedere legal.
Având în vedere teoria juridică, eroarea poate fi de fapt sau de drept. În speţă nu se poate vorbi de eroare de fapt, acest lucru nefiind invocat nici de creditoarea contestatoare şi nici de către instanţa de fond în sentinţa recurată.
În ceea ce priveşte eroarea de drept, aceasta reprezintă actul autorului de a se înşela asupra unei dispoziţii legale, de a ignora, în raport cu actul pe care îl face, o dispoziţie a legii sau sensul şi efectele prescripţiilor legale. Într-o altă interpretare, eroare de drept presupune, pe lângă cunoaşterea greşită a conţinutului propriu zis a normei juridice, şi interpretarea ei neconformă.
Pentru a argumenta existenta erorii de drept contestatoarea argumentează că în tabelul preliminar creanţa băncii a fost înscrisă ca o creanţă pură şi simplă iar în tabelul definitiv administratorul judiciar, „în mod abuziv” în viziunea contestatoarei, împarte creanţa băncii în creanţă pură şi simplă şi în creanţă aflată sub condiţie.
Aceasta interpretare a contestatoarei A. B. se regăseşte şi în motivaţia de fond. În ambele cazuri această aşa zisă eroare nu este specificată, în sensul cerut de definirea conceptului de eroare, neprecizându-se care sunt articolele de lege ignorate, greşit invocate sau a căror conţinut a fost greşit cunoscut.
Pentru a putea fi acceptată, motivarea unei sentinţe trebuie să îndeplinească anumite rigori ale legii. Astfel, citează din Codul de Procedură Civilă Adnotat (G. Boroi, 2011), carte în care, la pagina 437, sunt citate decizii ale CA Craiova care arată „Obligaţia judecătorului de a demonstra în scris de ce s-a oprit la soluţia dată, pentru ce a admis susţinerile unei părţi şi le-a respins pe ale celeilalte, de ce a aplicat o normă de drept sau i-a dat o anumită interpretare este o obligaţie esenţială, a cărei încălcare duce la desfiinţarea hotărârii.” Eroarea de drept nu a fost, nici în sens larg şi nici în sens restrâns, precizată în contestaţia creditorului garantat sau în sentinţa recurată.
Din punctul său de vedere, înregistrarea creanţei contestatoarei A. B. SA în tabelul definitiv are la bază doar modalitatea de interpretare şi aplicare a prevederilor art.41 alin.(2) din Legea nr.85/2006 coroborate cu cererea expresă a contestatoarei din cererea de creanţă depusă la dosarul cauzei şi nicidecum nu este rezultatul unei erori esenţiale sau de altă natură.
Din lectura contestaţiei depusa de creditoare precum si din sentinţa comercială recurată se poate observa că şi instanţa de fond acceptă în cele din urmă faptul că aplicarea prevederilor art.41 alin.(2) prevăd înregistrarea în tabelul definitiv creanţa garantată până la nivelul valorii obţinute din raportul de evaluare, iar diferenţa dintre poziţia sa şi cea exprimată de instanţa de fond intervine cu privire la modul înregistrării diferenţei de creanţă ce excede valoarea obţinută printr-un raport de evaluare.
Instanţa de fond a dispus, prin sentinţa recurată, o posibilitate de modificare a creanţelor garantate deschisă de Legea nr.85/2006, modificare care are la bază aceleaşi articole de lege ce fundamentează modificările propuse de administratorul judiciar. Astfel, modificarea dispusă de administratorul judiciar nu poate fi calificată ca eroare de drept din moment ce însăşi instanţa de fond aplică aceleaşi prevederi legale în sensul aplicat de administratorul judiciar, doar că instanţa limitează interpretarea articolelor de lege într-un mod arbitrar şi neconform cu spiritul Legii nr.85/2006.
Menţionează că instanţa de fond nu a luat în considerare faptul că administratorul judiciar, atât prin întocmirea tabelului definitiv cât şi prin apărările pe fond, a menţionat explicit că nu a modificat în nici un fel caracteristica iniţială de creanţă „pură şi simplă” a creanţei A. B. SA. Condiţionarea, la care ea a făcut referire in Tabelul Definitiv, este rezultatul aplicării art.41 alin.(2) coroborat cu art.64 alin.(5) (care arată că „…inclusiv creanţele a căror valorificare este condiţionată de executarea în prealabil a debitorului…”) precum şi a solicitărilor exprese din cererea de creanţă depusă la dosarul cauzei de A. B. SA.
Astfel, dacă se dorea contestarea modului în care a interpretat şi aplicat prevederile art.41 alin.(2) din Legea nr.85/2006 la întocmirea tabelului definitiv, fapt care nu poate fi considerat o eroare de drept ce ar fi deschis posibilitatea formulării unei contestaţii în baza prevederilor art.75, contestatoarea avea la îndemână pârghiile prevăzute de prevederile art.21 alin.(2) care legiferează faptul că împotriva măsurilor dispuse de administratorul judiciar creditorii sau oricare persoană interesată poate face contestaţie.
Având în vedere aspectele mai sus menţionate, consideră că instanţa de fond cât şi contestatoarea nu au descoperit o eroare esenţială de drept şi nu au făcut dovada existenţei unei erori, fapt ce permite contestaţia tabelului definitiv numai sub incidenţa art.21 din Legea nr.85/2006. Pentru aceste motive solicită respingerea, pe cale de excepţie, ca inadmisibilă a contestaţiei formulată de creditoare in baza art.75 din Legea 85/2006.
Menţionează faptul că contestatoarea a sunat la biroul administratorului judiciar prin doamna L. D., directoarea direcţiei juridice, persoană care a întrebat motivul pentru care a fost înregistrată creanţa contestatoarei în tabelul definitiv aşa cum a fost înregistrată de către administratorul judiciar. Telefonic i-au fost date explicaţiile cu argumentele pe care le-a prezentat în detaliu în întâmpinarea formulată la dosarul de fond. În urma discuţiei telefonice creditoarea, prin reprezentantul acesteia, nu a comunicat faptul că ar dori modificarea cererii de creanţă iniţială în care, pe ultima pagină în mod subliniat şi îngroşat, creditoarea solicită înregistrarea creanţei acestea doar în categoria de creditori garantaţi. Consideră că şi acest aspect subliniază faptul că nu este vorba de o eroare aşa cum este invocată de către contestatoare.
În cazul în care se va califica contestaţia ca fiind făcută în baza art.21 din lege, solicită respingerea ca tardivă, având în vedere faptul că a fost depusă peste termenul de 3 zile prevăzut de acest articol.
Arată că recurentul, în calitate de administrator judiciar în cauză, a întocmit tabelul definitiv de creanţe în urma soluţionării contestaţiilor la tabelul preliminar prin dispoziţiile Sentinţei Comerciale nr.842/F/2012 din data de 28.03.2012 şi a finalizării raportului de evaluare a bunurilor deţinute de către debitoare. În cazul creanţei A. B. SA s-au aplicat prevederile art.41 alin.(2) din Legea nr.85/2006 coroborate cu prevederile art.64 alin.(5) şi cu cererea expresă a contestatoarei din cererea de creanţă, înregistrându-se întocmai creanţa băncii în calitate de creditor garantat.
Astfel, a înregistrat creanţa băncii până la valoarea garanţiei stabilită prin evaluare la suma de 1.555.300 RON iar restul de 2.313.539,20 RON a fost înscrisă tot la categoria de creditori garantaţi însă sub condiţie, respectiv sub condiţia valorificării bunului aflat în garanţie la o valoarea mai mare decât cea care a rezultat din raportul de evaluare.
În prezenta cauză consideră că se ridică următoarele probleme de drept:
1.Formularea şi depunerea cererii de creanţă, care stabileşte cadrul procesual al procedurii de insolvenţa. Legat de acest aspect se impune clarificarea posibilităţii schimbării caracteristicilor creanţei admise prin cererea de creanţă în cursul procedurii de insolvenţa.
2.Aplicarea articolului 41 alin.(2) în procedura de insolvenţa.
În ceea ce priveşte prima problemă reia expunerea prezentată în apărările pe fond. Trebuie pornit de la definiţia prevăzuta la art. 3 pct.3 din Legea nr.85/2006, articol care prevede că „procedura colectivă este procedura în care creditorii recunoscuţi participă împreună la urmărirea şi recuperarea creanţelor lor, în modalităţile prevăzute de prezenta lege” şi având în vedere prevederile art.149 conform cărora „Dispoziţiile prezentei legi se completează, în măsura compatibilităţii lor, cu cele ale Codului de procedura civilă, Codului civil,…”, consideră că întreaga procedură de insolvenţă trebuie să se desfăşoare într-un cadru procesual bine determinat care să asigure îndeplinirea obiectivelor de recuperare a creanţelor pentru creditorii care doresc să participe la o astfel de procedură.
Astfel, participarea la recuperarea creanţelor este o posibilitate prevăzută de lege pentru orice creditor care deţine o creanţă faţă de un debitor pentru care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvenţă, aşa cum este aceasta stipulată de Legea nr.85/2006, determinând aplicabilitatea principiului disponibilităţii caracteristică procesului civil în cazul procedurii de insolvenţă.
Cum se poate observa din textul de lege, participarea la procedura insolvenţei este opţională, oricare creditor care doreşte să participe la o astfel de procedură trebuie să formuleze o cerere în acest sens. Singura categorie de creditori care participă la procedura de insolvenţă fără să depună o cerere în acest sens sunt salariaţii, creanţe pe care administratorul judiciar este obligat să le înregistreze în tabelele de creanţă pornind de la sumele existente în contabilitatea societăţii (conform art. 64 alin. (1) din Legea 85/2006). Celelalte categorii de creditori (bugetari, garantaţi, chirografari) au obligaţia să formuleze o cerere de creanţă conform prevederilor legale pentru a li se înregistra pretenţiile în tabelele de creanţă faţă de debitorul pentru care s-a deschis procedura de insolvenţă societăţii (conform art. 64 şi 65 din Legea 85/2006).
Cadrul procesual al procedurii de insolvenţă este determinat de următoarele elemente:
1.Cererea de deschidere a procedurii.
2.Hotărârea prin care se dispune deschiderea a procedurii (prin care sunt stabilite, printre altele, termenul de depunere a cererilor de creanţă, numirea provizorie a unui administrator/lichidator judiciar, etc.).
3.Cererile de creanţă depuse de către creditorii care doresc să participe la procedura insolvenţei, etc.
Un element important pentru definitivarea cadrului procesual (sau a cadrului procedural), înlăuntrul căruia se desfăşoară procedura de insolvenţă, o reprezintă cererea de creanţă.
Creditoarea A. B. R. SA a depus, în conformitate cu principiul disponibilităţii procesului civil şi al procedurii insolvenţei, o cerere de creanţă.
Conform principiului disponibilităţii procesului civil persoana interesată, în speţa noastră creditoarea A. B. R. SA, are următoarele drepturi:
1.poate depune o cerere pentru a participa la procedura de insolvenţă;
2.are dreptul de a determina limitele cererii;
3.are dreptul de a renunţa la cererea formulată;
4.are dreptul de a ataca sau nu hotărârile din procedură cu privire la cererea depusă, etc.
În ceea ce priveşte dreptul de a determina limitele cererii de creanţă, creditoarea A. B. R. SA, prin cererea de creanţă, a stabilit clar că doreşte înregistrarea creanţei de 3.868.839,20 RON „în calitate de creditor garantat” fapt subliniat şi îngroşat pe ultima pagina a aceleaşi cereri.
Având în vedere faptul că, de la data depunerii cererii de creanţă mai sus menţionate şi până la data termenului de depunere de creanţă, creditoarea contestatoare nu a depus precizări privind eventualele modificări cu privire la aspectele cererii de creanţă, consideră circumscris cadrul procesual cu privire la creditoarea A. B. R. SA la pretenţiile stabilite şi cerute în mod expres în cererea de creanţă.
Fiind un act de voinţă exprimat de către creditor, participarea la procedura de insolvenţa este opţională, cererea de creanţă formulată de creditor limitând administratorul judiciar în interpretarea acesteia, în sensul că administratorul judiciar nu poate adăuga la cererea de creanţă elemente ce nu apar explicit în aceasta. În cazul de faţă consideră că trecerea cu o parte de creanţă la chirografari a creditorului garantat ar fi modificat neîntemeiat structura masei credale, aspect ce nu a fost cerut de creditor prin cererea de creanţă, respectiv ar fi presupus din partea administratorului judiciar constatarea renunţării la dreptul de garantare a creanţei fără manifestarea de voinţă a creditorului în aceste sens, fapt ce nu putea fi exprimat de către creditor decât în cererea de creanţă.
Invocarea de către instanţa de fond a faptului că creditoarea nu putea avea în vedere la momentul elaborării cererii de creanţă efectul evaluării din procedura de insolvenţa echivalează cu invocarea apărării inadmisibile a necunoaşterii legii. Nimeni şi nimic nu a împiedicat creditoarea contestatoare, dacă aceasta ar fi dorit, să solicite, până la termenul de depunere a cererilor de creanţă termen prevăzut prin încheierea de deschidere a procedurii de insolvenţă nr.2406/F/2011, ca în cazul în care se face aplicarea prevederilor art.41 alin(2) din Legea 85/2006 să se înscrie partea sa de creanţă, care excede valorii stabilite printr-un raport de evaluare, în categoria creanţelor chirografare.
Fără existenţa acestei cereri de înregistrare a părţii de creanţă ca şi creanţă chirografară ci doar a cererii ca întreaga creanţă să fie înregistrată ca şi creanţă garantată, consideră că în ceea ce priveşte întocmirea Tabelului definitiv de creanţă au fost respectate şi aplicate corect prevederile legale cu privire la creanţa creditoarei A. B. R. SA.
Creditorul, nespecificând în cererea de creanţă depusă la dosarul cauzei că în eventualitatea în care în urma aplicării prevederilor art.41 alin.(2) partea de creanţă care nu ar fi fost acoperită de valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare să fie înregistrată ca şi creanţă chirografară (posibilitate prevăzută de art.41 alin.(2)… “chiar dacă o parte din creanţa sa fusese înscrisă drept creanţă chirografară”), consideră că nu dorea tratarea creanţei sale ca o creanţă chirografară aspect subliniat de cererea expresă în acest sens din cererea de creanţă, aceasta mulţumindu-se cu prevederea legală cuprinsă în acelaşi articol care spune că “…în cazul în care valorificarea activelor asupra cărora poartă garanţia se va face la un preţ mai mare decât suma înscrisa în tabelul definitiv sau definitiv consolidat, diferenţa favorabilă va reveni tot creditorului garantat”. Consideră că fără o astfel de cerere expresă, administratorul judiciar s-ar afla în situaţia de a face înregistrări în tabelul definitiv fără a exista o solicitare în acest sens.
Având în vedere faptul ca întregul patrimoniu al debitoarei este reprezentat de către un bun imobil care se află în garanţie la A. B. SA, creditoarea nu poate fi prejudiciată cu privire la recuperarea creanţelor în cazul vânzării bunului respectiv, având în vedere faptul ca din contravaloarea vânzării bunului creditoarei garantate i se vor stinge prioritar, conform art.41 alin. (2), atât creanţa admisă în tabelul definitiv fără condiţie cât şi cea admisă sub condiţia vânzării bunului.
Pornind de la aspectele menţionate anterior, atât administratorul judiciar, în prima fază, cât şi instanţa de fond şi cea de recurs, în faza de judecată a contestaţiei la tabelul definitiv cu privire la aceasta cerere de creanţă, sunt ţinute în aplicarea legii de limitele cererii făcute de către creditoare şi respectiv de limitele cadrului procesual stabilit de această cerere. Astfel, instanţa de fond prin sentinţa comercială a adăugat la cererea de creanţă iniţială a creditoarei A. B. SA elemente neprecizate în cerere sau ulterior până la termenul legal de depunere a cererii, respectiv faptul că, după cum a arătat şi mai sus, pentru a fi trecută la chirografari creditoarea garantată ar fi trebuit să renunţe la atributul de creanţă garantată cu privire la o parte din creanţa deţinută faţă de debitoarea SC A. RO SRL. În acest caz se aplică prevederile art.129 alin. (6) Cod de procedură civilă care stipulează faptul că „judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii. Ca atare, instanţa nu poate depăşi limitele obiectului fixat de reclamant în sensul că nu poate să acorde mai mult decât s-a solicitat, chiar dacă din probe rezultă că reclamantul are dreptul la mai mult, altceva decât s-a cerut sau mai puţin decât s-a cerut”.
Articolul 41 alin.(2) din Legea nr.85/2006 prevede în mod clar că o creanţă garantată se înregistrează în Tabelul definitiv de creanţă până la valoarea stabilită prin evaluarea dispusă de administratorul judiciar. Nici în acest articol şi nici în vreun alt articol din Legea nr.85/2006 nu este prevăzut faptul că, în mod automat, ope legis, administratorul judiciar sau lichidatorul are obligaţia de a înregistra restul de creanţă, care excede valorii stabilite în raportul de evaluare, la categoria de creditori chirografari.
În ceea priveşte modalitatea de aplicare a art.41 alin(2) învederează următoarele aspecte:
Se poate observa că şi instanţa de fond consideră că se impune aplicarea acestui articol în cazul de faţă. Singura diferenţă între poziţia instanţei de fond şi cea exprimată de către administratorului judiciar ţine de aplicarea concretă a art.41 alin (2). Instanţa de fond susţine că excedentul de creanţă în raport cu valoarea stabilită prin raportul de evaluare se trece la categoria chirografari în mod automat prin interpretarea propusă de către instanţa de fond cu privire la aplicarea art. 41 alin. (2).
Aminteşte faptul că art. 41 alin (2) stipulează printre altele că „…în cazul în care valorificarea activelor asupra cărora poartă garanţia se va face la un preţ mai mare decât suma înscrisă în tabelul definitiv sau definitiv consolidat, diferenţa favorabilă va reveni tot creditorului garantat, chiar dacă o parte din creanţa sa fusese înscrisă drept creanţă chirografară”. Cu privire la interpretare propusă de instanţa de fond asupra art. 41 alin. (2) consideră că exclusivitatea pretinsă a interpretării este eronată, fiind împotriva literei şi spiritului Legii nr.85/2006. Trimiterea din acest articol de lege cu privire la faptul că partea de creanţă ce excede valoarea stabilită se poate trece la categoria de creditori chirografari se exprimă prin sintagma „chiar dacă”, ce atât din punct de vedere logic cât şi gramatic, exprimă o opţiune cu privire la tratarea părţii de creanţă aflate în discuţie şi nicidecum nu are un caracter imperativ obligatoriu de a proceda într-un anumit fel. Interpretarea instanţei de fond transformă practic o normă cu caracter dispozitiv într-o normă cu caracter imperativ.
În cazul în care ar accepta interpretare propusă de instanţa de fond a art.41 alin. (2), partea de creanţă care excede valoarea stabilită prin raportul de evaluare se transformă din creanţă garantată în creanţă negarantată fără manifestarea de voinţă în acest sens a creditorului. Înregistrarea unui creditor la categoria chirografari se poate face, conform art.3 pct.13, numai pentru acei creditori care nu au constituite garanţii faţă de patrimoniului debitorului, fapt care în cazul său ar fi presupus trecere părţii de creanţă ce excede valoarea din raportul de evaluare, prin voinţa unilaterală a administratorului judiciar, la categoria chirografari. Consideră că un astfel de demers este nelegal, unui creditor garantat neputându-i-se elimina automat dreptul de garanţie asupra creanţei lui, fără manifestarea expresă de voinţă a acestuia, deoarece se încalcă prevederi legale fundamentale, constituţionale care ocrotesc dreptul de proprietate şi accesoriile acestuia. În cazul de faţă, conform interpretării art. 41 alin (2) propusă de instanţa de fond, administratorul judiciar ar fi trecut creditoarea garantată ca şi creditor chirografar pentru partea de creanţă ce excede valoarea obţinută prin raportul de evaluare faţă de singurul bun aflat în proprietatea debitoarei aflat în garanţie la A. B. SA fără ca aceasta să fi renunţat formal la dreptul de garanţie asupra bunului.
Justificările adiţionale aduse de instanţa de fond în favoarea soluţiei proprii ţin de o interpretare excesivă, a caracterului favorizat al creditorului garantat, aspect deseori menţionat în motivarea sentinţei instanţei de fond. Subliniază faptul că, creditorul garantat nu este favorizat decât în raport cu bunul asupra căruia poartă garanţie şi nicidecum nu reprezintă o categorie favorizată în toate situaţiile ce presupun şi interesele celorlalte grupe de creditori. Aici se poate invoca o anumită practică legală ce favorizează creditorii garantaţi pe care însă o consideră opusă spiritului Legii nr.85/2006 ce pune în prim plan atât protecţia şi posibilitatea de redresare a debitorului cât şi protecţia intereselor tuturor creditorilor îndreptăţiţi conform legii să participe la procedura de insolvenţă.
În argumentaţia sa, instanţa de fond a reţinut faptul că aplicarea art. 41 alin (2) nu poate afecta dreptul creditorului de a pretinde întreaga creanţă acceptată la iniţierea procedurii. Aplicarea prevederilor legale de către administratorul judiciar, în speţă aplicarea art. 41 alin. (2), nu avea cum să afecteze dreptul creditoarei să ceară întreaga creanţă în cadrul procedurii. Valoarea care este dată de raportul de evaluare este o necunoscută atât pentru administratorul judiciar cât şi pentru ceilalţi participanţi la procedura dar existenţa şi aplicabilitatea art.41 alin(2) nu este o necunoscută.
Având în vedere condiţiile concrete ale procedurii de insolvenţa şi principiul reprezentării echidistante a intereselor tuturor participanţilor la procedura insolvenţei, consideră că administratorul judiciar nu a afectat şansa de recuperare a creanţei de către A. B. SA, aceasta apărând cu întreaga sumă în tabelul definitiv, partea aflată sub condiţie nefiind afectată în raport cu vânzarea singurului bun al debitoarei ce apare sub forma unui imobil aflat în garanţie la A. B. SA.
Legea nr.85/2006, nu prevede ca în mod automat să se realizeze aceasta înregistrare de creanţă dacă creditoarea nu solicită acest lucru, astfel că nici instanţa, în baza prevederilor Legii nr.85/2006 coroborată cu prevederile Codului de procedură civilă, a principiului legalităţii, egalităţii părţilor şi a disponibilităţii în ceea ce priveşte cauza dedusă judecăţii, nu poate să dispună acest lucru.
Contestatoarea scrie la un moment dat în contestaţie depusă la dosarul de fond că „diferenţa dintre creanţa pe care banca o are asupra patrimoniului debitoarei şi valoarea evaluată a garanţiilor trebuia înscrisă în categoria creanţelor chirografare ca o creanţă pură şi simplă şi nu ca o creanţă sub condiţie.”
Cu privire la aspectele mai sus invocate precizează:
1.în primul rând, contestatoarea omite să spună faptul că nu a solicitat în cererea de creanţă trecerea vreunei părţi din creanţa sa la categoria chirografari;
2.în al doilea rând, contestatoarea nu indică nici un articol din Legea 85/2006 în baza căruia administratorul judiciar ar fi avut această obligaţie în lipsa unei cereri în acest sens;
3.în al treilea rând, contestaţia formulată nu poate fi calificată ca o cerere în acest sens, având în vedere faptul că termenul pentru depunerea şi precizarea cererilor de creanţă a expirat, în plus, dacă astfel s-ar permite schimbarea cererilor de creanţă pentru un creditor, în acest fel ceilalţi creditori sau persoane interesate sunt lipsite de dreptul de cenzură printr-o contestaţie la adresa cererii de creanţă a băncii;
Subliniază faptul că, nu a înregistrat diferenţa de creanţă sub condiţie la categoria de creditori chirografari ci a înregistrat-o astfel la categoria de creditori garantaţi, categorie la care prin cererea de creanţă creditoarea a dorit sa îi fie înregistrată întreaga creanţă.
Administratorul judiciar nu a calificat creanţa băncii ca fiind sub condiţie la data deschiderii procedurii, aceasta fiind o susţinere eronată a băncii, ci s-a avut în vedere caracterul condiţionat al acestea raportat la prevederile art.41 alin. (2) şi raportat la o eventuala executare a bunurilor aflate în garanţie pentru care s-a efectuat evaluarea conform prevederilor art.64 alin.(5) din Legea 85/2006.
În ceea ce priveşte susţinerile din contestaţie depusă la dosarul de fond conform cărora ea ar fi schimbat categoria creanţei din creanţă pură şi simplă în creanţă sub condiţie face următoarele precizări:
• Contestatoarea este în eroare când se referă la conceptul de condiţie aşa cum este prevăzut în prima parte a articolului 64 alin.(5) care face vorbire de creanţe sub condiţie la data deschiderii procedurii de insolvenţă pe care, ea nu l-a invocat în nici un fel.
• Administratorul judiciar face referire la conceptul de condiţie aşa cum reiese aceasta din partea a doua a art.64 alin.(5) care face referire la faptul că sunt condiţionate pe parcursul procedurii insolvenţei creanţele care depind de executarea în prealabil a debitorului „…inclusiv creanţele a căror valorificare este condiţionată de executarea în prealabil a debitorului principal…”.
Dacă ar accepta raţionamentul contestatoarei, respectiv schimbarea statului iniţial al creanţei din pură şi simplă în condiţionată atunci administratorul judiciar ar fi trebuit să treacă sub condiţie întreaga sumă ca şi condiţionată având în vedere caracteristicile creanţei aşa cum ar rezulta din contractul încheiat între părţi. Ori în situaţia lor, ca urmare a aplicării prevederilor art.41 alin.(2), doar o parte din creanţă capătă un statut condiţionat (în funcţie de executarea prealabilă a debitorului conform art.64 alin.(5) din Legea nr.85/2006).
Instanţa de fond a reţinut în sentinţa recurată că administratorul judiciar a procedat indirect la aplicarea sancţiunii prevăzute de art.76 alin (1) în cazul părţii de creanţă pusă sub condiţie, reţinând că diferenţa în minus rezultată în urma evaluării nu poate duce la înlăturarea creanţei din tabel. Cu privire la acest aspect învederează că înscrierea sub condiţie a unei părţi din creanţă a creditoarei reprezintă o modalitate de trecere a acesteia în tabelul definitiv, cu anumite limitări impuse de lege, însă nu se poate vorbi în acest caz de o excludere a creanţei aşa cum a susţinut instanţa de fond. Creanţa băncii nu a fost înlăturata din Tabelul definitiv de creanţă, acest lucru fiind un neadevăr şi administratorul judiciar nu a aplicat nici o sancţiune directă sau indirectă cu privire la creanţa băncii.
Având în vedere motivele de fapt şi de drept mai sus prezentate solicită admiterea recursului, pe cale de excepţie respingerea contestaţiei ca fiind inadmisibilă şi în subsidiar tardivă iar în cazul în care nu vor fi acceptate excepţiile invocate solicită modificarea în întregime a sentinţei în sensul respingerii ca neîntemeiată a contestaţiei şi în consecinţă păstrarea tabelul definitiv aşa cum a fost depus acesta spre afişare la uşa instanţei.
În drept a invocat dispoziţiile art.7 art.21, art.41 alin.(2), art.64 alin.(5 ) şi art.75 din Legea nr85/2006, art299 şi următoarele din Codul de procedură civilă.
Intimata creditoare legal citată nu a depus întâmpinare.
Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, precum şi sub toate aspectele, în baza prev.art.3041 Cod procedură civilă, instanţa a apreciat recursul declarat de recurentul P. L. G. S.P.R.L. în calitate de administrator judiciar al debitoarei SC A. RO SRL ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente :
În consecinţă, în baza considerentelor expuse, în temeiul prevederilor art.312 Cod procedură civilă raportat la prevederile legale menţionate în cuprinsul prezentei decizii, Curtea de Apel a respins ca nefondat recursul declarat de recurenta P. L. G. S.P.R.L. în reprezentarea debitoarei SC A. RO SRL.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
